Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Despre noi. Şi lucrurile care contează

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Nomadiada (partea a II-a)


Toma Nicolau

11.10.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ne-am făcut simţită prezenţa în Ungaria şi Austria. La Viena am parcat autocarul în faţa Operei. Poate n-aţi prins de prima dată: în faţa Operei, pe trotuar, claxonând turiştii asiatici cu aparatele foto cât ei de mari. Ar fi fost locul de parcare perfect dacă n-ar fi apărut doi poliţişti călăre. Săracii. După expresia feţei, nu se mai întâlniseră niciodată cu o asemenea situaţie. Păstrând proporţiile: vă imaginaţi cum ar arăta un autocar în Piaţa Sfatului din Braşov parcat pe locurile unde porumbeii ciugulesc firmituri? Şi nu orice fel de autocar. Unul din care coborau puştani gălăgioşi în şlapi.

Nea Costică era şoferul standard. Cămaşă albă cu mâneci scurte, un pic transparentă, cât să se vadă maioul de bumbac pe dedesubt. Pantaloni de stofă, de acel vernil tipic fabricat în întreprinderile muncii de la noi. Pantofi negri cu găurele, toc fals şi ciorapi albi. A fost cam dezamăgit după ce puntea maşinii pe care o avea în gestiune a atins bordura prea înaltă a aleii din faţa Operei din Viena, Austria. Al naibii burghezii ăştia, pe Mozart oare nu l-o fi deranjat la caleaşcă?

Au urmat nemţii.

Intraţi în Germania, am găsit o pajişte liniştită la periferia unui sătuc din acela de care vezi într-o reclamă la bere şi cârnaţi. Am crezut că nu deranjăm pe nimeni şi am stabilit tabăra pe iarbă, lângă un pârau care urma să ne devină duş. Că ne-am spălat cu şampon în el n-are rost să povestesc.

Am invadat cârciuma locală cu sete mare astfel terminând cele două butoiaşe de bere pe care cuplul de bătrânei simpatici din spatele tejghelei şi le calculaseră pentru cel puţin o săptămâna de clientelă. Lumea se uita la noi ca-ntr-un western în care un străin de-al locului trece pragul barului plin cu pungaşi.

Spre lăsarea serii, în tabăra noastră s-a pus de-un v-aţi ascunselea. Iarba înaltă era perfectă pentru piteli pe burtă. Ne distram atât de tare încât a observat şi profesorul şi s-a băgat la joc. N-a îndrăznit să se tăvălească prin stufăriş şi a ales compartimentul de bagaje al autocarului. A fost găsit primul, dar n-a-ndrăznit nimeni să-l pună să ne caute.

În toiul dimineţii, un echipaj de poliţie, urmând cărarea de iarbă culcată făcută de roţile autocarului lui Nea Costică, a venit agale încercând pe cât posibil să nu-şi îndoaie bara din faţă prin denivelările sălbăticiei în care campasem. Cum ne obişnuisem deja să punem oamenii legii în situaţii inedite, rugămintea lor a venit cu un zâmbet deloc nemţesc. Ne-au escortat până la ieşirea din localitate, iar nomazii şi-au continuat migrarea.

Singurele suveniruri pe care le-am lăsat în acea pajişte erau, vă asigur, biodegradabile.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer