Argumentul şi prefaţa cărţii Eminescu şi India

Citiţi un fragment din această carte.

"În 1971, când am fost invitată la Congresul traducătorilor" - mărturiseşte Amita Bhose - "am cerut guvernului român o bursă de doctorat, nu pentru a avea neapărat un titlu, ci din nevoia lăuntrică, tot mai stringentă, de a mă lămuri pe mine însămi, deplin, de misterul apropierii versului eminescian de sensibilitatea şi profunzimea liricii indiene. Care sunt influenţele şi confluenţele indiene în opera marelui poet român, cât de mult aprofundase el cultura poporului meu? - iată întrebările cărora doream cu ardoare, mai ales după apariţia volumului Eminescu: Kavitā (Poezii), să le răspund".

Pentru Amita Bhose, Eminescu "reprezintă esenţa spiritualităţii româneşti. Poetul nu s-a apropiat de India dintr-o curiozitate intelectuală, ci pentru a se regăsi pe sine". Ca şi Sergiu Al-George, domnia-sa a susţinut că România şi India au acelaşi fond al sensibilităţii. Până la acea vreme se scrisese puţin despre preocupările indianistice ale lui Eminescu, repetându-se aceleaşi lucruri, fiind depistate doar sursele cu dovezi certe, textuale. Cercetările sale au relevat substratul indian în gândirea eminesciană şi reprezintă o contribuţie exegetică de mare valoare şi o adevărată originalitate, Influenţa indiană asupra gândirii lui Eminescu înscriindu-se în rândul lucrărilor de referinţă dedicate marelui poet român. Amita Bhose a mers pe drumuri nebătute, cu o mare rigoare şi sobrietate, concluzionând: "Mihai Eminescu e singurul poet european care a făcut India nemuritoare în ţara sa".

Dorinţa autoarei de a cerceta operele lui Eminescu şi-a avut originea, aşa, cum declară într-un interviu, în respectul profund faţă de poet. De aceea poate că nu e întâmplătoare remarca doamnei Zoe Dumitrescu-Buşulenga: "a iubit, poate, ţara noastră, mai mult decât mulţi români şi a slujit-o cu inteligenţa şi condeiul ei".

Ampla sa teză de doctorat intitulată Influenţa indiană asupra gândirii lui Eminescu, susţinută sub îndrumarea prof.dr.docent Zoe Dumitrescu-Buşulenga, a fost publicată în 1978 la Editura Junimea sub titlul Eminescu şi India. În 2001, teza de doctorat a fost inclusă în cartea Eminescu (reunind toate articolele, studiile, conferinţele, interviurile Amitei Bhose avându-l ca subiect pe Eminescu), apărută la Mihai Dascal Editor. Prezentul volum cuprinde, faţă de prima ediţie, postfaţa O nobilă prietenă - realizată de prof. dr. docent Zoe Dumitrescu-Buşulenga, în 2001, unde, cu sensibilitate, creionează portretul Amitei Bhose - şi Notele întocmite de Mihai Dascal, care comentează lucrarea cu pertinenţă şi reproduc referatele personalităţilor istoriei literare româneşti ale momentului. Documentele sunt inedite, din arhiva autoarei şi recuperarea lor este atât în serviciul operei celei ce l-a tradus pentru prima oară pe Eminescu în India cât şi al operei eminesciene.

(Carmen Muşat-Coman)


Este pentru prima oară, şi momentul mi se pare încărcat de semnificaţii, că o minte indiană se pleacă asupra operei eminesciene, judecând-o, şi nu în sine, ci în raport cu o străveche cultură a răsăritului.

Desigur, în uimitorul destin postum al acestei opere, întâlnirea cu India marchează doar o etapă de verificare a unei vocaţii universale în curs de afirmare. Însă rezultatele scrutării cu ochi proaspeţi, nepreveniţi, a creaţiei poetului român, întreprinsă de un specialist cu competenţa şi fineţea dr. Amita Bhose în lucrarea de faţă şi în altele care au precedat ori urmează, înseamnă pentru întreaga cercetare eminescologică de la noi o strălucită confirmare.

Într-adevăr, ceea ce specialiştii români au încercat ca ipoteze în legătură cu rădăcinile lui Eminescu, înfipte departe, în solul sintezelor indo-europene, se vede ilustrat de cercetarea dublată de o pătrunzătoare intuiţie a scriitoarei indiene. Domnia sa a început marea aventură eminescologică traducând din opera poetului român în limba bengali. Şi înţelegând valoarea materialului pe care-l mânuia, a pornit la investigarea operei ca întreg şi la detectarea spiritului care o primea.

