Mândrie și prejudecată - Jane Austen, Editura CPT, 2018
traducere din limba engleză de Leon Levițchi
Capitolul LIX
- Dragă Lizzy, pe unde te-ai plimbat? O întrebă Jane pe Elizabeth în clipa când aceasta intră în cameră; toți ceilalți îi puseră aceeași întrebare, când se așezară la masă. Ea răspunse numai ca rătăciseră prin împrejurimi până ce nu-și mai dăduse nici ea seama unde se afla. Când vorbi se înroși; dar nici asta, nici altceva nu trezi vreo bănuială în privința adevărului.
Seara trecu în liniște, fără nimic deosebit. Logodnicii recunoscuți vorbeau și râdeau; cei neștiuți încă tăceau. Darcy nu era omul la care fericirea sa se reverse în veselie; iar Elizabeth, tulburată și confuză, mai curând știa decât simțea cât este de fericită, căci, în afară de stânjeneală de moment, mai avea de făcut față și altor greutăți. Se întrebă ce vor simți cei din familie când situația ei va fi cunoscută. Era conștientă ca, în afară de Jane, nimeni nu-l simpatiza și se temea chiar ca la ceilalți era vorba de o antipatie pe care toată averea și importanța lui nu o vor putea șterge.
Noaptea își deschise inima către Jane. Deși suspiciunea nu intra cât de cât în firea domnișoarei Bennet, ea nu putu în ruptul capului crede cele ce auzea.
- Glumești, Lizzy. Este eu neputință! Logodită cu domnul Darcy! Nu, nu, n-ai să mă poți păcăli; știu ca este imposibil.
- Ce început nenorocit, într-adevăr! Singurul meu sprijin erai tu și sunt sigură ca dacă tu nu mă crezi, nimeni altul nu mă va crede. Totuși, sunt cum nu se poate mai serioasă. Nu spun decât adevărul. Mă iubește încă, și suntem logodiți.
Jane o privi cu îndoială.
- Oh! Lizzy, nu e cu putință. Știu cât de nesuferit îți e.
- Nu știi absolut nimic. Acestea toate trebuie uitate. Poate ca nu l-am iubit totdeauna ca acum; dar în cazuri de felul acesta, o memorie bună este de neiertat. E pentru ultima oară ca mi-o amintesc eu însămi.
Domnișoara Bennet tot nu-și revenise din uimire. Elizabeth o asigura din nou, mai stăruitor, de adevărul celor spuse.
- Cerule mare! Se poate să fie așa, cu adevărat? Totuși acum trebuie să te cred, strigă Jane. Scumpa, scumpa Lizzy, aș vrea, vreau să te felicit; clar ești sigură - iartă-mi întrebarea - ești absolut sigură ca ai să poți fi fericită cu el?
- Nu încape nici o îndoială. Este lucru gata stabilit între noi ca vom fi perechea cea mai fericită din lume. Dar ești bucuroasă, Jane? O să-ți placă să ai un astfel de cumnat?
- Foarte, foarte mult. Nimic nu ne-ar putea încânta mai mult atât pe Bingley cât și pe mine. Dar ne-am gândit la asta, am vorbit despre asta ca despre o imposibilitate. Și îl iubești cu adevărat destul de mult? Oh! Lizzy, fă orice mai curând decât să te măriți fără să iubești. Ești absolut sigură ca simți ceea ce ar trebui să simți?
- Oh! Da! Când am să-ți povestesc totul ai să gândești chiar ca simt mai mult decât trebuie.
- Ce vrei să spui?
- Ei bine, trebuie să mărturisesc ca îl iubesc mai mult decât pe Bingley. Mă tem ca ai să te superi.
- Surioara mea dragă, fii serioasă acum. Vreau să vorbim foarte serios. Spune-mi tot ce trebuie să știu, fără întârziere. Vreau să-mi spui de când îl iubești.
- M-am îndrăgostit atât de treptat, încât aproape ca nu știu când a început; dar cred că ar trebui să iau ca data clipa în care am văzut pentru prima oară frumosul parc de la Pemberley.
O nouă rugăminte de a fi serioasă produse totuși efectul dorit și, declarându-i solemn ca îl iubea, reuși repede s-o mulțumească pe Jane. Când se convinse de acest lucru, domnișoara Bennet nu mai avut nimic de dorit.
