Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Printre sute de bombeiros


Adina Someşan

31.08.2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Notă: Nu uitaţi că aşteptăm textele voastre despre locurile în care vă petreceţi vacanţa şi peripeţiile prin care treceţi pe adresa [email protected]. Pentru mai multe amănunte click aici.

Pînă acum Jurnalul de vacanţă vă oferă călătorii prin:
1. Canada (cu Anton)
2. Malta (cu Virgil Oprina şi Oltea Şerban-Pârâu)
3. New York (cu Daniel Cristea-Enache)
4. Fiji şi Los Angeles (cu Alfred Schwartz)
5. Paris - Buddha Bar (cu Irina Şarcane)
6. Venezuela (cu Geta Pop)
7. Belgia (cu Luiza Ilie)
8. Luxemburg (cu Marina)
9. Sankt Petersburg (cu Cristina Bazavan)
10. 2 Mai şi Vama Veche (cu Oltea Şerban-Pârâu)
11. Gura Portiţei (cu Suzana Has)
12. (Spre) Cagliari (cu Octavia)
13. Turcia (cu Ada Demirgian)
14. Iugoslavia (cu Martin Zick)
15. Sf. Gheorghe (cu Alex Leo Şerban)
16. Alicante (cu Anca Constantin)
17. Egipt (cu Marina)


În curînd urmează Mallorca, Moeciu, Creta şi încă multe alte locuri speciale toate în aceasta rubrică a Atelierului LiterNet.


****




Vara trecută am fost în vacanţă în Portugalia. Aşa începe povestea mea.

Am stat 10 zile în Estoril, staţiunea casei regale portugheze, mulţi nu o ştiu aşa, ci pentru celebrul cazinou sau ca unul din locurile de desfăşurare a circuitului de Formula 1. Aici am avut "cartierul general", de unde am încercat sa vedem cât mai mult.

Ce mi-a rămas viu în amintire şi cald în suflet?

Cum m-a învăţat un localnic să mănânc sardinele la grătar? Cu tot cu maţe, fără să le curăţ, pe pâine ca un sandviş...

Cum e ca, plini de nerăbdare să ajungem prima oara în Lisabona, să stăm două ore în trenul cu care ar fi trebuit să călătorim doar 20 de minute, din cauză de... avaria catenaria?

Cum e să vezi din avion Turnul din Belem...

Cum s-a culcat bine-mersi unul dintre noi seara, obosit, după două pahare de vin de Porto, şi s-a trezit dimineaţă mahmur?

Cum se plăteau lumânările la Fatima? Nu era nimeni acolo să ia banii, scria doar că au costat atât şi că fiecare poate lăsa cât doreşte sau cât poate... Şi trec pe acolo cam 4 milioane de pelerini anual...


(Fatima)


Cum ne-am băgat picioarele în Atlantic (şi la propriu şi la figurat) şi era să rămânem îngheţaţi...

Cum am descoperit noi, fetele, mall-ul cel mare din Cascais... şi magazinele Zara...

Cum ne-am mirat văzând liftul de oţel - Elevator de Santa Justa sau Elevator do Carmo - construit în 1902 de un arhitect portughez care a studiat cu Eiffel, care te urca din Baixa (cartierul de jos) în Bairro Alto...


(Elevator de Santa Justa)


Cum am întrebat la un birou de informaţii unde găsim o plajă ca în posterele din vitrinele agenţiilor de turism şi o doamnă drăguţă tare ne-a trimis la Guincho beach... Seara am văzut la ştiri că plaja cu pricina este cea mai vestită plajă de surferi din toată Peninsula Iberică! Noi fuseserăm în ziua respectivă plini de entuziasm la Guincho şi ne-am ţinut cu greu pe picioare din cauza vântului puternic... Plaja era imensă şi într-adevar superbă, exact ca în postere (poate chiar mai frumoasă, sâc!), erau şi vreo două cupluri temerare care înghiţeau cu stoicism nisip la adăpostul unei dune... Din cauza vântului puternic şi rece n-am mai îndrăznit să le propun celorlalţi să mergem până la cel mai vestic punct al Europei, Boca do Inferno, deşi era foarte aproape de Guincho...

Cum în toate librăriile vedeam afişe cu best-seller-ul lunii, cartea lui Boloni, pe atunci antrenor la Sporting Lisabona... ne-am simţit un pic ca în Turcia unde, în ’98 cînd am fost, spuneai România, spuneai Hagi! Nu că s-ar fi schimbat ceva între timp...

Cum ni s-a părut trist Palatul Queluz, în stilul său rococo, comparat cu Versailles poate doar datorită apropierii sale de capitală sau a grădinilor în stil francez...

Cum am fost la Sintra şi ne-am simţit ca-n poveşti... Palatul Regal, ce domina centrul micului oraş cu ale sale două coşuri gemene înalte, conice... Magazinele de artizanat, de suveniruri, de antichităţi... Elegantele proprietăţi private... Cârciumioara familială unde am mâncat la prânz... Palatul Pena, un fabulos amestec de stiluri: egiptean, gotic, maur, renascentist... viu colorat, aşezat în mijlocul unui parc cu vegetaţie deosebită, pe un vârf de munte...


(Palatul Naţional Pena)


Cum am descoperit cafenelele şi magazinele elegante din Rua Augusta, care duce în Piaţa do Comercio...


(Arco do Triunfo, vedere spre Rua Augusta)



(Piaţa do Comercio, Statuia regelui Dom Jose I)


Cum arată bărbaţii portughezi? Sunt atât de frumoşi încât şi băieţii noştri întorceau capetele după câte un bombeiro arătos!

Cum erau pieţele din Lisabona în august? Pline de turişti, mirosind a vară, a soare, a mare, a fructe de mare ...

Cum am mers cu vestitul tramvai nr. 8 prin Alfama, vechiul cartier la est de Baixa? Străduţele sinuoase erau atât de înguste încât nu încăpea tramvaiul cu tot cu oglinzi... Vatmanul a oprit la o curbă fără vizibilitate şi a scos pe geam o oglindă pentru a coti...

Cum am cerut desert specific locului şi ne-au adus baba di camelo (barbă de cămilă), un mousse de alune... Sau cum am cerut clătite şi ne-au adus o scovergă băţoasă, dar gustoasă şi arătoasă...


(La terasă, clătita băţoasă)


Cum am mâncat frigărui verticale de fructe de mare sau creveţi foarte "bine crescuţi", de căutam apoi pe fiecare meniu king size shrimps...

Cum încercau băieţii pe rând felurile de bere portugheză Sagres, Super Bock, Cristal, şi fetele felurile de brânză de capră...

Cum atârnau cam la fiecare colţ de stradă bucăţi mari de cod uscat şi sărat, bacalhau...

De fiecare dată cînd plec dintr-un loc mă gîndesc ce nu am văzut, mă gîndesc apoi ce mi-ar plăcea oricînd să revăd. N-am fost în insula Madeira, dar ne-am bucurat în mod repetat de vinul cu acelaşi nume, n-am ajuns în Porto, dar am încercat să compensăm acest lucru prin consumul abuziv de vin cu acelaşi nume... N-am văzut vestitele plaje din Algarve, unde nu e vînt... Mi-ar plăcea să văd în februarie alunii înfloriţi în Algarve. Legenda spune că un rege maur a adus prima oară alunul în Algarve pentru soţia sa vikingă care tînjea după zăpada din ţara natală şi a plantat aluni în jurul castelului, în februarie florile albe aşternându-se ca zăpada. Mi-ar plăcea să stau în Chiado pe terasa cafenelei A Brasiliera şi să privesc trecătorii... Mi-ar plăcea să beau sangria într-un club în care se cîntă fado. M-am ales doar cu un CD cu Amalia Rodrigues...

Mi-ar plăcea mai ales să revăd locurile şi să retrăiesc ce v-am povestit.

Celor care se vor duce curând în Portugalia sau doar visează la asta le urez: BOA VIAGEM!

P.S. Bombeiros sunt pompierii portughezi:))
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer