Crima perfectă. Instrucțiuni pentru fete cuminți - Holly Jackson, Editura Corint / imprint Leda Edge, 2020
Traducere din limba engleză de Daniel-Silviu Bivol
Mașina a scârțâit în momentul în care Pip a tras deodată lângă bordură. S-a dat jos pe strada întunecată și s-a îndreptat spre ușa din față. A bătut. Clopoțeii de vânt de lângă ușă se legănau și cântau insistent și strident în vântul rece al serii.
Ușa s-a întredeschis, iar fața Beccăi a apărut prin crăpătură. S-a uitat la Pip, apoi a deschis ușa larg.
- Oh, bună, Pippa! a zis ea.
- Bună, Becca! Eu... eu am venit să văd dacă te simți bine. După seara de marți. Te-am văzut în mașină și..
- Da, a aprobat ea cu o mișcare din cap. Ne-a zis polițistul că tu ai fost cea care a aflat despre domnul Ward și ce făcea el.
- Da, îmi pare rău!
- Vrei să intri? a întrebat Becca, dându-se un pas în spate ca să-i facă loc.
- Mulțumesc!
Pip a trecut pe lângă ea și a intrat în holul pe care ea și Ravi pătrunseseră prin efracție cu două săptămâni în urmă. Becca i-a zâmbit și a condus-o în bucătăria cu mobilă albastră.
- Ai vrea să bei un ceai?
- Oh, nu, mulțumesc!
- Sigur? Eu tocmai făceam unul pentru mine.
- Bine, atunci. Negru, te rog. Mulțumesc!
Pip s-a așezat la masă, cu spatele drept și cu genunchii rigizi, și se uita la Becca. Aceasta a luat două cești înflorate de pe un suport, a pus pliculețele în ele și a turnat din ceainicul cu apă fiartă.
- Scuză-mă! a zis Becca. Trebuie să iau un șervețel!
Imediat ce a părăsit camera, claxonul trenului a izbucnit din buzunarul lui Pip. Era un mesaj de la Ravi: Yo, sergent, unde ești? A setat telefonul pe modul silențios și l-a băgat înapoi în palton.Becca a revenit în cameră, băgându-și un șervețel în mânecă. A adus ceaiurile, iar pe-al lui Pip i l-a pus în față.
- Mulțumesc! a zis Pip, luând o gură. Nu era prea fierbinte pentru băut. În plus, era recunoscătoare pentru el, măcar putea să facă ceva cu mâinile tremurânde. Pisica neagră își făcuse și ea apariția, apropiindu-se cu coada ridicată și frecându-și capul de glezna lui Pip până când Becca a luat-o la goană.
- Părinții tăi cum se simt? a întrebat Pip
- Nu foarte bine, a zis Becca. După ce am confirmat că fata aia nu era Andie, mama și-a făcut rezervare la reabilitare pentru traumă emoțională. Iar tata vrea să-i dea pe toți în judecată.
- Au aflat cine este fata? a întrebat Pip pe deasupra ceștii.
- Da, l-au sunat pe tata în această dimineață. Era pe lista persoanelor dispărute: Isla Jordan, în vârstă de douăzeci și trei de ani, din Milton Keynes. Au zis că are o dizabilitate de învățare și că are mintea unui copil de doisprezece ani. Provine dintr-o familie abuzivă și are antecedente cu fuga de acasă și cu posesie de droguri. Becca se juca distrată cu părul ei scurt.
- Au zis că e foarte confuză; a trăit în acel fel pentru foarte mult timp, așa încât ea chiar crede că e o fată pe nume Andie Bell din orașul Little Kilton.
Pip a luat o gură mare de ceai, umplând liniștea în timp ce cuvintele din mintea ei se aranjau și se rearanjau în propoziții. Își simțea gura uscată și părea cuprinsă de un fior îngrozitor, în timp ce inima îi bătea de două ori mai tare. A ridicat ceașca și a terminat de băut ceaiul.
- Chiar semăna cu ea, a zis Pip în cele din urmă. Pentru câteva secunde chiar am crezut că e ea. Și am văzut-o pe fețele părinților tăi, acea speranță cum că poate ar fi Andie până la urmă. Că poate și eu, și poliția ne-am înșelat. Însă tu știai deja, nu-i așa? Becca și-a așezat ceașca pe masă, holbându-se la ea.
- Fața ta nu era precum a lor, Becca. Tu păreai confuză. Păreai speriată. Tu știai cu siguranță că nu putea fi sora ta. Deoarece tu ai ucis-o, nu-i așa? Becca nu se mișca. Pisica a sărit pe masă, lângă ea, și tot nu s-a mișcat.
