Radha şi Krişna

Citiţi cuvântul înainte şi studiul introductiv al acestei cărţi.

Într-o zi Hari ^[1], fiul lui Nanda, stând la umbra unui copac cu toţi prietenii săi şi păzindu-şi cireada, spuse, după un răstimp de tăcere, cu privirea îndreptată spre prietenul său Subal ^[2]:
- Ci spune-mi, prietene, ce să mă fac? De ce inima mea e aşa de înflăcărată? Nu mai pot răbda. Cunoşti oare răul care-mi macină fiinţa? Apleacă-ţi urechea la vorbele mele, desluşeşte frământarea ce mă stăpâneşte.
- Inima ta suferă, îi răspunse Subal. Ce aş putea să-ţi spun mai mult? O minunată vedenie s-a înfăţişat mirării ochilor tăi.
- Prietene, ascultă-mă cu luare aminte: voi căuta a-ţi spune pe înţeles ce se petrece în inima mea; ceea ce văzui făcu să se nască în mine o frământare atât de vie, încât fu urmată pe dată de un soi de turburare pâcloasă, arzându-mi inima ca o flacără. Arată-mi leacul. Fiinţa mea e pradă unui neastâmpăr dureros; nici sufletul nici trupul nu mai cunoaşte o clipă de răgaz.

Ieri, fără să bag de seamă, Dhaboli, vaca cea albă, luând-o spre pădure, pe drumul ce duce la Cetatea lui Brikabhanu ^[3], se rătăci; nemaivăzând-o, prinsei a o căuta în multe locuri; una câte una, găsii urmele copitelor ei prin pădurea spre cetate: Dhaboli se amestecase printre vacile altora. Ceea ce văzui atunci nu poate fi spus în vorbe şi pe măsură ce-ţi povestesc, inima mea se umple de turburare; asemeni unei umbre o văzui ieşind din palatul împărătesc al cetăţii. Era însoţită de o fată şi ducea, sprijinit de şold, un ulcior de aur; nimbul frumuseţii ei strălucea asemeni miilor de mii de lune şi cât de senină era veselia ce i se revărsa de pe chip. O văzui ca prin vis. Făptura-i ca o pâclă împrăştia lumina ce-mi atingea trupul.Ea plecă, plăsmuire de aur, lăsându-mă cufundat într-o turburare fără nume. Era înveşmântată într-un sari albastru, care nu putea să ascundă frumuseţea-i neasemuită, frumuseţe asemănătoare unui fulger ce-mi răsări înainte prin vălurile ce o acopereau. Cum s-o înfăţişez? Privirile ei fără astâmpăr nu cunoşteau odihna. Purta podoabe mândre şi felurite; o sută de mii de albine alergau după mireasma trupului ei. Când porni, aflai că mersul ei domol era asemeni lunecării lebedei sălbatice. Cu deplină limpezime a minţii spun că ochii mei n-au mai văzut o făptură aşa de minunată; clinchetul cercurilor de la gleznele ei, scoţând sunetul celei de-a cincea note muzicale ^[6], era dulce ca mierea. Trecând pe drum nepăsătoare, se legăna, se legăna. Îi puteai cuprinde cu mâinile mijlocul subţire ca al leoaicei, cum cuprinzi gâtul unei amfore. Iată dulcea făptură pe care o zăriră ochii mei; când râdea, pleoapele ei picurau sute de boabe de nectar.O văzui şi farmecul frumuseţii ei îmi cutremură sufletul. În clipa când mă privi, îmi pierdui cunoştinţa şi lucrurile din juru-mi se risipiră. Mă întorsei aducând-o pe Dhaboli, vaca cea albă. Subal, prietene, mă asculţi oare? Când voi revedea această frumuseţe a lumii? Subal, prietene, mă auzi? Ah! Cine-ar putea înţelege durerea mea? Sunt atât de descumpănit; când, dintr-o dată, îmi amintesc de această minunată întâmplare. Cui aş putea să i-o povestesc? De ieri, un lucru nelămurit, născut în străfundul sufletului meu, îmi chinuie mintea. Nu mai ştiu ce-s foamea şi setea; istovul se depărtează de mine când mă întind la hodină; visez mereu acelaşi vis şi ades