Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Antologia GRANTA - Cei mai buni tineri romancieri americani


Ian Jack, traducere de Livia Szász

03.02.2010
Editura Leda
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Antologia GRANTA - Cei mai buni tineri romancieri americani
Editura Leda, 2009



*****

Intro

"O listă care stabileşte agenda literară pentru o întreagă generaţie." (Observer)

În urmă cu aproximativ zece ani, prestigioasa revistă Granta dedica un număr întreg noii literaturi scrise de douăzeci de autori pe care îi considera Cei mai buni tineri romancieri americani. Selecţia juriului Granta îi includea pe Sherman Alexie, Edwidge Danticat, Jeffrey Eugenides, Jonathan Franzen şi Lorrie Moore.

Care sunt corespondenţii lor - ca talent şi realizări - din ziua de azi?

Pe parcursul unui an de zile, un juriu format din şase persoane a citit, a evaluat, a deliberat, iar în cele din urmă a ales douăzeci şi unu de autori, toţi sub vârsta de treizeci şi cinci de ani.

Volumul de faţă este dedicat creaţiilor lor - o radiografie sugestivă a noii generaţii de scriitori care fac literatura americană de azi şi care demonstrează, pe lângă explozia de talent, ce preocupă şi inspiră imaginaţia Americii moderne.


Cei mai buni tineri romancieri americani
Daniel Alarcón, Kevin Brockmeier, Judy Budnitz, Christopher Coake, Anthony Doerr, Jonathan Safran Foer, Nell Freudenberger, Olga Grushin, Dara Horn, Gabe Hudson, Uzodinma Iweala, Nicole Krauss, Rattawut Lapcharoensap, Yiyun Li, Maile Meloy, ZZ Packer, Jess Row, Karen Russell, Akhil Sharma, Gary Shteyngart, John Wray

Traducători:
Cornelia Bucur, Ondine-Cristina Dascăliţa, Mihnea Gafiţa, Irina Horea, Irina Negrea, Radu Paraschivescu, Livia Szász, Irina Vainovski-Mihai, Nadine Vlădescu.


Introducere
Când Granta a publicat prima selecţie a Celor mai buni tineri romancieri în 1983, cuvintele "tineri" şi "romancieri" reprezentau o combinaţie neobişnuită. În Marea Britanie, puţini erau cei care alăturau literatura serioasă şi tinereţea. Lumea editorială era percepută ca aparţinând oamenilor maturi, chiar vârstnici. Caricaturiştii îi înfăţişau pe editori ca pe nişte bărbaţi în costume de tweed, cu vestă, fumând pipă, iar figura tipică a romancierului de succes era a unui proprietar bine chivernisit din Hampstead, Oxford, sau a unui paroh de ţară. Mulţi dintre scriitori nu corespundeau însă acestei imagini-ediţia din 1983 a Celor mai buni tineri romancieri britanici saluta o generaţie care îi includea pe Rushdie, MartinAmis, Ishiguro şi McEwan -, deoarece numai în lumea muzicii sau a modei tinereţea putea fi luată ca o recomandare absolută, ca o calitate demnă de a fi afişată. Faptul că în ediţia Granta din 1983 definiţia tânărului romancier viza un scriitor sub patruzeci de ani era poate şi o marcă a conservatorismului lumii editoriale.

Am respectat această regulă în următorii douăzeci de ani. Cei mai buni tineri romancieri britanici din 1993 şi 2003 şi prima ediţie a Celor mai buni tineri romancieri americani din 1996 au luat vârsta de patruzeci de ani ca limită maximă. Pentru această a doua ediţie a Celor mai buni tineri romancieri americani am redus acest prag cu cinci ani - toţi cei incluşi în acest număr născându-se după 1970, iar cel mai vârstnic dintre ei împlinind treizeci şi cinci în 2006. Ne-am gândit că, având în vedere tendinţa actuală de a scrie (şi a publica) literatură mai devreme (tot mai mult aceasta pare să devină o opţiune în alegerea carierei pentru americanii aflaţi la vârsta de douăzeci de ani, care se înscriu la universităţi pentru a învăţa acest meşteşug), autorii de azi au, cel puţin în teorie, un avans în comparaţie cu predecesorii lor şi ar trebui să scrie mai bine, mai rapid. De asemenea, ne-am gândit că dacă am fi păstrat limita de patruzeci de ani, mai mulţi scriitori deja cuprinşi în selecţia din 1996 (Sherman Alexie, ElizabethMcCracken, Edwidge Danticat) ar fi trebuit, poate, să fie incluşi din nou, iar selecţia altora, cu vârste între treizeci şi cinci şi patruzeci de ani (Dave Eggers şi Jhumpa Lahiri, de exemplu) ar da selecţiei un aer instituţionalizat sau de déjà-vu prea marcat.

