20.07.2011
Ziarul de duminică, octombrie 2010
Karen Maitland
Călătoria mincinoşilor
Editura Leda, 2010
Traducere din limba engleză de Luana Schidu


Citiţi un fragment din această carte.

*****
 

Ciumă, rune şi-o călătorie sumbră
 

Vă mai amintiţi poezioare pe care se articulează acţiunea romanului Zece negri mititei de Agatha Christie, cu succesiunea crimelor? Un joc narativ mizând nu doar pe suspans, ci şi pe mister, face şi Karen Maitland în Călătoria mincinoşilor: de Sfântul Ioan 1348, ciuma îşi vesteşte prezenţa în Anglia, iar nouă inşi se întovărăşesc ca să pornească spre ţinuturi neatinse de "morte bleu", ca să se salveze, dar caravana şi periplul lor încep să semene cu o cursă în continuă mişcare ce-i ţine captivi şi sortiţi morţii unul câte unul.

Relatarea călătoriei o face neguţătorul care ajunge să conducă mica adunătură de călători pe drumuri, poposind în sate şi hanuri, atenţi la zvonurile ce vin dinspre porturi şi hotare. Abia înjghebată "Compania", că şi încep necazurile: oamenii îi privesc cu suspiciune şi prudenţă pe călători, caută vinovaţi pentru molima ce s-a abătut asupra ţării, iar cei mai la îndemână pentru mentalul colectiv tulburat de pericolul morţii sunt vampirii şi evreii, tot ce percep ca diferit şi străin de felul lor de a fi.
 
Cei nouă călători compun un mozaic ciudat, fiecare are un anume dar cu care agoniseşte câştigul: neguţătorul vinde relicve cu mare pricepere, Zophiel uimeşte cu scamatoriile lui, Pleasance tămăduieşte cu ştiinţa ierburilor, Osmond îşi dovedeşte talentul de pictor, fiind însoţit de Adela, soţia lui însărcinată, cei doi menestreli - Rodrigo şi Joffre îşi probează arta muzicii, primul ca maestru, al doilea ca ucenic peste măsură de înzestrat, iar Cygnus - băiatul lebădă are har de povestitor, pe când strania copilă Narigorm poate ghici viitorul în rune.
 
Pe rând, călătorii îşi dezvăluie darul pe care îl au sau experienţa esenţială într-o povestire ce explică o alegere, o pasiune ori chiar întregul destin. Toţi cei nouă călători se dovedesc a fi oameni-povestiri, relatările se pot citi ca naraţiuni înrămate, cu teme şi subiecte alese dintr-un fond arhaic, ori reinventând basme cunoscute. Pleasance povesteşte cum a ajuns să primească un chihlimbar fabulos după ce a moşit o lupoaică-demon, pe când Cygnus - povestitor profesionist îşi seduce ascultătorii, Osmond şi Adela amestecă în relatarea lor detalii concrete şi fapte miraculoase, Zophiel şi Rodrigo vorbesc despre felul în care şi-au împlinit ori pierdut vocaţia.
 
Pe măsură ce se încheagă grupul de călători, se ivesc conflicte şi nemulţumiri, până când îşi dau seama că indiferent că poposesc în târguri sau pe câmp, au ca însoţitor depărtat şi ameninţător un lup ale cărui urlete ajung să-i terorizeze. Tensiunea o provoacă profeţiile făcute de Narigorm şi ele se împlinesc de fiecare dată, oricât s-ar strădui cu toţii să le ignore ori să le sfideze. Aceasta pentru că fiecare călător duce un secret cu el, îl ascunde cu multă prudenţă.
 
Şi totul se întâmplă pentru că nimeni nu este ce pare, adevărata identitate şi-o ascunde fiecare cu multe precauţii, nu doar pentru că trecutul cuprinde experienţe traumatizante pe care le-ar dori uitate, ci mai ales pentru potenţialul de a-i distruge dacă ar fi dezvăluit. Toţi cei nouă călători sunt mari mincinoşi, dar la un moment dat se trădează ori, ca să supravieţuiască, se văd obligaţi să mărturisească în faţa celorlalţi adevărul incomod sau foarte ruşinos despre ei înşişi.
 
Karen Maitland s-a ambiţionat să scrie un roman istoric serios, înfăţişând o lume plină de superstiţii, trăind într-o atmosferă apăsătoare, în care presiunea credinţei creştine sporeşte prin tensiunea subterană dată de practicile vechi, păgâne, cum o dovedesc fascinaţia ce o exercită deopotrivă relicvele şi ghicitul viitorului în rune. A doua miză ar fi o replică dată peste timp romanului Zece negri mititei care a depăşit suta de milioane de exemplare ca tiraj, apelând la alte convenţii care creează teroare şi mister. A treia, arta narativă, care a determinat apropieri de Boccaccio, Chaucer şi Tolkien.
 
Dar miză ascunsă mi se pare cea mai interesantă, ea dă profunzime romanului: psihologia indivizilor, a grupului şi a societăţii în care trăiesc, prin care explică întâmplările ce ţin de zona magică a runelor. Cititorul va afla treptat că forţa runelor nu stă în ele însele, ci în mintea celui ce le manipulează ori se lasă manipulat de ele, că energia psihică are putere mai mare decât orice...
 

0 comentarii

Publicitate

Sus