Ultimul gambit - Jennifer Lynn Barnes, Storia Books, 2022
Traducere din limba engleză de Alina Marc-Ciulacu
Mi-a rămas în minte acest citat din carte și m-am întors la Ultimul Gambit ca să îl notez. A fost o carte scrisă bine, cu o tensiune creată bine, iar întorsăturile de situație au fost neașteptate. Acest fragment apare la finalul cărții și arată singurul lucru pe care Tobias Hawthorne i l-a spus fetei căreia i-a lăsat toată averea sa de milioane.
"Bună, Avery", a răsunat o voce de bărbat, iar eu am simțit cum se schimbă ceva în atmosferă, în ei toți. "Nu ne cunoaștem, noi doi. Îmi imaginez că e ceva la care te-ai gândit adesea."
Tobias Hawthorne. Singura dată când îl întâlnisem, aveam șase ani. Dar aici era omniprezent. Hawthorne House purta amprenta lui. Fiecare încăpere. Fiecare detaliu.
Și băieții o purtau.
"Orice viață importantă ar trebui să aibă cel puțin un mare mister, Avery. Nu am de gând să-mi cer iertare că eu sunt misterul tău." Tobias Hawthorne era un om care nu prea își cerea iertare. "Dacă ți-ai petrecut nopți întregi întrebându-te de ce eu?, să știi, draga mea, că nu ești singura. Ce altceva înseamnă condiția umană dacă nu de ce eu?"
Simțeam schimbarea care se petrecea în fiecare dintre frații Hawthorne în timp ce ascultau vorbele lui Tobias Hawthorne și ritmul vorbirii lui.
"Când eram tânăr, mă credeam menit unor lucruri mărețe. M-am zbătut pentru asta, mi-am planificat drumul către vârf, am înșelat, am mințit, am făcut ca lumea să se încline în fața voii mele." A urmat o pauză și apoi: "Am avut noroc. Acum pot să recunosc. Sunt pe moarte - și nici măcar nu se apropie încet. De ce eu? De ce cedează trupul ăsta? De ce sunt eu cel care stă într-un palat făcut de mine însumi, câtă vreme sunt și alții pe lume cu minți ca a mea? Am avut noroc. Locul potrivit, momentul potrivit, ideile potrivite, mintea potrivită." S-a auzit cum expiră. "Dacă ar fi numai asta. Dacă asculți mesajul acesta, înseamnă că lucrurile au ajuns atât de grave cum am prevăzut. Eve e acolo și anumite întâmplări te-au condus la găsirea mormântului care a ascuns cândva cel mai mare secret al acestei familii. Cât oare, mă întreb, ai reușit să pui cap la cap, Avery?"
De fiecare dată când îmi rostea numele, mi se părea că e de față, în încăpere. Că mă poate vedea. Că mă urmărise din momentul în care pășisem pe marea ușă de la intrarea în Hawthorne House.
"Dar nu ești singură, nu-i așa?", a continuat, iar în voce i se simțea un soi ciudat de zâmbet "Salutare, băieți!"
L-am simțit pe Jameson mișcându-se, iar brațul lui s-a atins ușor de al meu.
"Dacă voi, băieți, chiar sunteți acolo cu Avery, înseamnă că măcar un lucru a mers așa cum am plănuit. Știți bine că ea nu e dușmanul vostru. Poate că, dacă am ales atât de bine cum cred, ea a reușit să atingă un punct înăuntrul vostru la care eu nu am putut să ajung. Oare pot îndrăzni să spun că v-a întregit?"
Oprește-l! a zis Nash, dar niciunul dintre noi nu l-a ascultat.
Nici măcar nu eram sigură că vorbește serios.
"Sper că v-a plăcut jocul pe care vi l-am lăsat. Dacă mama și mătușa voastră le-au găsit și jucat pe ale lor, asta nu pot spune. După calculele mele, șansele sunt cam aceleași în ambele cazuri și ăsta e motivul, Xander, pentru care ți-am lăsat acea sarcină. Am încredere că l-ai căutat pe Toby. Și, Avery, în adâncul inimii mele, cred că Toby te-a găsit pe tine."
Cu fiecare cuvânt al răposatului, întreaga situație devenea tot mai sinistră. Cât din ceea ce se întâmplase după moartea lui fusese capabil să prevadă? Nu numai să prevadă, ci să plănuiască, mutându-ne ca pe niște pioni?
"Dacă ascultați asta, există o mare probabilitate ca Vincent Blake să se fi arătat drept un pericol clar și concret. Sperasem să-i supraviețuiesc ticălosului. Ani întregi, el și cu mine am avut un soi de armistițiu. Inițial, el s-a socotit generos să îmi dea drumul. Mai târziu, odată ce a început să fie deranjat de averea mea tot mai mare, de puterea și de poziția mea ei bine, lucrurile astea l-au ținut în frâu. Eu l-am ținut în frâu."
A urmat o altă pauză și, de data asta, a părut că e ceva mai incisivă, mai tăioasă.
"Dar acum, că eu nu mai sunt, dacă Blake știe ceea ce bănuiesc eu că știți acum, Domnul să vă ajute! Dacă Eve e acolo, dacă Blake știe ori măcar suspectează ce i-am ascuns toți anii ăștia, atunci înseamnă că vine. După avere. După moștenirea mea. După tine, Avery Kylie Grambs. Și pentru asta îmi cer iertare."
Mi-am amintit de scrisoarea pe care mi-o lăsase Tobias Hawthorne. Singura explicație care mi se dăduse atunci, la început. Îmi pare rău.
"Dar mai bine tu decât ei." Tobias Hawthorne a făcut o pauză. "Da, Avery, chiar așa de mare ticălos sunt. E adevărat, am desenat o țintă pe fruntea ta. Chiar fără să iasă adevărul la suprafață, am prevăzut care erau probabilitățile. Odată ce eu nu am mai fost acolo ca să-l țin la distanță, nimic nu l-a mai oprit pe Blake să-și facă mutările. Sezon de vânătoare, l-ar numi el să declanșeze jocul, să distrugă adversarii, să ia ceea ce mi-a aparținut. Și ceea ce, draga mea, îți aparține acum ție."
Știusem că eram o unealtă. Știusem că mă alesese pentru că mă putea folosi la ceea ce avea de gând să facă. Dar nu-mi dădusem seama, nu avusesem nici cea mai vagă bănuială că Tobias Hawthorne mă desemnase moștenitoarea lui pentru că eram dispensabilă.
"Am întâlnit-o pe mama ta, știi?" Miliardarul nu s-a oprit. Nu se oprea niciodată. "Prima dată când credeam că nu e decât o chelneriță și apoi după ce mi-am dat seama că e Hannah Rooney, marea iubire a singurului meu fiu. M-am gândit să mă folosesc de ea ca să ajung la Toby. Am încercat să o conving ademenind-o, amenințând-o, mituind-o, manipulând-o. Și știi ce mi-a spus mama ta, Avery? Mi-a spus că știe cine e Vincent Blake, că știe ce se întâmplase cu fiul lui, că știe unde ascunsese Toby sigiliul familiei Blake și că, dacă mă mai apropii de ea - sau de tine - o să facă să se prăbușească întregul castel din cărți de joc."
Am încercat să mi-o imaginez pe mama amenințând un om ca Tobias Hawthorne.
"Ai știut despre sigiliu?", întrebat Tobias, pe un ton de parcă purta o discuție. "Ai știut despre cel mai întunecat secret al acestei familii? Cred că nu, dar sunt un om care și-a clădit imperiul punându-mi întotdeauna - dar întotdeauna la îndoială presupunerile. Dacă mă pricep foarte bine la ceva, mă pricep la hazard. Așadar iată-ne ajunși aici, Avery Kylie Grambs! Fetița cu nume haios. Un șperaclu care deschide atât de multe încuietori.