Am făcut încă o modificare. În 1966, jurizarea se făcea într-un sistem piramidal, cinci comisii de evaluare regionale citeau şi triau scrierile autorilor care trăiau în regiunea respectivă - Vest, Vestul Mijlociu, Sud, Mid-Atlantic şi Noua Anglie -, iar apoi trimiteau selecţiile juriului naţional, astfel că lista finală compusă din douăzeci de nume era aleasă dintr-un număr de cincizeci şi doi de scriitori şi nu din câteva sute. M-am alăturat acestui demers cu întârziere, în calitate de membru al juriului naţional şi editor recent desemnat al revistei Granta, şi, pentru motive de neînţeles pentru mine, membrilor juriului naţional nu li s-au propus câţiva scriitori care cu siguranţă (şi nu doar din perspectiva ulterioară) ar fi trebuit să se regăsească pe lista scurtă. Unde erau Nicholson Baker, David Foster Wallace, Michael Chabon, Richard Powers, Donna Tartt? Absenţi: neluaţi în considerare de alţii. De data aceasta, am decis că toate greşelile ne vor aparţine - că nu vom mandata nicio operaţiune unor jurii care aveau Dumnezeu ştie ce de împărţit prin California sau Kansas. Granta a solicitat propunerile la începutul anului 2006 şi a primit aproape două sute de cărţi şi manuscrise de la edituri şi agenţi literari. Editorii de la Granta le-au citit pe toate, chiar dacă nu întotdeauna în întregime pe fiecare, iar la sfârşitul primăverii aveau elementele unei liste scurte, care, cu câteva adăugiri ulterioare, includea şaptezeci şi cinci de autori. Evaluatorii aveau dreptul să solicite cărţi ale oricărui scriitor care fusese eliminat de pe lista scurtă şi să îl reincludă pentru a fi luat în considerare, sau să propună un scriitor pe care din întâmplare îl omisesem cu totul. Unul sau doi au făcut acest lucru. Juriul era compus din şase membri: A.M.Homes şi Edmund White, romancieri şi autori de memorii; Sigrid Rausing, editorul revistei Granta; Meghan O'Rourke, redactor cultural la Slate; Paul Yamazak de la librăria City Lights din San Francisco; şi eu ca preşedinte. Am citit toată primăvara şi vara, până târziu în toamnă.

Care era tabloul tinerei literaturi americane emergente? Aş spune unul foarte diferit de prima experienţă din 1996. În anul acela, Robert Stone, unul dintre colegii mei din juriu, scria că "o căutare aproape obsesivă a «autenticităţii» şi o idilă narodnicistă cu pământul şi oamenii obişnuiţi" erau încă evidente în operele tinerilor scriitori, în ciuda faptului că mulţi dintre ei erau locuitori ai suburbiilor. (Sau poate tocmai de aceea; după cum scria Stone, "scriitorii de descendenţă europeană puteau fi descrişi ca post-etnici şi post-regionali, cu alte cuvinte dincolo de forţele care au inspirat mare parte a literaturii americane în trecut. Conştienţi de această pierdere, ei scriu în căutarea ei." O modalitate mai brutală şi mai puţin corectă de a exprima acest lucru ar fi să spunem că scriitorii scriau despre parcuri de rulote având prea puţin experienţa traiului în aceste locuri, şi că influenţa lui Raymond Carver şi a realismului apăsa asupra şcolilor de creative writing.

Cu tot voyeurismul său subiacent, acel interes pentru clasele sociale a intrat în declin. Cu câţiva ani în urmă, Zadie Smith nota într-o introducere la o antologie de povestiri semnate de tineri americani (The Burned Children of America, 2003) că tonul lor putea fi rezumat printr-un singur cuvânt - "trist" - şi că "teama de moarte şi de publicitate" erau două preocupări majore. Lucrurile par să mai fi evoluat, cel puţin în ceea ce priveşte moartea. Poveste după poveste, roman după roman, aceasta apărea cu gluga şi coasa, câteodată pe neaşteptate într-un accident de maşină, dar cel mai adesea în lungul preludiu al cancerului sau al nebuniei. Existau morţii, exista amintirea morţilor, şi uneori existau şi cei de după moarte, cei care supravieţuiau în Viaţa de Apoi. "De ce atâta tristeţe, oameni buni?" se întreba Zadie Smith. Explicaţia cea mai la îndemână ar fi 11 Septembrie sau chiar trezirea conştiinţei umanităţii în faţa apocalipsei ecologice - sau, o motivaţie mai trivială, literatura scrisă pe urma altor opere literare, vezi cazul succesului timpuriu al romanului The Lovely Bones (titlul în lb. rom., Minunatele oase) de Alice Sebold. Nu ştiu care este motivul. Moartea este o preocupare la ambele capete ale vieţii, printre copii, care încă nu au învăţat să o ignore, şi printre adulţi, pe care vârsta sau starea sănătăţii îi aduce mai aproape de acest moment inexorabil. În societăţile prospere, care nu sunt sfâşiate de conflicte civile, de obicei pare să fie cea mai îndepărtată pentru cei cu vârstele cuprinse, să zicem, între cincisprezece şi cincizeci de ani. Dar multe dintre cărţile noastre scrise de scriitori din această grupă de vârstă erau pătrunse de un sentiment al pierderii şi de credinţa că prezentul nu este nemuritor. Citindu-le, mi-am amintit de explozia de spiritism şi de table Ouija care a urmat Primului Război Mondial, sau de straniul film al lui Powell şi Pressburger A Matter of Life and Death (titlul în lb. rom., Drumul spre stele), care încerca să îi consoleze pe cei rămaşi în suferinţă după cel de-al Doilea.

