Porno Rulz (sau aventurile lui Jean Jeudi în ţara lui Pulliver)

Citiţi un fragment din această carte.


Poate fi pornografia imediată o formă subtilă de literatură, gradul zero al scriiturii erotice? Convenţia sexuală, denudată de încărcătura ei moral(izant)ă tradiţională, poate funcţiona, mecanic (tel quel?) sau nu, în literatură? Un text scris la comandă pentru plăcerea unui client unic - şi fără o finalitate editorială explicită - este sau nu o carte? Cine a scris, de fapt, cartea / textul: Henry Miller sau Caresse Crosby, pseudonimul (obţinut, parţial, prin căsătorie) al lui Mary Phelps Jacob, inventatoarea sutienului modern? Opus pistorum sau Sub acoperişurile Parisului (cu confuzia de rigoare legată de filmul omonim, din 1930, al lui Rene Clair)?

... O carte care, din start, ridică o asemenea avalanşă de întrebări (deloc retorice!) trebuie să fie fascinantă. Sau fascinant de perversă. Sau perversă la modul fascinant, ceva ce te trimite cu gândul la un Marchiz de Sade eşuat într-un Paris babilonian al tuturor promiscuităţilor. Dar un Sade dublat de un scriitor hămesit, gata să se producă pe bani puţini, ceva de genul doi dolari pagina - onorariul de început al lui Henry Miller pentru povestirile din această carte, destinate, se pare, fie unui bogat petrolist din Oklahoma, fie - prin intermediul librarului Milton Luboviski - vedetelor de la Hollywood (Joseph Mankiewicz, Julian Johnson, Daniele Amfitheatrol, Billy Wilder, Frederick Hollander, Henry Blanke). Nu se ştie exact dacă Miller însuşi a scris textul în întregime sau numai primele 100 de pagini, după care s-a sastisit şi a renunţat, comisionând lucrarea prietenei Caresse (pe care a întâlnit-o în Franţa, prin 1933, şi în al cărei apartament new york-ez, de pe East 54^th Street, a şi locuit o vreme după 1940, anul întoarcerii de la Paris). Se ştie că autorul Tropicul-ui Cancerului (carte interzisă în Statele Unite până în deceniul şapte al secolului XX), avea probleme cronice cu dimensiunea financiară a existenţei, pe care, adesea, o eluda, bazându-se pe ajutorul amicelor şi / sau iubitelor (Anais Nin fiind una dintre acestea). De aceea, nu apare deloc neverosimilă acceptarea acestei comenzi mai puţin obişnuite de a scrie pornografie pură ("mai puţină poezie... fapte concrete") pentru uzul unui cerc de consumatori elitişti. (Ca şi cum, astăzi, Sultanul din Brunei sau vreun magnat moscovit l-ar chema pe Sting pentru o reprezentaţie privată!) Ştiind ce erau dispuse să facă femeile pentru Miller, la fel, nu apare deloc şocantă ipoteza că vreo admiratoare să-i fi preluat din mers treaba. Mary Phelps Jacob (1891-1970), o vreme soţia lui Harry Crosby (editor şi poet american interbelic, membru al Generaţiei Pierdute), adică femeia novatoare care, revoltată de constrângerile corsetului, a brevetat brasiera, ar fi putut juca acest rol. Cunoştea bine industria cărţii, fiind chiar editoarea, la Black Sun Press, a unor nume precum William Faulkner, Ernest Hemingway sau Dorothy Parker. Îl aprecia în mod special pe nonconformistul Henry Miller, autor care nu putea să-şi publice capodopera acuzată de obscenitate, nu avea nici un sfanţ, în schimb vroia să întreprindă o lungă călătorie cu maşina prin America. De ce nu s-ar fi jucat ea puţin de-a ghost writer-ul genialului, charismaticului dar neînţelesului autor?

