Micul prinț - Antoine de Saint-Exupéry, Editura Paralela 45, 2023
Traducere din limba franceză de Octavian Soviany
Atunci apăru vulpea.
- Bună ziua, spuse vulpea.
- Bună ziua, răspunse politicos micul prinț, care se întoarse, dar nu văzu pe nimeni.
- Sunt aici, sub măr, spuse vocea.
- Cine ești? întrebă micul prinț. Ești tare frumușică...
- Sunt o vulpe, răspunse vulpea.
- Hai să te joci cu mine, îi propuse micul prinț. Sunt atât de trist...
- Nu pot să mă joc cu tine, spuse vulpea. Nu sunt îmblânzită.
- Ah! Te rog să mă ierți, făcu micul prinț.
Apoi, după ce stătu puțin pe gânduri, adăugă:
- Ce înseamnă "a îmblânzi"?
A îmblânzi este, în esență, actul de a crea o direcție acolo unde înainte era doar haos sau repetiție. În Citadela, tatăl naratorului explică faptul că esența unei caravane se descoperă doar în mișcarea ei. La fel, vulpea îi propune micului prinț să iasă din "mișcarea browniană" a sutelor de mii de exemplare identice pentru a deveni un punct de reper, o "stea" care să ghideze drumul celuilalt. Fără acest act, rămânem doar "fantome înghițite de oglindă" , trăind o rutină care ne înghite fără a lăsa urme.
- Tu nu ești de pe aceste meleaguri, spuse vulpea. Ce cauți la noi?
- Caut oamenii, răspunse micul prinț. Dar ce înseamnă "a îmblânzi"?
- Oamenii, spuse vulpea, au puști și obișnuiesc să vâneze. Asta e chiar deranjant! De asemenea, ei cresc găini. Asta îi face interesanți. Cauți cumva găini?
- Nu, răspunse micul prinț. Caut prieteni. Ce înseamnă "a îmblânzi"?
- E un lucru uitat de prea mult timp, răspunse vulpea. Înseamnă "a crea legături..."
- A crea legături?
- Desigur, spuse vulpea. Deocamdată, tu nu ești pentru mine decât un băiețaș oarecare, asemănător cu o sută de mii de alți băiețași. N-am nevoie de tine. Nici tu n-ai nevoie de mine. Iar eu nu sunt pentru tine decât o vulpe oarecare, asemănătoare cu o sută de mii de alte vulpi. Dar, dacă mă îmblânzești, o să avem nevoie unul de altul. Tu o să fii pentru mine unic în lume. Eu o să fiu pentru tine unică în lume...
Această "unicitate" despre care vorbește vulpea este marele pariu al prieteniei. Într-o lume care ne îndeamnă să fim eficienți și interschimbabili, a alege pe cineva înseamnă a-i oferi dreptul de a nu mai fi un simplu număr în mulțime. Prietenia nu este un "obiect" pe care îl găsești pe raftul unui magazin, ci o construcție subiectivă: prin privirea noastră, celălalt capătă trăsături pe care nimeni altcineva nu le poate vedea. Este momentul în care ieșim din "turmă" pentru a ne asuma propria sensibilitate.
- Încep să înțeleg, spuse micul prinț. Există undeva o floare... cred că ea m-a îmblânzit...
- Se prea poate, spuse vulpea. Pe Pământ întâlnim tot felul de lucruri...
- Oh, dar nu e pe Pământ, spuse micul prinț.
Vulpea păru foarte intrigată:
- Pe o altă planetă?
- Da.
- Există vânători pe acea planetă?
- Nu.
- Asta e interesant! Dar găini?
- Nu.
- Nimic nu e perfect, suspină vulpea.
Apoi reluă ideea începută:
- Duc un trai monoton. Eu vânez găini, oamenii mă vânează pe mine. Toate găinile seamănă între ele, toți oamenii seamănă între ei. Așadar mă cam plictisesc. Însă, dacă mă îmblânzești, viața mea toată se va însenina. Voi recunoaște un zgomot de pași diferit de toate celelalte zgomote. Ceilalți pași mă fac să mă ascund sub pământ. Ai tăi mă vor chema, ca o muzică, afară din vizuină. Și-apoi, privește într-acolo! Vezi lanurile acelea de grâu? Eu nu mănânc pâine. Pentru mine grâul este nefolositor. Lanurile de grâu nu-mi amintesc de nimic. Și asta e trist! Dar părul tău are culoarea aurului. Și o să fie minunat după ce mă vei îmblânzi! Grâul, care este auriu, o să-mi poarte gândul la tine. Și o să-mi fie drag șuierul lin al vântului prin lanul de grâu...
Aici apare distincția dintre obiectul în sine și esența sa, amintirea devenind esența grâului. Lanurile nu mai sunt doar peisaj, ci devin o revelație, o reînviere a amintirilor frumoase. Când legătura este creată, obiectele neînsemnate capătă o măreție care oprește suflarea, transformând banalul.
Vulpea tăcu și se uită îndelung la micul prinț:
- Te rog... îmblânzește-mă! spuse ea.
- Aș face-o cu dragă inimă, îi răspunse micul prinț, dar timpul nu-mi e de ajuns. Am prieteni de descoperit și o mulțime de lucruri de cunoscut.
- Nu poți cunoaște decât lucrurile pe care le îmblânzești, spuse vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Ei cumpără de la negustori lucruri gata făcute. Dar, cum nu există negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei un prieten, îmblânzește-mă!
- Ce trebuie să fac pentru asta? întrebă micul prinț.