Totodată, acestea dădeau impresia că America este o ţară foarte nesigură. Poate că, de fapt, asta şi au ajuns să fie Statele Unite în perioada recentă, dar ficţiunea rareori prinde din urmă realitatea atât de rapid. Condiţia de a fi doar un american, mai ales când nu te afli în America, a declanşat o anxietate interesantă în cazul mai multor scriitori (de exemplu, Tom Bissell şi Tony D'Souza). Tot aşa cum America numai este atât de încrezătoare, literatura americană numai este nici ea atât de confortabil autonomă, după cum au remarcat prompt alţi critici.Meghan O'Rourke scria: "Am fost surprinsă să constat cât de mult scriitorii americani priveau spre exterior... Există acum sentimentul că a fi scriitor american de ficţiune înseamnă să fii preocupat de locul Americii în lume - şi de al lumii în America. Dacă în trecut literatura americană era preocupată de restul lumii încercând să îl asimileze, astăzi această preocupare ia forma unei deplasări în afară, pentru a atinge această ţintă." Edmund White nota: "ceea ce poate fi numit romanul de tip Peace Corps, având ca temă întâlnirea tânărului american privilegiat cu lumea în curs de dezvoltare. Adesea idealismul lui este greu pus la încercare de către insurgenţi cinici sau de către străini mai săraci, dar cu o experienţă mai bogată."

Toţi am căzut de acord asupra unui lucru: etnicitatea, migraţia şi "străinătatea" au înlocuit clasele sociale ca sursă de tensiune în ciuda faptului, după cum remarca O'Rourke, că decalajul dintre cei bogaţi şi cei săraci este mai mare ca niciodată. "În America, orice analiză a apartenenţei de clasă este interzisă", spune White. "Ca şi cum conflictul sau alienarea pe care le propune, să zicem, romanul britanic prin întâlnirile cu membrii altor clase aflate mai jos pe ierarhia socială ar fi înlocuite în America prin contrastele dintre cultura lumii avansate şi cea a lumii a treia." Dar adevărul este că mare parte din ceea ce am considerat a fi cele mai interesante scrieri veneau din rândurile celor mai recenţi imigranţi ai Americii. În acest volum, o treime din autori s-au născut sau au copilărit în alte ţări, inclusiv în Rusia, China, Peru, India, Nigeria şi Thailanda. (Volumul din 1996 nu conţinea decât un singur astfel de caz.) Avem de-a face cu o varietate extraordinară, deşi, dacă o examinăm prin prisma apartenenţei de clasă, această varietate este mai redusă. Din selecţia Celor mai buni tineri romancieri britanici din 2003, şaizeci la sută dintre autori urmaseră cursurile universităţilor Oxford şi Cambridge. Cei care se aşteptau ca producţia literară să aibă o bază socială mai largă în Statele Unite vor fi dezamăgiţi. Cel puţin paisprezece din cei douăzeci şi unu de scriitori incluşi în Cei mai buni tineri romancieri americani au studiat la universităţi din Ivy League sau la altele de acelaşi calibru, ca reputaţie şi costuri, cum ar fi Stanford şi Oberlin. După cum spunea O'Rourke, explicând absenţa temei diviziunii sociale, "există încă mult prea mulţi tineri scriitori talentaţi care nu au independenţa financiară necesară şi nu pot găsi mijloacele de a-şi face auzită vocea".

