Pare a se trăi într-un prezent expandat: exces de ceea ce s-ar putea numi informații din toate domeniile, despre toate persoanele și personalitățile, despre toate evenimentele, dar oamenii sunt tot mai izolați social, imersați în filmulețele sterile de pe rețele de socializare, protejați de căștile audio pe care le poartă pe urechi, evitând interacțiunea umană, intersectarea privirii sau comunicarea directă. Timpurile sunt învăluite de un strat gros de ceață, sunt timpuri ale dezbinării adânci, ale lipsei de repere valide, ale dificultății de a discerne clar între adevăr și minciună, între bine și rău.
Oamenii au devenit din ce în ce mai intoleranți, mai încruntați și mai încordați, aruncă pe toboganul de la ghenă sentimentul nobil al admirației și tot ce are mai nobil ființa umană, preferând să îmbrățișeze entuziast invidia, clevetirea, suspiciunea, calomnia, paranoia căci, așa cum spune "amicul" Cioran: Vulgaritatea e molipsitoare, întotdeauna; delicatețea niciodată[ii]. Rămâne în spate un an parcă târât în urma mea, rămân dorințe ruginite, fragmente de gânduri nerostite, multe înțelesuri nedeslușite și bucurii ciuntite.
Dar a existat și o serie de momente notabile fără de care mătuirea s-ar transforma în mucegai existențial.
Scurtă selecție:
volumul lui Tutu Georgescu - soția dirijorului George Georgescu - Amintiri dintr-un secol, un volum încântător care m-a imersat în bogăția vieții bucureștene de dinainte de ultimul război, o carte în care am regăsit și o extraordinară poveste de dragoste - deloc cunoscută - dintre principesa Elisabeta a României și dirijorul G. Georgescu. Iar Tutu Georgescu povestește acest amor fără nicio umbră de malițiozitate, de invidie sau gelozie stearpă, ci chiar cu farmec și înțelepciune. În volum se regăsesc două formidabile scrisori ale principesei adresate dirijorului.
Ultima romantică. Biografia Reginei Maria a României de Hannah Pakula. O carte de istorie, nu doar o biografie bine scrisă, echidistantă și captivantă despre fermecătoarea și curajoasa noastră regină și faldurile istoriei care i-au amprentat destinul.
I love you My Marie, scrisorile lui Barbu Știrbei către Regina Maria. Deși cititorul s-ar putea aștepta la o corespondență dulceagă și foarte personală, aceste scrisori au un rafinament aparte, nu satisfac gusturile clevetitoare, iar declarațiile sunt inedit criptate. Un volum încântător care scoate la iveală dedesubturi istorice, un devotament de stâncă, inteligență socială și politică, dar și o dragoste profundă, un respect autentic și un limbaj sublim.
Cartea lui Stefan Zweig despre Maria Stuart, excelent construită de Zweig, și spectacolul Mary Stuart, pus în scenă de Andrei Șerban la TNB.
Tot în regia lui Andrei Șerban, Oedip la Bulandra, cu Cerasela Iosifescu în rolul Iocastei; rolul ei și monologul de aproximativ 20 de minute scoțând la iveală o actriță de mare forță expresivă, nuanțată, profundă, o actriță a cărei notorietate nu este pe măsura talentului și forței sale creatoare.
Documentarul Finding Vivian Maier, dădaca fotografă despre care aflasem din volumul lui Alessandro Baricco - Bun venit la circ. O fotografă amatoare, dar în sine o fotografă profesionistă, cu o căutare artistică dincolo de hotarele fotografiei de duminică și a cărei densă operă a fost scoasă la iveală târziu și întâmplător. O combinație între fotograf de stradă, de studio, de stare sau jurnalistic. Ea însăși este subiect și personaj în propriile lucrări, așadar pasionată de selfie avant la lettre, dar întreaga ei operă fotografică demonstrează o amplă claviatură de preocupări fotografice și un ochi ager, sensibil, spontan și vizionar deopotrivă.
Ciulei și spectrul tatălui. O psihobiografie de Anca Hațiegan. O carte cu ritm de Agatha Christie, despre un personaj fascinant cu un destin cinematografic - Liviu Ciulei - al cărui parcurs personal atipic și proteic este subtil infuzat în abordarea lui artistică.
Spațiul Celibidache, cartea lui Stejărel Olaru, un formidabil biograf care a petrecut mult timp în diverse arhive pentru a compune o carte echilibrată și bine documentată despre uluitoarea viață și personalitate a lui Sergiu Celibidache. Volumul pune în context istoric destinul lui Celibidache, clarifică anumite aspecte care erau ambigue despre el, iar lectura volumului curge și este recomandată nu doar melomanilor pasionați, ci oricui vrea să pătrundă circumstanțele sociale, istorice și de viață ale unui destin absolut cinematografic.
Expoziția familiei Blendea de la Muzeul de Artă de la Târgoviște. Parcursul vizual al acestei familii cu influențele reciproce inerente, dar și cu distanțele artistice care intervin firesc în căutarea acestui "clan" de artiști care acoperă sculptura, pictura, tapiseria, dar și restaurarea.
Expoziția Urme a lui Dinu Săvescu de la Muzeul de artă din Ploiești. Urme ca o referire la urmele pe care le lasă istoria în ființa noastră. În cazul artei, istoria vizuală (vechile covoare țărănești, motivele estetice regăsite pe ia noastră, pictura rurală, micile desene din casele vechi țărănești sau de pe gardurile care împrejmuiau curțile etc). Săvescu este un artist care se întoarce cumva la vechile tradiții românești fără să fie foarte evident acest lucru, ci stilizat, reinterpretat prin emoția și trăirea lui, în sensul că regăsești în pictura lui vechi elemente din țesăturile tradiționale românești, din picturile pe lemn și zid, din natură însăși, și îi este specific acest stil pictural cu pastă groasă, folosind foarte multă pastă direct din tub, renunțând la folosirea pensulei, iar lucrările par a căpăta o dimensiune tactilă și "tapiserică". Pasta groasă rezistă, nu cade, el fiind și restaurator, neîndoielnic deține o tehnică imbatabilă.
Expoziția aniversară Ovidiu Maitec 100 de la Muzeul Brukenthal de la Sibiu. Superbe sculpturi din arhiva familiei și din colecțiile muzeelor. Radarele lui Maitec sunt radarele noastre interioare, sunt "găurile" prin care auzim, prin care se infiltrează în noi ceea ce auzim și vedem. Sunt "golurile" care ne fac mai plini.
Festivalul Enescu cu câteva concerte notabile: Staatskapele Dresda cu Daniele Gatti la pupitru, Orchestra Filarmonicii Regale din Londra cu Vasily Petrenko la pupitru și revelația acestui festival, tânărul pianist Alexandre Kantorow.
Expoziția Victoriei Zidaru de la galeria Nicodim. Poate cea mai impresionantă expoziție care a avut loc la noi, un adevărat ecosistem vizual remarcabil creat de artistă. Victoria Zidaru are un colosal zăcământ creativ, iar universul ei artistic a devenit recognoscibil, inconfundabil, o marcă proprie. Ne confruntăm cu o lume a șocului artistic, a opulenței, a ostentației, iar Victoria Zidaru parcă este opusul tuturor acestora. Ea face o artă "simplă", intens spiritualizată, cu materiale așijderea, dar în egală măsură răvășitoare și răscolitoare.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2025 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2025), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2025. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)