Din treaptă în treaptă, cu o determinare constantă, depăşind dificultăţile limbii române (pe care azi o stăpâneşte desăvârşit) şi ale adresării la izvoare, dr. Amita Bhose a regândit creaţia eminesciană într-o comparaţie neîncetată cu înţelepciunea tradiţională, cu filosofia şi literatura Indiei. Şi a fost izbită de analogiile profunde dintre demersul gândirii mito-poetice şi acela al poeţilor patriei sale, de la autorii Imnurilor Vedice la Kalidasa şi până la Rabindranath Tagore. Atunci a încercat să se întoarcă spre cauzele posibile ale confluenţelor, pe care le-a cercetat şi le-a sistematizat, cu minuţie indiană şi cu rigoare ştiinţifică europeană. Punctele de contact au fost socotite, şi pe bună dreptate, influenţele indice în literatura populară română (de la Alexandria la Varlaam şi Ioasaf, la Sindipa etc) în primul rând, apoi influenţele masive ale Indiei în romantismul european.

În altă direcţie, dr. Bhose a studiat motivele poetice comune lui Eminescu şi scriitorii indieni înainte de anii petrecuţi de el la Viena, pentru descoperirea unui fond de sensibilitate şi inspiraţie mito-poetică asemănător.

În felul acesta, de la Venere şi Madonă, poema pusă de dr. Amita Bhose sub semnul influenţei lui Kalidasa, şi până la cosmogonia din Scrisoarea I sau la accentele cosmogonice din Rugăciunea unui dac, inspirate din Imnurile Vedice, autoarea lucrării de faţă urmăreşte comparativ textele şi trage concluziile adevărate ale unor analogii profunde care denotă nu numai un fond de teme de inspiraţie în comun, dar şi o neobişnuită putere de sinteză din partea poetului român, între viziunea despre lume a inzilor şi a europenilor. Imaginea lui Eminescu se constituie, în varianta dr. Amita Bhose, ca aceea a unui bard cu o capacitate de cunoaştere globală, aşa cum erau vechii poeţi ai Indiei, cu o aspiraţie spre unităţi originare exprimate în polarităţile creatoare de tensiuni superioare caracteristice romantismului. Adică pe un substrat, pe un fond arhaic care-l leagă pe poetul naţional al românilor (ca şi pe Brâncuşi) de originile poporului său şi de acelea ale inzilor, se înalţă clasicitatea şi modernitatea sa, capacitatea sa de a fi contemporan cu orice etapă a istoriei româneşti şi printr-o curioasă convergenţă sau identitate, procesul este la fel de caracteristic pentru Mihai Eminescu ori pentru Rabindranath Tagore, poeţi venind dinspre străfundurile vechimii popoarelor lor şi apţi de a folosi mijloacele cele mai moderne ale expresiei poetice. Or, valoarea lucrării întreprinse de dr. Amita Bhose stă în tentativa de a lumina aceste aspecte comune a două spiritualităţi care s-au întâlnit în mai multe momente decât se crede şi decât se ştie. Şi mi se pare că este suficient să citim câteva cuvinte din lucrare, ca să înţelegem cuprinzătorul ambitus al comparaţiei izbutite de dr. Bhose între Eminescu şi poeţii Indiei, comparaţie care, cum se va vedea, are sunetul curat ca argintul, al adevărului: "Sinteza celor două culturi (indică şi europeană n.n.) nu s-a realizat nici în Anglia... nici în Germania. Deşi orientalismul a avut un impact mai pronunţat în literatura germană decât în cea engleză, odată cu trecerea valului romantismului a trecut şi el. Sufletul indian n-a fost, nici n-a putut să fie transplantat în solul apusean. În schimb, poetul ţării Mioriţei l-a integrat spiritualităţii poporului său".

Răsună în acest cuvinte scrise de distinsa intelectuală indiană, nu numai o recunoaştere preţioasă prin calitatea persoanei care o face, a sintezei izbutite de Eminescu, dar şi o întărire a locului de hotărâtoare răscruci şi confluenţe pe care-l reprezintă în cultura universală contribuţia românească. Şi este pentru noi o legitimă mândrie să primim această confirmare şi din partea unei nobile reprezentante a străvechii culturi indice, atât de ataşată spiritualităţii române cum este dr. Amita Bhose, căreia îi mulţumim pentru iubirea pe care ne-o poartă.

(Zoe Dumitrescu-Buşulenga, 1978)