Aproape toţi scriitorii selectaţi (sau neselectaţi) de noi au urmat cursurile unor şcoli de creative writing, patru dintre ei la Iowa. S-a scris mult despre "fabrica de literatură" şi despre "producţia industrială"- chiar şi eu, la rândul meu, am scris destul demult. Unul dintre rezultatele acestor şcoli este numărul foarte mare de povestiri; la Londra, Granta primeşte câteva zeci prin poşta americană în fiecare săptămână. Majoritatea nu sunt foarte interesante, dar câteva sunt bune, şi ele dezmint ideea exprimată recent de un critic american, Elif Batuman, cum că "povestirea americană este un gen mort, perpetuat în mod nefiresc". Citind propunerile, părerea noastră a fost că multe culegeri de povestiri meritau cel puţin tot atâta atenţie ca şi romanele, că exista multă viaţă şi subtilitate psihologică în ele, şi că deseori, dat fiind structura lor unitară în privinţa personajelor şi a locului de desfăşurare a acţiunii, erau foarte asemănătoare unor romane. Aceasta explică decizia noastră de a extinde numărul scriitorilor cuprinşi în volum de la douăzeci la douăzeci şi unu, şi de asemenea includerea unor autori (şapte) care urmează de-abia acum să publice un roman.

Ne-am întâlnit pentru a definitiva selecţia într-un hotel din New York pe la sfârşitul lunii octombrie. Întâlnirea a durat o zi întreagă, s-au vehiculat nume, niciunul dintre noi nu a reuşit să-şi impună punctul de vedere, toţi am avut dezamăgiri. Ed White a regretat omisiunea lui Benjamin Kunkel ("Romanul lui, Indecision, era o operă fabuloasă, plină de fantezie"),Meghan O'Rourke a fost întristată că Dean Bakapoulos nu a întrunit voturile tuturor ("Please Don't Come Back from the Moon este, într-adevăr, un portret incisiv şi lucid al graniţelor sociale în America"). Paul Yamazaki a avut păreri de rău pentru Sarah Shun-Lien Bynum şi "foarte strania" ei carte Madeleine Is Sleeping. Eu am deplâns lipsa lui Nick Arvin, Benjamin Markovits, Julie Orringer şi, mai ales, a lui Joshua Ferris, al cărui prim roman, Then We Came to the End, m-a surprins cu o relatare strălucită a disperărilor legate de viaţa de la locul de muncă, având totodată acea calitate unică printre toţi aceşti scriitori de a mă face să râd adesea cu voce tare.

Nici un demers de acest tip nu poate oferi o selecţie care să se apropie de o judecată finală. Aceasta rămâne în sarcina posterităţii, dacă există aşa ceva. Între timp, iată în paginile care urmează portretul nostru provizoriu şi parţial al celor care erau tineri şi făceau literatură bună în America în primii ani ai secolului XXI. Aş dori să mulţumesc tuturor membrilor juriului, editorilor, agenţilor literari şi, desigur, scriitorilor care au făcut acest lucru posibil.


(Ian Jack, ianuarie 2007,
traducere de Livia Szász)


Volumul cuprinde următoarele texte:


Regele este întotdeauna deasupra oamenilor de Daniel Alarcón
Traducere de Irina Horea

Papagalii de Kevin Brockmeier
Traducere de Irina Negrea

Reclamaţia de Judy Budnitz
Traducere de Irina Horea

Pentru prima oară de Christopher Coake
Traducere de Ondine-Cristina Dascăliţa

Procreaţi, generaţi de Anthony Doerr
Traducere de Mihnea Gafiţa

Cameră după cameră de Jonathan Safran Foer
Traducere de Irina Negrea

Unde Estul întâlneşte Vestul de Nell Freudenberger
Traducere de Irina Vainovski-Mihai

Exil de Olga Grushin
Traducere de Ondine-Cristina Dascăliţa

Paştele evreiesc la New Orleans de Dara Horn
Traducere de Nadine Vlădescu

Treabă de meseriaş de Gabe Hudson
Traducere de Irina Horea

Dans cadaveric de Uzodinma Iweala
Traducere de Mihnea Gafiţa

Pictoriţa mea de Nicole Krauss
Traducere de Irina Negrea

Valeţi de Rattawut Lapcharoensap
Traducere de Ondine-Cristina Dascăliţa

Case în flăcări de Yiyun Li
Traducere de Nadine Vlădescu

O Tannenbaum de Maile Meloy
Traducere de Irina Vainovski-Mihai

Cavaleriştii de ZZ Packer
Traducere de Cornelia Bucur

Răspunsul de Jess Row
Traducere de Radu Paraschivescu

Grajdul de la sfârşitul mandatului nostru de Karen Russell
Traducere de Irina Negrea

Mamă şi fiu de Akhil Sharma
Traducere de Irina Horea

Din jurnalele lui Lenny Abramov de Gary Shteyngart
Traducere de Nadine Vlădescu

În tunel de John Wray
Traducere de Cornelia Bucur.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer