Melancolii eline - Mitologii subiective, de Octavian Paler

La treizeci şi trei de ani de la apariţia Mitologiilor subiective, ştim mai mult, dar nu destul, despre autorul lor. Octavian Paler a devenit în ultimele decenii un nume atât de cunoscut - deopotrivă pentru casta criticilor literari şi pentru publicul larg - încât primul reflex al cititorului este unul de familiaritate: cu opera şi cu scriitorul ei. Parcurgându-i cărţile şi eseurile, răspunsurile la interviuri şi textele publicistice, observăm cu relativă uşurinţă reluările, reiterările, laitmotivele, cele câteva teme dominante, aproape obsesive. Pare că am ajuns să deţinem în extensie şi în profunzime lumea reflexivă a lui Paler, pe care el însuşi a expus-o în numeroase rânduri şi a disecat-o metodic sub ochii noştri. Îi cunoaştem ezitările şi retractilitatea; timidităţile sociale şi obstinaţia morală; mefienţa faţă de progres, de tehnologie, de viitorul "luminos" şi apetitul contemplativ susţinut de refugiile în lectura trecutului "obscurantist"; pasiunea pentru istorie şi comprimarea geografiei la o hartă afectivă unică, de folosinţă proprie: Grecia antică, Spania lui Don Quijote, Lisa natală...

Îl cunoaştem bine pe Octavian Paler, dar numai până la un punct. Şi aceasta fiindcă în orice carte a lui, şi de multe ori chiar pe aceeaşi pagină, autorul ne avansează o explicaţie mulţumitoare asupra subiectului care (se) scrie; după care vine cu nuanţe şi puncte noi ce schimbă perspectiva. E un permanent şi fascinant joc al măştilor alternante şi al identităţilor coincidente, o asumare a complexităţilor naturii umane, recunoscute şi discutate ca atare. Cu cât aprofundezi mai mult subiectul Paler, cu atât acesta se ramifică şi diversifică, se etajează şi reorganizează într-un sistem complex de semne şi referinţe: individuale şi istorice, existenţiale şi culturale. Fiecare frază e un posibil capăt şi un nou început, într-o operă circulară şi non-lineară, în care, fără materie verbală de prisos, pe coordonatele simetriilor şi analogiilor de profunzime, totul are legătură cu tot.

Să vedem mai întâi contextul strict biografic al scrierii Mitologiilor subiective, aşa cum este el evocat în Convorbirile cu Octavian Paler apărute postum: "Aveam patruzeci şi nouă de ani şi, într-o zi, am constatat că mi s-au înţepenit umerii. Îmbrăcam haina cu mişcări comice. Reumatismul îmi dădea un prim avertisment. «Periartrită bilaterală» au zis doctorii şi mi-au recomandat să mă duc la mare, la un sanatoriu de la Eforie Nord (...) Vedeam pentru prima oară marea iarna. Plaja era pustie, mereu udă şi plină de scoici negre, iar valurile izbeau cu furie stâncile. Petice de zăpadă făceau şi ele nisipul, rece, deloc îmbietor. Dimineaţa treceam prin diverse «proceduri» şi înotam vreo oră într-un bazin cu apă de mare încălzită. După-amiaza, stăteam în cameră, ascultând cum pocnea câte o uşă izbită de vreo rafală de vânt şi zgomotul valurilor, care spre seară devenea aproape înverşunat. Spuma albă risipită pe stânci te făcea să crezi că marea avea insomnii. În acel decor cu singurătăţi de preistorie mi-am scris Mitologiile subiective.". După trei săptămâni de drum comun, eul biografic şi eul creator se despart. Pacientul aflat la tratament este adus la Bucureşti, cu un ulcer perforat ce trebuie de urgenţă operat. Cartea continuă însă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Autorul-personaj călătoreşte mai departe către Elada lui în care realitatea istorică şi ficţiunea, mitul şi comentariul s-au amestecat; şi iese în fiecare seară pe faleză pentru a ne înfăţişa graficul anotimpurilor schimbătoare. După sfârşitul de iarnă vine o noapte care "miroase a mare, a primăvară şi a singurătate", apoi, explozia verii, într-un iulie torid, urmat de solarul august şi de o toamnă ploioasă... Proiectul şi curgerea cărţii nu ţin cont de eul concret, suferind al scriitorului. Viaţa e în altă parte. Pe tot timpul "derivelor" şi melancoliilor eline, Octavian Paler se reconstruieşte şi se reinventează, dincolo şi dincoace de boli, împotriva şi în dispreţul lor, cu o tenacitate creatoare comparabilă cu a lui Marin Preda.

