Cum se face o primă carte pentru copii - Portativul minune

Citiți un fragment din această carte aici.


Întrebare capitală: cu sau fără introducere? Decid pe loc: cu... așa că mă pornesc la scris...

... Și ce credeți?! Nici bine n-am terminat de scris titlul, că îmi și vine ideea remodelării lui, întrebându-mă: n-ar fi mai bine să-l "înnobilez" adăugându-i, așa, de fentă, un "ceva" explicativ (că se poartă), ceva de genul: "sau, mai bine spus: CUM SE SCRIE, RESCRIE ȘI DESENEAZĂ PRIMA NOASTRĂ CARTE PENTRU COPII - CARTEA JOCULUI DE-A CUVINTELEA."

Iar acum - na, belea! Nici n-am așezat bine în pagină moftul ce-am "poftit", că parcă vă și aud plângerea: "Vaaai, da' ce titlu luuung! Și mai are și subtiiitluuu'..."

Răbdare-răbdare: un picuț de răbdare nu strică niciodată - mormăi eu în gând și adaug, în alt gând: replica asta o știu pe dinafară (sau pe de rost - dacă preferați), că mi s-a tot spus și repetat iar eu am înghițit-o pe nemestecate, încă de când eram mică: așa, cam ca voi, cei pe care vă recunosc de cititori ai cărții (citește: cărticelei) noastre; voi explica totul pe dată și pe-ndelete... dar, să le luăm pe rând...

Pentru început - confesiunea (că și asta se poartă la greu!): îmi place să recitesc orice, de la basmele și poveștile copilăriei sau cărțile citite în adolescență - cărora de fiecare dată le aflu noi înțelesuri - la tot ceea ce scriu, fie cronici, eseuri, studii sau volume de sinteză muzicologică. Scrierilor personale le mai adaug și altceva, nu doar recitirea pe mutește: le citesc și le răscitesc cu voce tare înainte ca ele să ajungă la tipar; așa m-am obișnuit din tinerețe și nu prea îmi vine să renunț la ceea ce consider a fi un bun obicei. În fond este ca și cum aș fi primul meu cititor / auzitor și, în cele din urmă, primul meu public (sper mereu: binevoitor, poate chiar aplaudator!), nu-i așa?!

În virtutea celor mai sus declarate, am recitit atât titlul cât și remodelarea lui și am constatat că ele nu reflectă nici pe departe dorința-suport de la care am pornit. Mult mai precis ar fi fost să "sune" (că doar sunt muzician!), sub forma: Cum a scris și a tot rescris Bunica și cum a desenat Neta prima noastră carte pentru copii; asta pentru că mi-am propus să relatez nu doar o experiență personală, ci o primă colaborare - adaug eu: de succes (aplauze, vă rog!). Doar că... ce să vezi?! Cuplul tradițional gândire-răzgândire își face lucrarea așa că, în cele din urmă, decid: totuși, n-o voi face! Păstrez titlul deja dat, cu nuanțarea lui voit impersonală, dar mențin în subsidiar și precizarea de mai sus la care - cine dorește sau simte nevoia - , poate pune sau nu - voie de la mine ca de la banu' Ghica! - adăugirea mult hulită...

După confesiunea pe care simțeam că o datorez, revin încercând a răspunde întrebării "De ce scriu pentru copii?" Chiar așa: "de ce?" Pentru că am o nepoțică și pentru că simt nevoia să deschid, pentru și împreună cu ea, acele tainițe de nor ce ascund curcubee, ploi mângâietoare de cuvinte și raze imprevizibile de cântec, tainițe pe care le-am mai deschis odată, mai demult, cu fiica mea - adică mămica ei. Dar, când am făcut-o atunci, jucându-mă cu ea, nici prin cap nu mi-ar fi trecut să aștern jocurile noastre pe hârtie, așa că ele s-au spulberat în vânt și au intrat în încăpătoare sertare de uitare, plecând așa cum au venit. La drept vorbind, nici timpul nu era deloc darnic cu mine, deci a fost un factor favorizant, lăsând uitarea să-și vadă de treabă. Apropo, am o întrebare: chestia asta..., cu "timpul", e bună de scuză - ține, nu?! Are, așa, o notă obiectivă... sau nu știți ce-i aia?!

Ei, o să aflați, nu mai e mult; dar acum nu-i nici timpul și nici locul. Mai bine trecem mai departe și deschidem o altă cortină; e tot cu "timp", dar cel de acum. În jocurile cu Neta, am hotărât să nu mai las lucrurile la voia întâmplării și a uitării, ci să implic tastatură, mouse, imprimantă și toate alea - adică și posibilul tipar sau online-ul.

