Sorin-Mihai Grad
Răul cel mai mic
Editura Datagroup, 2025
Răul cel mai mic
Editura Datagroup, 2025
Citiți un fragment din această carte aici.
*****
Reformism și vigilență
Reformism și vigilență
"Un rău mai mic decât noi se numește bine!"
Sorin-Mihai Grad (n. 1979) este doctor abilitat în Matematică (a semnat monografiile Duality in Vector Optimization - Ed. Springer Publishing Company, 2009, în colaborare - și Vector Optimization and Monotone Operators via Convex Duality. Recent Advances - Ed. Springer International Publishing, 2014), profesor universitar la Institutul Politehnic din Paris, publicist, editor al revistei EgoPHobia, poe(re)t(ic) (SUROGAT [poerezii], Ed. Herg Benet Publishers, 2010; outSider [poerezii], Ed. Aius, 2016; a scris și versurile cântecului Leiche im Moor - inclus în Morgengrau, Sehnen der Finsternis, Fetzner Death Records, 2023) și prozator / (anti)romantist[i] (Camera 66(6)[ii], Ed. Crux Publishing, 2018), multipremiat, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Prin prisma teoriei literare, putem încadra Răul cel mai mic (Ed. Datagroup, 2025) în: stilul funcțional beletristic (în ciuda unei aparențe, după cum vom vedea, publicistice), curentul literar postmodernist, genul literar epic (narațiunea fiind, de asemenea, deghizată, cu pricepere, într-o înșiruire - coerentă - de materiale aparent publicistice), specia literară (din punct de vedere formal și, respectiv, tematic) - antiromant comic, subspecia literară - comic social-politic[iii].
Subiectul îl constituie eterna noastră dilemă electorală (este grăitor titlul creației), ilustrată aici prin apariția neașteptată pe scena politică a unui "Partid Adevărat Românesc", decis să intre în Parlament și să aducă țării salvarea prin reforme spectaculoase. În ciuda denumirii, nu este, însă, un partid suveranist / naționalist / tradiționalist (contradicțiile fac parte, se va vedea pe parcursul lecturii, din esența - sau, poate, doar din strategia electoral-publicitară - P:A:R); dimpotrivă, este un partid multietnic și cât se poate de proUEropean: "spre o integrare cât mai profundă, cu eliminarea granițelor interioare și a celor lingvistice prin obligativitatea învățării limbii engleze".
Doctrina Partidului (autorul ne-o prezintă și analizează, cu umor și realism caragialești[iv], prin intermediul unor pseudointerviuri și, respectiv, reacții publice - unele entuziaste, altele indignate, unele pro, altele contra, unele încrezătoare, altele circumspecte) este, vădit, preponderent de Stânga. Tentativele de negare, sprijinite prin discurs relativist ("aceste idei sunt doar evidente și de bun simț, nu de stânga sau dreapta"; "în ziua de azi etichetele clare sunt cam depășite (...) Stânga și dreapta îs povești. (...) doctrinele politice (...) evoluează (...) Unele spre altele") caracteristic partidelor de Stânga, mereu dornice să scape de etichete istorice deloc onorante[v] (fără însă a își știrbi ideologia), sunt, în fapt, pe jumătate acceptare[vi] a evidenței. Rarele derapaje spre Dreapta (miniștrii să nu fie politicieni, ci "profesioniști", "specialiști în domeniile respective"[vii]) sunt (auto)corectate cu promptitudine ("Angajați pe bază de program și obiective, cu limite trasate precis").
Membrii marcanți P:A:R - protagoniștii - sunt:
misteriosul și cvasicarismaticul Ștefan C. (un "C." cu tâlc, după cum vor descoperi cititorii) Mare[viii];
irezistibila și ambițioasa Alexandra Buna (aplaudată de unii, declarată de alții "răul suprem" "trimis la înaintare" - posibil viitoare conducătoare a Partidului și, la un moment dat, a "Republicii Ideale România");
jovialul imigrant african cu ascendenți antropofagi, Zig (sugestia noastră pentru ediția viitoare: "Ziq") Ba L'Hiverne ("Cu rasismul am fost confruntat de câteva ori. (...) înjurături, scuipați, negru împuțit" - toate acestea, observăm, nu l-au împiedicat să devină inginer topometrist și, apoi, politician de succes, din simplul motiv că prin experiențe neplăcute similare trec nu doar persoanele de culoare, ci absolut toți oamenii: înlocuiți, după caz, "negru" cu "oltean", cu "pesedist", cu "dinamovist", cu "metalist" - sau chiar cu "polițai", "doctor", "prof" - și o să vedeți cât de familiar[ix] sună).
Asemenea majorității politicienilor, ei se cred (sau se pretind) "oameni obișnuiți" (insistă să fie tutuiți, trăind sub impresia - răspândită, însă greșită[x] - că la fel procedează americanii și britanicii) și confundă propriile preocupări de oameni prosperi (așa-numitele "preocupări de 5%[xi]": întreținerea șoselelor și insuficiența locurilor de parcare pentru autoturismele personale[xii]; protejarea mediului înconjurător și, în special, a urșilor; educația - un loc aparte rezervându-i educației sexuale; utilizarea Inteligenței Artificiale în guvernarea țării[xiii]; "legalizarea drogurilor"; pedepsirea "ideilor pro-totalitare" - aceasta fiind, prin definiție, o idee pro-totalitară; respectarea strictă a regulilor stabilite pentru orice, impusă inclusiv prin intervențiile justițiar-exemplare ale unor cetățeni - temerarul C. (Mare), nu degeaba botezat astfel, "a fugit după cineva care aruncase un ambalaj pe jos"[xiv] și, cu altă ocazie, "a coborât din mașină și a blocat trecerea unui automobil al cărui șofer voia să traverseze calea ferată ocolind bariera coborâtă"; ș.a.m.d.) cu nevoile[xv] majorității populației.
Pentru ei, "a fi patriot (...) înseamnă (...) să nu arunci hârtii pe jos și să nu faci foc în pădure", iar libertatea trebuie să fie "maximă și cât mai puține interdicții, doar unde e chiar necesar, gen culesul de zmeură" (asemenea interdicții "puține" și "chiar necesare" întâlnim la tot pasul în discursul P:A:R - se poate observa și în prezenta recenzie). Sunt, de asemenea, pe deplin împăcați cu problema vârstei de pensionare: "crește peste tot în lume".
În sfârșit, dorința de "integrare cât mai profundă" în UE îi face să uite faptul că... suntem deja integrați profund în UE: astfel, pe tărâmul "de lege ferenda", ei propun, nu o dată, soluții... deja implementate în legislația noastră (permanent revizuită și adaptată la cerințele Uniunii - cu unele inevitabile întârzieri, ezitări sau implementări lacunare, întâlnite și la alte țări membre). Nu vom insista asupra acestora - despre unele am vorbit deja (pedepsirea "ideilor pro-totalitare", interzicerea "culesului de zmeură"); din păcate, nici de data aceasta nu îl putem acuza pe autor că ar fi construit personaje imposibil de întâlnit în realitatea noastră politică...
În aceeași manieră caricatural-realistă ne sunt prezentați și antagoniștii (aparținând de varii facțiuni).
Se remarcă, în mod deosebit:
un "comentator politic" numit Marcel Bâdea, zeflemist cât încape și gata oricând de atac la persoană, capabil însă de observații pertinente: "la cât de multă lume votează la noi împotriva nevoilor lor personale, surprizele pot apărea de oriunde", "Știți genul, tocilara grupei, cea care nu a chiulit în viața ei de la niciun curs, care nu a participat la niciun chef și n-a copiat la niciun examen. Cine ar putea vota cu un asemenea specimen?" (dincolo de exprimarea nedelicată, adevărul este că obediența absolută și entuziastă rareori atrage simpatii);
reprezentanții publicației Veghea, Străjereanu și Apostolesei (un soi de Farfuridi & Brânzovenescu ai României de astăzi - observați că evităm cu grijă să spunem "moderni"), plini de patos patriotic și creștin-ortodox și de suspiciuni conspiraționiste, însă invocând, uneori, argumente corecte, în opinia noastră, pentru apelul amuzant "Fiți vigilenți, fraților, nu vă lăsați păcăliți!";
publicația Linia Dreaptă are o singură și necruțătoare intervenție în polemică - o redăm aici aproape integral, pentru că sintetizează perfect obiecțiile opoziției: "Cine se îndoia că Partidul Adevărat Românesc n-ar fi o nouă cloacă stângistă răsărită dintre ruinele dormânde ale comunismului și-a primit o nouă confirmare (de parcă mai era nevoie de așa ceva!) de la paukerista lor de serviciu Alexandra Buna. (...) ecologisme de două parale despre care am văzut cu toții unde duc (spoiler: nicăieri!), patriotismul redus la ilaritate și desuetudine, (...) feminisme woke răsuflate, populisme ieftine, povești vagi (...). Pe scurt, nimic demn de băgat în seamă";
alți cetățeni "cu inima în dreapta" amestecă temeri cinematografice ("Prefer totuși să nu speculez dacă liderii P:A:R pe care îi cunoaștem sunt androizi sau oameni controlați de creiere electronice") cu obiecții valide vizând confuzia doctrinară, "măsuri fanteziste pentru remedierea unor probleme, unele acute, altele inventate" sau încrederea exagerată în soluțiile importate ("Dacă tot suntem rugați să deschidem ochii [...], ce-ar fi să-i ținem deschiși și pentru a evita să testăm ce n-a funcționat în democrații foarte consolidate?")[xvi].
Ajunși aici, ne vedem obligați să facem o precizare esențială, pentru a evita o percepere greșită a Răului... ca urmare a recenziei noastre: simpatia amuzată a lui S.-M. Grad se îndreaptă, vădit (și, totodată, firesc, autorul trăind, de ani de zile, în chiar inima Uniunii Europene - fără, însă, a își pierde interesul pentru prezentul și viitorul țării natale, după cum o dovedește, constant, în activitatea sa literară), spre protagoniști și spre suporterii lor (nu ne-am oprit asupra suporterilor, deoarece reacțiile acestora propagă, după cum este și de așteptat, ideile Partidului - uneori, păstrând rezerve sau propunând amendamente; merită semnalat, totuși, faptul că regăsim în respectiva categorie destule persoane de sex feminin, inclusiv o femeie-psiholog - autorul construind și acest segment de personaje în concordanță cu realitatea statistică).
În același timp (probabil, din dorința de a nu se îndepărta de realitate printr-un tezism excesiv), nu i se refuză cititorului posibilitatea de a prefera antagoniștii; în felul acesta - atu important în mâneca autorului! - se oferă prilejul (nu foarte adesea întâlnit în literatura contemporană) experimentării lecturii interactive, căci nu ni se servește, pur și simplu, o lecție - ci ni se dă șansa unei reacții (prin intermediul personajelor, bineînțeles), chiar a uneia "vehemente" (după cum am arătat).
Deznodământul, venit odată cu scrutinul, dezvăluie și o surprinzătoare decizie strategică a P:A:R, din aceasta născându-se alte și alte controverse (inclusiv în rândurile simpatizanților Partidului, unii aplaudând, alții simțindu-se trădați); îi lăsăm pe cititori să o descopere.
Stilul individual al autorului este ușor de desprins din citatele presărate în recenzia noastră și din comparația cu ilustrul său predecesor, Caragiale. Dorim, totuși, să subliniem, și cu această ocazie, atenția deosebită acordată veridicității: S.-M. Grad redă, cu brio, un autentic potpuriu de voci - unele elevate, destule colocviale, câteva licențioase (doar atât cât să se demonstreze un mod de exprimare, fără excesele de nesuportat obișnuite la alți autori contemporani) sau agramate[xvii].
Dorim să felicităm și Editura pentru grija purtată corecturii și tehnoredactării; coperta este adecvată, însă ilustrarea personajelor i-ar fi adus plusvaloare atât din punct de vedere artistic, cât și din punct de vedere comercial (sperăm să se țină cont de această recomandare la o ediție viitoare).
În concluzie, Răul cel mai mic constituie un tablou literar al societății și politicii românești, nu prea depărtat de realitatea noastră de zi cu zi, însă meșteșugit înrămat și ornamentat cu umor, parodie, satiră. Identificăm, fără efort, sub condeiul autorului, partide, politicieni, formatori de opinie, gazetari sau simpli cetățeni, așa cum îi știm de la televizor, din ziare, din Internet sau chiar din interacțiune directă - simpatici sau antipatici, eroi sau demagogi, mântuitori sau anticriști, după cum îi percepem, cu subiectivitate inerentă derivată din propriile experiențe, pe acești "adevărați români".
Din punct de vedere beletristic, S.-M. Grad nu are ce să învețe, îi poate învăța, însă, pe alții, destule; privit ca eventual manifest politic, Răul... nu are nevoie de contestatari, deoarece autorul i-a întrupat deja (îndârjiți!) în destule personaje.
ProUEropeni sau tradiționaliști, cititorii vor descoperi în creația lui S.-M. Grad o sursă de amuzament (excelent antidot pentru realitate!) și, în aceeași măsură, o foarte utilă oglindă corectoare.
Citiți un fragment din această carte aici.
[i] După cum am explicat, pe larg, cu altă ocazie (a se vedea O. Crâznic, "Roman": considerente lingvistice, în EgoPHobia nr. 75/2023), preferăm (din motive de claritate a exprimării și, totodată, de coerență lingvistică) familia lexicală "romant / romantist / romantizat / romantic..." familiei lexicale "roman / romanțier / romanțat / romantic...".
[ii] Un personaj episodic din Camera... ar putea fi legătura acesteia cu Răul.... În orice caz, cititorii vor găsi în Cameră... un preludiu al Răului..., din punct de vedere al comentariului social comic.
[iii] Se poate discuta și despre încadrarea Răului... în literatura științifico-fantastică - a se vedea și [xiii]. Credem, totuși, că ar fi o încadrare forțată: nivelul științei și al tehnologiei actuale acoperă integral ideile autorului; netranspunerea în practică a unora din acestea nu se datorează imposibilității, ci altor varii motive.
[iv] Putem așeza Răul... în bibliotecă nu departe de O scrisoare pierdută. Am semnalat, de altfel, și cu altă ocazie, apropierea lui S.-M. Grad de I.L. Caragiale. A se vedea și [viii].
[v] "în fostele țări comuniste, (...) stânga mai are de așteptat destui ani pentru a deveni o opțiune viabilă pentru toată lumea" - spun, la un moment dat, chiar personajele, apelând și la obișnuita "apărare a teoriei prin blamarea practicii": "oricât de interesante și relevante ar fi ideile comuniste, ele au fost ruinate în mod paradoxal chiar de acțiunile celor al căror rol era să le răspândească și facă atractive pentru mase" (s.n., O.C.).
Și în viața reală, partide 100% socialiste (unele, chiar comuniste) își zic, astăzi, cu seninătate, "liberale" / "neoliberale" (în Occident) sau "de Centru-Dreapta modern" (în România)!
Din nefericire, adevăratul liberalism aproape a dispărut; se regăsește, într-un procent nesemnificativ, în cercurile așa-numite "conservatoare" (compuse, în fapt, din tradiționaliști, printre aceștia rătăcindu-se și câte un "supraviețuitor" liberal).
Nu ne mirăm, căci liberalismul aparține unei epoci trecute, și anume Epocii Moderne - astăzi aflându-ne în plină Epocă Postmodernă, mulți îl consideră vetust și îl înglobează, prin urmare, în conservatorism (de multe ori, fără a cunoaște măcar diferențele).
Și în viața reală, partide 100% socialiste (unele, chiar comuniste) își zic, astăzi, cu seninătate, "liberale" / "neoliberale" (în Occident) sau "de Centru-Dreapta modern" (în România)!
Din nefericire, adevăratul liberalism aproape a dispărut; se regăsește, într-un procent nesemnificativ, în cercurile așa-numite "conservatoare" (compuse, în fapt, din tradiționaliști, printre aceștia rătăcindu-se și câte un "supraviețuitor" liberal).
Nu ne mirăm, căci liberalismul aparține unei epoci trecute, și anume Epocii Moderne - astăzi aflându-ne în plină Epocă Postmodernă, mulți îl consideră vetust și îl înglobează, prin urmare, în conservatorism (de multe ori, fără a cunoaște măcar diferențele).
[vi] "Dacă ăsta e comunism, sunt comunistă dacă vreți neapărat să mă etichetați, eu vă spun însă că nu e adevărat";
"Partidul Adevărat Românesc în niciun caz nu aderă la doctrina comunistă, chiar dacă unele idei, izvorâte din dorințele și doleanțele poporului nostru [sic! - n.n., O.C.], conțin unele nuanțe care duc încolo";
"Știu că și Ceaușescu intenționa să facă asemenea treburi, însă atât motivația, cât și mijloacele, sunt diferite în ce propun eu" (s.n., O.C.).
"Partidul Adevărat Românesc în niciun caz nu aderă la doctrina comunistă, chiar dacă unele idei, izvorâte din dorințele și doleanțele poporului nostru [sic! - n.n., O.C.], conțin unele nuanțe care duc încolo";
"Știu că și Ceaușescu intenționa să facă asemenea treburi, însă atât motivația, cât și mijloacele, sunt diferite în ce propun eu" (s.n., O.C.).
[vii] În opinia noastră, ideea în forma neîncorsetată este salutară. I-am adăuga însă evidenta necesitate (pe deplin ignorată de toată lumea) a unui Parlament (Puterea Legislativă a țării!) alcătuit exclusiv din juriști (aleși direct de către cetățeni, ca să fie cu adevărat reprezentanți ai Poporului; ca număr, ar fi suficient să fie câte unul pentru fiecare județ al țării).
[viii] Utilizarea, ca regulă, a comicului de nume este o altă caracteristică caragialiană regăsită în stilul individual al lui S.-M. Grad. A se vedea și [iv].
[ix] "nimic extraordinar" - adaugă (ironic sau nu) chiar Zig.
[x] În fapt, în SUA și în Marea Britanie tutuirea (utilizarea pronumelui personal la persoana a II-a singular - pronumele neformal "thou") a fost eliminată, începând cu secolul al XVII-lea, aproape complet (excepție fac unele regiuni din Anglia și Scoția), tocmai pentru a se evita impolitețea; utilizarea pronumelui personal la persoana a II-a plural (din punct de vedere gramatical) - deci pronumele formal, de politețe, "you" - a devenit, încet-încet, regula în conversație.
[xi] Procentul se va reflecta, într-un mod, iarăși, realist, în deznodământul Răului.... Desigur, unele preocupări ale personajelor depășesc sfera de interes a 5% din populație, fără, însă, a deveni preocupări (stringente) ale majorității cetățenilor (în acest sens, a se vedea și [xii]).
[xii] Majoritatea populației nu deține autoturisme - și nu toți deținătorii de autoturisme își permit să le utilizeze frecvent. Nici chiar adăugând la socoteală frecvent-utilizatorii mijloacelor de transport în comun (presupunând, prin absurd, că și aceștia ar fi deosebit de preocupați de starea șoselelor) nu se ajunge la o majoritate.
