Teatru VII - Pietonul aerului. Regele moare - Eugen Ionesco, Editura Humanitas, 2005
traducere din limba franceză de Vlad Russo și Vlad Zografi
Am ales acest fragment din piesa Regele moare de Eugene Ionesco deoarece prezintă perfect fragilitatea omului în fața inevitabilului. Deși este o operă din genul absurd, limbajul aparent simplu ascunde o dramă profundă în care putem observa drumul pe care îl are de parcurs un om până a se putea împăca cu inevitabila moarte. Am ales acest fragment fiindcă prezintă contrastul dintre puterea absolută a unui rege și drama de a-și accepta soarta, lucru la care cu toții ar trebui să ne gândim de-a lungul vieții.
REGELE: Ce vă holbați cu toții la mine? E ceva anormal? Nu mai e nimic anormal, din moment ce anormalul a devenit obișnuit. Uite-așa se rezolvă toate.
MARIE, repezindu-se spre rege: Vai, Sire, șchiopătați.
REGELE, făcînd doi-trei pași șchiopătînd ușor: Șchiopătez? Nu șchiopătez. Șchiopătez un pic.
MARIE: Vă doare, sprijiniți-vă de mine.
REGELE: Nu mă doare. De ce să mă doară? Ba da, puțin, puțin de tot. Nu-i nimic. N-am nevoie de nici un sprijin. Deși îmi place să mă sprijin de tine.
MARGUERITE, îndreptîndu-se spre rege: Sire, trebuie să vă pun la curent.
MARIE: Nu, taci.
MARGUERITE, către Marie: Ba tu să taci.
MARIE, regelui: Nu-i adevărat ce spune.
REGELE: La curent cu ce? Ce nu-i adevărat? Marie, de ce ești așa tristă? Ce s-a întîmplat?
MARGUERITE, regelui: Sire, trebuie să vă aducem la cunoștință că veți muri.
DOCTORUL: Din păcate, Majestate, așa e.
REGELE: Păi știu, bineînțeles. Știm cu toții. Să-mi aduceți aminte cînd o să vină vremea. Ce manie ai și tu, Marguerite, să-mi spui lucruri neplăcute dis-de-dimineață.
MARGUERITE: E deja amiază.
REGELE: Nu-i amiază. Ah, ba da, e amiază. N-are a face. Pentru mine e dimineață. N-am apucat să pun nimic în gură. Să mi se aducă micul dejun. De fapt, nu prea mi-e foame. Doctore, ar trebui să-mi dai niște pastile ca să-mi trezească pofta de mîncare și să-mi mai dezmorțească ficatul. N-am limba încărcată, ce zici?
(Îi arată doctorului limba.)
DOCTORUL: Ba da, Majestate.
REGELE: Îmi simt ficatul înecat în grăsime. N-am băut nimic aseară, și totuși am în gură un gust de cocleală.
DOCTORUL: Majestate, regina Marguerite a spus adevărul, veți muri.
REGELE: Iar? Ce mă tot bateți la cap! Am să mor, sigur c-am să mor. Peste patruzeci de ani, peste cincizeci de ani, peste trei sute de ani. Mai încolo. Cînd o să vreau eu, cînd o să am timp, cînd am să hotărăsc eu. Pînă una-alta, să ne ocupăm de treburile regatului. (Urcă treptele către tron.) Au! Picioarele mele, șalele mele. Am răcit în palatul ăsta prost încălzit, cu geamurile astea sparte prin care intră vijelia și trage curentul. A înlocuit careva țiglele smulse de vînt de pe acoperiș? Nimeni nu mai muncește. Eu trebuie să mă ocup de toate. Am avut altele de făcut. Nu mai poți să te bazezi pe nimeni. (Către Marie, care încearcă să-l susțină:) Nu, nu, mă descurc. (Se sprijină în sceptru ca-ntr-un baston.) Sceptrul ăsta încă mai e bun la ceva. (Reușește cu greu să se așeze, ajutat totuși de regina Marie.) Nu, nu-i nevoie, pot și singur. Gata! Uf! Tare s-a mai făcut tronul ăsta. Ar trebui să-i bage niște cîlți. Cum se simte țara în dimineața asta?
MARGUERITE: Ce-a mai rămas din ea.
