Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare - Suzanne Collins, Editura Nemira, 2020
Traducere din limba engleză de Ana-Veronica Mircea
Când apăru în sfârșit, dr. Gaul se mulțumi să-i inspecteze sumar copciile.
- Mai e nevoie de câteva zile, confirmă ea. Spune-mi, domnule Snow, l-ai cunoscut pe Gaius Breen?
- Dacă l-am cunoscut? întrebă Coriolanus, sesizând imediat timpul trecut. Da. Suntem colegi de clasă. Știu că și-a pierdut picioarele în arenă. E...
- E mort. Complicații, ca urmare a atacului cu bombe, spuse dr. Gaul.
- Oh, nu!
Lui Coriolanus îi venea greu să priceapă sensul cuvintelor. Gaius, mort? Gaius Breen? Își aduse aminte un banc pe care i-l spusese Gaius de curând, despre numărul de rebeli de care e nevoie ca să legi șireturile unui pantof.
Numărul de rebeli de care e nevoie ca să legi șireturile unui pantof...? Cineva drag te părăsește, îți amintești ce ați vorbit ultima oară, ce ați făcut ultima oară, ca o ultimă reîntâlnire. Persoana respectivă ajunge să se rezume, în cele din urmă, la un ecou...
- Nu l-am vizitat niciodată la spital. Când sunt funeraliile?
- La asta se lucrează acum. Trebuie să ții vestea pentru tine până când se face anunțul oficial, îl avertiză ea. Ți-am dat-o acum pentru ca măcar unul dintre voi să aibă ceva inteligent de spus lui Lepidus. Sunt convinsă că o să te descurci.
- Da, desigur. O să sune straniu anunțul ăsta în timpul Jocurilor. Ca o victorie a rebelilor, zise Coriolanus.
- Exact. Dar fii sigur că vor exista repercusiuni. De fapt, fata ta mi-a dat ideea. Dacă o să câștige, o să ne comparăm notițele. Și n-am uitat că-mi ești dator cu o lucrare.
Plecă, trăgând draperia în urma ei.
Liber să plece, Coriolanus își încheie cămașa și își luă geanta pentru cărți. Despre ce anume trebuia să scrie? Ceva despre haos? Control? Contract? Aproape sigur era ceva care începea cu H sau cu C. La lift, găsi două asistente de laborator care se străduiau să introducă în cabină un cărucior. Pe cărucior se afla o cuvă mare, cu șerpii care o mușcaseră pe Clemensia.
- N-a spus ea să aducem lada frigorifică? întrebă una dintre asistente.
- N-aș putea zice că-mi amintesc, răspunse cealaltă. Credeam că au fost hrăniți. Mai bine să verificăm. Dacă greșim, își iese din minți.
Îl văzu pe Coriolanus.
- Scuze, trebuie să ieșim din ascensor.
- Nicio problemă, spuse el, trăgându-se într-o parte, ca să poată fi scoasă cuva din cabină.
Ușile se închiseră și se auzi huruitul liftului care urca.
- Oh, îmi pare rău, vine înapoi într-un minut, spuse a doua asistentă.
- Nicio problemă, repetă Coriolanus.
Dar începea să bănuiască existența unei foarte mari probleme. Se gândi la activitatea din laborator, la menționarea Jocurilor, la repercusiunile promise de dr. Gaul.
- Unde duceți șerpii? întrebă, cu cel mai inocent aer posibil.
- O, doar într-un alt laborator, răspunse una dintre asistente, dar schimbă o privire cu cealaltă. Hai, pentru lada frigorifică e nevoie de două persoane.
Se grăbiră amândouă să se întoarcă în laborator, lăsându-l singur cu șerpii.
De fapt, fata ta mi-a dat ideea. Fata lui. Lucy Gray. Care-și făcuse intrarea în Jocurile Foamei punând un șarpe pe spinarea fiicei primarului. Dacă o să câștige, o să ne comparăm notițele. Notițe despre ce? Despre folosirea șerpilor ca arme? Se uită lung la reptilele unduitoare, imaginându-și-le libere în arenă. Ce-aveau să facă? Să se-ascundă? Să vâneze? Să atace? (Întrebări retorice, care, evident, nu așteaptă un răspuns, dar care ajută la crearea unui ritm alert. Personajul devine încordat. Ce va face? Nu știe sigur la ce vor fi folosiți șerpii. În ce direcție se va duce? Cât de departe?) Chiar dacă ar fi știut care e comportamentul șerpilor - dar habar n-avea -, se îndoia că aceia respectă vreo regulă, dacă erau creați de dr. Gaul cu ajutorul ingineriei genetice.
Cu o puternică înțepătură în inimă, Coriolanus și-o aminti pe Lucy Gray la ultima lor întâlnire, agățându-se de mâna lui când îi promisese că pot câștiga. Dar n-avea cum s-o apere de creaturile din cuvă, nu mai mult decât o putea apăra de tridente și de săbii. Însă de astea măcar se putea ascunde. Nu era sigur, dar bănuia să șerpii se vor repezi drept în tuneluri. Întunericul nu avea să le stânjenească mirosul. Pe al lui Lucy Gray n-aveau să-l recunoască, așa cum nu-l recunoscuseră nici pe al Clemensiei. Lucy Gray avea să țipe, să cadă la pământ, cu buzele învinețindu-i-se, apoi albindu-se, în vreme ce puroiul strălucitor, roz, albastru și galben avea să se prelingă, îmbibându-i rochia cu volane... Asta era! La asta se gândise când îi văzuse prima oară. Se potriveau cu rochia ei. De parcă șerpii i-ar fi fost dintotdeauna destinul...
Fără să știe exact cum, Coriolanus se pomeni cu batista în mână, strânsă ghem cu grijă, ca recuzita din trucurile magice ale lui Lucky. Se apropie de cuva cu șerpi, rămânând cu spatele la camera de supraveghere, apoi se aplecă, cu mâinile pe capac, ca și cum l-ar fi fascinat șerpii. Din acea poziție avantajoasă, urmări batista căzând prin trapa de acces și dispărând sub curcubeul de trupuri.
Ce făcuse? Pentru numele Cerului, ce făcuse? Inima îi bătea nebunește în timp ce parcurgea orbește o stradă, apoi alta, încercând să găsească logica acțiunilor sale. Nu putea gândi limpede, dar avea înspăimântătoarea senzație că depășise un hotar pe care nu-l mai putea trece înapoi.
Simțea bulevardul plin de ochi. Pietonii erau puțini, ca și șoferii, dar oricine îl vedea parcă îl săgeta cu privirea. Coriolanus se grăbi să intre într-un parc și se ascunse în întuneric, pe o bancă înconjurată de tufișuri. Își impuse să-și controleze răsuflarea, numărând până la patru la fiecare inspirație și expirație, până ce sângele încetă să-i mai zvâcnească în urechi. Pe urmă încercă să gândească rațional.
Bun, așadar, lăsase batista cu mirosul lui Lucy Gray - cea din buzunarul exterior al genții - să cadă în cuva cu șerpi. O făcuse pentru ca ei să n-o muște, cum o mușcaseră pe Clemensia. Așa că n-aveau s-o ucidă. Fiindcă îi păsa de ea? Sau fiindcă voia ca ea să câștige Jocurile Foamei și el să-și asigure astfel Premiul Plinth? Dacă a doua variantă era adevărată, atunci trișase ca să câștige și gata, faptul era consumat.
Stai o clipă! Nu știai dacă șerpii ăia ajung sau nu în arenă, își spuse. De fapt, asistentele spuseseră cu totul altceva. Una ca asta nu se mai întâmplase niciodată. Poate nu fusese decât o criză trecătoare de nebunie. Și, chiar dacă șerpii ajungeau în arenă, Lucy Gray putea să nici nu-i întâlnească. Locul era imens, iar el nu credea că șerpii îl vor cutreiera, atacând în stânga și-n dreapta. Ar fi trebuit să calci pe ei sau cam așa ceva. Și, chiar dacă ea întâlnea un șarpe și șarpele nu o mușca, cine putea să facă legătura cu el? Era nevoie de prea multe cunoștințe despre sistemele de înaltă securitate și de intrări în locuri unde nimeni nu presupunea că el are acces. Și de o batistă cu mirosul lui Lucy Gray. De ce ar fi posedat el așa ceva? Totul avea să fie bine.
În afară de acel hotar. Indiferent dacă cineva reușea sau nu să pună faptele lui cap la cap, el știa că îl trecuse. De fapt, știa că dansase exact pe linia lui ceva vreme. Ca atunci când luase din sala de mese mâncarea lui Sejanus ca să i-o ducă lui Lucy Gray. Fusese o infracțiune măruntă, motivată de dorința lui de a o ține pe ea în viață și de furia împotriva neglijenței creatorilor-de-joc. Aici putea invoca drept argument principiile morale elementare. Numai că nu fusese un incident izolat. Acum putea să vadă totul, vedea panta alunecoasă pe care se aflase în ultimele săptămâni, care începuse cu resturile de la masă ale lui Sejanus și îl purtase până într-un parc pustiu, unde stătea tremurând pe o bancă, în întuneric. Ce-l aștepta în josul pantei, dacă nu-și oprea alunecarea? De ce altceva ar mai fi fost în stare? Ei bine, asta era tot. Acum o să înceteze. Dacă n-avea onoare, nu avea nimic. Gata cu înșelăciunile. Gata cu strategiile dubioase. Gata cu justificările. De atunci înainte avea să ducă o viață onestă și, dacă trebuia să ajungă cerșetor, măcar avea să fie unul decent.
A acționat sau nu corect? Ambivalență. Pe de o parte, a fost ceva instinctiv, de moment, neștiind unde vor fi trimiși șerpii. Totuși, ținea sau nu la Lucy Gray? Continua să vadă lucrurile prin prisma dorinței lui de câștig, ea reprezentând un pion, un mijloc de a obține un statut social, sau, încercând să o ajute, a ajuns să simpatizeze cu ea, ambii fiind în situații dificile?
Decența? O problemă morală. Nu era o persoană corectă, pentru că era gata să sacrifice alți oameni pentru bani, dar încerca să o salveze pe Lucy Gray, de care, iar, se atașase sau nu?