- În luna martie a anului 2012, a zis Pip, ai fost la o petrecere cu prietena ta, Jess Walker. Și în timp ce erai acolo, ți s-a întâmplat ceva. Tu nu îți amintești, însă te-ai trezit și știai că ceva nu era în regulă. Ai rugat-o pe Jess să meargă cu tine să cumperi pastila de a doua zi, iar atunci când Jess te-a întrebat cu cine te-ai culcat, nu i-ai spus. Și nu pentru că te simțeai rușinată, așa cum a presupus Jess, ci pentru că nu știai. Habar nu aveai ce s-a întâmplat sau cu cine. Ai avut amnezie anterogradă deoarece cineva ți-a pus Rohypnol în băutură și apoi te-a agresat.
Becca, pur și simplu, stătea acolo, inuman de nemișcată, precum un mic manechin din carne vie, prea speriată să se miște, ca nu cumva să năruie partea întunecată a umbrei surorii ei. Apoi, a început să plângă. Lacrimile i se prelingeau pe față precum niște peștișori liniștiți, iar mușchii bărbiei îi zvâcneau. În timp ce se uita în ochii Beccăi în care se putea citi adevărul, a cuprins-o un sentiment de durere, ceva rece ca gheața. Deoarece, în cazul acesta, adevărul nu era o victorie, ci doar o supărare profundă.
- Nici nu pot să-mi imaginez cât de îngrozitor trebuie să fi fost pentru tine, a zis Pip, nesigură cum să formuleze. Să nu fii în stare să îți amintești, dar să știi că ți s-a întâmplat ceva rău. Trebuie să te fi simțit ca și cum nimeni nu te-ar putea ajuta. Nu ai greșit cu nimic și nu aveai de ce să îți fie rușine. Însă, inițial, nu cred că te-ai simțit așa și ai ajuns pe un pat de spital. Și apoi ce s-a întâmplat? Ai hotărât să afli ce ți s-a întâmplat? Cine a fost responsabil? Becca aproba aproape imperceptibil din cap.
- Ți-ai dat seama că cineva te-a drogat și ai început să cauți răspunsuri? Ai început să întrebi prin jur cine cumpăra droguri pe la petrecerile-catastrofă și de la cine? Iar întrebările te-au condus chiar spre propria soră. Becca, ce s-a întâmplat în seara de vineri, 20 aprilie? Ce s-a întâmplat atunci când Andie s-a întors acasă după ce a ieșit din casa domnului Ward?
- Tot ce aflasem că, o dată, cineva a cumpărat de la ea iarbă și MDMA, a zis Becca, uitându-se în jos și ștergându-și lacrimile. Așa că, atunci când a plecat și m-a lăsat singură, m-am uitat prin camera ei. Am găsit locul unde avea ascunse drogurile și celălalt telefon. M-am uitat prin telefon: toate contactele ei erau salvate cu nume formate dintr-o singură literă, însă eu am citit mesajele și am aflat persoana care a cumpărat Rohypnol de la ea. I-a folosit numele în unul dintre mesaje.
- Max Hastings, a zis Pip.
- Și am crezut, plângea Becca, am crezut că acum că știam, o să fim în stare să reparăm și să îndreptăm totul. Am crezut că atunci când Andie urma să ajungă acasă, o să îi zic, iar ea o să mă lase să plâng pe umărul ei și ea o să-mi spună cât de rău îi părea și că noi, eu și cu ea, o să îndreptăm lucrurile și o să-l facem să plătească. Tot ce voiam eu era să o am alături pe sora mea mai mare. Și libertatea de a mărturisi, în sfârșit, cuiva ce mi s-a întâmplat. Pip a căscat ochii, simțindu-se lipsită de puteri și tremurând din toate încheieturile.
- Și apoi Andie a ajuns acasă, a zis Becca.
- Cu o leziune la cap?
