Nebunia pe nume Millennium

Citiţi un fragment din această carte.


Corupţie, trafic de influenţă, prostituţie: intraţi în lumea lui Stieg Larsson şi veţi deveni captivi. (Le Nouvel Observateur)

Ignoraţi această prezentare dacă vreţi să descoperiţi voi înşivă al treilea volum al trilogiei Millennium! S-a împlinit ceea ce speraţi la sfârşitul celui de-al doilea volum: Lisbeth Salander nu a murit. Dar nu vă bucuraţi întru totul: rănită mortal, ea rămâne prizonieră câteva săptămâni bune în spital, neputând nici să se mişte, nici să acţioneze cumva. Este încolţită din toate părţile, acuzaţii grave apasă asupra ei. Mai este o problemă: tatăl ei, fostul spion Zalachenko, pe care ea are toate motivele să-l urască de moarte şi pe care l-a rănit cu o lovitură de secure în cap, se află la acelaşi spital, în camera vecină.

Misterioasa Secţie ilegală care s-a constituit cu ani în urmă în sânul serviciilor secrete îşi continuă activităţile subterane. Ca să poată rămâne în umbră, oamenii Secţiei au tot interesul să-i elimine pe cei care le-au ghicit existenţa.

De partea binelui, putem conta pe Mikael Blomkvist care, pe de-o parte ţine foarte mult la Lisbeth, deşi nu are voie să o vadă în starea în care ea se află, pe de altă parte, încearcă să aducă la lumină o conspiraţie şi un secret de stat care, odată revelate, ar dovedi nevinovăţia acesteia. Întrebarea este: mai poate Mikael conta pe prietena lui, Erika Berger, acum când aceasta devine redactor-şef al unei publicaţii concurente?

Lisbeth Salander - o tânără hackeriţă genială, dar şi puţin stranie - şi Mikael Blomkvist - jurnalist seducător care reuşeşte să scoată întotdeauna la iveală subiecte încinse (un fel de alter ego al autorului) - sunt personajele principale ale trilogiei Millennium. În primul volum, Bărbaţi care urăsc femeile, cei doi rezolvă un caz misterios: Harriet Vanger, moştenitoarea uneia dintre cele mai bogate familii din Suedia, a dispărut cu 40 de ani în urmă. Un scenariu fascinant care combină misterul unei crime, saga unei familii, o poveste de dragoste şi o intrigă financiară. Volumul 2, Fata care s-a jucat cu focul, se centrează pe Lisbeth Salander care devine brusc ţinta unei conspiraţii, la baza căreia se află o facţiune ultramisterioasă a serviciilor secrete suedeze. Salander este vânată de poliţie, Blomkvist aduce la lumină o afacere murdară în care, în spatele comerţului cu prostituate, se ascunde de fapt un secret de stat. Lisbeth Salander este împuşcată în cap, umăr şi picior.

Născut în 1954, jurnalistul Stieg Larsson a scris mai multe eseuri cu caracter economic şi reportaje despre războaiele din Africa. A fost redactor-şef al revistei suedeze Expo, care în romanul de faţă se regăseşte sub numele simbolic de Millennium. A murit brutal în 2004, înainte de a-şi vedea publicat primul roman din seria Millennium, care ar fi trebuit să aibă 10 volume. O serie captivantă, care combină elemente de roman de spionaj şi carte poliţistă, dar mai ales un thriller politic care se foloseşte de mijloace narative pentru a dezvălui secrete de stat, detalii jurnalistice neortodoxe şi o conspiraţie ce a luat naştere chiar în sânul serviciilor secrete suedeze.

Trilogia Millennium a înregistrat vânzări de peste 13 milioane de exemplare în întreaga lume. Ecranizarea suedeză a primului volum, Bărbaţi care urăsc femeile, a fost lansată pe piaţa occidentală şi se bucură de un mare succes.

Vineri, 12 septembrie 2008, când am scris entuziast despre cel dintâi volum din trilogia suedezului Stieg Larsson Millennium, Bărbaţi care urăsc femeile, câţiva amici cu ştaif academic m-au ironizat pentru elanul excesiv de care, vezi Doamne, criticul literar serios trebuie cu orice preţ să se ferească atunci când e vorba despre "genuri minore" precum romanul poliţist. M-am revoltat.

