Viața într-un acvariu - Len Vlahos, Editura Young Art, 2018
traducere din limba engleză de Andreea Caleman
Jared zâmbi, se aplecă și o sărută pe Deirdre pe frunte. Apoi se aplecă și o sărută pe micuța Jackie în același loc. În timp ce pielea lui Deirdre era aspră și plină de sudoare, a lui Jackie era netedă, mirosind a speranță și a promisiuni de viitor. Bebelușul gânguri. Din clipa aceea, știu tumoarea, legătura formată între tată și fiică era indestructibilă. Se opri și savură senzația, lăsându‑se cuprinsă de o fericire nețărmurită. Apoi glioblastomul multiform de gradul 4 devoră amintirea în întregime.
În acea joi după‑amiază, Megan, sora mai mică a lui Jackie, avea în vizită niște prietene de la școală și dăduse de înțeles că prezența lui Jackie nu era bine‑venită. Jackie fu mai mult decât fericită să‑i facă pe plac. Ultima chestie de care avea chef era să vadă în reluare Burlacul sau altă cretinătate de reality show și să le audă pe Megan și pe prietenele ei chicotind în jurul televizorului. Văzând că tatăl ei nu ajunge acasă la ora lui obișnuită, Jackie se retrase la ea în cameră ca să‑și facă lecțiile. Păși peste grămada de haine abandonate în mijlocul podelei, bătu cu palma posterul imens al filmului Fete Rele, ca să-i poarte noroc (cum făcea de fiecare dată) și împinse la o parte manualele și romanele polițiste împrăștiate pe birou ca să își ia rucsacul de școală. Se trânti pe burtă în pat, cu caietele de teme pe perna alăturată. Cu un creion într‑o mână și răsucindu‑și o șuviță pe de-getele celeilalte mâini, Jackie zâmbi dând peste "cuvântul zilei" din cartea de engleză de clasa a zecea: infatuat-1. Îngâmfat sau pompos. Era o descriere cum nu se poate mai potrivită: Megan și gașca ei de dive de clasa a opta erau în mod cert îngâmfate și aproape ridicol de pompoase. Nu că avea vreo importanță.
Fragmentul arată un contrast puternic între un moment frumos din familie și realitatea dură a bolii. La început, scena cu Jared, Deirdre și Jackie transmite căldură și apropiere, dar vestea despre boală schimbă imediat atmosfera și aduce tristețe.
Textul este realist și ușor de înțeles, iar detaliile din viața de zi cu zi fac personajele credibile. Jackie este prezentată ca o adolescentă obișnuită, cu griji normale, dar care trăiește într-o situație dificilă.
În opinia mea, fragmentul este emoționant și te face curios să afli ce se întâmplă mai departe.
Singurul loc din afara casei unde Jackie se simțea în largul ei era Internetul. Își spusese adesea că a fi conectată cu lumea era mult mai bine decât a te aventura la propriu în ea. În primul rând, îi plăcea anonimatul. Puteai să tragi cu ochiul pe paginile altora sau pe chaturi și nimeni nu se sinchisea. Nimeni nu atrăgea atenția asupra ta și dac‑o făcea puteai să dispari cu un simplu clic. Era ca și cum ar fi avut propria ei pereche de Pantofi Roșii care o puteau purta cât ai clipi din Oz în Kansas și din Hollywood în Tokio.
Unica persoană cu care discutase vreodată online era Max. Jackie ar fi vrut și acum să discute cu el, dar știa că după‑amiaza târziu acesta nu era conectat. Jackie auzi ușa de la intrare deschizându‑se și închizându‑se și gașca lui Megan rostind în cor: "Bună seara, domnule Stone" și apoi râzând fără motiv. Asta o deranja cel mai tare pe Jakie la prietenele lui Megan: râsul ăsta fără niciun motiv vizibil.
Mi se pare interesant și realist. Se vede clar că Jackie se simte mai bine pe Internet, unde poate fi anonimă și nu este judecată de ceilalți. În viața reală, însă, pare izolată și deranjată de comportamentul celor din jur.
Se observă diferența dintre lumea virtuală, unde are libertate și control, și lumea reală, unde se simte nesigură. Textul transmite emoție și te face curios să afli ce urmează și dacă Jackie va reuși să își găsească locul și în realitate.
Doctorița îi spusese că putea să țină la distanță confuzia, măcar puțin, reducând numărul de "stimuli externi" pe care creierul lui era silit să‑i proceseze. Jared își cercetă biroul căutând din priviri stimulii externi. Închise computerul, monitorul și imprimanta ca să elimine zumzăitul de fundal. Stinse lumina de plafon și veioza de pe birou. Simțindu‑se stupid să stea așa pe întuneric, se lungi pe spate pe podea. Zăcu așa câteva minute, apoi rosti cu voce tare: "moarte". Propria‑i voce îl surprinse, așa că repetă "moarte". Trebuchet, câinele familiei, care moțăise până atunci în birou, își ridică pentru o clipă capul, apoi și‑l culcă din nou pe labe cu un oftat de epuizare tipic labradorilor negri ajunși în amurgul vieții. "Moarte e anagrama de la marote", își zise Jared. Își dădu seama că liniștea încăperii chiar îl ajuta să gândească mai clar.
- O să mor, spuse el cu glas tare. "Asta e anagrama pentru «o morsă»", își zise el în gând.
Ce ciudat!
Cu cât se gândea mai mult la moarte, cu atât se temea mai puțin de ea. Avea pești mai mari de prins. Ca multora dintre legiuitorii statali, lui Jared îi trebuia o a doua slujbă ca să aibă din ce trăi. Spre deosebire de majoritatea legiuitorilor statali, Jared nu era avocat. Era designer grafic. Venitul limitat obținut din cele două salarii ale sale, chiar și adăugând la ele salariul lui Deirdre, avea să‑i lase familia într‑o situație proastă din punct de vedere financiar. Avea o asigurare de viață, dar era numai o poliță în valoare de 500.000 de dolari cu scadența la douăzeci de ani, încheiată imediat după nașterea lui Jackie. Numai creditul la casă avea să înghită suma aceea ca un vierme care roade un măr "sau ca o tumoare care roade creierul", își zise el. Își stoarse mintea din răsputeri căutând o soluție pentru această problemă, dar cu cât se gândea mai mult, cu atât i se întețea durerea de cap. Nu știa dacă durerea era provocată de tumoare sau de întreaga situație, dar nici nu prea conta.
- Îmi trebuie biștari, rosti cu voce tare.
"Mi s‑atribuie trebi", își zise el în gând. Jared se întrebă de unde veneau toate anagramele astea. Nu se dăduse niciodată în vânt după jocurile de cuvinte, cel puțin nu din câte‑și amintea. Poate era o consecință a tumorii, poate că aceasta făcea anumite părți ale creierului său să fie mai deștepte în timp ce îl omora.
Se mai gândi și la alte anagrame în timp ce ațipea ("paiațe") înconjurat de o mare de cuvinte și litere ("și ulcer venit ție").
Mi se pare tensionat și plin de emoție. Jared trece printr-un moment foarte dificil și încearcă să își controleze gândurile, dar frica de boală și de moarte este tot mai puternică. Faptul că stă în liniște și face anagrame arată cât de agitat este pe dinăuntru.
Se simte neliniștea lui și grijile legate de familie și bani, ceea ce face totul și mai apăsător. Textul te face să empatizezi cu el și să vrei să afli ce se va întâmpla mai departe.
