Atât placa comemorativă, cât și bannerul amintesc faptul că aici s-a aflat Biserica Ienii (Enei), monument istoric ctitorit de jupâneasa Iana (de unde și numele bisericii) pe la 1611 și reconstruit în 1724, în stil brâncovenesc. Era una dintre cele mai vechi și frumoase biserici ale Capitalei, demolată în primăvara anului 1977.
M-am născut cu o bună memorie vizuală. Dacă aud un cuvânt, în mintea mea apare instantaneu mai întâi o imagine, apoi mai multe, care se desfășoară ca o poveste, ca un film. Când citesc sau aud "Biserica Ienii", îmi apar pe ecranul minții imagini din mai multe perioade ale vieții. Mă văd copil, cu tata de mână, duminica, atunci când vizitam expoziții în oraș, intrând în Biserica Ienii, unde tata îmi arăta pictura murală realizată de Gheorghe Tattarescu.
De aici, filmul sare la Muzeul Gheorghe Tattarescu, unde tata a avut atelierul de creație din 1961 până în 1989, când a plecat definitiv din țară. Apoi mă revăd student, în primul an la Institutul de Arhitectură "Ion Mincu", aplaudând la concursul "Miss Boboc" sau amuzându-mă la ritualul de pictare cu tempera, în stil hippie, a "bobocilor", de către studenții din anii superiori.
"Bobocii" erau apoi duși pe planșete la "Baia Centrală", aflată pe strada Biserica Enei - stradă care, în acei ani, purta numele de strada Arhitecturii - pentru a fi spălați. Apoi filmul se întunecă brusc și mă năpădesc imaginile, emoțiile și trăirile din primăvara anului 1977, unele fixate pe peliculă, altele rămase doar în memorie.
Am să vă spun povestea Bisericii Ienii, poveste cu titlul "Ultimele trei zile ale Bisericii Ienii". Este rememorarea celor trei zile din aprilie 1977, când a început demolarea sfintelor lăcașuri bucureștene.
La începutul lunii martie 1977, un cutremur devastator făcuse ravagii în București, iar rănile cauzate de acesta ne însoțeau la tot pasul. Eram student în anul V la Institutul de Arhitectură "Ion Mincu" și auzeam permanent știri despre colegi dispăruți, răniți la cutremur, despre clădiri sau persoane cunoscute afectate de seism. În zona centrală a orașului se înlăturau urmele cataclismului. Militarii, utilajele militare, grămezile de moloz și cărămidă, ruinele de case și blocuri formau un spectacol care devenise, între timp, ceva normal în ochii bucureștenilor.
După cutremur, viața a mers mai departe, iar noi, studenții, am revenit la facultate. Chiar din Institutul de Arhitectură puteam vedea cum blocul Dunărea (inițial denumit blocul Bavaria), puternic afectat de cutremur, fusese împrejmuit cu panouri din tablă, iar echipe de soldați, cu utilaje speciale, începuseră demolarea. Pentru noi, studenții, era o imagine interesantă și urmăream cu atenție evoluția demolării.
În acea perioadă eram un fotograf pasionat și dispuneam de aparatură foto performantă. Îmi amenajasem chiar și un laborator foto în garajul de acasă. Aparatele foto mă însoțeau permanent, peste tot. Am fotografiat, la un moment dat, blocul Dunărea și Biserica Ienii de pe trotuarul de la Hotelul Intercontinental, iar în imagine se poate vedea că biserica era intactă. Ambele turle erau neatinse, în timp ce din blocul Dunărea se mai vedea doar structura - fațadele și pereții despărțitori dispăruseră. Am fotografiat biserica fără vreo intenție anume, exact așa cum făceam fotografii peste tot pe unde umblam în București în acea primăvară.
Pe data de 28 aprilie am auzit că biserica fusese lovită de o macara. Următorul zvon a fost că biserica va trebui demolată, deoarece nu se mai putea consolida. Recunosc că nu mi-a venit să cred. Cu o lună înainte fusesem martor la dărâmarea Casei arhitectului Grigore Cerkez (sediu al Uniunii Artiștilor Plastici). Fotografiile pe care le făcusem acolo erau încă prezente în memorie. Crezusem, sperasem că a fost o întâmplare nefastă, o tragedie unică, care nu se va mai repeta.
Acum eram confruntat, la scurt timp, pentru a doua oară cu un scenariu care părea "tras la indigo". Mai întâi casa celui care proiectase clădirea Școlii de Arhitectură căzuse victimă demolării, iar acum Biserica Ienii, monument brâncovenesc de mare frumusețe, aflată la doi pași de facultate, fusese lovită și asupra ei plana un pericol iminent. Ambele monumente istorice erau, cel puțin pentru mine, repere arhitecturale foarte importante ale centrului Bucureștiului.
Am ajuns la facultate și, printr-o fereastră deschisă, am făcut prima serie de fotografii ale bisericii. Macaralele de la blocul Dunărea se aflau în curtea Bisericii Ienii. Partea bisericii aflată spre blocul Dunărea era clar afectată: absida de sud, orientată spre bloc, era perforată, iar acoperișul turlei de la pronaos dispăruse peste noapte.
Din acel moment am început să fotografiez constant biserica din diferite unghiuri, doar din interiorul Școlii de Arhitectură. Ulterior am aflat că, se pare, înainte de 28 aprilie se începuse o acțiune de dezafectare a bisericii, dar doar la interior, exact așa cum văzusem cu ceva timp înainte la Casa arhitectului Grigore Cerkez. Și la Biserica Ienii se pare că fuseseră scoase obiecte de cult - candele, icoane, strane - pe motivul unor reparații la interior. Evident, de nicăieri nu puteai vedea ce se întâmpla în biserică, aceasta aflându-se într-un perimetru închis și păzit de armată.
Vorbind în aceeași zi cu profesorul meu, arhitectul Sandu Miclescu, în a cărui echipă lucram relevee de biserici și care mă trimisese la Casa Cerkez să fac fotografii, acesta mi-a spus că "biserica a fost perfect consolidată chiar de profesorul Grigore Ionescu, fostul decan al facultății noastre, și trebuie să fie într-o stare perfectă". Deci pretextul că biserica fusese afectată de cutremur și punea în pericol siguranța trecătorilor nu avea legătură cu realitatea. Sub același pretext fusese demolată și Casa Grigore Cerkez, sediu al Uniunii Artiștilor Plastici.
Diferența era că acolo demontarea elementelor decorative și a celor care nu erau de rezistență fusese făcută chiar de artiști plastici, membri ai U.A.P., cu sprijinul unor muncitori din construcții. Nu am văzut picior de militar nici în clădire, nici la casa din apropiere care se dezafecta și ea. Aici, la Biserica Ienii, totul s-a petrecut în absența preotului paroh și a enoriașilor, lucru pe care l-am aflat ulterior. Întreaga demolare a fost făcută exclusiv de militari folosiți la construcții.
În data de 28 aprilie, lucrările de demolare încetaseră complet la blocul Dunărea, concentrându-se asupra Bisericii Ienii, ascunsă între blocuri și împrejmuită cu panouri metalice de șantier. Întreaga zonă a blocului Dunărea și a Bisericii Ienii era complet închisă, devenind locul de desfășurare al unei acțiuni militare strict supravegheate, colcăind de soldați și gradați, de macarale și utilaje blindate. Doar de la ferestrele Institutului de Arhitectură, din "corpul vechi" proiectat de Grigore Cerkez, dinspre strada Biserica Ienii, aveam vedere liberă asupra bisericii, respectiv asupra părții cu pridvorul și a celor două turle aflate deasupra pronaosului și naosului.
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
