Pe val - Angie Thomas, Editura Trei, 2020
Traducere din limba engleză de Cornelia Marinescu.
Pentru toți puștanii care au cont pe SoundCloud și visuri mărețe. Vă înțeleg. Și pentru mama mea, care a crezut prima în mine.
Încă de când am citit dedicația, am știut că voi adora această carte. Pentru cine nu știe, SoundCloud este o platformă pe care mai mulți artiști la început de drum își pun melodiile. Pe mine aceste cuvinte chiar mă fac să conștientizez că iubirea de muzică nu va rămâne doar o fază pentru mine, chiar dacă cel mai probabil nu voi avea un loc de muncă în acest domeniu. Dar nu se știe niciodată ce întorsături de situație pot schimba tot. Această carte arată fix acest lucru.
DE ȘCOALĂ VECHE
În seara asta s-ar putea să fiu nevoită să fac praf pe cineva.
Se prea poate să fie vorba despre cineva pe care îl știu. S-ar putea să fie un necunoscut. E posibil să fie cineva care nu a mai intrat niciodată până acum într-un duel. Sau poate că dau peste un expert în chestia asta. Nu contează câte poante o să livreze în rime sau cât de cool au flow-ul. Va trebui să-i lichidez.
Mai întâi, trebuie să primesc un telefon. Ca să fiu apelată, trebuie să ies dracului afară de la ora domnișoarei Murray.
Cea mai mare parte din ecranul laptopului meu e plină cu întrebări cu mai multe variante de răspuns, dar și cu ceasul. Ceasul e de bază. După ceas, mai sunt zece minute până la ora patru și jumătate și, după mătușa Pooh, care știe pe cineva care știe pe altcineva, DJ Hype sună între patru și jumătate și cinci și jumătate. Mă jur că dacă îl ratez o să...
N-o să fac nici pe dracu', pentru că domnișoara Murray mi-a luat telefonul și cu domnișoara Murray nu-i de glumit
Nu îi zăresc decât creștetul capului, cu părul strâns în zeci de codițe. Restul persoanei sale e ascuns în spatele cărții ei, semnate de Nikki Giovanni. Din când în când, scoate câte un "Mmm", la vreun vers, exact așa cum face și bunica mea în timpul slujbei. Poezia e religia domnișoarei Murray.
Toată lumea s-a cărat din Școala de Arte Midtown de aproape o oră. Nu am rămas decât noi, ăștia din clasa a unsprezecea, ai căror părinți sau tutori ne-au înscris la pregătirea pentru ACT. Asta nu îți garantează că o să scoți treizeci și șase de puncte, dar Jay zice că ar fi bine să iau cât mai mult, pentru că ea "le-a plătit ăstora cât o factură la lumină" pentru cursul ăsta. În fiecare marți și joi după-amiază, mă târăsc cu de-a sila în clasă și îi predau telefonul meu domnișoarei Murray.
De obicei, nu mă deranjează să stau o oră încheiată fără să știu ce-a mai postat președintele pe Twitter. Sau fără să primesc mesaje de la Sonny și Malik (uneori despre ce rahat a mai scris președintele pe Twitter). Astăzi însă vreau să mă duc la catedră, să-mi iau telefonul din grămadă și să o tai de aici în viteză.
- Pst, Brianna, îmi șoptește cineva.
În spatele meu stă Malik și, din spatele lui, Sonny îmi mimează din buze: A apărut ceva? Îmi las capul pe-o parte și ridic din sprâncene, în sensul că De unde ai vrea să știu, doar n-am telefonul la mine. Da, știu că e cam mult de înțeles, dar eu, Sonny și Malik suntem prieteni la toartă de pe când nici nu ne născuserăm încă. Mamele noastre sunt prietene bune și toate trei au rămas însărcinate în același timp. Ne zic "Ne-sfânta Treime", pentru că, spun ele, în burtă dădeam toți trei din picioare în același timp, de fiecare dată când ele erau împreună. Comunicare nonverbală deci? Nimic nou.
Îmi place mult dinamica celor trei. În fiecare scenă cu ei, nu pot să mă abțin să nu zâmbesc la glumele personajelor.
- Încerc doar să înțeleg ce se întâmplă cu tine. Deci unde ți-a zburat mintea în așa hal azi, încât eu mi-am pierdut timpul cu tine, iar maică-ta, banii munciți din greu?
Oftez. N-o să-mi dea telefonul decât dacă vorbesc. Așa că, foarte bine, o să vorbesc.
- Aștept ca DJ Hype să-mi spună că pot să intru în Ring să mă duelez.
- În Ring?
- Da, Ringul de box al lui Jimmy. În fiecare joi, organizează dueluri de freestyle. M-am înscris și eu, poate am șansa să mă lupt astă-seară.
- A, știu ce e Ringul. Mă surprinde doar că tu vrei să urci pe el.
Mi se strânge stomacul la felul în care spune "tu vrei", de parcă ar fi mai logic să urce în ring oricine altcineva pe lumea asta, în afară de mine.
- De ce vă surprinde?
- Nu vreau să insinuez nimic, zice, ridicând brațele. Știu că te pricepi. Ți-am citit versurile. Doar că nu știam că vrei să fii rapperiță.
- Multă lume nu știe.
Aici e problema. Fac rap de când aveam zece ani, dar nu am făcut niciodată tam-tam pe tema asta. Adică, da, Sonny și Malik știu, familia mea știe și ea. Dar, hai să fim serioși: dacă maică-ta zice că ești bună ca rapperiță e ca și cum ți-ar spune că ești drăguță, când tu arăți ca dracu'. Complimentele de genul ăsta sunt parte din responsabilitățile de părinte pe care și le-a asumat când m-a scos din pântecul ei.
