Echilibru perfect între comic şi derizoriu

Citiţi un fragment din această carte.


În urmă cu trei luni am primit o invitaţie la lansarea unei cărţi: Scrisori către Rita, scrisă de Ştefan Caraman sub pseudonimul Kaos Moon. Regret că nu mi-am făcut timp să merg la eveniment, însă sunt foarte bucuroasă că, datorită unei întâmplări fericite, am citit cartea şi vă pot vorbi pe scurt astăzi despre ea.

Nefiind critic literar, evident că acest text nu se doreşte a fi o recenzie a cărţii lui Ştefan Caraman. Singurul lucru pe care însă mi-l doresc, este ca oamenii să afle despre această carte, care mie personal mi se pare un regal. O carte care m-a ţinut ore în şir în casă, în priză, o carte pe care am simţit-o visceral, care m-a făcut să râd în hohote la fiecare pagină şi să plâng pe alocuri... O carte care nu poate lăsa indiferent pe nimeni.

Scrisori către Rita stârneşte curiozitatea de la prima pagină, fiind incredibil de captivantă, incitantă şi provocatoare. Ritmul cuvintelor şi al frazelor folosit de Ştefan Caraman face ca Scrisori către Rita să fie un roman uşor de citit, cu un stil pregnant, viu, şi chiar dacă limbajul folosit este de multe ori trivial, de la un moment dat acesta nu se mai observă, nu mai deranjează probabil nici pe cel mai pudic cititor... Îmi plac foarte mult figurile de stil, metaforele, ideile. Iar cartea are un echilibru perfect între comic şi derizoriu...

Nic, personajul central al cărţii, un om fără însuşiri, este un tip extrem de lucid şi inteligent, ironic, cult. Prin tot discursul lui (inscripţionări pe tricourile adorate, muzică, dialog), Nic are un mod abrupt de a spune lucruri aparent alienate, care copleşesc prin conjuncturile, legăturile şi trimiterile pe care le face si care denotă o subtilitate şi o profunzime, o sensibilitate, pe care un cititor neatent s-ar putea să nu le observe în complexitatea lor. Iar explorarea lumii interioare a lui Nic este ca un drum către relevarea realităţii noastre, a vieţii de fiecare zi, pe care Ştefan Caraman o examinează cu multă fineţe.

Celelalte personaje, în principal feminine, sunt încântător de diferite, cu aspiraţii şi angoase, toate mutilate de propriile experienţe, limite şi traume... unele groteşti, unele degradate şi cu comportament deviant... dar toate minunate.

Cartea este structurată pe 5 capitole, începând cu iarna şi trecând prin toate anotimpurile, pentru a reveni la iarnă. Mi-a plăcut foarte mult ideea de cerc, de întoarcere în punctul de plecare, chiar dacă de fapt pentru Nic este un drum care vine de nicăieri şi duce nicăieri...

Prin Nic, Ştefan Caraman ne vorbeşte de condiţia omului ca fiinţă care aşteaptă, de încercarea de a umple un gol, de relativismul timpului, chiar dacă pentru el timpul nu este amânare, viaţa începând mereu astăzi...

"Natural până în măduva oaselor, absolut genial, arogant, încrezător în propria sexualitate, fenomenal, sincer, talentat, mortal, funny, amestec de vesel-trist, cu o fantezie debordantă, super mişto, fără fasoane, candid şi cu adiere de ingenuitate, atât de frumos, simplu, care creează dependenţă... O carte care nu plictiseşte, nu revoltă, nu dezgustă. Mai mult decât carte, este mai ales... viaţa. De o poeticitate sfâşietoare..." Acestea au fost reacţiile cititorilor lui Ştefan Caraman de pe blog sau de pe facebook, iar orice aş spune în plus este redundant. Vă recomand să citiţi, să simţiţi şi să vă minunaţi de Scrisori către Rita de Ştefan Caraman, carte care, sper din suflet să ajungă un best-seller.