sufletul meu e cuprins de jale. Ce se află în inima mea mistuită de durere, ţintuită de această săgeată? Fiinţa mea e asemeni unui elefant furios: această stare răstoarnă armonia sufletului meu.Privirea acestei fiinţe fără seamăn izbucnea precum fulgerul dintre nori. Ea se amestecă printre femeile care o însoţeau. Prietene, niciodată, de-a lungul vieţii mele nu mi s-a arătat o astfel de minune. Purta un şirag de perle; privirea ei vorbea în culori şi graiuri fără număr; viespea zbura, cu un zumzăit asemeni unui dangăt de clopot, drept spre mireasma pe care o împrăştia trupul ei. Câteodată îşi ridica un capăt al sariului, apoi se acoperea într-o clipă la loc. Se sprijinea pe umărul unei însoţitoare cu o aplecare plină de gingăşie şi de binevoitoare luare aminte. Ochii ei zâmbitori mă priviră. Prietene, sufletul meu se pierdu! Culorile schimbătoare care-i alunecau pe trup în ritmul paşilor m-au vlăguit. Vârfurile degetelor ei împrăştiau raze de lună. Ea ucide sufletul celor asupra cărora cade privirea-i plină de strălucire! Săgeata acestei priviri străbătându-mi coastele îmi pătrunse adânc în piept, fără ca inima mea tulburată să aibă răgazul a lua aminte. De cum o văzui fui pierdut.Cum trecea pe drum, o văzui, sprijinită de umărul prietenei ei. Spiritul lui Madana ^[7] unduia întregu-i trup. Privea, cu faţa luminată de zâmbet. Spune-mi, cine este acea minunată fiinţă, o, prietene al sufletului meu! Să-mi fie dată dragostea ei! Şiragul cel lung de mărgăritare albastre, căzându-i de-a lungul veşmântului, îi încorona frumuseţea, precum puzderia de stele înconjoară cornul lunii abia răsărite. Sânii ei erau două cupe de aur răsturnate: cum i-o fi meşteşugit Atoatefăcătorul? Ah, facă-se ca ea să-mi dea prinosul râsului ei şi al întregii fericiri ce-i umple inima!Văzui cu ochii mei această minune împodobită cu toate odoarele şi, pe când privirile îmi erau aţintite asupră-i, fulgerul ochilor ei sclipi; într-o clipă simţi că răbdarea mea nu mai era răbdare. O, dragul meu prieten, privirea îi era plină de vrăji care-mi luară minţile şi pricepui că pe lume nu i se află pereche. Chipul ei, asemeni lunei, era o mreajă a dragostei. Ea-şi sărută capătul pletelor apoi, răsucindu-se în două rânduri ca să le apuce, şi le adună pe ceafă. Cu un deget se silea să-şi ţină sariul care-i luneca şi în faţa acestei privelişti orice muritor ar fi simţit cum cade pradă ispitei şi Madana însuşi trebuie că era întunecat de dorinţă. Cu ce să-mi îmbărbătez inima? Această tânără care-mi ieşi în cale cu părul ei lăsat pe spate, pe malul râului, m-a lăsat fără nici o apărare. Părul ei părea un şarpe. Oare nu i-e teamă să poarte un şarpe? Era atât de frumoasă şi de curată! Dinţii ei te duceau cu gândul la şiraguri de perle şi când râdea, din gura ei parcă ieşea luna. Ah! Sufletul meu înnebuneşte, frumuseţea ei a făcut ca inima mea să freamăte, oglindindu-se în ea! Nu mi-a rămas decât bietul înveliş trupesc, căci suflarea din el a fugit cu Preaiubita mea.O văzui, trecând pe drum, când ziua se îngâna cu noaptea; ochii mei simţiră o mulţumire desăvârşită. Nu putui s-o recunosc, nu ştiam cine este. Bunul meu prieten, cine ar fi îndrăznit să privească în faţă o astfel de minune? Frumuseţea sariului ei nu adăuga nimic nurilor, ci frumuseţea ei mărea farmecul podoabelor pe care le purta. Cărarea care-i despărţea părul era colorată la