Biblie pentru nevrotici

Citiţi un fragment din această carte.


Sylvia Plath a scris o cantitate considerabilă de proză. Există în jur de şaptezeci de povestiri, majoritatea nepublicate. Pe lîngă ficţiune, a scris cu consecvenţă o formă de jurnal - însemnările din caiete erau în general autocritici negative sau o modalitate de a se mobiliza ca să treacă printr-o situaţie sau alta. Printre documentele existente la vremea morţii ei, se aflau, de asemenea, manuscrisele a vreo şaptesprezece nuvele; printre acestea şi unele pe care şi-ar fi dorit să le publice. Johnny Panic şi Biblia Viselor cuprinde treisprezece dintre aceste nuvele, alte nouă povestiri, împreună cu cinci dintre cele mai interesante scrieri publicistice şi cîteva fragmente din jurnal.

Sylvia Plath respinsese categoric mai multe dintre povestirile de aici, prin urmare sînt publicate împotriva voinţei sale. Acest lucru trebuie luat în considerare. Dar, în ciuda acestui fapt, sînt nişte scrieri deosebit de interesante, care merită păstrate, fie şi doar ca indicii cu privire la autobiografia ei lăuntrică. Unele dintre ele demonstrează, chiar mai clar decît povestirile mai reuşite, cît de mult i-a imobilizat fantezia şi inventivitatea simpla prezenţă obiectivă a lucrurilor şi întîmplărilor. Pictoriţa de natură moartă din ea era loială obiectelor. Faptul direct ucidea orice putere sau înclinaţie de a-l rearanja sau de a-l vedea altfel. Această limitare la circumstanţele prezente, temniţa atît de multor scrieri ale ei în proză, a devenit o parte integrantă a durităţii şi adevărului poeziilor pe care le-a scris mai tîrziu.

"Cele mai valoroase texte în proză ale Sylviei Plath au o inocenţă agresivă, o disponibilitate imediată de a transcrie experienţa în propriul ei alfabet. La fel ca Hemingway în scrierile sale de tinereţe, ea dă adesea impresia că vrea să elimine excesul retoric... Iar forma şi ritmul povestirilor sale se vădesc sclipitor de directe - fragmentate, bezmetice, smucite, dar întotdeauna clare şi precise." (Douglas Hill)

"La un anumit nivel Johnny Panic este o mărturie a uceniciei. Dar nu e vorba doar de nişte banale scrieri de tinereţe. Descoperim aici o mare diversitate atît în privinţa calităţii, cît şi a interesului - sau mai degrabă a calităţii interesului, fiindcă, deşi tînăra Sylvia Plath dă la iveală şi cîteva povestiri relativ sumbre, ca majoritatea tinerilor scriitori, toate textele incluse aici sînt revelatoare." (Margaret Atwood)

"Plath a fost o femeie cu mii şi mii de chipuri conflictuale, fascinată perpetuu de sine. Aşa se explică în mare parte şi fascinaţia exercitată de ea asupra celor din jur, pentru care conceptul romantic de poet damnat şi inspirat era sacrosanct... Asemenea peştilor piranha cînd îşi devoră prada, gîndurile Sylviei Plath copleşesc, frămîntă şi macină, cu o energie demonică pură." (New York Times)

"Aproape toate detaliile esenţiale ale poeziei sînt prezente aici, ca şi rudimentele interpretării şi atmosferei create de poetă, ba chiar şi ritmul straniu al unor fraze." (Ted Hughes)

"Sylvia Plath a înţeles bine soarta înfiorătoare de a fi opusul lui Swift, femeia ce acceptă ideea că partea materială a vieţii înseamnă o oroare, o combinaţie grotescă între trup şi spirit, dezamăgirea tuturor iubirilor romantice şi coşmarul sufletului ascetic." (Joyce Carol Oates)

O serie de povestiri şi fragmente de jurnal, găsite după moartea celebrei poete Sylvia Plath, apar pentru prima dată în limba română.

Dacă Sylvia Plath ar fi trăit, probabil şi-ar fi păstrat povestirile din Johnny Panic şi Biblia Viselor în sertar. Sau le-ar fi recitit şi meşterit de-a lungul vieţii, până ar fi căpătat forma perfectă. Cele treisprezece nuvele, cinci scrieri jurnalistice, fragmentele de jurnal şi cele nouă povestiri inedite găsite în arhiva unei biblioteci din Indiana au fost adunate de scriitorul Ted Hughes, soţul poetei, într-un volum scos pe piaţă la Polirom.

