Romeo și Julieta - William Shakespeare, Editura Regis, 2007 (reproducere a versiunii publicate de Editura Tineretului, 1956)
traducere din limba engleză de Ștefan O. Iosif
Am ales acest fragment din Romeo și Julieta, carte pe care am avut-o de citit la școală. Shakespeare este un autor care, în ultimii ani, a revenit în atenția publicului de toate vârstele. Au apărut reinterpretări ale pieselor sale, iar filmul Hamnet, lansat în 2025, a câștigat premii prestigioase și a primit mai multe nominalizări. În decembrie 2025 am jucat și eu într-o reinterpretare a piesei de teatru Visul unei nopți de vară, făcând astfel cunoștință cu acest autor.
Shakespeare a scris piese care rămân actuale și astăzi. Sunt studiate în școli și montate constant în teatre din Europa și America, la peste 400 de ani de la apariție.
Fragmentul ales surprinde tensiunea și tragismul specific dramaturgiei shakespeariene. Apar conflicte fără ieșire și decizii radicale. Romeo și Julieta este una dintre cele mai cunoscute opere ale sale și continuă să atragă cititori și spectatori din întreaga lume.
PARIS: [...] Urmează-mă, tu trebuie să mori!
ROMEO: Da, trebuie. De aceea vin aici!
Nu ispiti pe un deznădăjduit.
O, tinere! Fugi, lasă-mă. Gândește-te
La morții ăștia toți și te înspăimântă!
Nu, tinere! Te rog, nu arunca
Pe capul meu o nouă fărădelege.
Nu-mi ațâța mânia! Du-te! Du-te!
Pe Dumnezeul meu, tu-mi ești mai drag
Ca mine însumi, eu care-am venit
Aici să-mi pun sfârșit vieții. Du-te,
O, mergi, aici nu poți rămâne viu...
Te du și povestește mai târziu
Că un nebun milos ți-a spus să fugi.
PARIS: N-am nevoie de mila ta. Te arestez
Aici ca pe un făcător de rele!
ROMEO: Ia seama, nu mă îndârji, copile!
PAJUL: Se bat! O, Doamne!
Merg să chem străjerii!
(Pleacă.)
PARIS: Mor...
(Cade.)
Dacă ești milos, deschide cripta
Și lângă Julieta să mă culci.
(Moare.)
ROMEO: Pe Dumnezeu, te-ascult. Să-l văd la față!
E Paris, vărul lui Mercutio.
Ce-mi spuse servitorul adineauri,
Când creierul meu nebun nu lua aminte?
Că Paris, mi se pare, trebuia
Să o ia pe Julieta. El mi-a spus-o.
Ori am visat aceasta? Cum? Sau poate
În nebunia mea, când el vorbea
De Julieta, eu am născocit-o?
Dă-mi mâna ta, tu care-ai fost înscris
Cu mine-n cartea neagră a restriștei...
Te voi culca-ntr-o groapă glorioasă...
O groapă? Nu, o casă de lumină.
O, tinere ucis! Căci Julieta zace
Aici și frumusețea ei preface
Această criptă-ntr-o măreață sală...
Mort zaci aici, înmormântat de un mort!
(Așază pe Paris în mormânt.)
De câte ori nu sunt oamenii mai veseli
În pragul morții! Cei care-i veghează
Spun că e fulgerul din urmă al vieții.
Cum aș putea numi aceasta fulger?
O, inimă, soție scumpă! Moartea,
Care ți-a supt balsamul răsuflării,
N-a izbutit să-ți piardă frumusețea.
Nu ești înfrântă. Flamura de purpur
A frumuseții joacă pe obrazul
Și gura ta, și moartea se sfiește
Să-și desfășoare palidul ei steag.
Tybalt, tu zaci în giulgiul sângerat
Acolo? Ce-aș putea eu pentru tine
Să fac mai mult decât, cu această mână
Ce tinerețea ta a secerat-o,
La rândul meu să secer tinerețea
Aceluia ce-a fost dușmanul tău?
O, iartă-mă. Tu, dulce Julietă!
De ce-ai rămas așa frumoasă încă?
Să cred că moartea cea fără de plasmă
E îndrăgostită, că hidosul monstru
Uscat te ține aici, la întuneric,
Să fii iubita lui? Mă tem de aceasta
Și nu te voi mai părăsi în veci.
