Padre, fetiţa şi îngerii

Sîmbătă, 13 decembrie 2003

Ieri am aflat că Padre îşi sperie fetiţa mai mare cu un înger. O sperie, vorba vine. Îngerul cu care Padre a populat imaginaţia Paraschivei este de treabă, în general. Veghează. O apără, o însoţeşte la fiecare mişcare. O singură problemă are îngerul ăsta: e pîrîcios. Nu-şi poate ţine gura în faţa lui Padre. Îi spune, de exemplu, cînd fetiţa lui din clasa întîi nu-şi face tema pentru acasă cu seriozitate. Sau, atunci cînd Para interpretează o partitură învăţată la lecţiile de pian, Padre îi zice că aia e o melodie pe care îngerul dansează.

La o şedinţă cu părinţii, învăţătoarea s-a plîns că Para se întoarce la bancă şi vorbeşte în timpul orei. Povestea lui Padre: "Să vezi, tată, ce-am păţit azi. Lucram eu liniştit la serviciu şi deodată bate cineva la uşă. Intră, cine crezi?! Îngerul tău. A căzut o dată cu ploaia (aici trebuie să recunoaştem că Padre l-a citit pe Marquez). Îi dau eu un ceai şi îl întreb ce mai face, ce mai ştie de tine. Păi, ce să ştiu? Uite, cînd mai zbor pe la fereastra şcolii, o văd pe Para cum se întoarce la bancă şi vorbeşte în timpul orei. Fetiţa este, evident, uluită de omniscienţa îngerului."

Am rîs cu Padre. La cît e Para de isteaţă, nu m-aş mira ca, în scurt timp, să-şi ia tatăl deoparte: "Bătrîne, eu te-am lăsat o vreme, poate îţi bagi minţile în cap. M-am tot jenat să-ţi spun, dar în chestia asta cu îngerul îţi cam lipseşte o doagă."

Pe mine, bunica chiar mă speria cu îngerii. Cu cei pictaţi în interiorul bisericii. Ochi holbaţi, capete înaripate. Cum să nu-ţi fie frică?! E trecut de 2 noaptea. Ascult jazz pe Mezzo. Afară - ce mai iarnă! - plouă. Sper să nu mă sperie nici un înger.