De când ai plecat - Morgan Matson, Editura Epica, 2022
Traducere din limba engleză de Gabriela Stoica.
1. Lista
Lista a sosit la două săptămâni după ce Sloane dispăruse.
Nu era acasă ca să o primesc, pentru că era la Sloane, unde mă dusesem încă o dată, sperând în zadar să o găsesc acolo. În timp ce mergeam cu mașina spre casa ei, cu iPod-ul oprit și cu mâinile încleștate pe volan, am ajuns la concluzia că, dacă ea ar fi acolo, nici măcar nu aș avea nevoie de vreo explicație. Nu ar fi necesar să-mi explice de ce a încetat brusc să-mi răspundă la telefon, la SMS-uri și la e-mailurile sau de ce dispăruse cu tot cu părinții ei și cu mașina lor. Știam că e ridicol să gândesc astfel, de parcă aș fi negociat cu vreun dealer cosmic care ar fi putut să-mi garanteze acest lucru, dar nu eram în stare să-mi scot asta din cap pe măsură ce mă apropiam tot mai mult de Randolph Farms Lane. Nu-mi păsa ce trebuia să promit, dacă asta ar fi garantat că Sloane era acolo. Pentru că, dacă Sloane ar fi fost acolo, totul ar fi putut avea sens din nou.
Îmi place mult faptul că Sloane a lăsat această listă fără instrucțiuni. Acest lucru ne arată că drumul și direcția sunt mai importante decât viteza într-un astfel de moment.
.........
1. Sărută un străin.
2. Înoată în pielea goală.
3. Fură ceva.
4. Distruge ceva.
5. Penelope
6. Călărește un cal mustang, cowgirl!
7. 55 S. Ave. Întreabă de Mona.
8. Rochia cu spatele gol. Și un loc în care să o porți.
9. Dansează până în zori.
10. Împărtășește câteva secrete pe întuneric.
11. Îmbrățișează pe cineva numit Jamie.
12. Mergi la cules de mere noaptea.
13. Dormi sub cerul înstelat.
Aceasta este lista. Poate că pare neimportantă, dar fiecare cerință înseamnă ceva pentru cele două prietene. Drumul către Sloane începe prin amintiri, fiindcă lista o face pe Emily să reviziteze locurile în care au fost împreună și să încerce lucruri noi.
..........
- O cunoști pe Sloane Williams?
- Bineînțeles că o cunosc pe Sloane, mi-a confirmat Frank, așa cum mă așteptam. Voi două sunteți practice nedespărțite, nu-i așa?
- Da, am răspuns încet.
Mi-am dat seama că încă nu spusesem nimănui despre dispariția lui Sloame și nici nu aveam vreo explicație pentru asta. Dar, indiferent de motiv, aveam senzația ca Frank era dispus să aștepte până când veneam cu o explicație - poate din cauza tuturor forumurilor deschise pe care îl văzusem că le moderase, stând răbdător în amfiteatru cu microfonul în timp ce vreun drogat vorbea împleticit și își exprima nemulțumirea cu privire la automatele de vending.
- Ei bine... a plecat la începutul verii. Nu știu unde s-a dus sau de ce. Dar mi-a lăsat o listă. Este...
M-am oprit din nou ca să-mi dau seama cum să descriu mai bine lista.
- Este o listă cu treisprezece lucruri pe care ea vrea să le fac. Și mersul la locul The Orchard a fost unul dintre ele.
M-am uitat din nou la Frank, așteptându-mă să pară nedumerit sau să se mulțumească să dea doar din cap politicos înainte de a schimba subiectul. Nu mă așteptam să pară încântat.
- Este fantastic, s-a entuziasmat el. Adică, nu mă refer la dispariția ei, s-a grăbit să adauge. Îmi pare rău pentru asta. Mă refer pur și simplu la faptul că ți-a lăsat așa ceva. O ai cu tine?
- Nu, i-am răspuns în timp ce mă uitam lung la el și mă gândeam că ar fi trebuit să fie evident, din moment ce alergam. Dar de ce ți se pare ceva fantastic?
- Pentru că trebuie să fie mai mult decât atât, nu-i așa? mi-a sugerat el. Nu poate fi vorba doar de listă în sine. Trebuie să existe vreun cod sau vreun mesaj secret...
- Nu cred, am spus eu, iar gândurile mi-au zburat la cele treisprezece puncte de pe listă.
Mi se păruseră oricum destul de misterioase și fără să fie nevoie să mai pornesc în căutarea unor semnificații suplimentare.
