Ferma animalelor - George Orwell, Editura Litera, 2021
traducere din limba engleză de Mihnea Gafița
Munca de a-i educa și organiza pe ceilalți a căzut, de bună seamă, în sarcina porcilor, în general recunoscuți ca fiind cele mai inteligente animale. Printre porci, se distingeau doi masculi tineri, pe nume Snowball ("Bulgăre-de-Zăpadă") și Napoleon, pe care domnul Jones îi îngrășa, pentru a-i vinde. Napoleon era un mascul din rasa Berkshire, mare și cu un aspect destul de feroce, singurul de rasa lui de la fermă, nu foarte vorbăreț, dar având reputația de a ști să-și impună voința. Snowball era un porc mai sprinten decât Napoleon, mai iute la vorbă și mai inventiv, dar nu trecea drept având aceeași profunzime de caracter. Toți ceilalți porci masculi erau crescuți pentru tăiere. Cel mai cunoscut, printre aceștia, era un porc mic și gras, care se numea Squealer ("Guițache"), cu fălci foarte rotunde, ochi scăpărători, mișcări iuți și-o voce foarte ascuțită. Squealer era un vorbitor strălucit și, când aborda în contradictoriu vreo problemă, avea un fel de-a sări dintr-o parte într-alta și de a-și scutura coada, care se dovedea - nimeni nu știa de ce - foarte convingător. Celelalte animale spuneau despre Squealer c-ar fi putut face din negru, alb.
Aceștia trei elaboraseră un întreg sistem de gândire, pe care-l numiseră Animalism. Mai multe nopți pe săptămână, după ce se culca domnul Jones, cei trei organizau întruniri secrete în hambar și le expuneau celorlalte animale principiile Animalismului. La început, s-au lovit de o teribilă prostie și apatie. Unele animale vorbeau despre datoria de a-i fi loiale domnului Jones, pe care-l numeau "Stăpânul", sau făceau remarci elementare, de genul:
-- Domnul Jones ne hrănește. Dacă dispare el, noi o să murim de foame.
Altele puneau întrebări cam așa:
- De ce să ne pese nouă de ce-o să se întâmple după ce murim?,
sau:
- Dacă Revoluția asta a voastră o să aibă loc oricum, ce contează dacă noi o pregătim sau nu?
Așa încât, porcii întâmpinau mari dificultăți în a le face să priceapă că asemenea obiecții veneau în contradicție cu spiritul Animalismului. Cele mai idioate întrebări le punea Mollie, iapa cea albă. Prima întrebare pe care i-a pus-o lui Snowball a fost:
- Da..., după Revoluție, o să mai existe zahăr?
- Nu, i-a răspuns ferm Snowball. Nu avem, la ferma noastră, posibilitatea să producem zahăr. Și, de fapt, nici n-o să ai nevoie de zahăr. O să ai ovăz și fân cât vrei.
- Și-o să mi se mai dea voie să port panglici în coamă?, a insistat Mollie.
- Tovarășă, i-a replicat Snowball, panglicile-astea, de care te simți atât de legată, sunt însemnele sclaviei tale. Nu-nțelegi că libertatea valorează mai mult decât niște panglici?
Mollie s-a declarat de acord, însă prea convinsă nu părea.
Porcii s-au lovit de și mai multe greutăți în lupta de a contracara minciunile răspândite de Moise, corbul domesticit. Moise, care era, mai mult decât alții, favoritul domnului Jones, era și spion, și informator, dar și un orator inteligent. El susținea că știa de existența unui loc misterios, denumit Muntele-de-Zahăr-Candel, unde mergeau toate animalele după moarte. Locul cu pricina era situat undeva sus, în ceruri, imediat în spatele norilor perora Moise. Pe Muntele-de-Zahăr-Candel, era duminică șapte zile pe săptămână, trifoiul înflorea tot anul, iar zahărul cubic și turta din sămânță de in creșteau în tufișuri. Animalele îl dușmăneau pe Moise pentru turnătoriile lui și pentru că nu muncea, dar unele credeau în Muntele-de-Zahăr-Candel, iar porcii se vedeau nevoiți să argumenteze din greu, pentru a le convinge că un asemenea loc nu avea cum să existe.
