Încă o carte în româneşte despre bisericile fortificate şi nu doar

Citiţi un fragment din această carte.

Subiectul este fascinant, tratarea exhaustivă, stilul ritmat între academic şi jurnalistic, cum se face atunci că volumul de sinteză istorică şi de istorie a artei şi arhitecturii a bibliografului şi publicistului Iulian Cătălui se zbate deja la trei ani de apariţie să scape nu doar uitării, ci şi repudierii venite din cercurile istoricilor români?

Este un fenomen cultural interesant în sine, receptarea de care (nu) se bucură acest op. În zona de acoperire a subiectului, arbitrar numită judeţul Braşov, orice intelectual şi tentativă de intelectual român este în stare să zică măcar două paragrafe legate despre prezenţa germană, varianta săsească: "Ah! Saşii!... Da. Ce păcat că mai sunt atât de puţini... Şi cetăţile, bisericile - păcat că se dărâmă. Ar trebui făcut ceva." Et caetera, et caetera.

Când într-adevăr se face ceva, şi aici ne referim la această carte, atitudinea nostalgic-binevoitoare se schimbă către o asimptotică ostilitate, prost mascată de o indiferenţă jucată la rându-i pentru a acoperi o cronică şi de masă ignoranţă. Este bine de amintit aici injoncţiunea cu terminologia de specialitate, şi critica adusă autorului pentru "barbarismele" tehnice. Atâta vreme cât subiectul tratat a presupus aduceri la zi NU din limba română, injoncţiunea se poate numi inovaţie, dacă este motivată - iar un motiv se găseşte uşor prin însăşi lipsa aducerii la zi DINSPRE limba română.

Căci trebuie spus pe şleau: se trăieşte în umbra ruinelor săseşti în aria amintită, se reconstruiesc cu bani (mai ales din Vest) anumite clădiri, deoarece, nu-i aşa, suntem una cu istoria "noastră", dar - în cele din urmă - NU se înţelege mai nimic. Ruinele săseşti nu mai fac parte din viaţa noastră, deşi ea nu ar fi aceeaşi fără ele.

Probabil, dincolo de cantitatea enormă de informaţie prezentată cu o vedere de calitate, ceea ce o aduce către superlativ, cartea lui Iulian Cătălui tocmai asta încearcă şi, se spune aici, reuşeşte să facă: înţelege prezenţa fortificată a germanilor în Transilvania, în decupajul ariei azi numită judeţul Braşov.

Este trecerea de la începutul uimirii unui filosof (Noica), nefructificată decât în cozerie, cum că de ce germanii de Transilvania nu au dat cultură, ci "doar" civilizaţie, trecerea făcându-se printr-o demonstraţie chiar literară către o posibilă pricepere a rostului germanilor de Transilvania, în Transilvania.

Nu este întâmplător sprijinul şi nici ascunsă recunoaşterea de care cartea lui Iulian Cătălui se bucură în rândul istoricilor de limbă germană. Iată că după cartea din 1957 a academicianului George Oprescu, Bisericile-cetăţi ale saşilor din Ardeal, limba română dă încă un semn de viaţă subiectului fără de care Transilvania nu ar fi Transilvania şi, implicit, românii de aici nu ar mai fi ceea ce sunt astăzi. Cu alte cuvinte, cartea lui Iulian Cătălui nu are doar valoare documentară, istorică, literară, ci şi o valoare venită dintr-o recuperare şi/sau consolidare a unui destin. Ce poate fi mai frumos, în spiritul european - fundamental creştin, fundamental tolerant, fundamental deschis cunoaşterii -, ca un român să scrie că şi-ar fi dorit să cunoască mai bine germana şi maghiara, pentru a înţelege nu doar cărţile în aceste limbi, ci însuşi spaţiul despre care scrie, Transilvania? Ce altă demonstraţie pentru spiritul european, nu de erudiţie, nu de intelectualism, ci de pasiune şi trăire a cotidianului într-un spaţiu ales, se mai poate da scriind despre locurile de cult şi apărare ale altor trăitori în acelaşi spaţiu? Iulian Cătălui a reuşit demonstraţia aceasta. Studiul, sinteza şi dicţionarul din Biserici fortificate din judeţul Braşov au doar ca pretext bisericile fortificate din judeţul Braşov. Probabil, nu, sigur, reportajele jurnalistului Iulian Cătălui cu acelaşi subiect, scrise sau înregistrate pe parcursul a cel puţin un deceniu, ar fi bine de pus lângă această carte. Căci nu pietrele, arhitectura şi cuvintele de după ele l-au făcut să scrie opul, ci oamenii care au trăit şi trăiesc lângă, în şi cu bisericile fortificate în fiecare zi.