[xiii] Într-un remarcabil mod julesvernian, S.-M. Grad anticipează apariția primului ministru IA - a se vedea controversatul caz Diella (Albania, septembrie 2025 - ulterior, deci, publicării Răului...!). Având în vedere, însă, faptul că avem o experiență vastă (și îmbogățită zilnic) în analiza textelor și răspunsurilor furnizate, în varii domenii, de către ChatGPT și de către diverse alte sisteme IA (texte și răspunsuri invariabil fundamental greșite), nu putem decât să sperăm, din tot sufletul, că predicția autorului nu se va împlini și în România înainte de a se produce un salt semnificativ al științei și tehnicii în domeniu.
De altfel, atât S.-M. Grad, cât și personajul său sunt optimiști fără a ignora stadiul actual real al dezvoltării IA - motiv întemeiat pentru a păstra o anumită rezervă în declarații: "dacă inteligența artificială nu se dezvoltă suficient în cursul vieții mele, deși nu cred că n-o va face" (s.n., O.C.). Din păcate, alți oameni (inclusiv unii aflați la guvernarea unei țări, după cum se vede) iau asemenea lucruri în serios mult înainte să le vină timpul... (Există și o explicație logică pentru fenomen, o putem numi Superstiția Semidoctului: atunci când nu stăpânești un domeniu, sunt șanse ca o însăilare aleatorie de informații - corecte + greșite, actuale + depășite, ordonate rațional + ordonate irațional -, condimentată cu amănunte tehnice și cu speculații de calitate variabilă și aranjată după modelul unui text academic, să îți creeze impresia de validitate).
De altfel, atât S.-M. Grad, cât și personajul său sunt optimiști fără a ignora stadiul actual real al dezvoltării IA - motiv întemeiat pentru a păstra o anumită rezervă în declarații: "dacă inteligența artificială nu se dezvoltă suficient în cursul vieții mele, deși nu cred că n-o va face" (s.n., O.C.). Din păcate, alți oameni (inclusiv unii aflați la guvernarea unei țări, după cum se vede) iau asemenea lucruri în serios mult înainte să le vină timpul... (Există și o explicație logică pentru fenomen, o putem numi Superstiția Semidoctului: atunci când nu stăpânești un domeniu, sunt șanse ca o însăilare aleatorie de informații - corecte + greșite, actuale + depășite, ordonate rațional + ordonate irațional -, condimentată cu amănunte tehnice și cu speculații de calitate variabilă și aranjată după modelul unui text academic, să îți creeze impresia de validitate).
[xiv] Ne întrebăm, retoric, de ce nu a fugit după primar, pentru a îi reproșa lipsa coșurilor de gunoi așezate din metru în metru (cum erau în anii ՚90, făcând aproape imposibilă aruncarea unui obiect pe jos). Spunem "retoric", deoarece, societatea "progresând", astăzi a devenit normal să fie obligați cetățenii să umble cu ambalaje goale în mână, în loc să fie obligate autoritățile plătite din banii acestora să le ofere confort. Prin urmare, nu putem nega faptul că politicianul lui S.-M. Grad se comportă, și de data aceasta, realist-postmodern.
[xv] Credem că este util să enumerăm aici câteva din respectivele nevoi serioase ale populației - majoritatea ignorate complet, din păcate, nu doar de P:A:R, ci și de politicienii României reale:
încălzirea locuințelor, apa caldă și apa rece(!);
readucerea costului energiei electrice și întreținerii apartamentelor blocurilor de locuințe la un nivel rezonabil, revenirea la sistemul confortabil și igienic al ghenelor de gunoi tubulare cu guri de acces din palier în palier, dezinsecția și deratizarea eficiente, revenirea la becuri electrice cu lumină puternică și nedăunătoare sănătății umane (pe scurt: renunțarea la ecolatrie);
reglarea calității și prețului serviciilor (inclusiv în cazul serviciilor medicale!) și produselor printr-o concurență reală, capitalistă (fără alinieri de politici comerciale, fără subvenții sau abonamente / contracte de grup și fără alte strategii menite să lipsească de putere și relevanță clientul individual);
revenirea la posibilitatea achiziționării de antibiotice, antivirale și alte medicamente esențiale fără rețetă medicală și fără vreo altă formalitate (omul bolnav, prin definiție, nu se poate deplasa, și nu are nici timp să aștepte aprobarea Medicului-Zeu pentru a lupta cu boala!);
revenirea instituțiilor financiare la menirea originară, adică la paradigma împrumut-dobândă (devenită astăzi irelevantă prin câștigurile rezultate din intermedierea și gestionarea tuturor operațiunilor financiare posibile) funcționând în ambele sensuri (de exemplu, pentru salariul plătit / încasat prin intermediul unei asemenea instituții - deci, practic, împrumutat acesteia -, salariatul trebuie nu doar să nu fie taxat de către intermediarul financiar, ci și să primească dobândă);
