Florin Lăzărescu, un personaj recomandat de Nicu

Vineri 18 iulie 2003

Scrie cărţi cu animale, intră pe forumuri, lucrează la Polirom, dă concerte de chitară clasică, vorbeşte cu un puternic accent moldovenesc, încercă să scrie cu un puternic accent occidental, are inteligentză, e un dobitoc lipsit de orice simţ artistic, e dus cu pluta, e un senior al managementului cultural, are ceva cu ţiganii şi cu aurolacii, e bun prieten cu Teodorovici şi cu preotul Florescu, se plimbă cu bicicleta, a fost prof. de engleză, a beut cu Regele Mihai, a văzut doi struţi, e cool, e domnu' Lăzărescu, e tipu' cu care m-am întîlnit eu la un tîrg de carte, e ăla pe care era să-l batem noi în maxi-taxi, e fiul mamei sale care a cîştigat un concurs Elite şi al tatălui său care zideşte case, cocoţat pe schele, ăla care-şi dă cu părerea despre Dumnezeu, fratele lu' Otilia care nu era de acord cu Agopian, iubitu' lu' Ralu, ăla care-a zis nasoale de Manolescu, cel care scrie poveşti cu p... mă-sii, cu televizorul la Bichescu, cu Nea Mi'ai care-l fugărea cu motocicleta, e, pe scurt, cum spunea cineva despre altcineva, nu-mi mai amintesc exact, un animal marin, care se tîrăşte pe uscat şi tînjeşte să zboare. Acesta e Florin Lăzărescu, un personaj recomandat de Nicu.

Oricît aş sta cu ochii în pămînt, făcîndu-mă că nu observ, de cînd cu jurnalul ăsta intim am devenit mai mult ca oricînd un personaj. M-am descoperit ca subject pe diverse forumuri, primesc mesaje de susţinere şi mesaje cu înjurături, aprecieri şi atenţionări că-mi pierd timpul de pomană. Că alţii mă privesc ca pe un personaj, nu e cine ştie ce chestie. Mai grav e că eu însumi mă surprind tratîndu-mă ca atare. Una e să te transpui - pe ici, pe colo, în punctele esenţiale - într-un roman, alta e ca, atunci cînd eşti ameninţat cu bătaia, să-ţi zici: "Bă, ce fază mişto pentru jurnalul intim de pe internet!". Revin la întrebarea esenţială, pe care am mai pomenit-o: "Da' eu singur cine sînt?". Îmi place au ba personajul pe care îl dezvolt aici? Îmi convine situaţia? Aş fi ipocrit să spun că nu-mi gîdilă într-un mod plăcut orgoliul. Însă întrebarea cu "eu singur" rămîne atunci cînd mă văd în sutele de feluri în care mă privesc ceilalţi. Ceilalţi - un fel de Nicu de pe ProTv, care mă apreciază sau mă înjură.
Aaa, mi-am adus aminte: Carl Sandburg a spus chestia cu animalul marin.