Împăratul muștelor - William Golding, Editura Humanitas, 2023
Traducere din limba engleză de Constantin Popescu
Prin fragmentul următor, din primul roman al lui William Golding, încerc să fac o paralelă între semnificația dominantă a primului articol - cea a eșecului îndrumătorului în viața unui tânăr - și cea a următoarelor paragrafe - semnificația constând în consecințele lipsei unui îndrumător, a unui model. Chiar dacă ambele au ca temă condiția umană, ele exprimă idei opuse, primul prezentând efectul presiunii din partea unui adult - în postură de călăuză -, pe când al doilea oferă o imagine a sălbăticirii, în lipsa unei persoane mature, a revenirii la gândirea predominant instinctivă.
Piggy îi luă cochilia din mână. Vorbi indignat.
- Nu cred deloc în stafii!
Jack se ridică și el, inexplicabil de furios:
- Cui îi pasă de ce crezi tu, Fatty?
- Am cochilia!
Răsună zgomotul unei scurte încăierări, iar cochilia se mută dintr-o mână într-alta.
- Dă-mi înapoi cochilia!
Ralph se vârî între ei și primi un ghiont în piept. Smulse cochilia de la unul dintre ei și se așeză cu răsuflarea tăiată.
- Vorbim prea mult despre stafii. Ar trebui să discutăm despre asta în timpul zilei.
- Poate că asta e fiara - o stafie, interveni o voce înăbușită și anonimă.
Adunarea se clătină ca bătută de vânt.
- Discutăm prea mult și nu mai respectăm ordinea, zise Ralph. Nu putem ține adunări ca lumea dacă nu respectați regulile.
Se opri din nou. Planul bine chibzuit al acestei întruniri se destrămase.
- Ce vreți să spun? Am făcut o greșeală că am ținut adunarea atât de târziu. O să votăm; vreau să spun că o să votăm dacă există sau nu stafii; apoi o să mergem la colibe fiindcă suntem cu toții obosiți. Nu, Jack, așa e? Stai o clipă. Vă mai spun încă o dată că nu cred în stafii. Și nici nu vreau să las impresia c-aș crede. Nu vreau să mă gândesc la ele. În orice caz, nu acum, pe întuneric. O să hotărâm ce-i de făcut în privința asta.
Ridică cochilia.
- Foarte bine, atunci. Presupun că problema e dacă există sau nu stafii...
Reflectă preț de o clipă și formulă întrebarea.
- Cine crede c-ar putea exista stafii?
Se așternu o tăcere lungă și nimeni nu se clinti. Ralph scrută întunericul și zări mâinile ridicate. Spuse sec:
- Înțeleg.
Lumea, lumea dominată de legi și de rațiune, se ducea de râpă. Odată lucrurile fuseseră limpezi; însă acum... până și vaporul plecase.
Piggy îi smulse cochilia din mână și glasul lui răsună strident:
- Nu votez pentru stafii! Se întoarse spre adunare.
- S-o țineți cu toții minte, continuă el și bătu din picior. Ce suntem noi? Oameni? Animale? Sălbatici? Ce-au să-și închipuie oamenii mari? Nu ne facem datoria, vânăm porci, lăsăm focul să se stingă, iar acum...
O umbră îl înfruntă violent.
- Gura! Vierme gras!
Urmă o luptă scurtă, iar cochilia sclipitoare fu smucită de colo-colo. Ralph sări în picioare.
- Jack! Jack! N-ai cochilia! Lasă-l să vorbească!
Fața lui Jack se ivi aproape.
- Să taci! Cine ești, la urma urmei? Stai aici și le spui ce să facă. Nu vânezi, nu știi să cânți...
- Sunt șef. Am fost ales.
- Crezi că alegerea are vreo importanță? Te mulțumești să dai ordine fără cap...
- Piggy are cochilia.
- E adevărat... favorizează-l pe Piggy, ca întotdeauna.
- Jack!
Vocea lui Jack îl maimuțări acru.
- Jack! Jack!
- Regulile! strigă Ralph, încălcați regulile!
- Cui îi pasă?
Ralph își reveni.
- Regulile sunt singurul lucru pe care-l avem!
Jack i se împotrivi.
- Dă-le dracului de reguli! Suntem puternici, vânăm! Dacă există o fiară, o s-o vânăm! O s-o înconjurăm, o s-o lovim, o s-o lovim, o s-o lovim...!
Scoase un țipăt sălbatic și sări pe nisipul gălbui. Platforma se umplu imediat de zgomote și de agitație, înghițeală, urlete și râsete. Adunarea se risipi, iar băieții alergară la întâmplare, trăncănind, de la palmieri la malul apei, de-a lungul plajei, înecați în beznă. Ralph se pomeni că atinge cochilia cu obrazul și o luă din mâna lui Piggy.
Stafiile nu reprezintă niște ființe reale, ci niște întruchipări ale iraționalului. Unui copil îi e frică de întuneric, crezând că în beznă se ascund monștrii. Personajele, tot copii, creează niște creaturi înspăimântătoare, plecând de la peisajul umbrelor care învelesc insula, pe măsură ce noaptea le ia în stăpânire cugetul. Pe cât instinctul îi acaparează mai mult, pe atât regulile încep să-și piardă din valoare, intuiția devenind dominantă în modul lor de organizare - devenit, astfel, haotic.
- Ce-au să spună oamenii mari? strigă Piggy din nou. Uită-te la ei!
De pe plajă răsunară zgomote ca de vânătoare, de râs isteric și de spaimă.
- Ralph, suflă în cochilie.