- Trebuie să ai foarte multă răbdare, răspunse vulpea. La început, ai să te așezi puțin mai departe de mine, așa, acolo, pe iarbă. Eu o să te privesc cu coada ochiului, iar tu n-o să spui nimic. Cuvintele nasc numai neînțelegeri. Dar, cu fiecare zi, ai să te poți așeza ceva mai aproape de mine...
În ziua următoare, micul prinț reveni.
- Ar fi bine să vii în fiecare zi la aceeași oră, spuse vulpea. Dacă vii, de pildă, la ora patru după-amiază, eu o să fiu fericită încă de la ora trei. Pe măsură ce timpul trece, o să fiu tot mai fericită. La ora patru am să încep deja să mă agit și să mă neliniștesc; așa o să descopăr prețul fericirii! Dar, dacă vii indiferent când, n-am să știu niciodată la ce oră să-mi pregătesc inima... E nevoie de anumite rituri.
- Ce este un rit? întrebă micul prinț.
- E tot un lucru uitat de prea mult timp, răspunse vulpea. E ceea ce face ca o zi să fie diferită de toate celelalte zile, o oră - de toate celelalte ore. Oamenii care mă vânează au și ei riturile lor. De pildă, în fiecare joi, dansează cu fetele din sat. Deci joia e o zi minunată! Pot să fac o plimbare până la vie. Dacă vânătorii ar dansa indiferent în ce zi, toate zilele ar fi la fel, iar eu nu m-aș bucura niciodată de puțină vacanță.
Ritul este cel care oferă greutate timpului, oferindu-ne o ancorare în trecut, prin obiceiuri. Ritul face ca o zi să nu mai fie doar o repetare a celei anterioare, ci un drum cu puncte de reper clare. Fără aceste "rituri" ale sufletului, ne-am rătăci într-un prezent gol, lipsiți de acea anticipare a bucuriei care constituie însăși esența fericirii.
Micul prinț îmblânzi astfel vulpea. Și când se apropie ora plecării:
- Ah! făcu vulpea... O să plâng.
- E din vina ta, spuse micul prinț. Eu n-am vrut să-ți fac niciun rău, dar tu mi-ai cerut să te îmblânzesc...
- Desigur, spuse vulpea.
- Dar ai să plângi! spuse micul prinț.
- Desigur, spuse vulpea.
- Înseamnă că nu ți-am fost de niciun câștig!
- Câștigul meu vine de la culoarea lanurilor de grâu, spuse vulpea.
Și adăugă:
- Du-te să revezi trandafirii. Ai să-ți dai seama că al tău este unic în tot universul. Apoi o să te întorci să-ți iei rămas-bun de la mine, iar eu am să-ți dăruiesc un secret...
Micul prinț alergă să vadă din nou trandafirii.
- Nu semănați deloc cu trandafirul meu, voi nu însemnați încă nimic, le spuse el. Nimeni nu v-a îmblânzit, dar nici voi n-ați îmblânzit pe nimeni. Sunteți așa cum era vulpea mea înainte. Nu era decât o vulpe asemănătoare cu alte o sută de mii de vulpi. Dar a devenit prietena mea, iar acum este unică în tot universul.
Iar trandafirii se simțeau foarte stânjeniți.
- Sunteți frumoși, dar pe dinăuntru sunteți goi, le mai spuse micul prinț. Nimeni n-ar fi gata să-și dea viața pentru voi. Sigur, un trecător oarecare ar putea crede că floarea mea de trandafir vă seamănă. Dar ea singură este mai importantă decât voi toți împreună, fiindcă eu pe ea am stropit-o. Fiindcă eu pe ea am adăpostit-o sub un glob. Fiindcă eu pe ea am ferit-o de vânt cu un paravan. Fiindcă eu pe ea am curățat-o de omizi (în afară de câteva, pe care le-am păstrat ca să dea viață fluturilor). Fiindcă eu pe ea am ascultat-o plângându-se, înfumurându-se, ba chiar și tăcând câteodată. Fiindcă ea e floarea mea.
Micul Prinț înțelege că adevărul unui lucru nu stă în aspectul său exterior, ci în efortul și grija investite în el. Trandafirul său a devenit important pentru că i-a oferit timp, transformând o simplă floare într-un scop. A fi gata să-ți dai viața pentru ceva înseamnă să fi descoperit acea valoare care depășește individul. El realizează că legăturile pe care le creăm sunt singurele care ne scot din anonimatul mulțimii și ne oferă o identitate reală.
Apoi se întoarse spre vulpe:
- Adio, îi spuse el...
- Adio, spuse vulpea. Iată și secretul meu. E foarte simplu: poți vedea bine numai cu inima. Ce este esențial rămâne ascuns privirii.
- Ce este esențial rămâne ascuns privirii, repetă micul prinț, ca să-și aducă aminte mereu.
- Timpul pe care l-ai hărăzit florii tale a făcut ca floarea ta să fie atât de importantă.
- Timpul pe care l-am hărăzit florii mele... repetă micul prinț, ca să-și aducă aminte mereu.
- Oamenii au uitat acest adevăr, spuse vulpea. Dar tu n-ai voie să-l uiți. Devii răspunzător pe vecie pentru ceea ce îmblânzești. Ești răspunzător pentru floarea ta...
-Sunt răspunzător pentru floarea mea, repetă micul prinț, ca să-și aducă aminte mereu.
A fi răspunzător înseamnă a accepta că viața capătă sens doar prin legăturile pe care alegem să le păstrăm, în ciuda greutăților. Responsabilitatea pentru ceea ce am "îmblânzit" nu este o povară, ci singura cale de a evada din singurătate. Cel care a învățat să vadă cu inima știe că esențialul nu se cumpără și nu se vede, ci se construiește zi de zi, prin fidelitate și prin timpul dăruit celuilalt.
