Bucureşti-arhipelag. Demolările anilor '80: ştergeri, urme, reveniri

Citiţi unul din textele introductive ale acestei cărţi.

În 424 de imagini, romanul-foto al schimbării şi neschimbării Capitalei în ultimii douăzeci şi ceva de ani. În cîteva texte, repere istorice şi detalii de viaţă urbană. Comparaţii necesare pentru a trăi şi a visa în Bucureşti.

Cunoscut de aproape două veacuri ca "oraş al contrastelor", Bucureştiul a devenit de două decenii şi "un arhipelag", adică o alcătuire de insule, şi acestea prea puţin asemănătoare. În anii '80, ţesutul străvechi al Capitalei, deja pestriţ, a fost găurit cu bună ştiinţă, dar fără voia lui: i-au dispărut cartiere, grădini, i-au fost dărîmate sau ascunse biserici. S-au ridicat în loc clădiri noi sau au rămas maidane; unele artere, renovate în grabă, şerpuiesc şi azi printre ruine; s-au făcut şi restaurări, au supravieţuit şi colţuri aproape neschimbate.

Un îndrăgostit de Bucureşti i-a fotografiat suferinţa în anii demolărilor, dar şi peticele de farmec. Acestui album deja vechi de douăzeci de ani i s-au pus apoi în oglindă imaginile actuale ale aceloraşi locuri. Intrăm astfel într-un tunel al timpului la scara vieţii şi percepţiei noastre. Şi, poate, privind pur şi simplu, învăţăm să preţuim ceea ce se mai poate salva şi pune în valoare. Căci spaţiul Bucureştiului merită azi mai mult decît bătălii la primărie şi proiecte faraonice inadaptate firii lui. Merită, cu siguranţă, cîteva ore de meditaţie pe marginea fotoromanului dintre aceste coperţi.

Piaţa Sf. Vineri, cu biserica şi mahalaua omonime, aparţinea vechii vetre a oraşului. După Dimitrie Papazoglu, Bucureştii ar fi luat fiinţă pe platoul Udricanilor (nume care ar veni de la cel al boierului Udrişte Năsturel). Platoul continua cu zona Dobroteasa, mergînd spre Vamă (care, numită Carvasara, s-ar fi plasat în Strada Bărăţiei, iar după autori mai noi, în zona actualului minister al Agriculturii), apoi ajungea în Tîrgul Cucului şi ieşea la Sf. Sava (zona Pieţei Universităţii), întinzîndu-se pînă spre Sărindar (azi Cercul Militar Naţional). Ca şi Mahalaua Udricani, Mahalaua Sf. Vineri e amintită prima oară în documente în secolul al XVII-lea. Aflată la nord de Dobroteasa, ea se numea pe atunci şi Herasca (de la boierii Hereşti, sub oblăduirea cărora se găsea). Era cuprinsă între Calea Călăraşilor la nord, Sf. Ion Nou la vest, Strada Mămulari la sud şi Văcăreşti la est, iar ca vecine periferice avea mahalalele Udricani şi Lucaci.

Spaţiul Mahalalei Sf. Vineri a fost sistematizat în anii '80, iar biserica a fost demolată. Biserica Sf. Vineri-Herasca fusese întemeiată la 1645 de Aga Niţă, de soţia sa, Ioana, şi de fiul lor, spătarul Călin. În curte se găseau chilii pentru săraci şi brutării. În secolul al XVIII-lea, biserica a fost reparată şi înzestrată de familia Năsturel-Herescu, iar în 1839 a fost reconstruită. Lîngă Sf. Vineri funcţiona la 1906 o piaţă, zisă Piaţa Nouă, iar ceva mai sus exista Piaţa Hereasca (Fiereasca) Veche, cu care se învecina o mică sinagogă.

Situat nu departe de mari pieţe precum Bibescu Vodă şi Unirii, dar şi de mici aglomerări profesionale (blănari, cojocari, zăbunari...), cartierul Sf. Vineri a devenit, în ultima jumătate a secolului al XIX-lea, unul din centrele comerţului cu lucruri uzate - în preajma bisericii se găsea, de altfel, şi Hala de Vechituri.

Vezi acest fragment în versiune ilustrată pdf, aşa cum apare în carte, aici.