Cuvânt înainte - Hitler. Adevăruri și legende

Citiți un fragment din această carte aici.


A mai rămas ceva de scris despre Hitler? Ultima sa biografie (Ullrich^[i]) numără 2.000 de pagini. Cele care au precedat-o sunt faimoase și la fel de complete: Fest în 1973, Toland în 1978, Kershaw în 1999-2000. Interogația "Hitler" în baza de documente SUDOC (sistemul universitar de documentare) duce la 5.628 de rezultate (și 7.925 pentru "nazism", respectiv 20.798 pentru "Al Doilea Război Mondial"). Ce ar mai rămâne de spus? Nu este vorba despre a spune ceva în plus, ci despre a spune altfel. Deși excelente, biografiile lui Hitler evită mai mult sau mai puțin "problemele care deranjează". Dacă sănătatea fizică a Führerului a fost trecută prin sita fină, înșiruind numeroasele medicamente pe care le înghițea, nu s-a pus clar problema nebuniei sale. Cât despre capitolul obligatoriu referitor la copilăria dictatorului, acesta nu se înscrie într-o grilă de interogație psihosociologică: copilărie nefericită sau nu? Familie toxică sau nu?

Această lucrare își propune să examineze ceea ce ridică probleme într-o biografie a lui Hitler. În acest sens, nu se va regăsi în volumul de față nimic despre nazism, despre genocidul evreilor sau despre războiul total. Nu se pune problema de a recapitula critic Al Doilea Război Mondial! Vom merge pe urmele sumbrului personaj, plecând de la idei preconcepute adeseori, dar nu întotdeauna. Vom începe cu începutul: a avut el o copilărie nefericită? A fost dintotdeauna antisemit? A fost un erou al Marelui Război?

Vom vedea că scrierea Mein Kampf nu era deloc premeditată. Faimoasa lui oratorie? Se exercita în fața unui public dinainte cucerit. Ascensiunea sa la putere, despre care se spune tot timpul că era de neoprit, era, dimpotrivă, foarte posibil de oprit. A beneficiat de un excepțional concurs de împrejurări. La fel de contestabile sunt ideile preconcepute că era un autodidact și un obsedat de muncă. Nu avea viață privată? S-ar putea vorbi de o falsă viață privată. Era impotent? Cât despre sufletul lui de artist, el era singurul care credea în asta.

Alte idei preconcepute sunt cele referitoare la un Hitler care a îmbunătățit condițiile de viață ale muncitorilor sau a favorizat statutul femeilor din Germania. La fel de fals este să afirmi că a scăpat din numeroase atentate (de fapt, doar două). Cât despre un Hitler care nu dădea înapoi din fața niciunui obstacol, a dat bine-mersi înapoi în fața Bisericilor din Germania.

Mai rămâne ceva din imaginea unui Hitler posedând geniul strategiei? Vom vedea că n-a fost deloc cazul și că niciun șef de stat n-a acumulat vreodată atât de multe greșeli fatale. În sens invers, este ușor de spus că n-a vrut bomba atomică. De fapt, i-a fost explicată prost! Ideea unei arme atât de distructive l-ar fi sedus negreșit.

După o raită prin povestea rocambolescă a falsului său Jurnal, ne vom pune problema esențială a nebuniei. Vom termina această plimbare neobișnuită în "interioritatea lui Hitler" printr-o anchetă surprinzătoare: azi, la mai bine de trei sferturi de secol de la moartea dictatorului, el face obiectul unui turism pe care chiar trebuie să-l numești "al memoriei".

Când îl examinezi pe Hitler din aceste unghiuri diferite, nu poți să nu te întrebi cum a reușit acest personaj atât de mediocru, incult și leneș, de o inteligență medie, cu borderline^[ii] (ba chiar puțin mai mult) în materie de sănătate mintală să devină stăpânul absolut al celui de-Al Treilea Reich și să arunce lumea în cel mai atroce dintre războaie. În 1920, Jacques Bainville, naționalist și jurnalist la Action française, a publicat Consecințele politice ale păcii, lucrare în care denunța imbecilitatea Tratatului de la Versailles. La acea dată, era singurul care întrevedea o Germanie rămasă puternică, în care militarismul abia aștepta să reînvie: "Trebuie să apară doar prilejul și omul care să pună acest militarism în mișcare."

Citiți un fragment din această carte aici.