Anne de la Green Gables - Lucy Maud Montgomery, Editura Aramis, 2018
Traducere din engleză de Adina Mihaela Eros
- Eu nu aștept o fată, spuse Matthew sec. Am venit după un băiat. Ar trebui să fie aici. Alexander Spencer trebuia să-l aducă aici pentru mine, din Nova Scoția. Șeful de gară scoase un fluierat.
- Cred că e o greșeală pe undeva, spuse el. Doamna Spencer a coborât din tren cu fetița asta și mi-a lăsat-o în grijă. Mi-a zis că dumneavoastră și sora dumneavoastră o înfiați de la un orfelinat și că veți veni după ea să o luați. Asta este tot ce știu eu și nu mi-au mai fost încredințați și alți orfani.
- Nu înțeleg, zise Matthew neajutorat, dorindu-și să fie și Marilla de față pentru a descâlci situația.
- Eu aș zice s-o întrebați mai bine pe fată, propuse șeful de gară, fără să-și facă prea multe griji. Cred că ea o să vă poată explica. Are și ea limbă, asta e sigur. Poate că nu mai aveau băieți de felul pe care îl doreați dumneavoastră.
Se îndepărtă în grabă, fiind înfometat și lăsându-l pe bietul Matthew să facă ceea ce era pentru el chiar mai greu decât să vâneze un leu în propria lui vizuină - și anume să se îndrepte către o fată străină, o orfană - și să o întrebe dacă nu cumva era băiat. Matthew gemu în sinea lui dar se întoarse și coborî încet platforma către ea.
Îl urmărea încă de când trecuse pe lângă ea și acum îl ațintea cu privirile. Matthew n-o privea, așa că n-o putea vedea cum arată, dar un observator oarecare ar fi remarcat următoarele: Era un copil de aproape unsprezece ani, înghesuit într-o rochiță foarte scurtă, foarte strâmtă, foarte urâtă din sifon alb-gălbui. Purta o pălăriuță de marinar de un cafeniu șters, de sub care ieșeau și îi cădeau pe spate două cozi groase de păr roșu ca focul. Fața îi era mică, albă și delicată, toată pătată de pistrui. Gura o avea mare, la fel ca și ochii care băteau când în verde, când în cenușiu, în funcție de lumină și de starea ei de spirit.
Până aici s-ar fi oprit un observator obișnuit. Un observator mai atent ar fi constatat că bărbia îi era deosebit de ascuțită și de pronunțată; că ochii mari erau plini de suflet și de vioiciune; că gura era dulce și expresivă; că fruntea îi era înaltă și bombată. Pe scurt, un om cu mult spirit de observație ar fi putut trage concluzia că un suflet cu totul ieșit din comun trăia în trupul acelei fetițe a nimănui, de care Matthew Cuthbert era atât de teribil de înspăimântat.
Cu toate acestea, Matthew a fost scutit de greaua încercare de a vorbi el primul, pentru că, de îndată ce înțelese că se îndrepta către ea, fata s-a ridicat în picioare, ținând într-o mână subțire și bronzată mânerul unui geamantan jerpelit și demodat și a întins cealaltă mână către el.
- Bănuiesc că dumneavoastră sunteți Matthew Cuthbert de la Green Gables, întrebă ea cu o voce deosebit de clară și de plăcută. Mă bucur foarte tare să vă văd. Începusem să mă tem că nu veți mai veni după mine și îmi imaginam tot ce s-ar fi putut întâmpla ca să vă împiedice să o faceți. Plănuisem ca, în caz că nu ați fi venit să mă luați în seara asta, să cobor pe potecă, până la cireșul acela mare, să mă cocoț în el și să stau acolo toată noaptea.
Nu mi-ar fi fost deloc frică și ar fi fost foarte plăcut să dorm într-un cireș sălbatic, înflorit, alb în lumina lunii, nu credeți? Mi-aș fi putut imagina că mă găsesc în săli de marmură, nu-i așa? Și eram sigură că dimineața veți veni după mine, dacă nu veneați astă seară.
Matthew apucase șovăitor mânuța firavă. Cu chiu cu vai încerca să ia o hotărâre. Nu-i putea spune acestui copil cu ochi strălucitori că fusese o greșeală. O va duce acasă, la Marilla ca să hotărască ea ce este de făcut. Oricum, n-o putea lăsa la Bright River, indiferent despre ce fel de greșeală ar fi fost vorba, așa că toate întrebările și explicațiile puteau fi amânate până vor ajunge, cu bine, înapoi la Green Gables.
- Îmi pare rău că am întârziat, spuse el cu sfială. Vino. Calul este de cealaltă parte a drumului, în curte. Dă-mi mie geamantanul.
- A, îl pot duce singură, răspunse copilul cu veselie. Nu este greu. Toate bunurile mele lumești se află în geamantanul ăsta, dar cu toate astea, nu e greu.