capăt cu purpură ^[8]; ochii-i erau desenaţi cu kajal ^[9]; nările îi erau împodobite cu perle ^[10]; sariul albastru, care-i stătea atât de bine, lăsa să se zărească unduirea liniilor trupului. Ah! Ce se întâmplă oare cu inima mea? Aşa mi-a fost scris: să-mi închin viaţa picioarelor acestei minuni! Sânii ei rotunjiţi ca nişte coline stau ca două ceşti de aur pe pieptul ei. Ochii îi alunecau lin; mersul îi era uşor. Ea nu cutează a-şi opri mai îndelung ochii la mine, din bună cuviinţă faţă de însoţitoare. Mişcările îi erau cu neputinţă de zugrăvit; cum aş putea eu să le înfăţişez? Mergea liniştită. Ah! Cine-i oare acel bărbat fericit căruia i-a fost hărăzită de soţie după îndelungi rugăciuni către soţul Umei ^[11], spre a o dobândi?Limpezimea chipului ei, frumos ca luna ce răsare, dădea freamăt sufletului şi înfricoşa întunericul. Privirile-i sunt ca săgeţile otrăvite, care-mi străpung inima. Chiar şi Madana se teme de ele. Ah, preaiubitul meu prieten, au cine a putut asemăna sânii cu fructul bel? ^[12] Ei sunt mingi de aur cu care poţi ucide un tânăr. Braţele ei coboară până la genunchi, lungi ca trompa unui elefant. Văzând-o, Madana, încurcat, nu cutează a-şi ridica obrazul năpădit de ruşine. Mijlocul ei este subţire precum al leoaicei. Crupa ei se rotunjea asemenea roţii unui car. Viespile roiesc în jurul lotuşilor picioarelor ei, înconjurându-le cu cercul lor viu. Unghiile picioarelor, colorate cu şerlac, străluceau mai tare ca soarele.O, prietene, spune-mi cine e tânăra aceasta cu obrazul auriu? O văzui când se scălda la ghat ^[13] Ascultă, o, Subal, bunul meu prieten, păstrător al tainelor mele, ascultă dar să ţi-o zugrăvesc pe această tânără spălându-şi trupul. Pe malul râului Jamuna ea se aşezase, cu picioarele încrucişate în apă, pe sariul pe care şi-l scosese. Şiragul ei de aur se legăna sub sânii goi, asemenea vârfurilor muntelui Sumeru ^[14]. Îşi desfăcu frumosul păr şi când, după baie, se ridică, acesta îi căzu până la coapse; în faţa acestei desimi negre, întunericul prinse a plânge şi se duse să caute adăpost şi mângâiere îndărătul lunii. Brăţările ei, tăiate dintr-o cochilie de scoică, străluceau precum cornul subţire al lunii ce răsare pe cer în asfinţit. Pe malul râului Jamuna, ea mergea storcându-şi sariul albastru şi sufletul meu o dată cu el, şi de atunci pacea se ţine departe de inima mea înfierbântată.Ci iată că prietenul nostru Subal luă înfăţişarea şi chipul lui Krişna şi, înzestrat cu o frumuseţe fără seamăn, răsări ca un nor gros, de curând adunat pe cer. Corpul lui avea minunata culoare a kajalului, a florii atasi ^[17]. Era asemeni lotuşilor albaştri. Printre frumuseţile de pe lume, a lui se dovedi fără seamăn. Harul de dragoste cu care i-au fost zidite membrele strălucea prin veşminte. Când umbla, tălpile picioarelor sale se zăreau mai roşii decât hingul ^[18]. Picioarele sale aveau o culoare mai vie decât a fructelor bimba ^[19], iar unghiile, strălucind precum zece lune, îşi trimiteau razele spre cele zece părţi ale firii, spre miazănoapte şi miazăzi, spre soare-răsare şi soare-apune, în sus spre cer şi în jos, spre pământ. Zurgălăii de aur de pe cercurile ce-i înconjurau gleznele scoteau sunete mai plăcute decât ciripitul păsărilor şi se potriveau minunat cu veşmântul său galben. Membrele-i erau unse cu ciuya ^[20] şi santal, iar din trupul său se răspândea