Scandalul - Fredrik Backman, Editura Art, 2018
traducere din limba suedeză de Andreea Caleman
Am ales ca citatul săptămânii să fie tot dintr-o carte de Fredrik Backman, cartea mea preferată de la el, una complet diferită față de celelalte cărți ale lui, o carte cu elemente de comedie dar care tratează un subiect extrem de greu. Scandalul prezintă o poveste a unui orășel mic din Suedia în care hocheiul pe gheață este totul, unii jucători sunt obligați să joace, alții joacă din pasiune dar tuturor hocheiul le-a schimbat viața. Când unul dintre jucători primește o provocare să facă dragoste cu o fată, escaladează enorm atunci când ea nu își dorea asta. Iar ulterior, când ea povestește, nimeni nu o crede, toată lumea îl crede pe căpitanul echipei de hochei a orașului.
Este o carte care istorisește o tragedie dar într-un fel extrem de frumos, reușește să te transpună în poveste de parcă te-ai uita la un film. Ăsta este lucrul care îmi place cel mai mult la acest autor, felul cum reușește să mă facă să mă simt în timp ce citesc cărțile lui, elementele dese de comedie care mă fac să râd dar și profunzimea poveștii.
"Datoria mea e să-ți fiu tată, nu prieten, i-a explicat el odată lui Kevin, acum mulți ani, când Kevin i-a spus că mama lui Benji vine la aproape toate meciurile. N-a fost nevoie ca taică-su să se enerveze, Kevin i-a înțeles imediat punctul de vedere: mama lui Benji nu sponsorizează clubul cu milioane de coroane pe an, nu ea are grijă să se aprindă becurile din sală și, poate de-asta, are timp să meargă la meciuri.
[...]
Tatăl lui Kevin oprește ceva mai departe de mulțime.
- N-avem timp să stăm de vorbă azi, spune el, făcând semn spre ceilalți sponsori și părinți din parcare, care sunt la fel de impresionați de banii familiei Erdahl precum sunt copiii lor de talentul lui Kevin la hochei. Când crești într-o familie în care nu se discută niciodată despre sentimente, înveți să deslușești nuanțele din cuvinte.
- Ne-auzim mai târziu, spune tatăl. Kevin îl sună imediat după fiecare meci. Există tați care întreabă: "Ați câștigat?", dar tatăl lui Kevin vrea întotdeauna să știe: "Cu cât ați câștigat?" Și, de fiecare dată, Kevin îl aude notându-și scorul. O porțiune din pivnița casei lor e plină cu cutii frumos stivuite, doldora de blocnotesuri groase, cu statistici despre fiecare meci în care a jucat Kevin de când era în echipa de copii. Cu siguranță, unii ar zice că-i greșit să-și întrebe fiul: "Câte goluri ai băgat?", în loc de: "Ai înscris vreun gol?", dar atât Kevin, cât și taică-su le-ar întoarce-o cu: "Dar fiu-tău câte a marcat?"
[...]
Hocheiul se schimbă neîncetat, pentru că oamenii care îl joacă se schimbă. Când David era junior, antrenorul le cerea să nu se audă musca în vestiar. Echipa lui David, însă, umple întotdeauna încăperea de hohote. Știe că umorul îi poate uni pe oameni, așa că, atunci când băieții erau copii și aveau emoții, le spunea glume înainte de meci. Se uită la ceas, numără minutele până la începerea meciului. Sponsorii din tribună nu-i vor înțelege niciodată tactica, căci nu vor înțelege niciodată ce sunt pregătiți jucătorii să sacrifice unul pentru altul. În timp ce sponsorii au tot urlat la el "să dea echipei verde la ofensivă", David le-a împărțit calm jucătorilor roluri clare, i-a pus să exerseze cu exactitate pasele, pozițiile, unghiurile, le-a explicat cum să evalueze rapid situația și să ia decizii în joc, cum să elimine riscurile. I-a învățat că, dacă pot dezarma superioritatea adversarilor, fie ea tehnică sau legată de viteză, dacă îi pot aduce la nivelul lor, dacă reușesc să-i frustreze, să-i irite, atunci vor câștiga.
[...]
O noapte senină, cu copaci neclintiți. Fumează un joint în spatele hambarului. De obicei, Benji nu face asta cu necunoscuții. Pentru el e, de cele mai multe ori, un act singuratic, intim, nu știe de ce face o excepție în seara asta. Poate modul în care basistul cânta în lumea lui, acolo, pe scenă. Ca și cum era într-o altă dimensiune. Lui Benji îi e familiară lumea asta. Sau tânjește după ea.
[...]
Benji stinge țigara în palmă și face doi pași înapoi.
- Trebuie să plec înainte să mă vadă soră-mea că fumez.
- Jucător de hochei mare și dur, dar ți-e frică de soră-ta? zâmbește basistul. Benji ridică indiferent din umeri.
- Și ție ți-ar fi. Cine dracu' crezi că m-a învățat să mă bat?
- Ne vedem sâmbătă? strigă basistul după el.
Nu primește răspuns.
Bat palma. După aceea, Maya o să-și amintească detalii bizare, cum ar fi pata de alcool în formă de fluture de pe tricoul lui Kevin. Dar nimeni n-o să vrea s-o asculte vorbind despre asta. Tot ce vor vrea să audă despre seara asta va fi cât a băut. Dacă era beată. Dacă l-a luat de mână. Dacă i-a dat de înțeles. Dacă s-a dus la etaj de bunăvoie.
- Te-ai rătăcit? zâmbește el când o găsește lângă scară. A dat de trei ori roată parterului, fără să găsească baia. Râde și își aruncă brațele în aer. Uită de Ana.
- Casa asta-i dementă. Zici că-i Hogwarts! Câți bani au ai tăi?
- Vrei să vezi etajul? întreabă el. Maya nu va înceta niciodată să-și dorească să nu-l fi urmat sus. Mașina Katiei pornește într-un târziu, la a opta sau a noua cheie.
- O să dormi la Adri la canisă în seara asta.
- Nu, du-mă acasă! o roagă Benji somnoros. Katia îl mângâie drăgăstos pe obraz.
- Nu se poate, dragule! Vezi tu, eu și Adri ne iubim frățiorul. Și, dacă te duc la mama mirosind a bere și iarbă, n-o să mai avem frățior! Benji mormăie ceva, își scoate geaca și și-o pune sub cap, sprijinindu-se de geamul portierei. Katia îl gâdilă pe braț, chiar sub mâneca tricoului, acolo unde are tatuajul cu ursul, și zice:
- Simpatic basistul. Dar bănuiesc c-o să-mi zici că nu-i genul tău, cum faci cu toți. Benji răspunde cu ochii închiși:
- Nu-i place hocheiul. Katia râde, dar, după ce frățiorul adoarme, clipește des să alunge lacrimile. De când era mic, încă de pe vremea când mergeau la groapa cu nisip și la leagăne, a văzut cum se uită fetele după el, visând să-l îmblânzească și simțind, în același timp, că nu se poate și neînțelegând de ce. Cu fiecare an care trece, Katia îi dorește o altă viață, într-un alt loc, într-un alt timp, poate că ar fi fost un băiat altfel. Mai blând, mai sigur pe el. Dar nu în Björnstad. Aici îl apasă prea multe, neștiute de nimeni. Dar aici are hocheiul. Echipa, băieții, pe Kevin. Înseamnă totul pentru el, așa că Benji este tot ce vor ei să fie. Iar asta e îngrozitor. E îngrozitor să ajungi să ascunzi un mare secret de cei pe care-i iubești.
Toată lumea vorbește despre asta. Asistenta medicală a școlii, bietul profesor care are sarcina să predea educație sexuală, părinții grijulii, programele TV cu conținut moralizator, întregul internet. Toți. Toată viața ți se spune exact ce se poate întâmpla. Și totuși nimeni nu-ți spune că se poate întâmpla așa. Maya e întinsă pe spate în patul lui Kevin. E prima dată când fumează marijuana. E altfel decât și-a imaginat. E ca și cum căldura ar avea gust, fumul parcă i se urcă direct la cap, în loc să-i coboare pe gât. Pe pereți, Kevin are postere cu jucători de hochei, pe rafturi are trofee, iar într-un colț, un pick-up vechi. Își va aminti asta pentru că nu se potrivește cu restul camerei.
- A fost al lui tata. Îmi place cum sună, cum fâșâie când îi dai drumul, zice el, parcă scuzându-se.
Pune muzică. Maya nu-și aduce aminte ce, dar își amintește fâsâitul. Peste zece ani, același fâsâit al unui pick-up din colțul unui bar sau dintr-un magazin de haine, la celălalt capăt al lumii, o va duce imediat cu gândul aici, în camera asta, în clipa asta. Simte greutatea trupului lui peste al ei și râde. Își va aminti și asta. Se sărută. În curând va primi două întrebări de mai multe ori decât orice altă întrebare în viața ei: "Cine a sărutat pe cine? I-ai răspuns la sărut?" El o sărută. Da, îi răspunde la sărut. Dar, când vrea să-i dea pantalonii jos, îl oprește. El pare să creadă că-i un joc, așa că e nevoită să-i strângă mâna și mai tare.
- Nu vreau, nu azi, sunt v..., șoptește ea.
- Sigur că vrei! insistă el.
Atunci ea se enervează:
- Ești surd? Am zis nu! Strânsoarea lui pe încheieturile mâinilor ei se înăsprește. Mai întâi imperceptibil, apoi până în punctul în care doare. Toată lumea vorbește despre asta. Toată viața auzi detalii exacte. Toată lumea te avertizează, de nenumărate ori. Toate fetele sunt prevenite: "Se poate întâmpla!", "Asta se întâmplă!" Dar nimeni nu-ți spune că se poate întâmpla așa, cu cineva pe care îl cunoști. În care ai încredere. Cu care ai râs. În camera lui de băiat, sub posterele lui cu jucători și cu parterul plin de colegi de școală. Kevin o sărută pe gât, îi dă mâna la o parte. Își va aduce aminte cum i-a atins trupul. Ca și cum nu era al ei. Ca și cum era un trofeu pe care îl câștigase, ca și cum capul și restul trupului erau două obiecte separate, independente unul de celălalt. Nimeni nu o va întreba asta. Toată lumea o să întrebe câtă rezistență i-a opus. Dacă a fost suficient de "fermă".
Lipsa oxigenului o face să-și piardă din când în când cunoștința, dar își va aminti apoi detalii ciudate, despre care nimeni nu o va întreba nimic. Un nasture care se desprinde de pe bluză când i-o rupe cade și îl aude săltând de câteva ori pe podea. Și faptul că se gândește: "Cum o să-l mai găsesc după aia?" O s-o întrebe despre alcool și marijuana. N-o s-o întrebe nimeni despre frica fără margini ce n-o va mai părăsi niciodată. Despre camera cu pick-up în colț și postere pe pereți, din care nu va mai scăpa cu adevărat niciodată. Un nasture căzut undeva pe podea și groaza ce o va urmări pentru totdeauna. Plânge neauzită sub trupul lui, urlă surd sub palma lui. Pentru făptaș, durează câteva minute. Pentru victimă, nu se termină niciodată."