Piggy se afla atât de aproape, încât Ralph îi vedea sticlind singura lentilă.
- Pe urmă focul. Nu-și dau seama?
- Trebuie să fii brutal. Silește-i să facă ce vrei tu.
Ralph răspunse cu glasul prudent al celui care repetă o teoremă.
- Dacă am să suflu în cochilie, iar ei n-au să se întoarcă, am stricat totul. N-o să mai putem ține focul aprins. O să fim ca animalele. N-o să fim salvați niciodată.
- Dacă nu sufli, o să ajungem și mai repede ca animalele. Nu văd ce fac, dar îi aud.
Siluetele risipite se adunaseră pe nisip și formau o masă neagră, care se rotea. Fredonau, iar puștii, obosiți, se îndepărtaseră încet, cu urlete. Ralph își duse cochilia la buze, apoi o lăsă jos.
- Uite care e problema, Piggy: sunt sau nu stafii? Sau fiare?
- Firește că nu.
- De ce nu?
- Fiindcă n-are sens. Casele, străzile, televiziunea n-ar putea exista.
Băieții care țopăiau și cântau erau acum atât de departe, încât zgomotul se auzea doar ca un ritm nearticulat.
- Și ce dacă n-are sens? Vorbesc de ce se întâmplă pe această insulă. Să presupunem că există ființe care ne pândesc și ne așteaptă.
Ralph tresări violent, se apropie de Piggy, iar cei doi se ciocniră rău unul de altul.
- Încetează cu discuția asta! Avem destule necazuri, Ralph, și nu mai pot răbda prin câte am trecut. Dacă există stafii...
- Ar trebui să renunț la șefie. Ascultă-i.
- O, Dumnezeule! O, nu!
Piggy îl înșfăcă pe Ralph de braț.
- Dacă ar fi Jack șeful, nu ne-am ocupa decât cu vânătoarea, și nu cu focul. Am rămâne aici până la moarte.
Glasul i se ascuți.
- Cine-i ăla care stă acolo?
- Eu sunt, Simon.
- Nu suntem buni de nimic, zise Ralph. Trei șoareci orbi. Eu, unul, renunț.
- Dacă renunți, zise Piggy, într-o șoaptă înfiorată, ce se va întâmpla cu mine?
- Nimic.
- Mă urăște. Nu știu de ce. Dacă ar putea face ce vrea... tu ești un om întreg, pe tine te respectă. În afară de asta, tu ai putea să-l bați.
- Am văzut că și tu te-ai bătut cu el mai demult.
- Aveam cochilia, zise Piggy simplu. Aveam dreptul să vorbesc.
Simon se foi în beznă.
- Fii mai departe șeful nostru.
- Gura, puștiule! De ce n-ai spus că nu există fiare?
- Mă tem de el, zise Piggy, și de-asta știu ce-i poate pielea. Dacă te temi de cineva, îl urăști, dar nu te poți împiedica să nu te gândești la el. Te înșeli, spunându-ți că de fapt e un băiat cumsecade, și apoi, când îl vezi iar... e ca astma, nu poți să respiri. Ascultă-mă. Și pe tine te urăște, Ralph...
- Pe mine? De ce?
- Nu știu. L-ai prins c-a lăsat să se stingă focul, și tu ești șeful, iar el nu e.
- Dar el este, este Jack Merridew!
- Eu am zăcut atâta la pat și-am reflectat. Cunosc oamenii. Mă cunosc și pe mine. Și pe el. Ție n-are ce-ți face; dar, dacă te dai din calea lui, are să sară pe următorul. Și acela sunt eu.
- Piggy are dreptate, Ralph. Numai tu și Jack contați. Fii mai departe șef.
- Fiecare trage în altă parte și lucrurile merg prost. Acasă exista întotdeauna un om mare. Vă rog, domnule; vă rog, domnișoară; și primeai răspunsul. Cum aș mai vrea să fie așa!
- Aș vrea să fie aici mătușica.
- Eu aș vrea să fie tata... Dar la ce bun?
- Ar ține focul aprins.
Dacă unul dintre ei ar fi mai mare, ar asculta de el, nu? Pentru că, de fapt, nu e vorba de cine e mai inventiv sau descurcăreț, ci de cine are mai multă prestanță. Nu că Ralph nu ar fi avut, dar un copil, încă imatur, nu îi poate aprecia pe cei din jurul lui, căutând îndrumare într-o persoană mai mare, pe care, poate, o asociază chiar părinților lui.
Țopăiala se încheiase și vânătorii se întorceau la adăposturi.
- Oamenii mari știu multe, zise Piggy. Lor nu le e frică de întuneric. Se întâlnesc, beau ceai și discută. Lucrurile ar merge de minune...
- Ei n-ar da foc la insulă. Și n-ar provoca...
- Ar construi un vapor...
Cei trei băieți stăteau în beznă, străduindu-se zadarnic să evoce viața minunată a adulților.
- Nu s-ar certa.
- Și nu mi-ar sparge ochelarii...
- Și n-ar discuta despre fiară...
- Dacă ar reuși să ne trimită un mesaj! strigă Ralph cu disperare. Dacă ar putea să ne trimită un om mare... un semn ori altceva.
Firul ideilor continuă să fie dezvoltat, fiecare personaj punându-și îndrumătorul în postura liderului, pentru că, de fapt, vede în el un model, un sprijin necondiționat. În lipsa unui model, haosul apare în grupul lor, niciunul neputând să aibă, cu adevărat, încredere în cel de lângă el, din cauza lipsei maturității.
