Câteva gânduri şi prefaţă la Misticism şi logică

Citiţi un fragment din această carte.


Bertrand Russell (18 mai 1872 - 2 februarie 1970) a fost un filosof şi logician britanic. Este considerat unul dintre întemeietorii filosofiei analitice, alături de Gottlob Frege şi Ludwig Wittgenstein. Împreună cu A.N. Whitehead, a scris Principia Mathematica, o încercare de a întemeia matematica pe logică, orientare marcantă în filosofia secolului XX. În 1950, a primit Premiul Nobel pentru Literatură, "ca recunoaştere a scrierilor sale diverse şi semnificative, în care apără idealurile umanitare şi libertatea de gândire". Opera lui acoperă aproape toate domeniile filosofiei, cu excepţia esteticii. A scris enorm şi s-a implicat activ în problemele societăţii, ajungând chiar să fie închis şi să îi fie interzis accesul la catedră din acest motiv.

Unul dintre aspectele care au generat nenumărate controverse în jurul numelui său este poziţia în ceea ce priveşte existenţa lui Dumnezeu. Russell însuşi a declarat că este greu să se numească agnostic sau ateu. Într-una dintre discuţiile purtate spre sfârşitul vieţii explică această dificultate prin imposibilitatea de a oferi un argument decisiv pentru inexistenţa lui Dumnezeu, deşi crede în Dumnezeu tot atât de mult cum crede în zeii Greciei antice.

Bibliografie selectivă: Principia Mathematica (1910-1913), On Denoting (1905), Problemele filosofiei (1912), Our Knowledge of the External World as a Field for Scientific Method in Philosophy (1914), The Analysis of Mind (1921), What I Believe (1925), Why I Am Not a Christian (1927), The Conquest of Happiness (1930), The Scientific Outlook (1931), Istoria filosofiei occidentale (1945), Common Sense and Nuclear Warfare (1959), My Philosophical Development (1959), Essays in Skepticism (1963), Russell's Peace Appeals (1967).


Al treilea conte de Russell, Bertrand Arthur William (1872-1970) a fost un om al epocii lui. În răspăr cu apartenenţa sa la casta aristocraţiei britanice, Bertrand Russell a îmbrăţişat idei socialiste, a participat la mitinguri de protest şi a iniţiat Tribunalul Moral Sartre-Russell pentru a condamna atrocităţile comise de armata americană în timpul războiului din Vietnam. Filosof, logician, matematician, epistemolog şi moralist, Russell a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru literatură în 1950. Atitudinea constant umanistă şi pro-libertară face din autorul celebrului tratat Principia Mathematica (scris alături de A.N. Whitehead) un adversar neîmblânzit al oricărei forme de religie. Gânditorul britanic vedea în sistemele religioase metode de practicare a cruzimii şi de menţinere a fricii şi ignoranţei în rândul oamenilor simpli.

Lucrarea din 1918, Misticism şi logică, porneşte de încercarea de a oferi răspuns unor interogaţii fundamentale:
1. Care dintre cele două modalităţi de cunoaştere, raţiunea şi intuiţia, este superioară - dacă există superioritate în acest caz?
2. Pluralitatea şi diviziunea sînt integral iluzorii?
3. Se poate vorbi despre o irealitate a timpului?
4. Cărui tip de realitate aparţin binele şi răul?

Răspunzând cu rigoare filosofică şi coerenţă logică acestor întrebări, Bertrand Russell desfide misticismul integral, dogmatic şi pretins transcendent, dar reţine ca pozitivă particulara experienţă a iluminării mistice, care se bizuie pe o înţelepciune a simţirii demnă să devină atitudine existenţială, fără însă a fi transformată în crez de viaţă.
Potrivit filosofului britanic, misticismul se defineşte prin:
1. o cunoaştere intuitivă, directă şi instantanee a esenţei aflate dincolo de realitatea empirică şi iluzorie;
2. credinţa în unitatea tuturor celor existente (negarea diviziunii);
3. postularea caracterului iluzoriu al timpului (dacă totul este unitar, atunci nu există nici trecut, prezent sau viitor);
4. negarea realităţii răului, ce ar ţine de lumea decăzută şi divizată, guvernată de senzaţii şi experienţă.

(Valentin Protopopescu)

Eseurile din acest volum au fost scrise şi publicate în diferite perioade, iar mulţumirile mele se îndreaptă către editorii dinainte pentru permisiunea de a le retipări.

Eseul "Misticism şi logică" a apărut în Hibbert Journal din iulie, 1914. "Locul ştiinţei într-o educaţie liberală" a apărut în două numere din The New Statesman, 24 şi 31 mai, 1913. "Cultul omului liber" şi "Studiul matematicii" au fost incluse într-o colecţie anterioară (care nu mai apare acum), Eseuri filosofice, publicate şi de Longmans, Green&Co. Ambele au fost scrise în 1902; primul a apărut iniţial în Independent Review din 1903, al doilea în New Quarterly, noiembrie, 1907. În etica teoretică, poziţia susţinută în "Cultul omului liber" nu este identică cu cea pe care o am în prezent: mă simt mai puţin convins acum decât atunci cu privire la obiectivitatea binelui şi răului. Dar atitudinea generală faţă de viaţă care este sugerată în acel eseu încă mi se pare, în general, cea care trebuie adoptată în vremuri tensionate şi dificile de către cei ce nu au credinţe religioase dogmatice, dacă se doreşte evitarea înfrângerii interioare.

Eseul "Matematica şi matematicienii" a fost scris în 1901 şi a apărut într-o revistă americană, The International Monthly, cu titlul "O lucrare recentă de filosofia matematicii". Unele puncte din acest eseu trebuie modificate din punctul de vedere al lucrărilor târzii. Acestea sunt indicate în notele de subsol. Tonul acestui eseu se explică parţial prin faptul că editorul mi-a cerut să fac articolul "cât mai romantic cu putinţă".

Toate eseurile de mai sus sunt de popularizare, dar cele care urmează sunt întrucâtva mai tehnice. "Despre metoda ştiinţifică în filozofie" a fost prelegerea despre Herbert Spencer, ţinută la Oxford în 1914, şi a fost publicată de Clarendon Press, care mi-a permis cu gentileţe să o includ în această colecţie. "Constituenţii ultimi ai materiei" este o scrisoare adresată Societăţii Filosofice din Manchester la începutul anului 1915 şi publicată în Monist, în luna iulie a acelui an. Eseul "Relaţia datelor senzoriale cu fizica" a fost scris în ianuarie, 1914, şi a apărut în numărul 4 al volumului Scientia din acel an, o Revistă internaţională de sinteză ştiinţifică, editată de Eugenio Rignano, publicată lunar de Wiliams and Norgate în Londra, de Nicola Zanichelli în Bologna şi de Félix Alcan în Paris. Eseul "Despre noţiunea de cauză" a fost o scrisoare adresată Societăţii Aristotelice în noiembrie, 1912, şi a fost publicată în Preliminariile lor pentru perioada 1912-1913. "Cunoaştere directă şi cunoaştere prin descriere" a fost, de asemenea, un articol citit în faţa Societăţii Aristotelice şi publicat în Preliminariile lor pentru anii 1910-1911.

(Bertrand Russell, Londra, 1917)