- Acum sunt chiar fericită, spuse ea, căci vei fi tot atât de fericită ca și mine. Întotdeauna l-am apreciat. Dacă nu ar fi pentru altceva decât pentru dragostea ce-ți poartă și trebuia să-l prețuiesc; dar acum, ca prieten al lui Bingley și soț al tău, numai Bingley și tu îmi puteți fi mai dragi decât el. Dar, Lizzy, ai fost foarte șireată, foarte rezervată cu mine. Cât de puțin mi-ai spus din tot ce s-a întâmplat la Pemberley și Lambton! Datorez tot ce știu în privința asta altuia și nu ție.
Acest fragment mi se pare deosebit de sincer și sensibil, deoarece evidențiază transformarea interioară a lui Elizabeth. Dacă la început era plină de prejudecăți și nesiguranță, aici o vedem maturizată, capabilă să își recunoască iubirea și să o exprime deschis. Dialogul dintre ea și Jane este cald și autentic, arătând o relație bazată pe încredere și sprijin reciproc. Mi-a plăcut în mod special cum Jane reacționează cu grijă și dorința de a se asigura că sora ei este cu adevărat fericită, ceea ce scoate în evidență bunătatea ei. Fragmentul transmite ideea că iubirea adevărată vine odată cu înțelegerea profundă a celuilalt și depășirea aparențelor.
Felicitările trimise de domnișoara Bingley fratelui sau pentru apropiata lui căsătorie au fost cât se poate de afectuoase și de nesincere. Cu acest prilej dânsa i-a scris chiar și Janei, pentru a-și exprima încântarea și pentru a-i reînnoi toate mărturisirile de afecțiune de mai înainte. Jane nu s-a lăsat înșelată, dar a fost impresionată; și, deși nu avea nici cea mai mica încredere în ea, nu s-a putut împiedica să nu-i trimită un răspuns mult mai amabil decât știa ca merită.
Bucuria domnișoarei Darcy, când primi o veste similară, a fost tot atât de sinceră ca și a fratelui sau, când o trimise. Patru pagini de hârtie au fost neîndestulătoare pentru a-i cuprinde toată bucuria, ca și dorința expresa de a fi iubită de cumnata ei.
Înainte să sosească vreun răspuns de la domnul Collins sau felicitări pentru Elizabeth din partea soției acestuia, familia de la Longbourn afla ca domnul și doamna Collins sosiseră la Lucas Lodge. Motivul acestei grabnice călătorii deveni curând cunoscut. Lady Catherine fusese atât de furioasă de conținutul scrisorii nepotului sau, încât Charlotte, sincer bucuroasă de această căsătorie, dorise să plece de acolo până ce furtuna va fi trecut. Venirea prietenei sale într-o astfel de clipă era pentru Elizabeth o adevărată plăcere, deși, în cursul întâlnirilor dintre ei, era silită să o considere scump plătită, văzându-l pe domnul Darcy expus la toată politețea ostentativă și solemnă a soțului Charlottei. El o suportă totuși cu un admirabil calm. Și îl ascultă cu un aer foarte decent chiar și pe Sir William Lucas, când acesta îl complimenta, spunându-i ca duce cu sine giuvaerul cel mai de preț din ținut și când își exprimă speranța ca se vor intimi adesea la palatul St. James. Dacă ridică din umeri, nu o făcea înainte ca Sir William să se fi îndepărtat.
Vulgaritatea doamnei Philips era o altă încercare și poate și mai mare pentru răbdarea lui și, deși doamna Philips, ca și sora ei, era prea plină de respect pentru a i se adresă lui Darcy cu familiaritarea pe care o încuraja voioșia lui Bingley, totuși, ori de câte ori deschidea gura, era fără excepție vulgară. Și, deși deferenta pe care o avea pentru el o făcea mai tăcută, nu era deloc cu putință s-o facă mai distinsă. Elizabeth se străduia din răsputeri să-l ocrotească de atențiile asidue ale tuturor, fiind mereu dornică să-l păstreze pentru ea și pentru acei membri ai familiei cu care putea sta de vorba fără să se simtă umilită; dacă simțămintele dezagreabile provocate de aceste împrejurări răpeau perioadei de logodnă multe dintre bucuriile ei firești, Elizabeth își punea mari speranțe în viitor; și așteptă cu încântare vremea când vor fi părăsit societatea atât de puțin plăcută amândurora, pentru tot confortul.