Rezultatul? Această carte absolut remarcabilă, substanţială şi gravă fără a fi mohorâtă, gândită intens şi scrisă impecabil, în registre diferite şi consonante. Scenariul e dat de la bun început. Diferitele personaje mitologice au alocate câte un scurt capitol, câteva pagini de descripţie factologică şi interpretare eseistică. Într-un fel de moto puţin mai extins decât cele uzuale, parcurgem o prezentare condensată a secvenţei mitologice, cu sursele ei (Homer, Hesiod); după care survine comentariul, de multe ori, atât de pasionant, încât povestea originară şi iniţiatoare pare să pălească. A cita paginile edificatoare pentru această subtilitate speculativă din arierplanul minuţioasei arheologii culturale ar însemna să reproduc trei sferturi din carte. Câteva incizii vor da însă o idee despre frumuseţea şi densitatea Mitologiilor subiective.

Ambii termeni din titlul ales de Octavian Paler au greutatea lor simbolică. Mitologii, la plural, şi încă subiective, cu accent pe unghiul personal de lectură şi înţelegere. Contează mai puţin - scrie autorul nostru - dacă o asemenea Eladă a fost sau nu reală. Esenţial e că ea a fost posibilă. Ar fi o eroare să copiem, să reduplicăm Arcadia originară, fiindcă am face-o dintr-o perspectivă inevitabil modernă, pretinzând că respectăm în detaliu adevărul istoric. Am pierde, atunci, şi prospeţimea aurorală a Eladei, şi adăugirile ulterioare de cultură şi sensibilitate; şi am cădea în ridicolul "arcadienilor" din Seicento, păstori şi păstoriţe de operetă. Mişcându-ne printre ruinele antice, le vom reconstitui spiritul nu printr-un epigonism involuntar parodic, ci prin investiţiile noastre imaginative, prin "aventuri interioare" mai importante decât excursiile turistice, printr-o reflecţie mai consistentă decât o reflectare fidelă (de altfel, imposibilă). Printre statuile ciobite, albite de ploile şi vânturile mileniilor, printre coloanele prăbuşite ale Parthenonului există locuri, spaţii, momente speciale şi durate de intensitate pentru acele temple pe care "ni le construim singuri". Elada, ca şi Spania lui Don Quijote, nu se trăiesc prin procură; nici cu paşaportul şi biletele de avion în buzunar. Lecţia Mitologiilor subiective şi a unei bune părţi din opera lui Octavian Paler este că Grecia antică reprezintă, în fond, un criteriu. Un mod de înţelegere a vieţii, a lumii, a artei, a propriului eu disputat între tendinţe centrifugale şi căutându-şi unitatea în complexitate.

Nu ne surprinde că autorul acesta substanţial şi profund se simte mai apropiat de unele personaje mitologice tangente la tragic (Oedip, Sisif, Icar) şi ia o distanţă semi-ironică faţă de eroii prea siguri pe ei (Tezeu, Ahile, Proteu). Uimitoare e însă capacitatea lui critic-integratoare, cu absorbţia unor elemente şi valori pe care spiritul comun le vede exclusiv în opoziţie. Lethe şi Styxul, Apolo şi Dionysos, Icar şi Anteu, piramidele deşertului şi clipele pulsatile ale vieţii, statornicul şi efemerul, esenţa şi aparenţa lucrurilor, fiarele şi templele, zeii şi monştrii, râsul omenesc şi surâsul inuman al olimpienilor sau al Sfinxului, preştiinţa destinului şi experienţele pe care le stoarcem de toată seva lor: aceste bipolarităţi, şi altele încă, sunt puse în conjuncţii iniţial adversative, treptat făcute posibile. Cultura însăşi, opusă naturii, este integrată organic de natura umană, ce ajunge să se îmbogăţească şi chiar să respire prin ea. Autorul urmăreşte himerele Eladei cu tot freamătul sângelui şi al vieţii în trup. Melancolie, dar şi frenezie vitalistă. Lecturile mitologice şi incursiunile istorice nu reuşesc să acopere viaţa ce "gâlgâie neruşinată şi luminoasă" în jur. Într-unul dintre cele mai frumoase fragmente ale cărţii, Octavian Paler se confesează direct: "Ba da, există ceva şi mai important decât o dimineaţă plină de soare, să nu uit că o voi pierde şi nu vreau s-o arunc goală pe nisip". Iar într-altul, îşi face un bilanţ: "dintre cele patru condiţii puse de Poe fericirii (Viaţa în aer liber, Iubirea, Detaşarea de ambiţiile meschine, Creaţia) le îndeplinesc acum în mod cert pe primele două".

La treizeci şi trei de ani de la apariţia acestor splendide Mitologii subiective, suntem în măsură să-l completăm pe autorul lor. Nu mai încape dubiu că Octavian Paler a îndeplinit, prin viaţa şi opera sa, toate cele patru condiţii puse de E.A. Poe fericirii.

Citiţi şi articolul Convorbiri cu Octavian Paler de Daniel Cristea-Enache