"Sylvia Plath respinsese categoric mai multe dintre povestirile de aici, aşa că ele sunt publicate în ciuda evaluării ei critice. E un lucru care trebuie luat în considerare. Dar, în ciuda slăbiciunilor evi dente, ele par suficient de interesante pentru a fi păstrate, fie şi doar ca indicii privitoare la autobiografia ei lăuntrică", scria Ted Hughes despre cartea a cărei primă ediţie în limba engleză a fost publicată în 1977.

Autor-cult abia după moarte

"Autobiografia lăuntrică" a autoarei care s-a sinucis prin asfixiere la doar 31 de ani, în 1963, băgându-şi capul în cuptorul maşinii de gătit, după ce îşi izolase copiii în camera lor, e la fel de pasionantă precum opera ei. Sylvia Plath a devenit autor-cult abia după moarte, iar posteritatea i-a rezervat o viaţă postumă de-a dreptul fabuloasă, deloc în consens cu existenţa ei marcată de o severă şi îndelungată depresie şi de conştiinţa, în ultimii ani de viaţă, că s-a ratat ca scriitor. Mii de articole şi dizertaţii au disecat creaţia ei - există chiar un volum numit Sylvia Plath. Ghidul începătorului - sute de biografi au răscolit în arhive şi în trecutul poetei, iar milioane de cititori se declară fascinaţi de poezia ei şi se întrunesc în fan-cluburi. În 2003, Hollywoodul a încercat să valorifice acest interes enorm realizând Sylvia, cu Gwyneth Paltrow în rolul principal, tentativă eşuată însă.

Angoasă şi singurătate

Johnny Panic şi Biblia Viselor poate fi încadrat în categoria "ghidurilor" care te duc spre sofisticata şi angoasanta poezie a Sylviei Plath. Cele mai interesante sunt însemnările zilnice, selectate din 1956, în perioada în care studia la Cambridge, şi din 1961-1962, anii în care mariajul ei cu Ted Hughes se prăbuşea. Notiţele din studenţie sunt în aceeaşi măsură jurnal şi exerciţiu literar, în care se poate desluşi tot ce avea s-o îndrepte spre gestul final: depresia continuă provocată de lipsa tatălui (mort pe când ea avea doar 8 ani) şi de nesiguranţa în scris, dezamăgirile în dragoste, angoasa, şedinţele la psihiatru, electroşocurile.

Însemnările de mai târziu sunt seci şi zgârcite în detalii şi probabil ea însăşi nu le-ar fi publicat niciodată. Din ele poate fi extrasă însă sursa unor poeme celebre, imaginile şi personajele reale care, transpuse în versuri, au căpătat alte identităţi. De exemplu, notiţele ei despre moartea unui vecin, Percy B., te trimit la lectura poemului Plaja Berck. "Lucrul de care mă tem cel mai mult, cred, e moartea imaginaţiei. Când afară cerul e doar trandafiriu, iar acoperişurile doar negre: mintea aceea fotografică care, paradoxal, spune adevărul despre lume, dar adevărul lipsit de valoare. Acel spirit sintetizator, acea forţă «modelatoare» care izbucneşte prolifică şi-şi creează propriile lumi, cu mai multă inventivitate decât Dumnezeu - iată ce-mi doresc", scria Plath, la 24 de ani.

Saga Sylviei Plath a început după dispariţia ei

Două volume îi apăruseră Sylviei Plath înainte ca aceasta să-şi pună capătul zilelor, The Colossus şi Clopotul de sticlă (Polirom, 2003), publicat cu pseudonimul Victoria Lucas şi considerat autobiografic.

Postum, îi apar Ariel (1965) - scris frenetic cu şase luni înainte de moarte, după despărţirea de Ted Hughes -, Crossing the Water (1971), Winter Trees (1971) şi Collected Poems (1981), pentru care i se acordă Premiul Pulitzer.

Ted Hughes (decedat în 1998) a fost acuzat că a distrus o mare parte dintre textele care aveau legătură cu el şi care-l portretizau nevaforabil.