Capitolul LXI
Fericită a fost, pentru sentimentele sale materne, ziua în care doamna Bennet a scăpat de cele două fiice ale sale - cele mai merituoase. Nu e greu de ghicit cu ce mândrie plină de încântare o vizită ea, mai apoi, pe doamna Bingley și vorbea despre doamna Darcy.
De dragul familiei sale, aș dori să pot spune ca împlinirea dorinței ei celei mai fierbinți - aceea de a-și vedea la casele lor trei dintre fiice - a avut un efect atât de fericit, încât a făcut din dânsa o femeie cu judecată, binevoitoare, bine informată pentru tot restul vieții sale; deși pentru soțul sau, care poate n-ar fi gustat o fericire conjugală de o formă atât de neobișnuită, era un noroc ca dânsa continua să fie, ocazional, nervoasă și, invariabil, proastă. Domnului Bennet îi lipsea extraordinar cea de a doua fiica; dragostea pentru ea îl gonea de acasă, mai des decât orice altceva. Adoră să se ducă la Pemberley, mai ales când era cel mai puțin așteptat.
Domnul Bingley și Jane rămaseră la Netherfield numai un an. O vecinătate atât de apropiată de mama și rudele lor de la Meryton nu era de dorit nici măcar pentru firea lui îngăduitoare sau pentru inima ei afectuoasă. Dorință atât de scumpa a surorilor lui a fost astfel satisfăcută; Bingley a cumpărat o proprietate într-un ținut vecin cu Derbyshire; iar Jane și Elizabeth, în completarea celorlalte izvoare de fericire, se aflau la treizeci de mile una de alta.
Kitty, spre realul ei profit, își petrecea majoritatea timpului cu cele două surori mai mari. Într-o societate atât de superioară celei pe care o cunoscuse în general, progresele ei erau apreciabile. Nu avea o fire atât de nestăpânită ca a Lydiei; și, scoasă de sub influența exemplului acesteia, ea deveni, datorită atenției și îndrumărilor potrivite, mai puțin iritabilă, mai puțin ignoranță și mai puțin insipidă. Era, desigur, ținută cu grijă departe de compania dăunătoare a Lydiei; și, deși doamna Wickham o poftea adesea să vină să stea cu dânsa, promițându-i baluri și tineri domni, tatăl ei nu consimțea niciodată s-o lase să se ducă.
Se evidențiază evoluția relațiilor dintre personaje și sinceritatea sentimentelor, fiind pus accent pe maturizarea lui Elizabeth și pe armonizarea relațiilor de familie, în timp ce ironia fină scoate în evidență diferența dintre aparențe și realitate, iar în final reiese ideea că adevărata înțelegere și fericire apar odată cu depășirea prejudecăților.
Scumpa mea Lizzy,
Îți doresc numai bucurii. Dacă-l iubești pe domnul Darcy pe jumătate cât îl iubesc eu pe dragul meu Wickham, trebuie să fii foarte fericită. Este o mare mângâiere să te știm atât de bogată; și când nu vei avea altceva de făcut, sper ca ai să te gândești la noi. Sunt convinsă ca lui Wickham i-ar plăcea enorm o slujbă la palat; și nu cred ca am avea destui bani pentru a o scoate la capăt fără un oarecare ajutor. Orice post de aproximativ trei-patru sute pe an ar merge: totuși nu-i vorbi domnului Darcy despre asta dacă preferi să n-o faci.
A ta etc. Etc.
Cum s-a întâmplat ca Elizabeth să prefere să n-o facă, a încercat în răspunsul ei să pună capăt oricăror rugăminți și speranțe de acest fel. Le trimitea totuși adeseori ajutoarele pe care și le putea îngădui, făcând, ceea ce s-ar putea numi, economii în cheltuielile ei personale. Pentru dânsa fusese totdeauna evident ca un venit ca al lor, în mină a doi oameni cu dorințe atât de extravagante și fără grijă pentru viitor, trebuia să fie cu totul insuficient pentru a se întreține; și ori de câte ori schimbau garnizoană, Jane sau ea erau sigure ca vor fi solicitate să-i ajute cu ceva ca să-și achite datoriile. Felul lor de trăi, chiar și atunci când încheierea păcii i-a silit să se instaleze într-un cămin al lor, era extrem de nestabil. Se mutau din loc în loc în căutarea unei locuințe mai ieftine și cheltuiau tot timpul mai mult decât ar fi trebuit. Afecțiunea lui Wickham pentru Lydia scăzu repede până la indiferență; a ei dură nițel mai mult și, la ciuda tinereții și apucăturilor sale, își păstra toate pretențiile la importanța pe care i-o dăduse căsătoria.
Deși pe Wickham, Darcy nu-l putea primi la Pemberley, totuși, de dragul Elizabethei, l-a ajutat mai departe în carieră. Lydia venea din când în când acolo, când soțul ei era plecat să se amuze la Londra sau Bath; iar la familia Bingley rămâneau amândoi deseori atât de îndelung, încât îl exasperau și pe Bingley care, cu toată buna lui dispoziție, mergea atât de departe, încât spunea c-o să le sugereze să-și facă bagajele.
Domnișoara Bingley era profund jignită de căsătoria lui Darcy; dar cum credea ca e cuminte să-și păstreze dreptul de a-i vizita la Pemberley, trecu peste orice resentiment, fu cu Georgiana mai drăgăstoasă decât oricând și cu Darcy tot atât de atentă ca și până atunci; iar pe Elizabeth o răsplăti cu toate restantele ei de politețe.
Căminul Georgianei era acum la Pemberley; și dragostea dintre sora și cumnata era exact ceea ce nădăjduise Darcy. Ele s-au atașat una de altă exact așa cum speraseră. Georgiana avea despre Elizabeth părerea cea mai bună cu putință; deși, la început, privea cu o mirare ce se apropia de panică felul ei deschis, vioi de a vorbi cu fratele sau. Pe el, care îi inspirase totdeauna un respect ce aproape depășea afecțiunea, îl vedea acum obiect de glumă, pe față. Mintea i se îmbogățea de cunoștințe neîntâlnite încă până atunci. Datorită sfaturilor Elizabethei, începu să înțeleagă ca o femeie poate să-și ia fata de soțul ei libertăți pe care un frate nu le va îngădui totdeauna unei surori cu zece ani mai mica decât dânsul. Lady Catherine a fost cum nu se poate mai indignată de căsătoria nepotului el; și cum dânsa dădu frâu liber la întreaga și înnăscută franchețe a firii sale, răspunsul la scrisoarea ce îi anunța acest lucru îl scrise într-un un timp, orice legătură fu întreruptă între ei. Dar, în cele din urmă, la insistențele Elizabethei, Darcy se lăsa convins să-i treacă cu vederea jignirile și să caute o reconciliere; și, după încă puțină rezistență din partea mătușii sale, resentimentul ei cedă, fie în fața dragostei ce-o avea pentru dânsul, fie a curiozității de a vedea cum se purta soția lui; așa ca binevoi să vină în vizită la Pemberley, în ciuda pângăririi suferite de parcul de acolo, nu numai datorită prezenței unei astfel de stăpâne, ci și prin vizitele unchiului și mătușii ei de la oraș.
Cu familia Gardiner, rămaseră întotdeauna în termenii cei mai intimi. Darcy, ca și soția lui, îi iubea cu adevărat; și erau mereu însuflețiți de cea mai fierbinte recunoștința pentru aceia care, aducând-o pe Elizabeth la Derbyshire, fuseseră mijlocul prin care ei se uniseră.
Sfârșit
Se evidențiază încheierea armonioasă a relațiilor dintre personaje, unde căsătoria lui Elizabeth cu Darcy aduce echilibru și maturitate, iar legăturile de familie se consolidează treptat, chiar dacă unele personaje, precum Lydia și Wickham, rămân superficiale și instabile. Este subliniată ideea de recompensă morală, în care personajele sincere și raționale ajung la fericire, în timp ce altele suportă consecințele propriilor alegeri, conturând un final realist, dar optimist.