Nu știu dacă Matthew și-a dat seama, dar el a decis că vrea să o păstreze pe Anne încă de când a auzit-o prima dată. Cred că Anne era fix tipul de fetiță pentru el. Ea vorbea, el o asculta. Relația lor mă înduioșează și este una dintre cele mai drăguțe relații de familie găsită din cărțile pe care le-am citit (îmi place mult că "found family" este o temă des găsită în cărțile care sunt traduse din engleză).
După florile de mai sosiră violetele și Valea Violetelor se împurpura toată. Anne trecea pe acolo, pe drumul ei spre școală, cu pași respectuoși și cu adorație în priviri, ca și cum ar fi pășit pe tărâm sfințit.
- Nu știu cum, îi zise ea Dianei, dar atunci când trec pe acolo nu îmi mai pasă dacă Gil - dacă altcineva mi-o ia înainte la școală sau nu. Dar când ajung sus, la școală, totul se schimbă și îmi pasă la fel de tare ca întotdeauna. Sunt atât de multe Anne diferite în mine.
Câteodată mă gândesc că din cauza asta dau eu de toate necazurile. Dacă ar fi o singură Anne în mine, ar fi cu mult mai comod, dar nu ar fi nici pe jumătate la fel de interesant.
Sinceră să fiu, am cumpărat această carte pentru că am adorat serialul Anne with an E. Rivalitatea dintre Anne și Gilbert devine prietenie mult mai rapid în serial. În carte, de abia la final Anne decide că ar fi mai buni ca prieteni decât rivali. Fix de aceea am vrut să citesc cartea, ca să văd personajele mai atent.
- Suntem bogate, spuse Anne răspicat. Avem șaisprezece ani, cu toată viața înaintea noastră, suntem fericite ca niște regine și toate avem imaginație, mai mult sau mai puțin. Priviți numai către mare, fetelor - toată numai argint la suprafață - și închipuiți-vă și lucrurile care nu se văd. Nu ne-am mai putea bucura atât de tare de frumusețea ei, dacă am avea milioane de dolari și riviere de diamant.
N-aș face schimb cu niciuna dintre femeile acelea, chiar de aș putea. V-ar plăcea să fiți și voi ca fata aceea în dantelă albă, să aveți toată viața o figură acră ca și când v-ați fi născut cu spatele la lume? Sau ca doamna în roz, așa drăguță și bună cum este ea, dar atât de grasă și de îndesată, de nu mai are nici un pic de siluetă? Sau chiar ca doamna Evans, cu acea privire tristă-tristă?
Cred că a fost teribil de nefericită în viața ei, dacă are o asemenea privire. Știi că nu ți-ar plăcea asta, Jane Andrews!
- Nu știu foarte precis, zise Jane, care nu prea părea convinsă. Cred că niște diamante pot aduce mare mângâiere unui om.
- Ei bine, mie nu mi-ar plăcea să fiu altcineva decât eu însămi, chiar dacă ar fi să rămân toată viața mea nemângâiată de diamante, declară Anne. Sunt mulțumită să fiu Anne de la Green Gables, cu colierul meu de perle artificiale. Știu că Matthew mi l-a dăruit cu atâta dragoste, cât nu pot cuprinde toate bijuteriile Doamnei Roz.
Acesta este cu siguranță citatul meu preferat din toată cartea, fiindcă este cel care m-a făcut să vreau să scriu despre această carte aici. Nu cred că există un mod mai bun decât acesta de a spune că adevărata bogăție vine din faptul că avem atâtea de experimentat în viitor. De multe ori, mintea mea de adolescentă este materialistă. Nu ar trebui, când știu că adevărata bogăție este în ce se poate întâmpla în viitor. Viitorul este incert, dar când am zile mai grele îmi place să mă gândesc că am foarte multe lucruri frumoase în față. Mai am atâtea lucruri de făcut și atâtea persoane de cunoscut. Nu știu cum vor fi, și poate că fix acest mister mă face să fiu atât de intrigată.
- Nu m-am schimbat deloc - nu tocmai. Doar am luat de colo și am pus dincolo. Dar eu cea adevărată - dinăuntru sunt exact la fel. Nu are nicio importanță unde mă duc, sau cât de tare mă schimb în exterior, in inima mea, voi rămâne întotdeauna aceeași Anne a ta cea mică, cea care vă iubește pe tine și pe Matthew și dragul Green Gables din ce în ce în ce mai tare, cu fiecare zi a vieții ei.
Cu acest citat închei. Și acesta m-a emoționat, pentru că zilnic revăd varianta mea mai mică, fiindcă sufletul meu a rămas la fel. Mintea mea, totuși, s-a schimbat enorm și se schimbă de la an la an, în timp ce acumulez experiențe care mă schimbă puțin câte puțin.