- Nu, nu știam de asta pe atunci, a zis ea. Nu am văzut nimic. Ea stătea chiar aici, în bucătărie, iar eu nu mai puteam aștepta. Trebuia să îi zic. Și - vocea Beccăi a cedat - în momentul în care am făcut-o, ea, pur și simplu, s-a uitat la mine și mi-a zis că nu-i pasă. Am încercat să îi explic, însă ea nu m-a ascultat. Doar îmi zicea că nu am voie să zic nimănui, că, altfel, aș băga-o în belele. Pe urmă a încercat să plece din bucătărie, iar eu m-am vârât în fața ei. Apoi, mi-a zis că ar trebui să fiu mulțumită pentru faptul că cineva chiar m-a vrut, deoarece eram doar versiunea ei grasă și urâtă. Apoi a încercat să mă împingă din calea ei. Pur și simplu nu îmi venea să cred, nu îmi venea să cred că putea fi atât de crudă. Am împins-o înapoi și am încercat să-i explic din nou, și amândouă țipam și ne îmbrânceam și... s-a întâmplat atât de rapid... Andie a căzut pe spate, pe podea. Nu credeam că am împins-o atât de puternic. Avea ochii închiși. Era rănită. Avea sânge peste tot pe față și prin păr. Și, a continuat Becca printre suspine, gura îi era plină și tușea, și se sufoca. Și eu... eu, pur și simplu, am înghețat. Nu știu de ce, dar eram foarte furioasă pe ea. Acum, când îmi amintesc, nici nu știu dacă am luat o decizie sau nu. Nici măcar nu-mi amintesc să fi gândit ceva, doar stăteam nemișcată. Cred că mi-am dat seama că murea, dar stăteam acolo și nu făceam nimic.
Becca și-a mutat privirea pe o placă de gresie de lângă ușă. Acolo trebuie să se fi întâmplat.
- Apoi, ea s-a stins, iar eu mi-am dat seama ce am făcut. M-am panicat și am încercat să-i curăț gura, însă era decedată deja. O voiam atât de mult înapoi! Am vrut asta în fiecare zi de atunci. Însă era prea târziu. Abia apoi i-am observat sângele din păr și mi-am dat seama că trebuie să o fi rănit; timp de cinci ani am crezut asta. Până acum două zile nu am știut că Andie avea deja o leziune la cap din timpul vizitei la domnul Ward. De asta trebuie să-și fi pierdut cunoștința, de aceea îi era rău. Deși nu contează, tot eu am fost cea care a lăsat-o să se înece până când a murit. Am privit-o cum murea și nu am făcut nimic. Și pentru că am crezut că eu am fost cea care a lovit-o la cap, și pentru că avea zgârieturi pe brațe, de la mine, semne de încăierare, știam că toată lumea - până și părinții -, ar crede că eu am ucis-o. Deoarece Andie era mereu mult mai bună decât mine. Părinții au iubit-o mai mult pe ea.- I-ai pus trupul în portbagajul mașinii? a întrebat Pip, aplecându-se în față ca să-și țină capul în mâini deoarece îl simțea prea greu.
- Mașina era în garaj, iar eu am târât-o în interior. Nu știu cum am avut puterea să fac asta. Totul e în ceață acum. Am curățat tot; m-am uitat la suficiente documentare, știam ce tip de detergent trebuia folosit.
- Apoi ai părăsit casa pe la ora 22:40, a zis Pip. Tu ai fost cea care a fost surprinsă de camera de supraveghere, condu-când mașina lui Andie pe High Street. Și ai dus-o... Cred că ai dus-o la ferma aceea veche din Sycamore Road, cea despre care scriai un articol, că nu voiai ca vecinii să o cumpere și să o restaureze. Ai îngropat-o?
- Nu e îngropată, a zis Becca. E în fosa septică.
Partea asta doare. Nu doar pentru ce s-a întâmplat, ci pentru felul în care s-a ajuns acolo. Becca nu este o ființă malefică sau o caricatură a răului, ci o fată înfrântă, care caută înțelegere și o mână care să nu tremure când o atinge. Dar în momentul ăsta tot ce primește este o judecată și o răceală care o lovește mai tare decât orice palmă ar putea.
Adevărul crud este că tragedia nu vine din ură sau din prostie. Vine din blocaj, din paralizia sufletească în care știi că ar trebui să faci ceva, dar corpul te oprește și mintea bâzâie fără oprire. Din frică, din rușine, din furia mută care te lovește atunci când realizezi că nu ești omul care credeai că vei fi într-o situație-limită. Acest moment de neputință devine fatal. Nu pentru că cineva a vrut răul, ci pentru că nimeni nu a știut cum să-l împiedice din a se întâmpla.
Pip a aprobat ușor din cap, cu mintea-i confuză, gândindu-se la soarta lui Andie.
- Apoi i-ai abandonat mașina și te-ai dus acasă. De ce ai lăsat-o pe strada Romer Close?
- Atunci când m-am uitat prin cel de-al doilea telefon al ei, am văzut că acolo locuia furnizorul ei. Credeam că, dacă lăsam mașina acolo, poliția ar fi făcut vreo legătură, astfel încât el ar fi devenit suspectul principal.
- La ce te gândeai atunci când Sal a fost declarat vinovat și după ce s-a terminat totul? Becca a ridicat din umeri.
- Nu știu. Am crezut că a fost vreun fel de semn, că am fost iertată. Deși eu nu m-am iertat niciodată.
- Și apoi, a zis Pip, cinci ani mai târziu, eu încep să investighez. Ai făcut rost de numărul meu de telefon de la Stanley, de atunci când l-am intervievat.
- Mi-a zis că era o puștoaică de liceu care făcea un proiect despre faptul că îl credea nevinovat pe Sal. M-am panicat. Credeam că dacă i-ai fi dovedit nevinovăția, aș fi fost nevoită să găsesc un alt suspect. Am păstrat al doilea telefon al lui Andie și știam că avea o relație secretă; erau câteva mesaje trimise cuiva numit E, să se întâlnească cu el la un hotel, Ivy House. Așa că m-am dus acolo ca să văd dacă pot afla cine era acel acest om. Nu am ajuns nicăieri, bătrâna care deține hotelul era foarte confuză. Apoi, câteva săptămâni mai târziu, te-am văzut prin jurul parcării din stație, știam că acolo își făcea apariția furnizorul lui Andie. În timp ce tu îl urmăreai pe el, eu te urmăream pe tine. Am văzut că te-ai dus acasă la el cu fratele lui Sal. Voiam doar să te fac să te oprești.
- Atunci a fost prima oară când mi-ai trimis mesaj, a zis Pip. Însă nu m-am oprit. Și am venit la tine la birou ca să vorbim. Probabil te-ai gândit că eram foarte aproape să-mi dau seama că tu erai atunci când vorbeam despre telefonul cu cartelă preplătită și despre Max Hastings. Așa că mi-ai ucis câinele și m-ai obligat să-mi distrug toată cercetarea.
- Îmi pare rău! a zis ea și s-a uitat în jos. Nu am vrut ca el să moară. I-am dat drumul, chiar i-am dat drumul. Însă era întuneric, trebuie să fi fost confuz, și a căzut în râu. Respirația lui Pip era sacadată. Însă accident sau nu, nu l-ar mai fi adus înapoi pe Barney.
- L-am iubit atât de mult! a zis Pip, simțindu-se amețită și nesigură. Însă aleg să te iert. De aceea am venit aici, Becca. Dacă aș fi anunțat toată chestia asta, poliția nu ar fi fost cu mult în spatele meu, nu acum, mai ales că au redeschis cazul. Iar povestea domnului Ward începe să facă găuri în a ta. Vorbea repede, bolborosea, stâlcind cuvintele.
- Nu e bine ce ai făcut, Becca, să o lași să moară. Știu că știi asta. Dar, de asemenea, nu e bine nici ce ți s-a întâmplat. Tu nu ai cerut nimic din toate astea. Însă legii îi lipsește compasiunea. Am venit să te avertizez. Trebuie să pleci, ieși din țară și găsește-ți o viață pe undeva! Deoarece, curând, vor fi pe urmele tale.
Pip ajunge, pentru câteva secunde, să fie complice la fuga lui Becca. Nu pentru că ar aproba ce a făcut. Nu pentru că a iertat-o. Ci pentru că în punctul acela, cu toate mărturiile în aer și toate minciunile scoase la iveală, Pip înțelege ceva: că nu există un final fericit. Niciun deznodământ care să nu distrugă viața cuiva.
Și mă enervează cum romanul funcționează exact ca lumea noastră: îi pedepsește pe cei slabi, pe cei bătuți de soartă. Adevărul nu apare ca o lumină sfântă. Nu vine să repare nimic. Vine doar să taie și să lase rana sângerând. Aduce responsabilitate, vină și consecințe atât de grele încât nu știi ce să faci cu ele.
E revoltător, sincer. Revoltător că Becca a făcut ce a făcut. Revoltător că sistemul i-ar fi ignorat trauma, fără nicio urmă de înțelegere. Revoltător că Pip trebuie să aleagă între ceea ce e corect și ceea ce e uman, și că niciuna nu este alegerea bună. Te face să te întrebi: ce rost are adevărul dacă nu face decât să adâncească prăpastia dintre noi?
"Uneori, fragilitatea unui moment se vede abia după ce trece. Rațiunea vine întotdeauna prea târziu pentru a preveni ceea ce emoțiile au destabilizat deja. Astfel se nasc consecințe care nu au avut niciodată intenție în spate, doar presiunea timpului."