Cei mai credincioși discipoli ai porcilor erau cei doi cai de tracțiune, Boxer și Clover. Amândurora le venea foarte greu să gândească singuri, dar, odată ce-i acceptaseră pe porci drept învățători, îmbrățișau de îndată tot ce li se spunea, iar apoi răspândeau învățătura către celelalte animale, prin argumente simple. Niciodată nu absentau de la întrunirile secrete din hambarul cel mare, și tot ei conduceau corul, când se intona, la unison, Animale din Anglia, la sfârșitul fiecărei reuniuni.
[...]
Una dintre vaci a spart ușa de la magazia cu provizii, împingând în ea cu coarnele, și toate animalele au început să se înfrupte singure din rezerve. Tocmai atunci s-a trezit și domnul Jones. Într-o clipă, el și oamenii lui au năvălit în magazie cu bicele în mâini, șfichiuind în dreapta și-n stânga. Asta, pentru animalele înfometate, a fost picătura care a umplut paharul. Toate într-o înțelegere, deși nimic de acest fel nu fusese plănuit dinainte, s-au aruncat asupra celor care le chinuiau. Domnul Jones și oamenii lui s-au trezit, deodată, împunși cu coarnele și loviți cu copitele, din toate părțile. Niciodată nu mai văzuseră asemenea comportament la vreun animal, și răzvrătirea unor ființe pe care se obișnuiseră să le bată și să le maltrateze după cheful lor i-a înspăimântat atât de mult, încât aproape că și-au ieșit din minți. [...] Animalele îi fugăriseră pe domnul Jones și pe oamenii lui de-a lungul drumului și trântiseră poarta cu cinci drugi în urma lor. Și iată că astfel, până să-și dea seama toată lumea de ce se petrecea, Revoluția fusese înfăptuită cu succes: domnul Jones fusese alungat, iar Ferma "Conacul", de-acum, le aparținea lor, animalelor.
În primele câteva minute, nu le-a venit să creadă. Prima reacție le-a fost aceea de a galopa in corpore de jur-împrejurul fermei, ca și cum ar fi vrut să se asigure că nici o ființă omenească nu se mai ascundea pe nicăieri. Apoi, au alergat către clădirile fermei, pentru a șterge definitiv și orice urme ale atât de urâtei stăpâniri a domnului Jones. Încăperea cu hamuri, de la capătul grajdurilor, a fost deschisă cu forța; zăbalele, belciugele de pus în nas, lanțurile pentru câini, cuțitele nemiloase, cu care domnul Jones avea obiceiul să castreze porcii și mieii, toate au fost aruncate în puț. Hățurile, căpestrele, ochelarii pentru cai, sacii umilitori de atârnat sub bot au fost aruncate în focul pentru gunoaie, care ardea în curte. La fel și bicele. Toate animalele au început să exulte de bucurie, văzând cum se calcinau în flăcări acele unelte ale torturii. Snowball a zvârlit în foc și panglicile cu care erau, de obicei, împodobite coamele și cozile cailor, în zilele de târg.
- Panglicile, a zis el, trebuie considerate haine, care sunt marca oamenilor. Toate animalele trebuie să umble cu trupurile goale. Auzind vorbele astea, Boxer și-a prins cu dinții pălărioara de paie, pe care o purta vara, ca să nu-i intre muștele în urechi, și-a zvârlit-o în foc, alături de celelalte obiecte.
Într-un timp record, animalele au reușit să distrugă tot ce le mai amintea de domnul Jones. Pe urmă, Napoleon le-a condus înapoi la magazie și-a dăruit, de acolo, câte o rație dublă de porumb la toată lumea, plus doi biscuiți pentru fiecare câine. Apoi, au intonat Animale din Anglia, de la un capăt la altul, de șapte ori și alergând -, iar, în cele din urmă, s-au întins pentru noapte și-au dormit cum nu mai dormiseră niciodată până atunci.
[...]
După ce au mâncat de dimineață, Snowball și Napoleon le-au convocat din nou.
- Tovarăși, a zis Snowball, ceasul este șase și jumătate, și avem în fața noastră o zi lungă. Azi începem recoltatul fânului. Dar există o altă problemă care trebuie avută în vedere mai întâi.