Au trecut deja șase săptămâni de când mi s-a pus diagnosticul. Pun prinsoare că mai am două până să ajung pe patul de moarte. E destul timp ca să așez ultimele piese la locul lor. Destul timp să plănuiesc un ultim joc, cu nenumărate niveluri. De ce tu, Avery? Ca să îi atrag pe băieți o ultimă dată? Ca să le las moștenire un mister potrivit pentru Hawthorni, puzzle-ul vieții lor? Ca să-i aduc din nou împreună prin intermediul tău? Da."
A spus cuvântul da ca și cum s-ar fi delectat rostindu-l.
"Ca să-l atrag pe Toby afară din ascunzătoare? Ca să fac prin moartea mea ceea ce nu am fost capabil să fac în timpul vieții și să-l oblig să se întoarcă? Da."
Sunetele din corpul meu au devenit dintr-odată copleșitoare. Bătăile inimii. Fiecare răsuflare pe care reușeam cumva să o trag. Vâjâitul sângelui în urechi.
"Și", a continuat Tobias Hawthorne, părând că se pregătește să încheie, "spre marea mea rușine, ca să îndrept atenția și interesul lui Blake și atenția și interesul tuturor dușmanilor mei, care neîndoielnic sunt numeroși, înspre tine."
Da. De data asta nu a rostit cuvântul, dar mie mi-a venit în minte, iar apoi mi-am amintit-o pe Buni spunându-mi că acum eu eram cea care cântă la pian, iar oameni ca Vincent Blake mi-ar zdrobi toate degetele dacă ar putea. "Poți să-i spui punere pe o pistă greșită", a continuat răposatul miliardar. "Aveam nevoie de cineva care să servească drept țintă și ce persoană ar fi fost mai potrivită decât fiica lui Hannah Rooney, în eventualitatea că îți dezvăluise secretul meu? Nu prea aveai motiv să-l dai la iveală, odată ce banii erau ai tăi."
Capcane peste capcane. Și ghicitori peste ghicitori. Cuvintele pe care mi le spusese Jameson cu multă vreme în urmă mi-au revenit în minte însoțite de ceva ce spusese Xander. Chiar dacă tu ai fi crezut că l-ai manipulat pe bunicul nostru să procedeze așa, îți garantez că el e cel care te-a manipulat pe tine.
"Dar, drept consolare, gândește-te așa, my very risky gamble: te-am supravegheat. Am ajuns să te cunosc. În timp ce atragi asupra ta atacurile destinate celor la care țin ca la ochii din cap, să știi că am convingerea că există măcar o fărâmă de șansă să supraviețuiești loviturilor primite. Poate că ești supusă probei focului, dar nu e nevoie să arzi. Dacă asculți asta, Blake e pe urmele tale."
Tonul lui Tobias Hawthorne era acum intens. "O să te încolțească. O să te împresoare. N-o să-ți arate milă. Dar o să te și subestimeze. Ești tânără. Ești femeie. Nu ai un nume - folosește-te de asta. Cel mai mare inamic al meu și acum și al tău e un bărbat de onoare. Fii mai bună decât el și o să onoreze victoria."
Ceva din tonul lui Tobias Hawthorne făcea ca aceste cuvinte să sune atât ca un sfat, cât și ca un rămas-bun.
"Băieții mei." În vocea Hawthorne se simțea din nou un zâmbet, un zâmbet strâmb ca al lui Jameson, dur ca al lui Grayson. "Dacă chiar ascultați asta, puteți să mă judecați cât de aspru vreți. M-am făcut de foarte multe ori frate cu dracul. Socotiți-mă o dezamăgire. Urâți-mă, dacă trebuie. Lăsați-vă furia să aprindă un foc pe care lumea nu o să-l poată niciodată stinge."
"Nash. Grayson. Jameson. Xander." Le-a rostit numele unul câte unul. "Voi ați fost lutul, iar eu, sculptorul, și a fost bucuria și onoarea vieții mele să fac din voi oameni mai buni decât aș fi putut fi eu vreodată. Oameni care, poate, îmi blestemă numele, dar nu-l vor uita niciodată."
Mâna mea a găsit-o pe a lui Jameson, iar el mi-a apucat-o cu disperare.
"Pe locuri, băieți!", a spus vocea lui Tobias Hawthorne din înregistrare. "Fiți gata! Start!"
