Trei pe două biciclete

Jerome Klapka Jerome (1859-1927) a fost un eseist, romancier și umorist englez, celebru pentru romanele Trei într-o barcă și Trei pe două biciclete, dar și pentru colecția de eseuri Gândurile trândave ale unui pierde-vară. Prin proza sa umoristică, a manifestat înțelegere pentru slăbiciunile omenești și capacitatea de a descoperi partea comică a neplăcerilor domestice. A fost unul dintre fondatorii revistei The Idler.
J., George și Harris, eroii romanului Trei într-o barcă, au mai îmbătrânit între timp, dar nu au devenit neapărat mai înțelepți. De această dată, cei trei prieteni pleacă într-o călătorie cu bicicleta, plină de peripeții, prin Germania. Spiritul de observație al lui Jerome K. Jerome, satira la adresa mentalității rigide germane și a clasei de mijloc britanice, precum și umorul său coroziv fac din Trei pe două biciclete un roman amuzant, care a încântat generații întregi de cititori.

Din fapte mărunte, subtil analizate și voit îngroșate, reiese comicul situațiilor, iar urmările caraghioase ale unor asemenea fapte și atitudini sunt generatoare de multe adevăruri. (Petru Comarnescu)


- Noi, zise Harris, avem nevoie de o schimbare.

În clipa aceea se auzi clanța și doamna Harris își vârî capul pe ușă. Zicea că a trimis-o Ethelbertha să-mi aducă aminte că e cazul să ne grăbim să ajungem acasă din cauza lui Clarence. Ethelbertha, sunt înclin at să cred, își face griji inutile în privința copiilor. Fie vorba între noi, copilul nu avea absolut nimic. În dimineața aceea fusese în oraș cu mătușă-sa; și dacă se uită cu jind la vitrina unei cofetării, dumneaei îl pilotează înăuntru și-l îndoapă cu prăjituri cu cremă și cu brânzoaicele acelea denumite "domnișoare de onoare" până ce băiatul în cearcă să o convingă că nu mai poate și, politicos dar ferm, refuză să mai mănânce orice altceva. După aceea, pe bună dreptate, nu vrea mai mult de o porție de budincă la prânz, și Ethelbertha crede că micuțul este bolnav. Doamna Harris adăugă că am face bine să venim sus cât mai repede, spre binele nostru, pentru a nu pierde interpretarea de către domnișoara Muriel a bucății "Ceaiul pălărierului nebun" din Alice în Țara Minunilor. Muriel este cel de-al doilea copil al lui Harris și are opt ani: o fetiță vioaie, inteligentă; însă, personal, o prefer în interpretări literare serioase. I-am spus doamnei Harris că ne vom termina țigările și o vom urma de îndată; am mai rugat-o să nu o lase pe Muriel să înceapă până la venirea noastră. Ne-a promis că o va reține pe copilă atât cât îi va sta în puteri și a plecat. Cum s-a închis ușa, Harris și-a reluat propoziția întreruptă.
- Înțelegeți ce vreau să spun, zise el, o schimbare totală.

Întrebarea era: cum o aducem din condei?

George propuse o deplasare "în interes de serviciu". Numai George era capabil de asemenea idei. Burlacul crede că o femeie măritată n-are minte nici cât îi trebuie ca să se ferească din calea unui compresor cu aburi. Am cunoscut odată un tânăr, era inginer, și s-a gândit el să se ducă până la Viena "în interes de serviciu". Soția lui a ținut să știe "ce fel de interes de serviciu?"

El i-a explicat că va avea sarcina de a vizita minele din preajma capitalei Austriei și de a scrie rapoarte. Consoarta a spus că-l va însoți; așa era ea. El a încercat s-o convingă să nu meargă: i-a arătat că o exploatare minieră nu este un cadru potrivit pentru o femeie frumoasă. Ea a mărturisit că îi împărtășește părerea și că, în consecință, nu are de gând să-l întovărășească în fundul minei; îl va conduce până la gura minei, dimineața, și apoi se va distra până la în toarcerea lui, cutreierând prin magazinele Vienei și târguind câte ceva. Acum, lui îi scăpase porumbelul din gură și nu vedea cum ar mai fi putut da înapoi; și timp de zece zile lungi de vară a vizitat omul minele din preajma Vienei și seara întocmea rapoarte, pe care soția i le punea la poștă pe adresa firmei unde lucra el, iar firma nici că avea nevoie de ele.