REGELE: Sînt totuși rămășițe de toată frumusețea. Oricum, trebuie să ne ocupăm de ea, asta o să vă alunge gîndurile negre. Să vină miniștrii. (Intră Juliette.) Du-te după miniștri, pun pariu că dorm încă. Își închipuie că nu mai e nimic de lucru.
JULIETTE: Au plecat în vacanță. Nu prea departe, fiindcă pămînturile s-au micit și s-au chircit. Sînt la celălalt capăt al regatului, adică la doi pași, la marginea pădurii, pe malul gîrlei. Pescuiesc, speră să prindă ceva pește ca să hrănească populația.
REGELE: Du-te după ei la marginea pădurii.
JULIETTE: Nu mai vin ei, sînt în concediu. Mă duc totuși să văd.
(Se duce să se uite pe fereastră.)
REGELE: Cîtă indisciplină!
JULIETTE: Au căzut în gîrlă.
MARIE: Încearcă să-i pescuiești.
(Juliette iese.)
REGELE: Dacă aș avea în țară alți doi experți în guvernare, i-aș înlocui imediat.
MARIE: Găsim alții.
DOCTORUL: Nu mai găsim, Majestate.
MARGUERITE: N-ai să mai găsești, Bérenger.
MARIE: Ba da, printre copiii de școală cînd vor crește mari. Trebuie să așteptăm un pic. După ce-o să-i scoată din fundul apei, ăștia doi pot foarte bine să se ocupe de problemele curente.
DOCTORUL: La școală nu mai sînt decît cîțiva copii gușați, debili mintal din naștere, mongoloizi, hidrocefali.
REGELE: Neamul nu-i prea sănătos, e-adevărat. Încearcă să-i vindeci, doctore, sau să-i mai dregi un pic. Să învețe măcar primele patru, cinci litere ale alfabetului. Pe vremuri, ăștia erau omorîți.
DOCTORUL: Majestatea Sa nu-și mai poate permite! N-ar mai avea supuși.
REGELE: Faceți ceva cu ei!
MARGUERITE: Nimic nu se mai poate drege, nimeni nu mai poate fi vindecat, nici tu nu te mai poți vindeca.
DOCTORUL: Sire, nu vă mai puteți vindeca.
REGELE: Eu nu sînt bolnav.
MARIE: Se simte bine. (Regelui:) Nu-i așa?
REGELE: Cîteva junghiuri. Un fleac. De fapt, mi-e mult mai bine.
MARIE: Spune că-i e bine, vedeți, vedeți...
REGELE: Ba chiar mi-e foarte bine.
MARGUERITE: Ai să mori într-o oră și jumătate, ai să mori la sfîrșitul spectacolului.
REGELE: Ce tot spui tu acolo, draga mea? Nu-i deloc amuzant.
MARGUERITE: Ai să mori la sfîrșitul spectacolului.
MARIE: Dumnezeule mare!
DOCTORUL: Da, Sire, veți muri. Nu veți mai avea parte de micul dejun, mîine dimineață. Nici de cină, în seara asta. Bucătarul a închis gazele. Și-a pus șorțul în cui. Aranjează pentru eternitate fețele de masă și șervețelele în dulap.
MARIE: Nu-i spuneți așa repede, n-o spuneți așa tare.
REGELE: Cine putea să dea asemenea porunci fără aprobarea mea? Eu mă simt bine. Vă arde de bancuri. Baliverne. (Către Marguerite:) Întotdeauna mi-ai dorit moartea. (Către Marie:) Întotdeauna mi-a dorit moartea. (Către Marguerite:) Am să mor cînd o să am eu chef, sînt rege, eu hotărăsc.
DOCTORUL: V-ați pierdut puterea de a hotărî singur, Majestate.
MARGUERITE: Nici măcar nu mai poți să te aperi împotriva bolii.
REGELE: Nu sînt bolnav. (Către Marie:) N-ai zis tu că nu sînt bolnav? Arăt încă foarte bine.
MARGUERITE: Și durerile?
REGELE: Nu le mai am.
MARGUERITE: Mișcă-te puțin și-ai să vezi.
REGELE, care tocmai s-a așezat la loc, se ridică: Au!... Asta fiindcă nu mi-am pus în minte să nu mă doară. N-am avut timp să mă gîndesc. Mă gîndesc și mă vindec. Regele se vindecă singur, numai că am fost prea prins cu treburile regatului.
MARGUERITE: În ce hal a ajuns regatul tău! Nu mai poți să-l guvernezi, îți dai și tu seama, dar nu vrei să recunoști. Nu mai ai putere asupra ta; nu mai ai putere asupra elementelor naturii. Nu mai poți opri degradarea, nu mai ai putere asupra noastră.
MARIE: Asupra mea vei avea întotdeauna.
MARGUERITE: Nici măcar asupra ta.
(Juliette intră.)
JULIETTE: Miniștrii nu mai pot fi pescuiți. Gîrla în care au căzut s-a scurs în prăpastie împreună cu malurile și sălciile din jur.
REGELE: Am înțeles. E un complot. Vreți să abdic.
MARGUERITE: Ar fi mai bine. Abdică de bună voie.
DOCTORUL: Abdicați, Sire, ar fi mai bine.
REGELE: Să abdic?
MARGUERITE: Da. Abdică în plan spiritual, administrativ.
DOCTORUL: Și fizic.
MARIE: Nu accepta. Nu-i asculta.
REGELE: Sînt nebuni. Sau trădători.
JULIETTE: Sire, biet Sire, nefericit om.
MARIE, regelui: Trebuie arestați.
REGELE, Guardului: Guard, arestează-i.
MARIE, Guardului: Guard, arestează-i. (Regelui:) Așa. Poruncește.
REGELE, Guardului: Arestează-i pe toți. Închide-i în turn. Nu, turnul s-a dărîmat. Ia-i și încuie-i cu cheia în pivniță, în temniță sau în coteț. Bagă-i pe toți la răcoare. Îți poruncesc.
MARIE, Guardului: Bagă-i la răcoare.
GUARDUL, fără să se miște: În numele Majestății Sale... vă... vă bag la răcoare.
MARIE, Guardului: Hai, mișcă.
JULIETTE: Pe el îl trec răcorile.
REGELE: Hai, Guard, hai odată!
MARGUERITE: Vezi, nu se mai poate mișca. Are gută. Reumatism.
DOCTORUL, arătînd spre Guard: Sire, armata e paralizată. Un virus necunoscut i-a pătruns în creier și sabotează centrele de comandă.
MARGUERITE, regelui: Nu vezi că poruncile tale îl paralizează?
MARIE, regelui: N-o crede. Vrea să te hipnotizeze. E numai o problemă de voință. Ia totul în puterea voinței tale.
GUARDUL: Vă... în numele regelui... vă...
(Încetează să vorbească, rămînînd cu gura întredeschisă.)
REGELE, Guardului: Ce te-a apucat? Vorbește, mișcă! Te crezi statuie?
MARIE, regelui: Nu-i pune întrebări. Nu discuta. Poruncește. Prinde-l în vîrtejul voinței tale.
DOCTORUL: Vedeți, nu se mai poate clinti, Majestate. Nu mai poate vorbi, a încremenit. Nu vă mai ascultă. E un simptom tipic. Din punct de vedere medical, e foarte clar.
REGELE: Vedem noi dacă mai am sau nu putere.
MARIE, regelui: Dovedește că ai. Dacă vrei, poți.
REGELE: Dovedesc că vreau, dovedesc că pot.
MARIE: Mai întîi, ridică-te.
REGELE: Mă ridic.
(Face un mare efort și se schimonosește.)
MARIE: Vezi ce ușor e.
REGELE: Vedeți ce ușor e. Sînteți niște șarlatani. Niște complotiști, niște bolșevici. (Merge. Către Marie, care vrea să-l ajute:) Nu, nu, singur... pot și singur. (Cade. Juliette se repede să-l ridice.) Mă ridic singur.
(Se ridică într-adevăr singur, dar cu mare efort.)
GUARDUL: Trăiască regele. (Regele cade din nou.) Regele moare.
MARIE: Trăiască regele.
(Regele se ridică cu greutate, sprijinindu-se în sceptru.)
GUARDUL: Trăiască regele. (Regele cade din nou.) Regele a murit.
MARIE: Trăiască regele! Trăiască regele!