Acestea fiind zise, mă simt gata să-mi încerc puterile și chiar trec la subiect. Pentru că verbul din titlu implică prezentul, în cele ce urmează o voi face și eu, cu amendamentul că vorbesc despre trecut: mă voi scălda în prezentul acelui trecut. Deci...


Astăzi tocmai am pus punct; și nu oricare, ci chiar cel final. Vă întrebați la ce?! La carte. Mai bine zis, la cărticica pe care o semnez împreună cu Neta. Titlul ei este semnificativ: PORTATIVUL MINUNE; veți înțelege curând de ce i-am spus așa. Este o carte de poezii, toate pe aceeași temă, una care știu că vă place: MUZICA. Ce, nu voi sunteți aceia pe care îi văd la plimbare sau prin parcuri cu căștile la urechi?! Și ce ascultați??? Evident - cântecele preferate - cu alte cuvinte: MUZICĂ...

În dimensiunile miniaturale (doar 84 de pagini) ale acestei cărți concepute a fi prima noastră colaborare, Muzica este privită sub multe din aspectele ei, de la scrierea pe Portativ: Chei, Măsuri, Note, Valori de durată, Înălțimi, Intensități la interpretare. Copiilor li se aduc la cunoștință și unele noțiuni legate de formele muzicale, de procesul de creație în general, ba chiar și evadări de gând spre misiuni aproape "imposibile" - cum ar fi depistarea mecanismelor ce fac posibile Gamele de pe Lună, cele citite prin prisma Notelor sau cele din nobila "limbă pisicească". Într-un cuvânt, cărticica despre care vă vorbesc se dorește o explorare a muzicii dinăuntrul nostru, reflectată în realitatea care ne înconjoară: natură, flori, fulger sau tunet, vise, visuri și puzderie de gânduri.

Adresate tuturor copiilor tentați să parcurgă poeziile și să se lase seduși de desenele unei fetițe făcute în perioada de grădiniță - pe când avea 5-6 ani - sau în primii ani când a luat contact cu lumea școlii - la 7-8 ani - gândurile mele au luat forma unei invitații de a lua contact cu ceea ce am numit "Cuvinte Fermecate" și cu jocul acestora: "de-a cuvintele-cântate-ritmate și... dansate sau, mai simplu și mai jucăuș: de-a v-ați ascunselea pe note."

Ei, dar acum, chiar cred că trebuie să vă spun câteva cuvinte despre jocul nostru; era jocul copilăriei fiicei mele, jucat de fiecare dată la plimbare, un joc devenit al nepoatei și, cum știu că nimeni nu are cum să-l cunoască (tocmai pentru că era inventat de mine pe ideea de observație, de îmbogățire a bagajului de cunoștințe, din dorința de a o sensibiliza pe fiica mea, determinând-o să fie atentă la tot și la toate care-o înconjoară) vă voi spune, în câteva vorbe, cum îl jucam. Porneam de la un cuvânt - să zicem stradă - și mergând din aproape în aproape ne tot depărtam; pe ideea unei diagrame Venn adaptate, îi cream un halou de alte cuvinte și înțelesuri cu care fiecare din ele împărtășea ceva în comun creând și un orizont de așteptare: uliță, trotuar, bordură, piatră, munte, ciment, apă, copaci, frunze, vânt, păsări, cer, nori, apus, soare... Câștiga întotdeauna cea care reușea să pună un punct undeva, "încuind-o" pe cealaltă. Așa cum vă imaginați, rolul meu era dublu: pe de-o parte să extind limitele cunoașterii și ale imaginației, iar pe de altă parte să sesizez momentul acela oportun de a mă lăsa bătută (de cele mai multe ori).

Așa-i că nu-l știați?! Nici nu mă mir... și acum, după ce v-am destăinuit secretul conceperii acestui joc, știți și voi de ce... În timp, mi-am dat seama că, deși privește natura înconjurătoare, jocul în sine are o mare legătură cu limba pe care o vorbim; de aceea l-am și considerat un altfel de "v-ați ascunselea": în cuvânt, adică "de-a cuvintelea". Așa cum am scris-o și în primele pagini ale cărții, am avut în vedere faptul că, în limba română multe cuvinte ascund acea "comoară" care ne și vă așteaptă, dragi copii, să o descoperiți; ele ne amintesc de vreun murmur, de șoapte îngânate-n noapte, de dans, de cântecele din timpurile-anotimpurile de dintotdeauna, de lumină, fluturi, umbre, nori, păsări sau ploi... Chiar așa: știați că Ploaia iubește RITMUL? Ea cântă și dansează nestăvilit. Credeți c-ar putea-o opri cineva?! Să-l văd eu pe cel care se încumetă! Poate doar vântul, poate cuvântul, poate vârtejul de nori călători porniți spre cu totul alte zări, să descopere noi mirări și noi cascade de râs și cânt la mereu alți și alți copii zglobii.

Iar acum, să vă pun o întrebare. Nu este grea deloc, nu pune probleme, după cum nu este greu nici răspunsul; vă cere doar un pic de atenție și un strop de apel la memorie. De fapt, v-ați gândit vreodată ce glas de Bas are Tunetul sau cum vorbesc, între ele, șoptindu-și poezii, Luna și Stelele?! Ați zărit vreodată, chiar și în geană de vis, Portativul cu Note înaripate sau Pauze tăcute, înscris drept Curcubeu printre stropi de rouă, culori rozalii de răsărit ori vineții de asfințit și fuioare de nori?!

Jocul PORTATIVULUI MINUNE vă cheamă să descoperiți toate cele de mai sus prin Poezie, să le Cântați sau să invitați la Dans acele Cuvinte care Cântă, Dansează, fac Rime sau Piruete... Vă veți exersa astfel atenția în incredibil de bogata lume a sonorului: ce auzim, ce ascultăm, ce vedem și ce ne înconjoară - prin Muzică, Poezie și Dans, adică prin Melodii, Ritmuri, Gesturi, Mișcări și Rime potrivite, unele aninate de crengi sau înmugurite pe ramuri, altele înflorite în lujeri ori purtate de vânt. Ele vă vor ajuta să înțelegeți cât de minunate sunt Alfabetul, Matematica dar, mai ales, "Poezia Muzicii": Sunet, Număr, Mișcare, Culoare - toate oferite în dar, în schimbul unei priviri și a cât mai multor zâmbete...

Nu sunt greu de găsit; de fapt, vă va fi ușor, chiar dacă stau ascunse, învârtejite în și printre cuvinte, ca într-o cochilie de melc. Și mai știți ceva?...Sunt chiar nerăbdătoare să fie găsite! De îndată ce o veți face, vă veți putea crea propriul "Portativ Minune": umpleți-i Spațiile și Liniile cu acele "Cuvinte Fermecate" pe care tocmai le-ați cules din versurile poeziilor. Ca totul să fie mai atractiv, le puteți scrie literele în culori diferite, imaginând tot atâtea Melodii câte "Cuvinte Fermecate!"

Cartea pe care tocmai am scris-o pentru voi reprezintă un dublu debut: al meu - adică Bunica - împreună cu nepoțica mea de 8 ani; în joaca unor idei, rime și schițe mai vechi făcute de ea-Neta, eu-Bunica am inventat personaje și situații în legătură cu Muzica, Dansul, Poezia lor și cea a naturii; citind poeziile, Neta le-a făcut să vibreze din nou, personalizându-le prin desen și culoare.

Tot ce am scris în PORTATIVUL MINUNE a fost făcut cu un gând-suprem: acela ca poeziile să ajungă la copii pentru a le fi ghid și prieten, deschizându-le "Marea Poartă a Sonorului" și a universului înconjurător, totul văzut, apreciat și iubit prin ochii copilăriei trăite din plin: natura cu forme, culori în mișcare, cu viețuitoare, Sunete, Lumini, timp de Joacă și de Bucurie - cu un întreg alai sonor. Citind poeziile din carte - 16 la număr - veți observa că cele mai multe dintre "Cuvintele-Cărămizi" din care s-au zidit aceste poezii nu sunt altceva decât Termeni muzicali care vă vor deveni prieteni de nedespărțit. Pentru ca voi să le puteți observa mai ușor, am încercat să vă vin în întâmpinare și le-am notat cu Majuscule, astfel că le veți putea lesne citi și memora. Dacă le veți număra, veți constata că sunt nu mai puțin de peste 100 astfel de Termeni, între care își au locul substantive și verbe, multe dintre ele intrate deja în vocabularul vostru curent.

Vreți să știți cu cine veți face cunoștință în această primă carte cu poezii pentru copii? Cu Portativul - evident... doar ne-o spune titlul. Dar și cu toate surprizele pe care le "poartă"- că de aceea îi și spunem Portativ: cu strălucitoarele sonorități ale Cheii Sol, cu catifelatele culori ale Cheii Fa, cu zburdalnic-ghidușa și inexistenta Cheie "MIAU", cu Note (Do, Re, Mi...), Alterații (Diezi, Bemoli, Becari), Măsuri, Nuanțe, Forme muzicale, cu Cântece/Cântări, Instrumente (Trompetă, Harfe, Cinele...), tipuri de Voci umane (Soprană, Alto, Tenor, Bas) sau Glasuri ale naturii (Tunet, Susur, Freamăt...), modalități de intrare în Sonor (Fredonare, Îngânare, Rostire, Șoaptă, Strigăt...), Tempo, Ritm și multe-multe altele.

După cum vedeți, cam așa s-a conturat prima noastră carte pentru copii. Rectific: prima noastră cărticică: dublul debut Bunică-nepoată în PORTATIVUL MINUNE. El reprezintă concretizarea dorinței mele de a o învăța pe Neta cât mai multe cuvinte "sunătoare" în limba română - deci cuvinte având legătură cu Muzica și cu universul sonor înconjurător - dar și cu o altă dorință ascunsă - aceea de a o încuraja să-și dea frâu liber imaginației pentru ca fantezia să-și poată spune cuvântul.

Dacă ar fi să fac o caracterizare în doar câteva cuvinte a PORTATIVULUI MINUNE, aș propune afirmația următoare: este o carte în care "vioara întâi" - adică rolul principal - îl dețin colocviul culorilor, al formelor și liniilor în mișcare, desenul în ansamblul lui. Îi mulțumesc Netei pentru asta și, bazându-mă pe experiența deja câștigată, îmi propun să-i prezint mereu alte și alte proiecte cărora să le dăm viață împreună.

Și, pentru că tot suntem la capitolul "Mulțumiri", să adresăm unele, din toată inima noastră, și celor care și-au rupt din timp pentru a citi PORTATIVUL MINUNE, și celor prin a căror grijă cartea noastră a văzut lumina tiparului și s-a bucurat de promovarea online: cronologic - lui Costin Aslam - director al Editurii Muzicale, lui Răzvan Penescu - dedicat ideii de a "sculpta" în idei profilul LiterNet și colaboratorilor săi - mulți dintre ei pe care încă nu-i cunosc.

Iar acum a venit rândul să adresăm cuvenita reverență celor două distinse doamne care au citit cu ochii sufletului și cu generoasă deschidere propunerea noastră: tot cronologic - Nicole Sima - cea care, la scurt timp de la apariția cărții, a scris o sensibilă minicronică găzduită de LiterNet, urându-ne "Bun Venit!" în calitatea ei de înzestrat pedagog muzical dublat de cunoscătoarea scriitoare-bunică / prietenă și, de curând, Smaranda Oțeanu-Bunea - redutabilul critic, personalitate de anvergură, unică prin atotcuprindere, fondator / manager al unor emblematice instituții de cultură - care, pe o rețea de socializare, într-o năvalnic-admirabilă postare de tip DIXIT, a surprins prospețimea și ineditul: savoarea condeiului în "muzicologie bunicească", alături de sugestivul și delicatul balans al formelor și al culorilor imaginate de Neta Cohen. Pentru a rămâne aici, în LiterNet, îmi permit să citez spusa Smarandei: "PORTATIVUL MINUNE - o minune de carte!

Autori: prof. univ. dr. CARMEN STOIANOV - având în palmares numeroase Premii naționale, internaționale, Diplome de excelență, participări la simpozioane, studii - amintesc de Studiul închinat muzicii sacre. Nume cunoscut, respectat. Alături de NETA COHEN, nepoata domniei sale, o fetiță de 9 ani, care locuiește în lsrael, alături de părinții ei, învață la o școală Waldorf, pasionată de muzică, dans, desen, pictură...

Carmen Stoianov a scris versurile poeziilor, a respectat ideile, rimele colaboratoarei sale prețioase; împreună s-au plimbat pe PORTATIVELE VIEȚII, NATURII, au vizitat NORII RĂZLEȚI, GAMA CURCUBEU, MAREA SUPĂRATĂ, au sărit de la ARPEGII la JOCURILE DE CUVINTE...

Iar NETA a desenat, colorat, ilustrat, a dat personalitate fiecărui moment, a făcut salt de la Poezie la Vis, la POVESTE, a invitat cititorii la VISARE... Desene delicate, aparent schițate, onorate de culori rafinate, care te duc în lumea impresionismului... Pentru că ai senzația unui zbor, acolo zboară gândurile: unde în liniște poți visa, cum spuneam, la frumusețile pământului...

Deci o CARTE MINUNE, despre PORTATIVUL MINUNE - care, prin condeiul unui muzicolog, prin remarcabilul talent al unei fetițe de 9 ani, te face să o citești, recitești... Să-ți devină PRIETENĂ..."

Citiți un fragment din această carte aici.