M-ar mâhni mult să cred că Ethelbertha sau doamna Harris aparțin acestei tagme de soții, dar, oricum, nu e sănătos să forțezi povestea aceasta care se cheamă "în interes de serviciu", trebuie păstrată pentru cazuri de mare ananghie.
- Nu, spusei eu, cel mai bun lucru este să fii sincer și să fii bărbat. Eu îi voi spune Ethelberthei că am ajuns la concluzia că omul nu prețuiește niciodată fericirea de care are parte tot timpul. Îi voi spune că pentru a-mi da mie însumi posibilitatea de a aprecia binefacerile de care dispun, așa cum știu că trebuie apreciate, am de gând să mă smulg de lângă ea și de lângă copii pentru cel puțin trei săptămâni. Îi voi spune, continuai eu, întorcându-mă către Harris, că tu ești cel care mi-ai arătat calea datoriei în această privință; că ție îți vom fi obligați...

Harris își puse paharul jos cu grăbire.
- Dacă nu te superi, amice, mă întrerupse el, aș prefera să nu faci una ca asta. Dumneaei va discuta chestiunea cu soția mea și, mă rog, m-aș simți prost să mă împăunez cu merite care nu-mi aparțin.
- Ba îți aparțin, am insistat eu. Doar a fost sugestia ta.
- Dar tu mi-ai dat ideea, mă între rupse Harris iarăși. Ții minte c-ai spus că e o mare greșeală ca omul să intre în rutină și că viața domestică neîntreruptă îmbâcsește creierul?
- Vorbeam în general, am explicat eu.
- M-a impresionat, ca un lucru cât se poate de just. Mă gândeam să-i spun și Clarei; nutrește o părere excelentă despre judecata ta, sunt convins. Sunt sigur că dacă...
- Să nu riscăm, l-am întrerupt la rândul meu. E o chestiune delicată și cred că am găsit soluția. Vom spune că George a sugerat ideea.

George nu e omul acela de treabă, sărit or, și câteodată mă supără să constat această lipsă la el. Te-ai fi așteptat să profite din plin de ocazia de a-și ajuta doi vechi prieteni să iasă dintr-un impas. Ți-ai găsit!

Dumnealui a devenit dezagreabil.
- Mă rog, spuse George. Iar eu le voi spune ambelor doamne că planul meu inițial era să organizăm o vacanță în comun, cu copii cu tot; că o voi lua și pe mătușa mea și că vom închiria în Normandia un vechi și încântător castel ochit de mine într-un locșor pe litoral, unde clima este deosebit de prielnică pentru copiii delicați și unde găsești un lapte cum nu se află în Anglia. Voi adăuga că dumneavoastră ați respins această idee, pe temeiul că am fi mai fericiți noi singuri-singurei.

Pe un om ca George nu merge să-l iei cu duhul blândeții; se impune să fii dur.
- Mă rog, spuse Harris. Iar eu, unul, voi accepta oferta. Luăm castelul acela și gata. Tu îți aduci mătușa, o să am eu grijă s-o aduci, și stăm o lună încheiată. Copiii țin la tine grozav; J.^[i] și cu mine n-o să prea stăm pe-acolo. I-ai promis lui Edgar că-l înveți să pescuiască; și o să trebuiască să te joci de-a animalele sălbatice. De duminica trecută, Dick și Muriel nu mai vorbesc despre altceva decât despre cum ai făcut tu pe hipopotamul. Vom lua masa la iarbă verde - unsprezece o să fim cu toții -, iar seara vom asculta muzică și recitări. Muriel stăpânește de pe acum șase bucăți la perfecție, după cum probabil știi; și toți ceilalți copii își învață repede rolurile.