Porcii le-au dezvăluit celorlalte animale că, în ultimele trei luni, învățaseră să citească și să scrie, dintr-o carte veche de citire, care le aparținuse copiilor domnului Jones și pe care o găsiseră la groapa de gunoi. Napoleon a trimis după cutii cu vopsea neagră și albă și-a pornit, în fruntea tuturor, către poarta cu cinci drugi, care dădea în șoseaua principală. Acolo, Snowball - pentru că el era mai bun la scris a prins o bidinea între cele două unghii ale copitei, a șters cu vopsea neagră Ferma "Conacul" de pe drugul cel mai de sus și, în locul acestei denumiri, a scris cu vopsea albă: Ferma Animalelor. Iată, a zis apoi, aceea urma să fie denumirea fermei, de atunci înainte. Pe urmă, s-au întors toți și toate la clădirile fermei, unde Snowball și Napoleon au trimis după o scară pe care au rezemat-o de peretele din fund al hambarului cel mare, explicând că, în cursul studiilor întreprinse de ei în ultimele trei luni, porcii reușiseră să rezume principiile Animalismului la Șapte Precepte. Acele Șapte Precepte, aveau să le înscrie chiar atunci pe peretele hambarului; ele erau menite să constituie o lege inalterabilă, după care trebuia ca toate animalele de la Ferma Animalelor să trăiască, pentru totdeauna. Cu oarecare dificultăți - pentru că nu-i vine ușor unui porc să-și țină echilibrul pe o scară făcută pentru oameni -, Snowball s-a urcat și s-a pus pe lucru, în timp ce Squealer stătea cu câteva trepte mai jos și-i ținea cutia cu vopsea. Preceptele, scrise pe peretele gudronat cu litere mari, albe, care se puteau citi și de la treizeci de metri, sunau astfel:
CELE ȘAPTE PRECEPTE
1. Oricine merge pe două picioare e dușman.
2. Oricine merge pe patru picioare sau are aripi e preiten.
3. Nici un animal nu va purta haine.
4. Nici un animal nu va dormi în pat.
5. Nici un animal nu va bea alcool.
6. Nici un animal nu va ucide un alt animal.
7. Toate animalele sunt egale.
Totul era scris foarte îngrijit și, în afara faptului că prieten fusese scris preiten și că unul dintre s-uri fusese desenat invers, ortografia era corectă de la un cap la celălalt. Snowball a citit cu voce tare, pentru celelalte animale. Toate au aprobat din capete, într-un consens exemplar, iar acelea mai inteligente au început pe loc să memoreze Preceptele.
- Și-acum, tovarăși, a strigat Snowball, aruncând pe jos bidineaua - la câmpul cu fân! Să fie pentru noi o problemă de onoare aceea de a strânge recolta mai repede și mai bine decât Jones și oamenii lui!
Dar, în același moment, cele trei vaci, care nu prea fuseseră în apele lor de ceva timp, au scos mugete puternice. Nu le mai mulsese nimeni de douăzeci-și-patru de ore, iar ugerele lor stăteau să plesnească. După câteva clipe de gândire, porcii au trimis după găleți și-au muls vacile cu destulă îndemânare, copitele lor fiind bine adaptate unei asemenea operațiuni. Nu după mult timp, au rezultat cinci găleți cu lapte smântânos, cu spumă, la care multe dintre animale se uitau cu un interes considerabil.
- Ce-o să se întâmple cu tot laptele-ăsta?, s-a interesat cineva.
- Domnul Jones punea uneori din el în terciul nostru, a zis una dintre găini.
- Lăsați laptele, tovarăși!, a strigat Napoleon, postându-se între animale și gălețile cu lapte. Va fi avută în vedere această chestiune. Mai important este să recoltăm fânul. Tovarășul Snowball o să vă conducă până acolo. Vă urmez și eu în câteva minute.
- Înainte, tovarăși! Fânul așteaptă!
Așa încât, animalele au pornit în coloană către câmpul cu fân, ca să înceapă să-l adune. Seara, la întoarcere, au remarcat că laptele dispăruse.
Am hotărât să scriu despre Orwell săptămâna acesta, mai precis despre Ferma animalelor. Este o operă grea, camuflată într-o poveste de copii. O poveste lansată în în 1945, ultimul an al celui de al doilea război mondial, care ironizează sistemul totalitar, mai precis cel din perioada lui Iosif Vissarionovici Stalin.
Sistemul este ironizat prezentând inclusiv ipocrizia regimurilor totalitare prin regula, ajustată în final, a porcului Napoleon: "Toate animalele sunt egale, dar unele animale sunt mai egale decât altele".
Operele lui Orwell fie că sunt distopii sau satire politice sunt opere grele care vorbesc despre adevăratele probleme ale omului, dar sub o formă camuflată, poate ca un semn de avertizare, de prevenire sau doar pentru a prezenta mecanismele prin care puterea reușește să ascundă adevărul, modificându-l.