mirosul moscului. Purta o ghirlandă făcută din toate florile din acea perioadă a anului, înfrumuseţată fiind şi mai mult de nestemata kaustubha ^[21], din mijloc. El răsări astfel, asemeni chipului lunii tremurând în apele Jamunei. Nobleţea frunţii i-o sporeau penele acelei rase de păuni, a căror frumuseţe răpeşte sufletele. Cercei strălucitori ca soarele i se legănau în urechi. Buzele lui erau asemeni florilor de bandhuli ^[22] şi dinţii, ca seminţele de rodii. Cornul lunii, desenat pe fruntea lui cu pastă de santal, era înconjurat de puncte galbene de gorociona ^[23]. Limpezi erau lotuşii ochilor lui, desenaţi cu kajal, amintind umbra norului ce caută a împresura malul luminos al Jamunei. Două rânduri de perle îi mărgineau cununa în care nouă geme, ce închipuiau cele nouă corpuri cereşti, erau încrustate în cercuri de coral lucitor. Pletele-i frumoase, împletite cu ghirlande de flori, aveau moliciunea firelor din coada albă a vacii ciamari ^[24]. Penele de păun îi împodobeau creştetul. Ţinea în mâini un fluier de bambus, cu sunet minunat. Stătea în picioare, cu cele trei îndoituri ale trupului ^[25], cu genunchiul drept uşor îndoit, cu capul înclinat spre stânga. Privirea sa coborâtă era nemişcată. Zâmbetul său avea dulceaţa nectarului. Or, la vederea acestui tânăr, care îl întrecea şi pe Madana, toate femeile din sat se simţiră tulburate. Yoghinii îşi uitară legământul yoga. Locuitorii din cetatea lui Brikabhanu fură cuprinşi de mirare şi regele însuşi se simţea răpit de o dulce ameţeală.

---

[1] Cel care înlătură toate suferinţele, apelativ al lui Krişna. Mitologia indiană foloseşte un mare număr de porecle şi epitete pentru personajele importante.
[2] Numele înseamnă "puterea benefică".
[3] Tatăl Radhei.
[4] Stăpânul neamului Jadu.
[5] În literatura medievală indiană se obişnuia ca poetul să-şi spună numele în ultimul distih.
[6] Cea mai plăcută notă folosită în muzica indiană; imită ţipătul cucului.
[7] Zeul dragostei, Kamadeva.
[8] Femeile căsătorite îşi vopsesc cărarea cu un praf purpuriu.
[9] Tuş de pleoape.
[10] Odinioară femeile obişnuiau să poarte diferite podoabe la nas. O variantă este de formă inelară şi se trece prin aripa nazală. Alta se compune dintr-un diamant sau o piatră preţioasă ce se fixează cu un şurub în aripa nazală,a semeni unui cercel. O altă formă constă dintr-o perlă ce se atârnă de mijlocul nasului. Cea mai complicată: inelul de la nas este legat cu un lănţişor de un alt inel prins de pavilionul urechii, ambele inele fiind bătute cu pietre preţioase.
[11] Şiva.
[12] Un fruct rotund, de mărimea unei portocale.
[13] Un loc pavat pe chei, ale cărui trepte duc până la apă.
[14] Muntele mitic, axis mundi.
[15] Bărbat înzestrat cu sensibilitate artistică.
[16] Un nume al lui Sarasvati, zeiţa ştiinţelor şi a artelor.
[17] In; Linum Usitatissimum.
[18] Un preparat cu mercur şi sulf, intens roşu; termenul de comparaţie obişnuit pentru buze.
[19] Fruct mic şi roşu; Momordica Monadelpha.
[20] Parfum pe bază de esenţă de tămâie.
[21] Nestemată unică în lume, scoasă din fundul oceanului, purtată de Vişnu la gât.
[22] Floarea roşie; Pentapetes Phoenicea.
[23] O vopsea naturală, galbenă, cu care se pune un punct pe frunte, ca element de machiaj.
[24] Vacă tibetană. Părul din coada ei se foloseşte la realizarea evantaielor.
[25] Postura caracteristică a iconografiei indiene.