Și-n veci n-am să mai plec eu din castelul
Acestei dese nopți. Aici rămân
Cu râmele ce-s slujnicele tale.
Aici mi-aștern eu patul cel din urmă
Și de pe trupul obosit de viață
Voi smulge jugul stelelor fatale.
Ochi, mai priviți-o cea din urmă oară.
O, brațe, cea din urmă îmbrățișare!
Și gura, poarta sufletului meu,
Pecetluiește cu o sărutare
Eternul târg cu moartea răpitoare.
Vino, călăuză amară, vino, cârmaci
Nesuferit, vino, disperat luntraș,
Și azvârle-odată, sfărâmând de stâncă,
Sărmana-ți barcă. Iată-mă, iubito!
(Bea.)
O, bunule spițer, ce repede
Lucrează băutura ta... Mi-a fost
De ajuns o sărutare ca să mor.
(Moare.)
(Din cealaltă parte a cimitirului intră fratele Lorenzo cu o lanternă, un drug și o lopată.)
LORENZO: Sfinte Francisc, ajută-mă! De atâtea ori
Bătrânele-mi picioare, în noaptea asta,
S-au poticnit prin gropi... Cine-i acolo?
BALTAZAR: Om bun și care te cunoaște.
LORENZO: Domnul
Cu tine! Spune-mi, bunul meu prieten,
Ce torță își împrumută în zadar
Lumina ei acolo, viermilor
Și acelor cranii oarbe? Mi se pare
Că arde-n cripta Capuleților.
BALTAZAR: Așa e. Și stăpânul meu e-n criptă.
Îți e bun prieten.
LORENZO: Cine e?
BALTAZAR: Romeo.
LORENZO: De când e acolo?
BALTAZAR: De o jumătate de ceas.
LORENZO: Hai să intrăm în criptă.
BALTAZAR: Nu cutez...
Stăpânul meu mă știe dus de mult
Și m-a amenințat că mă omoară
Dacă aș rămâne să-l pândesc.
LORENZO: Prea bine!
Mă duc eu singur. Groaza mă cuprinde.
Mă tem cumplit de o grea nenorocire.
BALTAZAR: Pe când dormeam aici sub tei, parcă am visat
Că se bătea cu cineva stăpânul meu
Și că stăpânul meu l-a omorât.
LORENZO (înaintează):
Romeo! Vai! Ce sunt petele de sânge
Pe lespedea din pragul acestei cripte?
Ce caută aceste spade care zac
Fără stăpân și picurând de sânge
Aici, în locașul păcii? O, Romeo!
(Intră în mormânt.)
Romeo, palid! Cine încă? Paris?
Scăldat în sânge? O, ce groaznic ceas
A pricinuit năpasta! Ah, copila
Se mișcă...
(Julieta se deșteaptă.)
JULIETA: O, prea bunule părinte!
Știu bine cum ar trebui să fiu
Și sunt... Unde e Romeo al meu?
(Un zgomot din mormânt.)
LORENZO: S-aude larmă. Vino, fata mea,
Și fugi, o, fugi din așternutul morții,
Al molimei și al somnului silit.
Puteri mai înalte, mai presus de noi,
Zădărniciră tot ce-am pus la cale.
O, vino, vino! Soțul tău e aici,
Mort lângă pieptul tău. Paris de asemenea.
O, vino, te vei duce într-un schit
De sfinte maice. Nu mai pierde vremea
Cu întrebări, că vine straja.
Haide, copila mea. Nu pot să mai rămân.
(Pleacă.)
JULIETA: Mergi, pleacă. Eu rămân. Ce-i asta aici?
O cupă-n mâna lui Romeo al meu?
Otravă, văd, i-a fost sfârșitul grabnic.
O, răule! De ce-ai sorbit-o toată
Și nu mi-ai lăsat măcar un strop? Pe buze
Să te sărut, că poate-a mai rămas
Pe ele o picătură de otravă
Ce mi-o da moarte-n veci vindecătoare.
(Îl sărută.)
E caldă gura ta...
STRAJA (afară):
Ia-o-nainte, băiete! Încotro?
JULIETA: O, Doamne! Zgomot?
Degrabă, dar! Pumnal bine venit!
(Apucă pumnalul lui Romeo.)
Rămâi aici și lasă-mă să mor...
(Se înjunghie.)
