Scurtă istorie a gîndirii economice - intro şi concluzie

Citiţi un fragment din această carte.

Studiul istoriei gîndirii economice, al condiţiilor apariţiei şi dezvoltării sale pune în evidenţă o trăsătură esenţială a economiei politice. Economia politică şi întrebările la care ea încearcă să răspundă s-au ivit odată cu producţia de mărfuri. Atunci cînd apare producţia pentru o anume piaţă, cînd fluctuaţii bruşte ale preţului îi ruinează pe numeroşi producători, cînd banii necesari dezvoltării producţiei destinate comerţului elimină vechile relaţii sociale, apar şi primele întrebări de natură economică. Prin urmare, nu este deloc o întîmplare că tocmai în Grecia antică şi în China, unde producţia de mărfuri şi economia monetară par să fi luat avînt pentru prima oară, s-a ivit şi gîndirea economică. Constatăm şi că economia politică a cunoscut o extraordinară înflorire în Europa occidentală începînd cu secolul al XVIII-lea, mai exact atunci cînd producţia capitalistă s-a dezvoltat puternic şi a devenit dominantă.

În acest sens, condiţiile în care a apărut şi s-a dezvoltat economia politică i-au dat înfăţişarea unei ştiinţe istorice ce studiază legi, la rîndul lor istorice, adică legile specifice unui sistem economic şi social foarte bine determinat istoric: producţia capitalistă. Prin urmare, există un anume raport între ideile şi analizele economice actuale, şi istoria lor. O istorie care ne ajută să înţelegem controversele de astăzi şi prezentul economiei politice.

În Grecia antică, Platon se pronunţă pentru proprietatea în comun şi interzicerea oricărui schimb de mărfuri, în timp ce Aristotel se declară favorabil proprietăţii private şi, între anumite limite, şi schimbului de mărfuri, fapt ce-l conduce la analize ale valorii şi monedei. În secolul al XVI-lea, mercantiliştii elogiază meritele sistemului capitalist incipient, în vreme ce Thomas Morus îl critică vehement şi redactează un proiect de societate comunistă. La sfîrşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, Adam Smith şi David Ricardo prezintă o teorie a valorii şi a repartiţiei veniturilor care o anunţă pe cea a lui Marx, în timp ce Jean-Baptiste Say susţine o teorie cu totul diferită, care o prefigurează pe cea a autorilor neoclasici de la sfîrşitul secolului al XIX-lea. Şi legea debuşeelor a lui Say poate fi considerată predecesoarea analizelor neoclasice de la sfîrşitul secolului pe tema imposibilităţii crizelor generale de supraproducţie, în timp ce analizele lui Thomas Robert Malthus despre rolul cererii efective le prefigurează pe cele ale lui John Maynard Keynes. În sfîrşit, în secolul al XIX-lea se înfruntă liberalismul economic şi socialismul. Şi exemplele ar putea continua. E deci inutil să ne imaginăm că dezbaterile actuale ar putea fi înţelese independent de forma pe care au îmbrăcat-o în trecut. Istoria gîndirii economice este o necesitate.

Această istorie nu e înfăţişată aici exhaustiv. Nu vom prezenta deci toţi autorii, ci vom oferi o selecţie care ne îngăduie să avem o viziune de ansamblu a fiecărui mare curent şi să înţelegem filiaţiile şi opoziţiile, paşii făcuţi înainte şi înapoi ce jalonează istoria gîndirii economice.

Ne-am propus în această lucrare să realizăm o scurtă prezentare a unei îndelungi evoluţii. Am reuşit doar în măsura în care cartea i-a îngăduit cititorului, fără să se piardă printre detalii, să înţeleagă mai bine şi să judece ca pozitive sau negative trăsăturile esenţiale ale diferitelor curente de gîndire economică. În ceea ce ne priveşte, nu ne-am mărginit la a le expune, ci am introdus şi unele aprecieri personale. Putem conta pe o reuşită şi dacă cititorul a conştientizat mai lesne faptul că în economie rezultatele care par, pe bună dreptate, cele mai solide nu sînt niciodată definitive. Critica teoriei şi a politicii keynesiene începînd din anii '70 şi decăderea gîndirii marxiste în anii '30 ilustrează perfect această efemeritate. În general, avem motive să deplîngem starea dominantă a economiei politice de astăzi. Economiştii construiesc modele, ceea ce nu este criticabil în sine. Criticabil este, în schimb, caracterul strict implicit al doctrinelor şi teoriilor pe care se sprijină aceste modele - e vorba de o adevărată interdicţie neformulată de a pune în discuţie asemenea baze, care sînt cel mai adesea un amestec cu totul nesatisfăcător de analize neoclasice şi keynesiene. Celor care au astăzi pretenţia de a construi modele economice epurate de orice ideologie le amintim, parafrazîndu-l pe Keynes, că economiştii care se cred scutiţi de influenţe doctrinare sînt adesea sclavii unei doctrine implicite. Progresul nu este niciodată asigurat.

Din cuprins: Da schimbului de mărfuri, nu acumulării / Europa în Evul Mediu: Sfîntul Toma din Aquino / Pragmatismul mercantilist / O teorie a producţiei şi a circulaţiei avuţiei / Analiza economică a clasicilor / Valoarea mărfurilor şi repartiţia veniturilor / Creşterea şi crizele economice / Valoare şi utilitate marginală / Echilibru general şi optim / Teoria economică keynesiană / Dezvoltarea gîndirii socialiste / Filiaţia neoclasică / Respingerea evidentă a lui Keynes: revenirea în forţă a liberalismului neoclasic / Teoria monetară / Capitalismul monopolist / Undele lungi ale capitalismului / Reglementarea / Subdezvoltare şi dependenţă / Bibliografie selectivă / Indice de autori şi şcoli / Indice tematic

Profesor emerit al Universităţii Paris X-Nanterre, Jacques Valier a predat mulţi ani istoria gîndirii economice. Specializat în fenomenele subdezvoltării, a publicat însă şi volume de introducere în economia politică sau de critică a acesteia, precum şi lucrări despre capitalismul monopolist sau despre inflaţie. Scurtă istorie a gîndirii economice de la Aristotel pînă azi este în Franţa o referinţă-cheie: o găsim în bibliografiile cursurilor de economie de la facultăţile de profil, dar şi de la Filosofie sau Ştiinţe politice, e în biblioteca profesorilor de liceu care predau ştiinţe economice.