Lasă - le-am replicat - că, orice s-ar spune, cel mai vândut autor din lume este Agatha Christie, însă genul cu pricina a dat scriitori de prim rang (Agatha, Doyle, Simenon, Chandler, Le Carré, Chase ş.a.) desăvârşiţi arhitecţi de lumi, atmosferă, ploturi ameţitoare şi personaje memorabile. Între Jean Valjean şi comisarul Maigret, de pildă, nu este nicio diferenţă de consistenţă, mesaj şi forţă percutantă.

Pe de altă parte, când ai de-a face cu un scriitor adevărat, şi nu cu un făcător de butaforii efemere, intriga poliţistă - inclusiv suspansul cel mai teribil - trec încet pe planul doi. Ceea ce ajunge să primeze sunt, ca în toată literatura mare dintotdeauna, omenescul, psihologia, ţesătura afectivă, reflexivul, imaginea epocii, teza morală.

Ei bine, Stieg Larsson intră direct în constelaţia numelor citate mai sus. Nu este doar un extraordinar autor de "policier" (cu un ritm narativ demenţial, un carusel evenimenţial aiuritor, suspans năucitor şi personaje fascinante), dar un scriitor de savuros rafinament psihologic.

La fix un an după primul volum, iată că Elena-Maria Morogan încheie strălucitor traducerea trilogiei de două mii de pagini apărută la Editura Trei.

Castelul din nori s-a sfărâmat continuă finalul atroce din Millennium 2. Fata care s-a jucat cu focul, cu halucinanta Lisbeth Salander împuşcată în cap, în şold şi în umăr, cu tatăl asasin, fost agent GRU trecut la suedezi, psihopat feroce, lovit cu satârul în frunte de propria-i fiică, uriaşul frate killer care nu percepe nicio senzaţie de durere, cu virilitatea pufos, irezistibil etajată şi detectivismul subtil al jurnalistului Mikael Blomkvist, cu poliţişti inerţi, răuvoitori sau, dimpotrivă, de iute eficienţă în echipă, cu hackeri simpatici, cu serviciile secrete pentru care ideea de om şi de adevăr nu există, care se visează stat în stat şi îşi acoperă cu trufaş cinism operaţiunile murdare, cu psihiatri corupţi şi medici fermecători, cu iubiri înfocate, procurori năimiţi şi judecători cinstiţi, cu tentative de asasinat, urmăritori urmăriţi, jocuri negre între diversele servicii secrete.

Dincolo însă, repet, de tot ceea ce constituie puterea hipnotizantă a intrigii, miezul tulburător al romanului este compus de figura lui Lisbeth Salander şi de manejul erotic al cărui dresor este Mikael. La 24 de ani, fata fără sâni, sălbatică şi necruţătoare, cântărind 40 de kilograme la 1,50 metri, hacker de geniu, agresivă la modul sadic, violent asocială şi aparent ofilită de autism, cu impulsuri lesbiene şi o sete arzătoare de răzbunare, fata care la 12 ani a încercat să-şi înjunghie tatăl malefic, abuzator şi pervers, după care-l mutilează pe viaţă, asigurându-se de ura lui nestăvilită, fata închisă la 12 ani în ospiciu, ţinută 381 de zile în cămaşă de forţă şi livrată apoi spre adopţie unui "custode" care-o violează bestial... etc. - devine centrul unui spectacol delirant prin mulţimea resorturilor maligne pe care le dezvăluie sau pe care le declanşează.

De cealaltă parte, Mikael, ziaristul de care, în ciuda voinţei ei, Lisbeth sfârşeşte prin a se îndrăgosti în modul ei nărăvaş, se împarte cu şarm irezistibil între erosul tandru, prietenesc şi intens al Erikăi, şi senzualismul sportiv, franc şi deplin dăruitor al Monicăi, dar cu gândul mereu către Lisbeth, într-un amestec ataşant de compătimire şi indeterminare.

În fine, dacă nu vă atrag capcanele sentimentale, optaţi atunci pentru registrul spionistic al cărţii, cu grupări invizibile şi criminale, cu tensiuni între justiţie şi puterile oculte într-o Suedie pe care Larsson o priveşte invariabil dinspre stânga. (Opţiunea lui!) Mort de infarct la 50 de ani, în 2004, imediat ce i-a predat editorului trilogia, Stieg Larsson ne-a lăsat o lectură pur şi simplu sărbătorească.