Teatrul de la malul infinitului - cuvânt înainte la Seaside Chronicles

Citiți două fragmente din această carte aici.


Ca orice alt zoomer^[i] născut în Constanța post-anul 2000, mi-am trăit copilăria și adolescența cultivând o relație de love-hate cu marea, într-un oraș cu o identitate culturală bizară și eclectică, uneori de-a dreptul paradoxală. Oricât m-aș împotrivi, memoria mea geografic-afectivă suprapune alandala ipostaze contradictorii ale litoralului constănțean. Ca orice alt zoomer născut în Constanța post-anul 2000, am crescut printre ruinele cetății antice Tomis; am crescut învățând la școală lecții despre multiculturalitate, conviețuire și istorii de mii de ani ascunse sub caldarâmul orașului modern. Ca orice alt zoomer născut în Constanța post-anul 2000, am crescut în epoca de glorie a carelor alegorice; am crescut în plin răsfăț estival hedonist cu valențe kitsch, revărsat an de an pe străzile din Mamaia, cea transformată într-un Rio de Janeiro wannabe de către administrația locală. Oricât m-aș împotrivi și oricât de departe aș pleca, nu pot fi nimic altceva decât copilul acestui oraș al exceselor, uneori dulci, alteori violente.

Și-am plecat. Mai bine zis, am fugit. Și-n fuga asta revoltat-adolescentină către mai bine & mai mare & mai frumos, în pragul maturității, am topit nefericiri provinciale de tot felul, dintre care una mai ales se dovedește a fi demnă de menționat acum: nefericirea de a fi crescut în anii în care orașul își condamnase teatrul la o perioadă nedeterminată de letargie. Celebra zicală locală "cel mai bun medic din Constanța e trenul spre București" putea fi adaptată și atribuită, fără probleme, (și) teatrului. Nu mă înțelegeți greșit. Teatru exista. Teatre chiar. Clădiri, instituții. Se produceau spectacole, se organizau festivaluri. Fără a avea intenția de a invalida munca unor echipe artistice, există momente favorabile și momente mai puțin favorabile în viețile tuturor instituțiilor producătoare de spectacole din țară. Parcursul lor sinusoidal este dictat de un cumul de factori politici, sociali și economici, dar mai ales de strategia managerială (sau, după caz, de absența ei) a celor aflați în poziții de conducere. Ținând cont de toate acestea, procesul de revitalizare a Teatrului de Stat Constanța (TSC) a început în anul 2019, odată cu primul mandat al directorului general Erwin Șimșensohn și al echipei sale, după o lungă perioadă de amorțire.

Există două sensuri, unul personal și unul general, pe care le atribui acestui restart. Pe de o parte, pentru mine, TSC s-a transformat din teatrul de acasă într-un acasă teatral, sintagmă pe care o va evoca și Călin Ciobotari într-unul dintre eseurile care prefațează antologia de față. În ultimii ani, frustrarea de a fi crescut într-un oraș în care oferta teatrală era modestă s-a preschimbat treptat în entuziasmul teribil al reîntoarcerii la acest acasă teatral, în mândria apartenenței la mediul cultural din ce în ce mai efervescent al Constanței. Și nu pot decât să mă bucur pentru adolescenții și adolescentele care cresc astăzi având în oraș un teatru care înțelege că parte din misiunea sa este să creeze producții, proiecte și demersuri care li se adresează și lor.

Pe de altă parte, pentru întreaga breaslă teatrală, parcursul ascendent al TSC din ultimii cinci ani are potențialul de deveni un exemplu de bune practici într-o perioadă tulbure pentru cultura din România. Revigorarea potențialului creativ al echipei prin angajarea de proaspăt absolvenți ai facultăților de teatru, gândirea unui repertoriu coerent, menit să educe și să provoace publicul local și nu numai, dezvoltarea de proiecte extra-repertoriale, accesibilizarea producțiilor către diferite categorii de spectatori, deschiderea unei noi săli de teatru (Sala Studio-BCR) și renovarea Sălii Mari, organizarea celui mai lung festival de teatru din România (SEAS - Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului), includerea TSC în Convenția Teatrelor Europene (European Theatre Convention - ETC), cea mai extinsă rețea de teatre din Europa - toate aceste coloane de rezistență ale noii strategii manageriale, dublate de efortul susținut pentru menținerea constantă a unui anumit nivel de performanță artistică, tehnică și organizatorică, au transformat Teatrul de Stat Constanța într-un reper important pe harta teatrală națională.

La malul infinitului, se face teatru. Un teatru care trebuie trăit, descoperit și simțit pe propria piele, un teatru despre care merită să vorbim, să scriem și să ne amintim. Antologia Seaside Chronicles. Reflecții critice despre producțiile Teatrului de Stat Constanța 2019-2024 reunește cronicile, gândurile și perspectivele unora dintre criticii de teatru care, în ultimii cinci ani, s-au intersectat în hoinărelile lor culturale cu producțiile TSC. Atunci când vine vorba despre teatru, actul critic devine o răfuială cu efemeritatea, o "încercare de a conferi permanență nepermanentului", așa cum sintetiza criticul britanic Kenneth Tynan. În paginile acestui volum, veți găsi texte care consemnează, pun în discuție și analizează critic producțiile-highlight din istoria foarte recentă a TSC; texte care, aduse laolaltă, își propun să salveze din valurile inevitabile ale uitării fragmente din activitatea unui teatru învecinat geografic-temperamental cu valurile mării.

Editarea antologiei reprezintă o inițiativă curajoasă a publicației ZIUA de Constanța, susținută de eforturile directoarei Claudia Tanislav, fără sprijinul căreia acest volum nu ar fi existat. Bineînțeles, prin activitatea lor din ultimii cinci ani, directorul general Erwin Șimșensohn și echipa TSC sunt principalele motoare care au făcut ca un astfel de demers să aibă sens. De asemenea, țin să le mulțumesc pe această cale tuturor autorilor și autoarelor ale căror cronici se regăsesc în paginile antologiei, dar și revistelor / platformelor editoriale unde textele lor au fost publicate original. Mai mult decât a reuni o serie de reflecții critice despre producțiile TSC care s-au aflat în spotlight-ul breslei teatrale și al publicului, antologia reușește să aducă laolaltă unele dintre cele mai importante voci care activează astăzi în critica de teatru din România, demers care mi se pare valoros în contextul discuțiilor recente despre regândirea rolurilor criticilor în ecosistemul teatral actual. Pe lângă cronicile propriu-zise, care privesc și analizează la nivel micro fiecare spectacol, am simțit nevoia unor perspective macro, a unor priviri panoramice, care să pună în context traseul teatrului în acești cinci ani, să surprindă practici, întâlniri, direcții de evoluție ale repertoriului, echipei și instituției. Cred cu tărie în rolul criticului de însoțitor de cursă lungă al unor artiști, proiecte și teatre. Tocmai de aceea, pentru a nuanța și a aprofunda discursul din jurul evoluției recente a TSC, mi-am dorit ca volumul să includă și o serie de eseuri-confesiuni semnate de câțiva dintre criticii-însoțitori ai teatrului, pe care le veți descoperi în paginile de început ale volumului.

Mulțumesc, așadar, Monica Andronescu, Mihai Brezeanu, Irina Cerchia, Călin Ciobotari, Oltița Cîntec, Raluca Cîrciumaru, Elena Coman, Oana Cristea Grigorescu, Claudiu Groza, Alina Epîngeac, Doru Mareș, Cristina Modreanu, Cristina Rusiecki, Oana Stoica, Corina Șuteu, Adrian Țion, Irina Zlotea, și publicațiilor Teatrul azi, Scena.ro, Scena 9, LiterNet, Observator cultural, Amfiteatru, Artitudini, Tribuna, Revista 22, B-Critic, Cultura, d'E-pîn-geac, 7 Iași, Dissolved Magazine, ZIUA de Constanța, care și-au dat acordul pentru preluarea cronicilor și includerea lor în această antologie.

Nu în ultimul rând, îi mulțumesc Sabrinei Dâscă pentru grija și migala de care a dat dovadă în realizarea design-ului grafic al volumului.

Antologia Seaside Chronicles. Reflecții critice despre producțiile Teatrului de Stat Constanța 2019-2024 nu ar fi putut exista fără efortul conjugat al tuturor celor menționați și menționate în aceste rânduri.

Citiți două fragmente din această carte aici.