descurajarea infracționalității violente prin renunțarea la justiția reintegratoare și revenirea la justiția punitivă (în mod special prin înăsprirea regimului penitenciar, incluzând aici și reintroducerea muncii silnice, și prin revenirea la patrule atotprezente ale forțelor de ordine, cam cum se vedeau în perioada existenței gardienilor publici și apoi a polițiștilor comunitari - înlocuiți, la un moment dat, cu actuala Poliție Locală, rareori vizibilă pe stradă);
reumanizarea condițiilor de muncă prin: renunțarea la birocrație (rapoarte, ședințe și chiar... "învățare pe tot parcursul vieții"! - ignorându-se, complet și irațional, faptul că Ministerul ți-a atestat deja, prin diploma de licență sau prin alte modalități specifice, dobândirea învățăturii necesare pentru un anumit domeniu de activitate profesională!) și la supraveghere nejustificată, renunțarea la moda (de asemenea școlărească) a muncii de birou lipsite de intimitate, înghesuite și la comun ("open-office") și revenirea la regula spațiului de muncă intim, larg și individual, reincluderea pauzei de prânz în ziua de muncă de 8 ore (cum prevedea Contractul colectiv de muncă unic la nivel național, desființat în 2011 - astăzi, respectiva pauză se adaugă zilei de muncă, făcând-o, astfel, să depășească 8 ore), reducerea zilei de muncă (pauzele scurte și dese sunt facil de eludat, iar "schimbările de activitate" nu sunt tocmai odihnitoare) în cazul desfășurării de activități dăunătoare ochilor, încurajarea telemuncii, creșterea numărului de zile de sărbători legale și de zile de concediu de odihnă (acestea din urmă, la 30 zile / an + câte 1 zi suplimentară după câte un ciclu de 5 ani vechime în muncă; minimum 21 zile / an să fie fără întrerupere) etc.;
revenirea la posibilitatea pensionării în funcție de o vechime în muncă rezonabilă (necondiționată de vârstă), la posibilități și vârste de pensionare în genere rezonabile (cu privire la acest aspect, P:A:R are câteva cuvinte de zis - nu prea multe și nu prea încurajatoare -, după cum vom arăta în prezenta recenzie);
renunțarea la taxe și impozite nejustificate (acestea sunt justificate numai atunci când sunt destinate să acopere cheltuielile pentru anumite servicii prestate în favoarea cetățenilor plătitori: de pildă, este justificată taxa pentru eliberarea unui certificat de stare civilă sau taxa de circulație pe drumurile publice, însă nu are nici o justificare impozitul pe proprietăți);
revenirea la activitatea antreprenorială liberă, fără tot soiul de interdicții și fără tot soiul de obligații și condiționări birocratice (autorizări sau înregistrări / înregimentări la / în tot soiul de instituții de control, organizații [supra]profesionale etc.) impuse de grupări de interese;
renunțarea la obligații cetățenești, declarative sau de alt fel, nefirești și reintroduse din pură nostalgie comunistă (de pildă, colectarea selectivă a gunoaielor - foarte utilă nu pentru cetățean, ci pentru... reciclatorul devenit beneficiar fără justă cauză al rezultatelor muncii altuia - trebuie să o facă angajații de la salubritate, aceasta fiind meseria lor și pentru aceasta fiind plătiți, precum și infractorii pedepsiți astfel);
abolirea (exact cum s-a procedat în 1989 - an, din păcate, ulterior și treptat uitat, împreună cu valorile aferente) cenzurii și a delictului de opinie (am semnalat poziția proUEropeană P:A:R: pedepsirea "ideilor pro-totalitare"; în altă parte, însă, ni se spune: "O opinie populară [sic! - n.n., O.C.] este implementarea unor măsuri de cenzură. Nu știu însă dacă e destul de populară, și nici dacă aș putea face așa ceva") și revenirea la egalitatea constituțională a cetățeanului în fața legii - fără discriminări "pozitive" (acestea sunt pozitive, desigur, numai pentru beneficiar, nu și pentru persoana discriminată!) și fără privilegii (feministe, minoritariste sau de alt soi - subiectul legii trebuie să fie întotdeauna cetățeanul pur și simplu, nu cetățeanul de sex feminin, cetățeanul de o anumită etnie etc.)... și enumerarea ar putea continua.
După cum se poate lesne observa, după Revoluția Română din 1989 multor legi li s-a dat o formă civilizată, respectiva formă alterându-se însă, relativ recent, progresiv, printr-o certă tendință de revenire la formele anticapitaliste și iliberale de dinainte de 1989; aceeași evoluție urmată de involuție poate fi identificată și în mentalitatea oamenilor aflați în poziții de putere sau influență administrativă, comercială sau civică - politicieni și funcționari publici, antreprenori, formatori de opinie etc.
