Locuri, sunete, oameni, poveşti

1. Bucureşti. Descopăr din întâmplare (mi-e şi ruşine: de abia acum?!) pe un raft de librărie Adio, Europa! de Ion D. Sîrbu. Mă înfig în ea. Tare i-aş mai trânti un Premiu Nobel... Bonjour Europa!

2. Cimitirul navelor - Cementerio delle navi - de la Treviso. Aş spune mai degrabă un "anti-cimitir". Pentru că, în mod paradoxal, nu arată a cimitir. Iar navele nu arată a fi moarte. Ba dimpotrivă. Din verdele stufos al unei vegetaţii flămânde apar, pe măsură ce privirea se obişnuieşte cu cutremurul orbitor al clorofilei, ieşind din mijlocul miilor de nuanţe de verde, prorele şi coastele navelor care nu numai că nu par a se afunda, ci dimpotrivă, sunt parcă gata-gata să ţâşnească din mlaştină ca să-şi ia zborul.

3. După o noapte albă rămân cu gura căscata în faţa următorului tablou: Auroră cu degete trandafirii argintând (sic) contururile unui avion pe fondul ceţos-azuriu al aeroportului din Buenos Aires. (Bacovia era mare: "o pictură parfumată cu vibrări de violet...!") O lumină de "science fiction" tocmai bună de contemplat îngeri.

4. Redescopăr Montevideo. Înţeleg în sfârşit, după atâţia ani!, de ce mă emoţionează acest oraş. Este un amalgam de Bucureşti (aşa cum ar fi trebuit să fie), Constanţa (aşa cum fu) şi Mamaia (aşa cum, poate, va fi). Cele trei oraşe, idealizate de atâta amar de nostalgii, ale copilăriei mele.

5. Văd Bons baisers de Bruges (In Bruges în versiunea originală) - un film englez cu acţiunea în mai mult decât provincialul Bruges belgian. Un film bun şi nebun. Sau mai degrabă: nebun de bun. Un ghid local pentru a căuta să pătrunzi meandrele unei crize globalizate.

6. Sao Paolo. Un concert într-o sală construită într-o gară. O gară "vie" cu trenuri care continuă să vină şi să plece. Se cheamă Sala Sao Paolo şi e făcută din lemn şi piatră. O acustică impecabilă. Senzaţia de parcă te-ai găsi în acelaşi timp înlăuntrul unui Stradivarius şi pe asfaltul înconjurat de beton al unei străzi.

7. Santiago. O piesă de teatru: A doua moarte a lui Anton Pavlovici, scrisă şi pusă în scenă de către un chilian care (în pofida numeroşilor "Che" mai mari sau mai mărunţei care bântuie arta prin Americile de Sud) l-a propulsat cu umor (şi chiar cu amor) pe Unchiul Cehov în paradisul sovietic.

8. Consternarea, odată cu cea a milioanelor de telespectatori, înaintea portretului radios al lui Ingrid Bettencourt salvată in extremis după o teribilă captivitate de 6 ani în junglă şi oferind lumii aparenţa cuiva care tocmai iese dintr-o intensivă... cura de thalasoterapie.

9. Dispariţia de pe avanscenă a redutabilei Sarah Pallin. No (more) comment.

10. Roma. Chiar şi pe fugă, chiar şi cu un milion de probleme de rezolvat în cinci minute, când ajungi în italianissima Piazza di Spagna timpul se opreşte, răsuflarea ţi se taie, sufletul ţi se umple... Un top atemporal.


Listă de 7 dorinţe pentru 2009

În afară de "să fim cu toţii sănătoşi, să ne trăiască tuturor familiile şi cei dragi, să avem cu toţii baftă în viaţa, în amor, în prietenii şi în tot ceea ce întreprindem", îmi doresc din tot sufletul pentru 2009:

1. Să-şi bage lumea minţile în cap (dacă mai are minţi şi dacă reuşeşte să-şi găsească organul care-i serveşte de cap)

2. Să nu se topească chiar de tot gheţarii de la poluri (şi de prin alte părţi)

3. Să facă Artă numai cei care chiar că nu pot să facă altfel (sau altceva)

4. Să se abţină să facă Artă cei care nu au nimic de spus (doar aşa ca să se afle în treabă, chiar dacă aceasta li se pare mare)

5. Să umble câinii cu covrigi în coadă (chiar şi la noi)

6. Să nu plouă atunci când ai numai două zile de vacanţă (sau trei)

7. Să ningă de Crăciun (şi de Anul Nou - dar asta e deja pentru la anu').

LA MULŢI ANI!


Dacă ţi-ai făcut bilanţul anului 2008 sau dacă ţi-ai pus dorinţe pentru 2009, citeşte aici cum să ni le trimiţi.