Ionuţ Chiva
instituţia moartă a poştei
Editura Casa de pariuri literare, 2011


 

Citiţi prefaţa acestei cărţi.

 

*****
Prezentare autor
 
ionuţ chiva
născut 1978
făcut liceu arhitectură
făcut facultate litere
publicat roman picar interesant 69 - 2004, Editura Polirom
lucrat corector la ziar, apoi ziarist, în prezent traducător
plecat decembrie 2009
publicat volum poezii cronologic interesant instituţia moartă a poştei - 2011, Editura Casa de pariuri literare
plăcut animalele, cîinii
plăcut ţări terminale, belgia
 
*****
Fragment

unter den linden

ce am vrut noi,
noaptea în troleele cu becuri verzi
legănîndu-se bete printre maluri de zăpadă jegoasă,
am vrut să dansăm singuri şi să ne facem scandalul.
dar ne-au prins cu băutură de-afară şi
ne-au dat afară.
 
aplecaţi greu peste farfurie în bucătărie
cu nasul în sos cu mîinile înroşite
ce am vrut noi
ştiam că o să vină odată
pînă la urmă n-am aşteptat decît toată viaţa.
 
şi o să vină o să vină
spun ciocanele în fabrică spune nebuna spitalului
vreţi sarea pămîntului şi n-aţi
aşteptat decît toată viaţa.
verzi în costumele noastre de mort degeaba
îi spunem că ce am vrut noi
am vrut să avem o viaţă frumoasă şi
("în finişul ei n-a fost frumoasă")
 
şi o să vină o să vină
unter den linden den linden
spun clopoţeii senili ai memoriei
dar noi, îi spunem sfîntului nostru,
cel al nervilor rupţi de duminică seara,
ce am vrut noi am vrut paşaport
şi un loc pe plajă unde să-ntindem prosopul.
şi n-aţi aşteptat decît toată viaţa.
unter den linden
den linden
clopoţeii senili ai memoriei.
 
***
apuka
 
ştiu şi ştiu şi ştiu
că nimic de la tine şi ştiu că, mă rog,
nu am fost acolo
ştiu că nimic de la tine
mi-e dor, te visez, am ajuns să ştiu şi ştiu şi ştiu
să fiu un bou care trage
vîrsta, redundanţele, supersuferinţele care nu există pentru că munceşti
şi cînd nu munceşti bei bere cu adi sau mai mult singur
bei lapte negru
inconsecvenţele, băutura, şi nu ai ce-i face - vorbeşte şi bagă şi bagă
şi bagă
pentru că nimic n-a fost bine, tata, nimic n-a fost cum am vrut noi
n-au fost uniformele sau au fost
dar acum
viaţa-i o stea satanică de iubire nemăsurată, în şase colţuri
(eszter judit ovidiu ruxandra ciprian adrian),
e luptă de clasă
e gin tonic poziţii asumate, într-un cuvînt - atitudine
o să vină iarna, tata, şi eu tot n-o să am timp, e greu,
dar ţie ţi-e cald acolo, iată, am ajuns şi la asta: tu eşti de ceva timp, acum,
chimie
şi eu te fac
mi-e greu să adorm uneori, alteori te visez şi-mi pare foarte rău
şi tu eşti mort ai murit
muriseşi.
...
scîrba se mulează pe faţa mea
pe măsură ce timpul trece.
şi timpul trece.
merg seara pe stradă n-am făcut nimic dar în capul meu cele mai multe lucruri sînt eroice
umbra mea cum merg seara e mai frumoasă decît david bowie dar sufletul meu e o peşteră plictisitoare
în care nu vezi (cînd mergi în excursie şi-ţi place o fată din clasă şi eşti complexat de un băiat) în care nu vezi nimic.
am anumite expresii faciale care nu vin de la mine.
e scîrba.
ea e de sulf şi creşte geometric cumva dar random (pe măsura ce timpul trece. şi trece.)
şi eu nu mai sînt eu.
şi nu-mi poţi face nimic dacă nu ajungi la miezul tare
al armăturii de obiceiuri şi gîndire leneşă
nu-mi poţi face nimic dacă nu ajungi
la inima mea de adolescent care citea noaptea şi fuma o ţigară la 2 ore
şi se uita de pe balcon la stele.
metalice. ele.
 
***
carne tristă, dragoste porno

am vorbit mult eu şi cu tine
dar niciodată, nici măcar din greşeală
dragoste porno dragoste porno
 
de cele mai multe ori ce am spus
era adecvat situaţiei
dar nici pe colţul gurii
nici măcar nici din greşeală
nici la film nici la petreceri şi
 
te caut goală pe google şi nu te găsesc
te caut pe you tube şi nu eşti
 
într-un film creşteam în provincie şi
toţi intrau la facultate - însă noi nu.
niciodată, noi nu.
oraşul din provincie
în care creşteam era industrial şi biblioteca lui era săracă.
citeam cioran şi toţi intraseră la facultate
şi noi nu.
oraşul avea un bar în care mereu erau rockişti
care ne făceau mereu băutura.
şi alteori în pădure
şi era toamnă tîrziu (reţine, ei intraseră la facultate),
ce să faci la patru după-amiaza,
mari lumînări albe mestecenii fumul din frunze
vîntul prin sălcii
cadavrul de nerecunoscut al unei fetiţe
şi toată scena provinciei.
 
alt film cu noi era "duminică la ora şase"
 
în marele oraş însă am vorbit tot
am citit aceleaşi cărţi şi
cinemateca marelui oraş şi cluburile alternative dar niciodată nici din greşeală
nici măcar
 
ce să fac eu cu toate astea acum? ce să fac cu noir desir cu filmele mute cu ultimul tangou la paris cu subcultura care îşi urlă talentul în mine şi nu mai am ce să-i fac treaba ei ce să fac cu valul asiatic cu elvira popescu cînd niciodată nici măcar din greşeală ce să fac cu dakino
 
cînd deloc niciodată şi - îngrozitor -
mă gîndesc că cineva undeva plăteşte
toate astea: mistificarea persoanei zilele degeaba
paginile mai puţin reuşite ale marilor scriitori
uscăciunea muzica proastă lipsa de educaţie
diferitele neajunsuri bruscările şi
ce mai urmează şi ce mai urmează după aia.
 
***
o pisică albă mă place
 
însă eu.
o pisică îşi dă cu labele peste cap închide puţin ochii
se răstoarnă eu sînt alergic o pisică nu-şi dă seama
că n-am treabă cu ea o pisică lucrează la mine ca proasta în timp ce eu am
altceva de făcut
o pisică se freacă de piciorul meu cînd sînt în vizită
o pisică-i obscenă îşi face de cap eu lucrez
ea îşi lasă urechile pe spate şi sare eu lucrez un cîine şoricar mă linge pe barbă eu lucrez şi
concluziile despre viaţă.
copiii mă plac însă eu. prietenii "ce să facă şi ei". un viţel sare pe picioare ca şi cum n-ar şti ce să facă cu ele o pisică tigrată se poartă cu mine ca şi cum ar fi cîine eu lucrez. frica de ziua de mîine lucrează
eu mă tem de ea şi lucrez. frica de boala mea
sau a apropiaţilor mei lucrează cînd eu lucrez.
un şobolan mic se mişcă întruna
un cîine galben trece pe stradă şi se întoarce
un şobolan mare se mişcă prea greu cînd lucrez
şi prietenii ce să facă şi ei şi de ce sînge de ce
te gîndeşti aşa cînd o femelă castrată de maidanez e îngrozitor de ruptă după mine şi eu lucrez.
am în bibliotecă o grămadă de cărţi scrise foarte frumos
nu-s chiar aşa multe cred că de fapt sînt puţine
mă tot întîlnesc cu lucruri în care nu cred
un căluţ îşi bagă botul sub braţul meu. sînt la ţară. un cîine latră o vacă muge
 
***
vara peroni
 
în bucureşti vara e ceva ce nu vrei neapărat
dar în bucureşti în 2 mii patru
pierdusem rodul şcolii şi-mi apăruse cartea în 2004 vara umblam
la muzeu nimic n-a mai fost ca atunci mi-e şi greu
îmi plăcea eram "liniştit" la muzeu era cel mai răcoare
acolo răzvan nu mă asculta, ci se uita după femei
claudiu nu mă asculta, ci se uita după femei
bogdan, şi, în definitiv, nimeni nu mă asculta ci se uita după femei
 
nu mai ştiu de unde aveam bani
eu n-aveam
claudiu nu prea
răzvan era singurul care muncea şi cine
munceşte greşeşte şi plăteşte
dacă stau să mă gîndesc cam glume de astea puteam rula lejer
pe atunci.
pe atunci aveam relaţii intense şi soft pentru că nu aveam de fapt nimic
în comun. şi eu nu vroiam să avem ceva în comun. vorbeam foarte mult în abstract pe atunci. în vara peroni n-am citit nici o carte.
am împrumutat 2 una de la claudiu şi una de la bădiţa
şi le-am pierdut în noaptea aia. mi-am cerut mii de scuze dar probabil că tot le pare rău. poate că erau cărţi frumoase. acum şi mie îmi pare rău.
 
în vara peroni nu ştiu cum se face dar ne vedeam la 2 zile
şi ne făceam muci dar nu era rău nu vomitam în vara
peroni bădiţa nu se supăra că i-am pierdut cartea
se supăra că am uitat că ne-am dat întîlnire era ceva
nu ştiu cum să zic de parcă nimeni n-avea treabă
 
mie îmi apăruse cartea (îmi dorisem asta aşa de tare îmi făcusem atîtea scenarii)
cred că vorbeam foarte multă literatură
pe atunci
tatăl meu acceptase că nu mai are loc de vorbit în casă
eu şi fratele meu preluaserăm frîiele eu
visam foarte realist şi-mi ziceam că n-am încă tot
între timp mă culcam dimineaţa şi la cinci începeau telefoanele
 
şi de unde atîta lume şi cine sînt eu. trei din cinci se terminau într-o casă
două din cinci scoteau hormonii şi te făceau să te simţi neinvitat
una din 2 lucra pe atîta singurătate că umblai cinci ore vorbind despre cărţi
şi visînd că de-acum te va iubi cineva şi pe tine . de pe la jumătate
vara peroni a lucrat la fel (cămaşa ta filmul acela motoare răzvan claudiu bogdan mitoş)
şi apoi a accelerat şi lucrurile au fost şi mai frumoase şi
mai lejere şi mai aiurea
 
la sfîrşitul verii am cunoscut-o pe iubita mea cu care citeam suplimentul ziarului ziua
un an după aia a murit tatăl meu
claudiu răzvan şi bogdan sînt vara peroni
cred foarte tare ca n-o să mai fie niciodată la fel
s-a dus dracu de disponibilitate
 
***
instituţia moartă a poştei
 
adu-ţi aminte vine piticul
vezi cum mergi zice pisicul negru care a intrat în scară şi care e prost pentru că urcă etaj după etaj dar şi tu urci etaj după etaj şi eşti frica lui şi el urcă disperat şi tu urci pentru că stai la patru şi el urcă şi se ascunde după o plantă din hol şi tu te prefaci că nu-l vezi te uiţi în altă direcţie dar el tot se sperie pentru că e prost şi mai urcă un etaj şi de-acum ţi-e frică ţie pentru că îşi bagă capul printre gratiile de la balustradă şi nu eşti nici tu născut ieri ai mai auzit de animale nebune adu-ţi aminte vine piticul în momente nepotrivite
 
mai ştii întîiul cîntec comunist?
 
adu-ţi aminte cît de rău mirosea poate e bine să începem cu asta încearcă şi gîndeşte-te cît de rău mirosea o sală de clasă şase-şapte ore uneori şase şi alteori şapte pe zi cred că e bine să începem cu asta adu-ţi aminte jocurile sportive din curtea şcolii şi pe urmă adu-ţi aminte că nu era aşa de rău apoi adu-ţi aminte ultraviolenţa şi cît de rău
puteaţi să vă îmbrăcaţi.
 
timpul n-a fost atunci o temă care să te prindă. tu erai cu moartea disperarea sinuciderea solitudinea angoasa moartea solitudinea nietzsche disperarea ăsta era meciul tu pentru că din tot liceul din toată clădirea aia de trei etaje tu erai cel mai deştept cine dracu să fie mai deştept.
 
adu-ţi aminte poate era mai bine să începem cu asta cum e dimineaţa după o mare petrecere cînd toată lumea în afară de baieţii tăi a plecat acasă. adu-ţi aminte nu cum e la cinci, cum e la 11 - mai ales dacă ziua de naştere a fost a unei balanţe cum e la 11 cînd vine toamna sau a venit. cum merge atunci maşina cum are şi tache ceva de zis cum e mai puţin important ce a fost ce contează sînt ca şi la fotbal analizele de după.
 
timpul n-a fost o temă care să te prindă. tu mai mult cu imposibilitatea comunicării şi cu moartea tu cu filosofiile viscerale.
 
adu-ţi aminte că valoarea unei relaţii erotice e mai puternică atunci cînd e "împotriva tuturor". că s-ar putea să fie singura ei valoare. că imaginarul lucra arzător. adu-ţi aminte că băieţii fac compromisuri uriaşe la vîrsta aia cu sufletul lor.
 
mai ştii întîiul cîntec comunist?
 
adu-ţi aminte nu te căca pe tine adu-ţi aminte preferinţa pentru umane gîndeşte bosa pentru limbi adu-ţi aminte viaţa grea de acasă gîndeşte mediul social întreabă-te ultraviolenţa telefoanele lungi pe wc şi uşa întredeschisă din cauza firului ce e cu tine n-o mai freca aiurea gîndeşte vodca mai ieftină decît cola cînd acasă e greu adu-ţi aminte de imaginarul lucrînd arzător nu gîndi rău gîndeşte feeric "mai termină-te" du-te la munte gîndeşte-te puţin adu-ţi aminte
 
că alţii au cîntat la vioară alţii la pian alţii cu filosofiile viscerale alţii la vioară şi cu filosofiile alţii ca tine alţii la pian
 
***
...

e doar o seară greţoasă de vară
m-am tuns singur şi zici că nu e rău
e o seară greţoasă de vară plouă nu plouă e teribil
a trecut vacanţa şcolară
mi-e nasol să te văd aşa arăţi rău
 
dă-mi o băutură foarte tare
dă-mi ceva tare
arăţi aşa rău după vacanţa şcolară
 
de parcă în fine
 
înainte să adorm animale
înainte să mă bag unde nu trebuie
animale
 
(cine ar putea sta cu mine în asta)
 
e doar o seara greţoasă de vară un concert ieftin o bere la pet
stă să plouă dar nu plouă
e doar educaţie
 
iubeşte-mă
 
(e doar pedagogie)
 
e doar o seară greţoasă de vară totul pare atît de uşor
poate că
 
e rău îţi zic e foarte rău

românia-olanda, o seară cu ciprian
după fluierul final judit s-a dus la culcare
şi i-a lăsat pe băieţi. cojile de seminţe şi
sticlele goale le-am dus românia pierduse cu asta n-aveam ce face. am mai deschis o bere.
înainte să duc la gunoi cojile sticlele apoi
cojile sticlele m-am uitat la ciprian ciprian s-a uitat la mine el era la bustul gol eu eram la bustul gol
tot mai multe fire de păr poate că nu an după an dar pe-acolo după care am mai deschis o bere.
 
cînd tot ce vroiam era să-l întreb ce crede el
că nu merge cu mine. apoi mi-am aprins o ţigară.
afară
era o seară greţoasă de vară furnalul pe care ciprian îl vedea pentru că eu stăteam la fereastră nu muncea nimic. m-am uitat la el şi
i-am zis "la ce meci te-am invitat şi eu bă ciprian" cînd tot ce vroiam să-l întreb era ce crede el că nu merge cu mine. după care
şi-a aprins o ţigară. ventilatorul îmi dădea fumul în ochi
şi afară se auzeau sporadic claxoane (între timp adi îmi dădea mesaje pe care nu le-am auzit dacă ieşim la universitate).
 
am atins uşor subiecte care ţin de "marasmul"
cînd eu sînt pînă-n gît de "marasmul"
vreo cinci minute am vorbit de invidia colegială.
după aia mi-am aprins o ţigară.
 
ciprian se uita pe pereţi eu fumam ciprian număra steaguri.
 
(într-un roman prost şi plictisitor de ph. roth există o scenă superbă în care doi bărbaţi mai bătrîni stau pe verandă într-o seară greţoasă de vară la bustul gol şi beau nu ştiu ce după care pun nu ştiu ce piesă şi dansează. unul din ei avea orgoliul superrănit şi cu celălalt nu mai ştiu ce era, cred că era doar naratorul la 1-a care trebuie să pună în valoare personajul cu orgoliul superrănit)
 
am mai vorbit o vreme despre spionajul industrial cînd tot
ce vroiam era să-l întreb ce crede el că aş putea face. lampa cu halogen dădea o lumina albastră.
 
în timpul ăsta adi se culcase probabil şi noi mai scosesem o bere. am făcut puţin mişto de ciprian după care am atins iar "marasmul", cînd "marasmul" ştiţi bine.
 
aş fi vrut probabil să-l întreb de ce se preface că nu ştie că am cumpărat bere şi mai cumpără şi el bere. poate să-l întreb ce pot face sau să-l rog să-mi dea poze pe care nu le am cu familia grunge.
 
după care am chemat un taxi. l-am condus pînă la uşă m-am uitat pe geam
 
apoi m-am întors în sufragerie
sticle goale şi coji de seminţe.
 
mi-am aprins o ţigară şi am cules bere de pe fundul unei cutii cînd tot ce aş fi vrut era
să-i fi spus
că eu cred că pentru mine "o să înceapă peste vreo doi ani cînd o să zic mă duc să fac o baie
şi o să-mi umplu vana cu apă şi lîngă ea o să pun o sticlă de ceva ce nu beau de obicei
poate o sticlă de whisky şi o să mă închid pe dinăuntru fără să vreau să mai ies. apa o să se facă rece şi eu n-o să ies, cînd or să vină să mă ia
n-o să fiu un băiat recalcitrant. măsurile de precauţie pe care şi le-ar putea lua vor fi perfect redundante. o să coborîm toţi trei pe scări şi o să urcăm liniştiţi în maşină."

0 comentarii

Publicitate

Sus