- Vrei să faci o poză listei și să mi-o trimiți? m-a întrebat și mi-am dat seama că vorbea serios. Dacă există cumva vreun mesaj ascuns acolo, îți voi da de știre.
Primul meu impuls a fost să spun nu. Era ceva incredibil de personal și, în plus, pe listă erau trecute chestii precum Sărută un străin și Înoată în pielea goală, care păreau mult prea stânjenitoare pentru a i le împărtășii lui Frank Porter. Dar dacă era și altceva la mijloc? Eu, una, nu văzusem nimic, dar asta nu însemna că nu era. În loc să-i spun da sau nu, i-am spus pur și simplu:
- Să cred, așadar, că îți plac foarte mult puzzle-urile.
Frank a zâmbit, fără să pară deloc stingherit.
- Este destul de evident, nu?
L-am aprobat cu o mișcare a capului.
- Și la benzinărie practic ai pus stăpânire pe careul de cuvinte al tipului respectiv.
Frank a izbucnit în râs.
- James! a zis el. Simpatic băiatul. Știu, sună puțin ciudat. Mă pasionează de ani buni codurile, puzzle-urile, careurile de cuvinte. Cred că așa funcționează creierul meu.
Am dat din cap și am crezut că ajunseserăm la sfârșitul discuției. I-am împărtășit ceva, el mi-a împărtășit ceva, și acum am putea reveni la alegere. Dar o clipă mai târziu, Frank a continuat, cu o voce puțin ezitantă:
- Cred că totul a început cu trupa Beatles. Vărul meu îi asculta aproape tot timpul și mi-a spus că aveau coduri secrete în versurile lor. Așa am devenit obsedat de chestia asta.
- De coduri? l-am întrebat eu, aruncându-i o privire.
Nici măcar nu mai mergeam repede. Plimbare ar fi fost probabil cuvântul care descria cel mai bine ceea ce făceam noi acum, mergând unul lângă celălalt fără să ne grăbim deloc.
- Sau de Beatles?
- Ei bine... ambele, a recunoscut Frank și mi-a zâmbit. Și l-am convins și pe Collins. Era muzica noastră preferată pe când eram copii.
A făcut un semn din cap spre drumul care se întindea în fața noastră.
- Ce zici? m-a întrebat el. Ar fi cazul să încercăm să alergăm din nou?
Am încuviințat, puțin surprinsă că voia să o facă, întrucât chiar părea să depună eforturi în această privință. Dar așa era Frank Porter. Probabil că intenționa să se antreneze pentru un maraton până la sfârșitul verii. Am început să alergăm într-un ritm puțin mai lent decât înainte.
- Doamne, mi-a spus gâfâind după ce am parcurs încă o milă, pentru ce fac oamenii chestia asta? Este cumplit și nu devine niciodată mai ușor.
- Ei bine... am reușit eu să îngaim în timp ce mă uitam la el.
M-am bucurat să văd că era roșu la față și transpirat, deoarece eram convinsă că și eu arătam la fel.
- Cât ai alergat?
- Prea mult, mi-a răspuns cu respirația întretăiată.
- Nu, am continuat eu, trăgând aer în piept în timp ce râdeam, ceea ce m-a făcut să par, preț de o clipă, teribil de stânjenită, fără suflu.
Am încercat să tușesc, apoi l-am întrebat:
- Adică pe ce distanță?
- Niciodată pe una atât de lungă, a recunoscut el. Asta este o cursă... mult prea lungă.
- Nu, uite cum stă treaba, i-am spus, dorindu-mi să fi existat o explicație mai scurtă, în timp ce simțeam o împunsătură într-o parte de parcă cineva mă înjunghia. Alegerea devine, de fapt, cu atât mai ușoară cu cât parcurgi distanțe mai mari.
Frank a clătinat din cap.
- Într-un univers bine ordonat nu ar fi așa.
Lista, după cum am spus, a ajutat-o pe Emily să încerce lucruri noi, chiar dacă nu erau obligatorii. Experiențele acestea i-au oferit oportunități, experiență și prieteni noi. Cred că fix asta voia Sloane să facă, să îi schimbe lui Emily perspectiva asupra experiențelor noi.
Această carte ne arată că persoanele care nu mai pot fi alături de noi pe moment tot au un impact major asupra vieții noastre. Fie că își dau seama sau nu, fiecare amintire alături de ele este importantă, fiindcă oriunde am ajunge, păstrăm alături de noi o părticică din cine eram. Fix această părticică ne motivează să privim cu optimism spre viitor.