Dincolo de această dilemă a autorului (autorilor?), rămân problemele strict literare pe care le suscită cartea. Nu vorbim, aici, de morală în sens strict, pentru că morala artei nu are cum coincide întotdeauna (sau vreodată!) cu morala cotidiană, aplicabilă unei societăţi date. Însă, totuşi, cât de departe se poate întinde coarda susceptibilităţii publicului şi a criticii, când, din prima pagină, naratorul relatează experienţa suprarealistă în compania unei fete de treisprezece ani (prematur nimfomană), a tatălui acesteia (participant activ la orgie) şi a unei curve revoltate? Este scriitura pornografică de apetenţă tabloidă o formă de rafinament în sine tocmai prin negarea simultană a esteticului şi a eticii? Sau poate ea aspira la acest statut dacă este văzută în conexiune cu ansamblul copleşitor al operei unui autor de talia şi lipsa de complexe a lui Henry Miller?!? Ori dacă este percepută deopotrivă ca o reacţie violentă la adresa stereotipurilor unei societăţi burgheze incapabile să-şi asimileze propria decadenţă şi ca un preludiu al veritabilei revoluţii sexuale? Interzis în propria ţară, dar considerat de George Orwell - în vizionarul eseu În interiorul balenei (1940) - drept "complet negativist, neconstructiv, amoral, un biet Iona, pasiv acceptant al răului, un fel de Whitman plutind printre cadavre" însă "un scriitor extraordinar... singurul de valoare apărut între autorii /moderni/ de limbă engleză", Miller avea, evident, forţa de creaţie şi de convingere, specifice unui Profet, chiar dacă unui Profet al Sexului eliberat de orice constrângeri, prejudecăţi, inhibiţii. Suprapusă de-a dreptul incestuos textelor sale, viaţa îi era un continuu manifest artistic, i-limitat de vreun canon.

Când, însă, textele se răzvrătesc împotriva tuturor, precum în această carte, mecanica scriiturii erotice surclasează până şi mecanica actului erotic în sine. Un act erotic generalizant ca o sinecdocă a absolutului sexual, în care toată lumea copulează cu toată lumea, o lume oricum centrată în jurul unui organ sexual enorm, dilatat de poftă, întotdeauna nesăţios - magnificul Jean Jeudi, zis şi Pulliver. Acesta este, de fapt, personajul principal al actului erotic iterativ, declinat în toate poziţiile şi contextele. Cartea este, practic, o antologie practică a fututului, cu toate variaţiile - sfidând, adesea logica - pe care le presupune sau imagina, făcând noţiunea de perversiune desuetă, de-a dreptul inutilă. Pedofilie, sex în grup, urolagnie, sodomie, incest, viol, lesbianism, sado-masochism, fisting - lista poate continua, explorând toate orientările sexuale. Cu toată această diversitate, există un loc comun, un veritabil axis mundi - sexul bărbatului narator. Iată un adevărat cult al personalităţii falocratice, în care a penetra este verbul care pune în mişcare, viril, nu rareori cu valenţe mistice, lumea! Violenţa limbajului, cu exces de detalii naturalist-umorale, nu este nici ea deloc întâmplătoare, având rolul de a potenţa dramatic desfăşurarea de forţe din alcovurile relativ jegoase prin care se perindă toată liga marilor obsedaţi sexuali.

... La finalul acestei cărţi pe care orice Inchiziţie ar arde-o pe rug numai după ce va fi aprofundat cu asupra de măsură fiecare dintre revoltătoarele ei sugestii, întrebările legate de istoria literară (paternitatea textului, de pildă) sau cele generate de felurite angoase estetice (până unde poate merge scriitura pornache?) devin, în sine, ridicole, chiar hilare. Poţi discuta la infinit, dar la ce bun să mai tragi concluzii acoperitoare?!? În momentul în care ai luat cartea în mână, ai devenit părtaşul autorului, nici un alibi nu te mai poate salva. Mântuirea de sex nu este posibilă decât prin exorcizarea sexului, realizată prin inflaţionarea sa stilistică, semiotică şi, la urma urmei, morală. Din acest mecanism infernal, ca printr-un deux ex machina catharctic, te vei regăsi, la final, mai pur ca însăşi zăpezile de altădată, contrapuse - deloc retoric! - şuvoaielor de spermă care pregătesc lumea pentru un nou Potop.