George depuse armele - nu e un om de real curaj -, însă procedă în mod neelegant. Zise că, dacă noi suntem atât de mărunți la suflet, de lași și de fățarnici, încât să ne pretăm la un joc atât de dezgustător, n-are ce-i face; și că, dacă nu intenționez să termin toată sticla de vin singur, ar îndrăzni să mă inoportuneze cu rugămintea de a-i rezerva și lui un pahar. Mai adăugă, oarecum ilogic, că în fond nu are nici o importanță, dat fiind că atât Ethelbertha, cât și doamna Harris sunt femei inteligente care și-au format o părere justă despre dânsul și nu-și vor închipui nici măcar o clipă că propunerea ar fi emanat de la el.

Odată rezolvat acest detaliu, se punea chestiunea: ce fel de schimbare?

Harris, ca de obicei, opina pentru mare. Zicea că are cunoștință de un iaht - exact ce ne trebuia nouă -, pe care puteam să-l manevrăm singuri; fără neisprăviți de-ăia botoși care stau tot timpul cu mâinile în buzunare și pe care îi mai și plătești ca să-ți strice cheful. Cu încă un băiat de ispravă, putea să-l manevreze și singur. Aveam și noi cunoștință de iahtul respectiv și i-am spus asta lui Harris; căci doar călătorisem cândva pe acea navă împreună cu el. Miroase a apă bâhlită și a putregai până la excluderea oricărei alte miresme; nici mama aerului de mare nu poate spera să-i vină de hac. În materie de duhoare, e ca și când ai petrece o săptămână în incinta întreprinderii de ecarisaj. Și nici n-ai unde să te adăpostești în caz de ploaie; careul e de zece picioare lungime și patru lățime, iar jumătate din spațiu e ocupat de o sobă care, când vrei să aprinzi focul, se năruie. Baia trebuie s-o faci pe punte și vântul îți zboară prosopul peste bord când pășești afară din hârdău. Harris și băiatul fac treaba cea mai interesantă - vela trincă și terțarola, mola și canarisirea și câte și mai câte -, lăsând în seama lui George și a mea curățatul cartofilor și spălatul vaselor.
- Bine, atunci, spuse Harris, să luăm un iaht ca lumea, cu căpitan la bord, și să facem treaba di granda.

Aici eu iarăși am obiectat. Cunosc ce înseamnă un căpitan de iaht: concepția lui despre iahting este să se mențină la doi pași de țărm, spre a păstra o strânsă legă tură cu soția și copiii, ca să nu mai vorbim de câr ciuma lui preferată.

Cu ani în urmă, când eram tânăr și lipsit de experiență, am închiriat și eu un iaht. Trei factori au conlucrat pentru a mă împinge să comit această nerozie: îmi picaseră niște bani, Ethelbertha își exprimase dorința de a aspira aer marin, și chiar a doua zi de dimineață, aruncându-mi ochii, la club, pe un exemplar din gazeta Sportivul, dădu sem peste următorul anunț:
PENTRU AMATORII DE IAHTING. Ocazie unică. "Ștrengarul", iolă de 28 tone. Proprietarul, chemat urgent în străinătate pentru afaceri, este dispus să închirieze acest superb echipat "ogar al mării" pe o perioadă scurtă sau lungă. Două cabine și un careu; pianină Woffenkoff; cazan de aramă nou. Condiții, 10 guinee pe săptămână. Adresați-vă la Pertwee & Co., No. 3A Bucklersbury.

Parcă mi se împlinise o rugă. "Cazanul de aramă nou" nu mă interesa; bruma de rufe care trebuiau spălate puteau să mai aștepte, îmi ziceam eu. Dar "pianina Woffenkoff" suna îmbietor. Mi-o închipuiam pe Ethelbertha cântând seara - o arie cu refren, la care echipajul, după o scurtă repetiție, putea să participe în timp ce goneam spre casă, cu unduiri de "ogar", peste talazurile argintii.

Am luat o birjă și m-am dus drept la Bucklersbury, No. 3A. Pertwee era un domn cu înfățișare nepretențioasă și ocupa un bir ou modest la etajul al treilea. Mi-a arătat o poză în acuarelă a Ștrengarului gonind cu toate pânzele sus. Puntea era înclinată la 95° față de ocean. În poză nu se zăreau ființe omenești pe punte; presupun că alunecaseră în mare. Pe drept cuvânt, nu văd cum s-ar fi putut menține cineva pe puntea aceea, decât bătut în piroane. I-am menționat agentului acest neajuns, însă el mi-a explicat că poza îl reprezintă pe Ștrengar dublând nu mai știu ce, cu bine-cunoscutul prilej al câștigării Scutului în Regata Medway. Domnul Pertwee presupunea că eram la curent cu acest eveniment, așa că m-am abținut să-i pun întrebări. Cam pe lângă rama tabloului, două punctulețe, pe care la început le luasem drept urme de muscă, reprezentau, pare-se, pe cel de-al doilea și cel de-al treilea câștigător în această faimoasă cursă. O fotografie a iahtului ancorat în rada portului Gravesend era mai puțin impresionantă, dar sugera mai multă stabilitate. Toate răspunsurile la întrebările mele fiind satisfăcătoare, am închiriat vasul pe două săptămâni. Mare noroc, zicea domnul Pertwee, că nu-l iau decât pentru două săptămâni - ulterior am ajuns să fiu de acord cu el -, întrucât la capătul acelui interval urma să fie închiriat de către altcineva. Dacă l-aș fi solicitat pentru trei săptămâni, s-ar fi văzut silit să mă refuze.

Tranzacția fiind astfel încheiată, domnul Pertwee m-a întrebat dacă am în vedere vreun căpitan de vas. Faptul că nu aveam pe nimeni în vedere era iarăși un mare noroc - părea că toate îmi mergeau în plin -, deoarece domnul Pertwee era convins că nu exista soluție mai bună decât să-l păstrez pe Mr. Goyles, actualul comandant al navei - excelent căpitan, mă asigură domnul Pertwee, un om care cunoștea marea așa cum își cunoaște un bărbat propria soție, și care nu prăpădise nici o viață omenească.

Era încă în primele ore ale zilei, și iahtul stătea ancorat în rada portului Harwich. Am luat trenul de 10.45 din gara Liverpool Street și la ora unu stăteam de vorbă cu Mr. Goyles pe puntea vasului. Era voinic de stat și cu ceva părintesc în comportare. I-am expus planul meu, anume de a friza insulele olandeze din larg, pentru ca, după aceea, să tăiem drept spre Norvegia. Spuse "Aye, aye, sir"^[ii] și părea a fi entuziasmat de această călătorie; zicea că va fi și pentru el o delectare. Ajungând la chestiunea aprovizionării, Mr. Goyles deveni și mai entuziast. Cantitatea de provizii propusă de Mr. Goyles, trebuie să mărturisesc, m-a surprins. Dacă am fi trăit pe vremea lui Drake și a bătăliilor din Marea Caraibilor, m-aș fi tem ut că pune la cale o acțiune ilegală. El însă a râs părintește și m-a asigurat că nu exageram câtuși de puțin. Ce rămânea aveau să-și împartă membrii echipajului între ei și să ia acasă - pare-se că așa era tradiția. Mie îmi dădea impresia că le făceam membrilor echipajului aprovizionarea de iarnă, dar nu voiam să par meschin, așa că n-am mai spus nimic. Cantitatea de băutură pre tinsă iarăși m-a surprins. Am stabilit cam cât am crezut de cuviință că ne trebuie nouă, iar apoi Mr. Goyles și-a spus cuvântul în privința echipajului. Trebuie să conced că Mr. Goyles era foarte grijuliu cu oamenii lui.
- Doar n-o să ne-apucăm de orgii, domnule Goyles, am cutezat eu.
- Orgii?! replică Mr. Goyles. Păi asta le ajunge de-abia pe o măsea.

M-a lămurit că deviza lui este: "Angajează oameni de ispravă și tratează-i bine".
- Îți muncesc mai cu sârg, zicea Mr. Goyles. Și răspund la chemare când mai ai nevoie de ei.