Poate că sunt bună, nu știu. Am așteptat momentul potrivit.
Astă-seară poate să fie ocazia perfectă și Ringul este locul perfect. E locul cel mai divinizat din cartierul Garden Heights, întrecut doar de Templul lui Cristos. Nu te poți numi rapper până când nu te-ai bătut în Ring.
De aceea trebuie să-i dau gata. Dacă astă-seară câștig, primesc un loc în programul Ringului și, dacă obțin un loc, voi putea să intru în mai multe dueluri și, dacă particip la mai multe dueluri, o să-mi fac un nume. Și pe urmă cine știe ce se mai poate întâmpla?
Expresia domnișoarei Murray se îndulcește.
- Îi calci pe urme tatălui tău, nu?
E ciudat. De câte ori cineva îl pomenește, parcă mi-ar confirma că nu e doar o ființă imaginară despre care nu am decât crâmpeie de amintiri. Și când îl numesc tatăl meu, și nu Lawless, legenda rapului underground, parcă îmi reamintesc de faptul că sunt a lui și el e al meu.
- Cred că da. Mă pregătesc pentru Ring de o grămadă de vreme. Adică e greu să te pregătești pentru un duel, dar, dacă înving, ăsta ar putea fi începutul carierei mele, înțelegeți?
- Stai să mă lămuresc, zice domnișoara Murray, ridicându-se în picioare.
În cap mi se declanșează alarme imaginare. Avertizare: profa ta e pe cale să te ia la rost, drăguțo.
- Ai fost așa de concentrată pe rap, că notele ți-au scăzut drastic semestrul ăsta. Ai uitat că notele din clasa a unsprezecea sunt esențiale pentru admiterea la colegiu. Ai uitat că mi-ai spus odată că vrei să intri la Markham sau la Howard.
- Domnișoară Murray...
- Nu, stai și gândește-te o clipă. Țelul tău e să intri la colegiu, da?
- Presupun că da.
- Presupui? Ridic din umeri.
- Știți, nu toată lumea e făcută pentru colegiu.
- Poate că nu. Dar să termini liceul? E esențial. Acum ești de nota șase, însă, dacă o ții tot așa, o să ajungi la patru. Am avut aceeași discuție și cu fratele tău, odată.
Încerc să nu-mi dau ochii peste cap. N-am nimic nici cu Trev, nici cu domnișoara Murray, dar când ai un frate mai mare care a fost înaintea ta un elev bun, ori ajungi să-l egalezi măcar, ori lumea o să aibă ce comenta.
Eu n-am reușit niciodată să ajung la nivelul lui Trev aici, la Midtown. Școala mai are și acum afișate programe și tăieturi din ziare de pe vremea când el a jucat în Struguri în soare. Mă surprinde că n-au schimbat numele școlii în "Școala de Arte Trey Jackson Pentru Că Îl Iubim De Nu Mai Putem".
Mă rog.
- La un moment dat, ajunsese să coboare de la note de zece la șapte, dar și-a revenit. Și acum uită-te la el. A absolvit Markham cu brio.
Da, și în vara asta s-a mutat înapoi acasă. Nu și-a găsit o slujbă ca lumea și de trei săptămâni face pizza, pe un salariu minim. Nu prea am de ce să aspir la așa ceva.
Nu-l ponegresc. Nici vorbă. E supertare că a absolvit. Nimeni din familia mamei noastre n-a absolvit o facultate, iar bunicii noastre paterne îi place să spună la toată lumea că nepotul ei a fost "magnum cum laude". (E total aiurea, nu așa se spune corect, dar încearcă să-i explici bunicii.)
Înțeleg foarte bine la ce se referă Bri aici. De multe ori, și eu îmi creez standarde bazat pe lucruri pe care alții le-ar putea crede despre mine. Atunci când chiar sunt atentă la alții și ignor acele gânduri, îmi dau seama că cei din jurul meu doar vor să mă vadă făcând ceea ce îmi doresc eu să fac. Oricum, nu ar trebui să ne limităm doar pentru că o persoană crede că visul nostru este neimportant. Cel mai frumos moment din carte este când și Bri realizează acest lucru.
Domnișoara Murray nu așa ceva vrea să audă totuși.
- O să-mi îndrept notele, vă jur. Doar că trebuie mai întâi să trec de duelul ăsta și-o să văd ce-o să fie.
Domnișoara dă din cap.
- Înțeleg. Sunt sigură că și mama ta va înțelege.
Aruncă telefonul spre mine.
Futu-iiii.
Ies pe coridor. Sonny și Malik stau sprijiniți de dulapuri. Sonny scrie mesaje pe telefon. Malik se joacă cu aparatul de filmat. E mereu gata să filmeze. La câțiva metri mai încolo, Long și Tate, bodyguarzii responsabili cu siguranța în școală, îi țin sub observație. Ăștia doi caută tot timpul să te dea în gât. Nimeni nu vrea să o spună, dar, dacă ești negru sau latino, ești mai predispus să intri în vizorul lor, deși Long e și el negru.
Malik ridică ochii din telefon.
- Ești OK, Bri?
- Hai, dați-i drumu', strigă Long. N-o mai ardeți pe-aici.
- Ce dracu', nu putem să stăm și noi de vorbă un minut? îi zic.
- Ai auzit ce-a spus, intervine Tate, arătând cu degetul spre ușă.
Are părul blond, spălăcit.
- Cărați-vă.
Dau să spun ceva, dar Sonny mă oprește.
- Bri, hai să mergem.
Foarte bine. Pornesc spre ușă, după Sonny și Malik, și arunc o privire la telefon.
E 16:45 și Hype încă nu m-a sunat.
Această carte este foarte diferită de cărțile pe care le citesc de obicei, dar toate temele pe care le abordează sunt actuale și importante.
