02.01.2010
Iată inventarul lucrurilor bune / triste / importante care mi s-au întîmplat mie în 2009:

Cea mai minunată seară: concertul lui Leonard Cohen pe stadionul Tineretului cu miros îmbătător de iarbă proaspăt tunsă

Redescoperirea anului (singurele piese pe care am avut chef să le revăd): Omul pernă (regia: Radu Afrim, Teatrul Maria Filotti din Brăila, revăzut în cadrul Festivalului Naţional de Teatru (FNT), 2009) şi OuiBaDa (concept şi coregrafie: Gigi Căciuleanu, reluat la Centrul Naţional al Dansului, Bucureşti)

Cea mai solidă performanţă actoricească a anului: actorii din Trei surori (regia: Tompa Gabor, la Teatrul Maghiar din Cluj în cadrul Festivalului Naţional de Teatru (FNT), 2009)

Cea mai tristă, dar şi cea mai curajoasă, plecare / cel mai încurajator model: Alex. Leo Şerban în Buenos Aires

Cele mai memorabile cine: cele din Kaprun, Austria, în vacanţă la schi. Şi nu doar pentru mîncare

Cele mai frumoase cadouri: un nas roşu şi promisiunea unui licurici

Cel mai emoţionant film de desene animate: Mary and Max, în deschiderea Festivalului Anim'est, 2009. În cadrul aceluiaşi festival - o remarcabilă retrospectivă Miazaki. În plus WALL-E. A rămas pentru 2010 Up.

Cele mai ataşante cărţi ale anului: Mecanismul inimii (de Mathias Malzieu, editura Nemira) şi Revolutionary Road (de Richard Yates, editura Vellant)

Cel mai curajos gest al anului: intrarea pe Facebook

Cel mai îngrozitor film-avertisment: Earthlings, despre modul în care chinuim animalele în crescătorii şi abatoare, în circuri sau în laboratoare

Cel mai frumos film-avertisment: Home. Filmări superbe despre cum ne distrugem planeta

Cel mai scurt film-avertisment: Povestea lucrurilor, despre cum îngropăm totul în gunoaie

Cel mai zguduitor film-memoriu: The Soviet Story, despre crimele comunismului

Cea mai importantă întîlnire mijlocită de LiterNet: între Mihaela Iancu şi un personaj a cărui identitate va fi dezvăluită în 2010 (vezi Jurnalul întârziat al unei poveşti neîncepute)

Cele mai antrenante momente sportive: Unirea Urziceni în Liga Campionilor, Sorana Cîrstea la Roland Garros, Marian Drăgulescu la Campionatul Mondial de la Londra şi echipa masculină de sabie (în special Rareş Dumitrescu) la Campionatul Mondial din Antalya, Alexandra Dulgheru în turneul de tenis de la Varşovia

Cea mai promiţătoare nouă apariţie a unei reviste: Film Menu, Decît o revistă, plus confirmările numite Tabu şi Esquire

Cea mai interesantă emisiune: Restaurare la TVR 1

Cel mai încurajator gest civic: procentul de participare la voturile prezidenţiale

Cea mai descurajatoare prestaţie publică: cea a candidaţilor prezidenţiali (căci discursul lor a fost orientat spre votantul majoritar de la Europarlamentare - bărbat, peste 50 de ani, cu maxim 10 clase)

Cea mai curajoasă (şi născătoare de speranţe) anchetă a unui personaj politic: echipa coordonată de Cătălin Tolontan în cazul Monica Iacob Ridzi

Cele mai speciale momente muzicale clasice: serile Christian Zacharias la Festivalul Enescu, 2009, în special cele în care am avut locuri pe scenă. În plus concertele Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam, dirijate de Mariss Jansons.

Cel mai bun festival: (de film) - TIFF, 2009, la Cluj / (de muzică de cameră) - SoNoRo, 2009. Proaspete şi inventive ca întotdeauna.

Filmul anului: Poliţist, adjectiv, de Corneliu Porumboiu, un film tulburător care m-a şocat la prima vizionare şi m-a cucerit definitiv la a doua. Abia aştept premiera de pe HBO (10 ianuarie 2010) pentru a treia vizionare.

Cel mai generos gest al anului: Cristian Mungiu care a oferit şansa Cannesului multor regizori şi actori români prin Amintiri din Epoca de Aur, capitalizînd astfel în beneficiul multora succesul cu 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile în loc să profite de unul singur

Cea mai olfactivă experienţă teatrală: România! Te pup (de Bogdan Georgescu, regia: David Schwartz, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru (FNT), 2009)

Descoperirea anului: posturile de radio RMF Classic Rock şi Pink Floyd non-stop

Retragerea anului: Andrei Pavel, la BCR Open

Evenimentele live sportive ale anului (pentru mine): Finala (cîştigată) la dublu a Simonei Halep şi a Irinei Begu la turneul ITF de la Bucureşti, meciul lui Marius Copil şi finala la BCR Open, meciul Unirea Urziceni - VfB Stuttgart în Liga Campionilor

Cele mai nefericite / inexplicabile / ghinioniste momente sportive ale anului: meciul de Cupa Davis între Victor Hănescu şi Dimitry Tursunov (de la 2-0 la seturi pentru Hănescu), meciul de handbal feminin cu Spania la Campionatul Mondial din China (golul victoriei Spaniei a fost primit în ultima secundă)

Cea mai gustoasă experienţă: Mărul din grădina Irinei (savurat în săptămîna apariţiei interviului lui Vlad Mixich cu Anca aka viaţalaţară - de citit aici)

Cea mai plăcută revenire pe micul ecran: serialul Arabela, pe TVR 2, cu parfum de copilărie

Cea mai aromată experienţă: gătitul

Cel mai atipic profesor: Cristian Lupşa (vezi aici producţiile elevilor săi)

Cel mai drag performance live: Cvartet pentru o lavaliera (noi spectacole, după cele din 2008) de Vava Ştefănescu.


PS: Inventarul anului 2009 şi / sau visele voastre pe 2010 le aşteptăm la [email protected] (în word, cu diacritice). Unele dintre cele primite vor fi publicate pe LiterNet.

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri & Retrospective

Publicitate

Sus