A se vedea, în acest sens, și reproșurile adresate UE (referitoare la vădita abandonare a valorilor democratice) de către actuala administrație SUA (de pildă, în istoricul Discurs de la Munchen - J.D. Vance, 14 feb. 2025, sau în National Security Strategy of the United States of America November 2025).
încălzirea locuințelor, apa caldă și apa rece(!);
readucerea costului energiei electrice și întreținerii apartamentelor blocurilor de locuințe la un nivel rezonabil, revenirea la sistemul confortabil și igienic al ghenelor de gunoi tubulare cu guri de acces din palier în palier, dezinsecția și deratizarea eficiente, revenirea la becuri electrice cu lumină puternică și nedăunătoare sănătății umane (pe scurt: renunțarea la ecolatrie);
reglarea calității și prețului serviciilor (inclusiv în cazul serviciilor medicale!) și produselor printr-o concurență reală, capitalistă (fără alinieri de politici comerciale, fără subvenții sau abonamente / contracte de grup și fără alte strategii menite să lipsească de putere și relevanță clientul individual);
revenirea la posibilitatea achiziționării de antibiotice, antivirale și alte medicamente esențiale fără rețetă medicală și fără vreo altă formalitate (omul bolnav, prin definiție, nu se poate deplasa, și nu are nici timp să aștepte aprobarea Medicului-Zeu pentru a lupta cu boala!);
revenirea instituțiilor financiare la menirea originară, adică la paradigma împrumut-dobândă (devenită astăzi irelevantă prin câștigurile rezultate din intermedierea și gestionarea tuturor operațiunilor financiare posibile) funcționând în ambele sensuri (de exemplu, pentru salariul plătit / încasat prin intermediul unei asemenea instituții - deci, practic, împrumutat acesteia -, salariatul trebuie nu doar să nu fie taxat de către intermediarul financiar, ci și să primească dobândă);
descurajarea infracționalității violente prin renunțarea la justiția reintegratoare și revenirea la justiția punitivă (în mod special prin înăsprirea regimului penitenciar, incluzând aici și reintroducerea muncii silnice, și prin revenirea la patrule atotprezente ale forțelor de ordine, cam cum se vedeau în perioada existenței gardienilor publici și apoi a polițiștilor comunitari - înlocuiți, la un moment dat, cu actuala Poliție Locală, rareori vizibilă pe stradă);
reumanizarea condițiilor de muncă prin: renunțarea la birocrație (rapoarte, ședințe și chiar... "învățare pe tot parcursul vieții"! - ignorându-se, complet și irațional, faptul că Ministerul ți-a atestat deja, prin diploma de licență sau prin alte modalități specifice, dobândirea învățăturii necesare pentru un anumit domeniu de activitate profesională!) și la supraveghere nejustificată, renunțarea la moda (de asemenea școlărească) a muncii de birou lipsite de intimitate, înghesuite și la comun ("open-office") și revenirea la regula spațiului de muncă intim, larg și individual, reincluderea pauzei de prânz în ziua de muncă de 8 ore (cum prevedea Contractul colectiv de muncă unic la nivel național, desființat în 2011 - astăzi, respectiva pauză se adaugă zilei de muncă, făcând-o, astfel, să depășească 8 ore), reducerea zilei de muncă (pauzele scurte și dese sunt facil de eludat, iar "schimbările de activitate" nu sunt tocmai odihnitoare) în cazul desfășurării de activități dăunătoare ochilor, încurajarea telemuncii, creșterea numărului de zile de sărbători legale și de zile de concediu de odihnă (acestea din urmă, la 30 zile / an + câte 1 zi suplimentară după câte un ciclu de 5 ani vechime în muncă; minimum 21 zile / an să fie fără întrerupere) etc.;
revenirea la posibilitatea pensionării în funcție de o vechime în muncă rezonabilă (necondiționată de vârstă), la posibilități și vârste de pensionare în genere rezonabile (cu privire la acest aspect, P:A:R are câteva cuvinte de zis - nu prea multe și nu prea încurajatoare -, după cum vom arăta în prezenta recenzie);
renunțarea la taxe și impozite nejustificate (acestea sunt justificate numai atunci când sunt destinate să acopere cheltuielile pentru anumite servicii prestate în favoarea cetățenilor plătitori: de pildă, este justificată taxa pentru eliberarea unui certificat de stare civilă sau taxa de circulație pe drumurile publice, însă nu are nici o justificare impozitul pe proprietăți);
revenirea la activitatea antreprenorială liberă, fără tot soiul de interdicții și fără tot soiul de obligații și condiționări birocratice (autorizări sau înregistrări / înregimentări la / în tot soiul de instituții de control, organizații [supra]profesionale etc.) impuse de grupări de interese;
renunțarea la obligații cetățenești, declarative sau de alt fel, nefirești și reintroduse din pură nostalgie comunistă (de pildă, colectarea selectivă a gunoaielor - foarte utilă nu pentru cetățean, ci pentru... reciclatorul devenit beneficiar fără justă cauză al rezultatelor muncii altuia - trebuie să o facă angajații de la salubritate, aceasta fiind meseria lor și pentru aceasta fiind plătiți, precum și infractorii pedepsiți astfel);
abolirea (exact cum s-a procedat în 1989 - an, din păcate, ulterior și treptat uitat, împreună cu valorile aferente) cenzurii și a delictului de opinie (am semnalat poziția proUEropeană P:A:R: pedepsirea "ideilor pro-totalitare"; în altă parte, însă, ni se spune: "O opinie populară [sic! - n.n., O.C.] este implementarea unor măsuri de cenzură. Nu știu însă dacă e destul de populară, și nici dacă aș putea face așa ceva") și revenirea la egalitatea constituțională a cetățeanului în fața legii - fără discriminări "pozitive" (acestea sunt pozitive, desigur, numai pentru beneficiar, nu și pentru persoana discriminată!) și fără privilegii (feministe, minoritariste sau de alt soi - subiectul legii trebuie să fie întotdeauna cetățeanul pur și simplu, nu cetățeanul de sex feminin, cetățeanul de o anumită etnie etc.)... și enumerarea ar putea continua.
După cum se poate lesne observa, după Revoluția Română din 1989 multor legi li s-a dat o formă civilizată, respectiva formă alterându-se însă, relativ recent, progresiv, printr-o certă tendință de revenire la formele anticapitaliste și iliberale de dinainte de 1989; aceeași evoluție urmată de involuție poate fi identificată și în mentalitatea oamenilor aflați în poziții de putere sau influență administrativă, comercială sau civică - politicieni și funcționari publici, antreprenori, formatori de opinie etc.
A se vedea, în acest sens, și reproșurile adresate UE (referitoare la vădita abandonare a valorilor democratice) de către actuala administrație SUA (de pildă, în istoricul Discurs de la Munchen - J.D. Vance, 14 feb. 2025, sau în National Security Strategy of the United States of America November 2025).
[xvi] Am remarcat, printre altele, acuzația de "paleomarxism" adusă P:A:R. - acuzație interesantă, deoarece "neomarxismul" atât de invocat astăzi nu are în fapt nimic "neo", fiind extras direct - cu limbaj cu tot - din marxism-leninismul Revoluției Bolșevice din 1917.
Pentru cine nu știe istorie: respectiva Revoluție a lansat conceptele de "Revoluție sexuală" și de "Corectitudine politică" (ultimul din acestea, prompt însușit și de mișcarea politică nazistă); a legalizat avortul la cerere și a dezincriminat homosexualitatea incriminate în Anglia, SUA și în majoritatea (excepție notabilă făcând Franța) țărilor occidentale etc. Fapt divers (merită amintit): schimbarea sexului prin intervenție chirurgicală, urmată de căsătorie, se practica în România sovietizată a jumătății veacului trecut (a se vedea, în acest sens, de pildă, L. Blaga, Luntrea lui Caron).
Pentru cine nu știe istorie: respectiva Revoluție a lansat conceptele de "Revoluție sexuală" și de "Corectitudine politică" (ultimul din acestea, prompt însușit și de mișcarea politică nazistă); a legalizat avortul la cerere și a dezincriminat homosexualitatea incriminate în Anglia, SUA și în majoritatea (excepție notabilă făcând Franța) țărilor occidentale etc. Fapt divers (merită amintit): schimbarea sexului prin intervenție chirurgicală, urmată de căsătorie, se practica în România sovietizată a jumătății veacului trecut (a se vedea, în acest sens, de pildă, L. Blaga, Luntrea lui Caron).
[xvii] O atenționare considerăm totuși necesară aici: printre comentatorii tradiționaliști, majoritatea se exprimă corect din punct de vedere gramatical, însă nu toți; este firesc și veridic.
Pe de altă parte, cu toate că exprimare vulgară regăsim, într-o măsură sau alta, în ambele tabere politice, nu ne amintim să fi întâlnit vreun personaj agramat printre proUEropenii lui S.-M. Grad; or, o fi Stânga de astăzi preponderent universitară, însă, incontestabil, există și (destui) proUEropeni agramați în viața reală!
Este, suntem siguri, o simplă scăpare din vedere, și nu o intenție auctorială denigratoare (a se revedea, ca dovadă, primul alineat al prezentei adnotări).
Pe de altă parte, cu toate că exprimare vulgară regăsim, într-o măsură sau alta, în ambele tabere politice, nu ne amintim să fi întâlnit vreun personaj agramat printre proUEropenii lui S.-M. Grad; or, o fi Stânga de astăzi preponderent universitară, însă, incontestabil, există și (destui) proUEropeni agramați în viața reală!
Este, suntem siguri, o simplă scăpare din vedere, și nu o intenție auctorială denigratoare (a se revedea, ca dovadă, primul alineat al prezentei adnotări).