Personal, n-aveam sentimentul că-mi doresc să-mi mai răspundă la chemare. Începusem să-i antipatizez chiar înainte de a-i vedea; îi socoteam un echipaj lacom și bețiv, însă Mr. Goyles insistă cu atâta însuflețire, iar eu eram atât de lipsit de experiență, încât am lăsat-o pe-a lui. Mi-a mai făgăduit că și în acest sector va avea personal grijă să nu se irosească nimic.

Tot pe el l-am delegat să angajeze echipajul. Zicea că poate să se descurce și e gata s-o facă de hatârul meu, cu ajutorul a doi oameni și a unui mus. Dacă se referea la stingerea proviziilor și a băuturii, cred că exagera în minus; dar poate că vorbea de manevra rea iahtului.

În drum spre casă am trecut pe la croitorii mei și am comandat un costum de iahting, cu pălărie albă. Mi-au promis că vor da bătaie și totul va fi gata la timp; apoi m-am întors la domiciliu și i-am povestit Ethelberthei tot ce am făcut. Un singur nor îi mohora bucuria - va reuși oare croitoreasa să-i facă la timp un taior de iahting? Așa-s femeile.

Luna noastră de miere, pe care o petrecusem nu de mult, fusese întrucâtva scurtată, așa că ne-am hotărât să nu invităm pe nimeni, ci să luăm iahtul numai pentru noi doi. Și slavă Domnului că am hotărât așa! Luni ne-am echipat cu tot ce aveam și am pornit. Nu-mi aduc aminte cu ce era îmbrăcată Ethelbertha, dar, indiferent ce-o fi fost, arăta deosebit de atrăgătoare. Costumul meu era bleumarin-închis, tivit cu panglică albă îngustă și, zic eu, era de efect.

Mr. Goyles ne-a întâmpinat pe punte și ne-a spus că prânzul e gata. Trebuie să recunosc că Goyles își asigurase colaborarea unui foarte bun bucătar. Posibilitățile celorlalți membri ai echipajului n-am avut prilejul să le apreciez. Totuși, vorbind des pre ei în stare de repaos, pot spune că lă sau impresia unui echipaj binedispus.

Părerea mea era ca, de îndată ce oamenii își vor fi terminat masa, să ridicăm ancora, în timp ce eu, fumând un trabuc, cu Ethelbertha lângă mine, voi sta aplecat peste copastie și voi urmări cu ochii crestele albe ale patriei topindu-se pe nesimțite în zare. Ethelbertha și cu mine am îndeplinit par tea de program care ne revenea și am așteptat pe puntea goală de oameni.
- Le trebuie cam mult, spuse Ethelbertha.
- Dacă în decurs de paisprezece zile, spusei eu, vor da gata chiar și numai jumătate din proviziile de pe acest iaht, le va trebui destul de mult timp pentru fiecare masă. Mai bine să nu-i zorim, căci altfel nu apucă să consume nici un sfert din bucate.
- Se vede treaba că au adormit, spuse Ethelbertha, mai târziu. Mai e puțin și se face ora ceaiului.

De liniștiți erau liniștiți. M-am dus la prova și, din capătul scării, am strigat în jos către căpitanul Goyles. De trei ori l-am strigat; în sfârșit, a urcat scara încet. Părea un om mai greoi și mai bătrân decât ultima oară când îl văzusem. Avea în gură un trabuc.
- Când sunteți gata, domnule căpitan, zisei, pornim.

Căpitanul Goyles își extrase trabucul din gură.
- Nu în astă zi, stimate domn, cu voia dumneavoastră, mi-a replicat el.
- Dar astă zi ce are? l-am întrebat eu.

Știu că marinarii sunt superstițioși; mă gândeam că poate ziua de luni o fi socotită zi cu ghinion.
- Ziua e bună, răspunse căpitanul Goyles. Mă refeream la vânt. Nu e semn că s-ar schimba.
- Dar de ce să vrem să se schimbe? am întrebat. Mie mi se pare că este așa cum trebuie; suflă viu în spatele nostru.
- Aye, aye, spuse căpitanul Goyles, el suflă viu și noi n-o să mai suflăm morți. Doamne păzește, dacă pornim pe asemenea vânt. Vedeți, stimate domn, îmi explică el ca răspuns la privirea mea nedumerită, acesta este ceea ce numim noi "vânt de uscat", adicătelea care bate, cum ar veni vorba, direct dinspre uscat.

Dacă stam și mă gândeam bine, omul avea dreptate: vântul bătea dinspre uscat.
- Poate că se schimbă peste noapte, spuse căpitanul Goyles, mai optimist. Oricum, nu e violent și vasul ține bine.

Căpitanul Goyles și-a reintrodus trabucul în gură, iar eu m-am dus la pupa și i-am explicat Ethelberthei motivul întârzierii.

Ethelbertha, parcă mai puțin binedispusă decât la început, când ne-am îmbarcat, voia să știe de ce nu putem porni când vântul bate dinspre uscat.
- Dacă n-ar bate dinspre uscat, zicea Ethelbertha, ar bate dinspre mare, și-atunci ne-ar împinge înapoi

la țărm. Mie mi se pare că acesta este tocmai vântul care ne trebuie.

I-am explicat:
- Aceasta, scumpo, denotă lipsa ta de experiență; într-adevăr, pare să fie tocmai vântul care ne trebuie, dar nu este. E ceea ce numim un vânt de uscat, și vântul de uscat este întotdeauna foarte periculos.

Ethelbertha ținea să știe de ce vântul de uscat este foarte periculos.

Spiritul ei de contradicție mă cam deranja; poate că eram puțin supărat, ruliul monoton al unui mic iaht aflat la ancoră e de natură să deprime un spirit înflăcărat.
- Nu pot să-ți explic, i-am răspuns eu, ceea ce era adevărat, dar să întinzi pânzele pe un asemenea vânt ar fi culmea nebuniei, și țin prea mult la tine, draga mea, ca să te expun unor riscuri inutile.

Am socotit că era o încheiere limpede, însă Ethelbertha mi-a replicat că, în aceste împrejurări, ar fi fost bine să nu ne fi îmbarcat până marți, și a coborât sub punte.

Peste noapte vântul a virat către nord; m-am sculat dis-de-dimineață și i-am comunicat acest lucru căpitanului Goyles.
- Aye, aye, sir, a remarcat el. E ne plăcut, dar n-avem încotro.
- Nu credeți că e posibil să pornim astăzi? m-am hazardat eu.

Nu s-a înfuriat pe mine, a râs doar.
- Vezi mata, stimate domn, dacă ar fi să mergi la Ipswich, nici că s-ar putea mai bine pentru noi, însă destinația noastră fiind, vezi mata, coasta olandeză, ce poți să-i faci? Asta e!

I-am împărtășit această veste Ethelberthei și am fost amândoi de acord să ne petrecem ziua pe uscat. Harwich nu este un oraș vesel, ba către seară ai putea spune că e chiar trist. Am luat ceaiul la Dovercourt, apoi ne-am întors la chei să-l căutăm pe căpitanul Goyles și nava sa. L-am așteptat o oră. Când a apărut, arăta mai vesel decât noi; dacă nu mi-ar fi declarat personal că nu bea niciodată altceva decât un pahar de grog fierbinte înainte de culcare, aș fi zis că e beat.

A doua zi de dimineață vântul bătea din spre sud, ceea ce l-a cam pus pe gânduri pe căpitanul Goyles, căci pare-se că era deopotrivă de riscant să ne punem în mișcare, dar și să rămânem locului; singura noastră speranță era ca vântul să se schimbe până nu se întâmpla vreo dandana. Până una alta, Ethelbertha prinsese antipatie pentru iaht; zicea că, personal, ar fi preferat să petreacă o săptămână într-o cabină mobilă^[iii], dat fiind că o cabină mobilă măcar nu se bălăngăne.

Citiți continuarea acestui fragment aici.