O carte fierbinte ca un glonţ abia ieşit de pe ţeavă / Poeme de stânga = Poeme radicale

Citiţi un fragment din această carte.

Născut în 1972. Licenţiat în drept administrativ (1999). Poet şi publicist. Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România (membru în Consiliul Director al Secţiei de Poezie din cadrul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti). A publicat, în perioada 1994-2008, poeme, interviuri şi recenzii în revistele: Tomis, Vatra, Poesis şi România literară. Membru fondator al Asociaţiei Arte & Litere ASALT din Constanţa şi membru fondator al Cenaclului de Marţi, coordonat de criticul literar Marin Mincu. Face parte din Grupul de la Constanţa, alături de Mircea Ţuglea, Sorin Dinco, Ileana Bâja, Mugur Grosu, George Vasilievici, Dan Mihuţ, Marius Pârlogea şi Gili Mocanu. A mai publicat cronici literare şi interviuri în Suplimentul de Marţi al ziarului Observator din Constanţa şi articole pe teme economice în Ziarul UNU din Bucureşti.
Volume publicate: Anticulinare (Editura Arhipelag, 1996, colecţia "Ucenicul vrăjitor", Premiul POESIS pentru debut); Addenda (Editura Dacia, 2002, colecţia "Poeţii urbei", seria "Poeţii Constanţei"); Spam (Editura Brumar, 2007, nominalizat la Premiul "Avangarda 22").
Texte selectate în antologii: Poezia română actuală de Marin Mincu (vol. 1, Editura Pontica, 1998); Erotica2 (Editura Observator, 2002).


Discursul poetic: Radical, direct, simplu...
Tema: Urmărită cu atenţie din prima până-n ultima pagină.
Reţeta: Pentru o prăjitură care conţine 80 la sută adevăr şi 20 la sută ficţiune.
Nota explicativă cu numărul 43: "[...] Un om din clasa de mijloc nemulţumit de viaţa din ţara sa şi de clasa din care face parte, care şi-a trădat principiile, îşi doreşte cu ardoare emigrarea. Când ratează ţelul propus sau oboseşte să fie un aspirant perpetuu la statutul de emigrant sfârşeşte prin a-şi ucide preşedintele..."
P.S.: Nu am voie să vorbesc despre titlul cărţii!

Poezia lui Şoitu, oricât de dificil ar fi de acceptat de către obişnuiţii (să zicem) rafinamentelor stilistice, este o poezie a prezentului, deloc comodă, deloc comod. (Xenia Karo)
Experimentul nu fuge de substanţă, ci şi-o asumă. Verva - inclusiv compoziţională - nu se dispensează de melancolie, ci, într-o manieră inedită, şi-o integrează. E, poate, nota cea mai personală a poetului, iar această modalitate de a fi melancolic cu vervă, cu fantezie şi chiar cu iscusinţă îi deschide poezia deopotrivă spre confesiunea autentică şi spre neastâmpărul experimental. (Al. Cistelecan)
Cu o bravadă de muşchetar, firească pentru un marţoliu tomitan, Şoitu "exasperează" toate modurile (şi modulele) poetice, tentând şi el să sucească gâtul definitiv tuturor formelor retorice. (Marin Mincu)


Ironie şi autoironie, dezabuzare, revoltă şi resemnare, toate se amestecă în poemele lui Grigore Şoitu, ilustrate, unele, cu imagini "şocante": Nicolae Ceauşescu tînăr sau într-un foto-colaj contemporan împreună cu Elena la Neptun, făcînd reclamă unui hotel, Hitler în scutece, ca şi Bin Laden, şi Eminescu cu bustul gol şi muşchi de culturist. Poetul îi dedică un text lui Che Guevara începînd ca Maria Banuş în "Ţie-ţi vorbesc, Americă" sau ca Pound cînd îl anunţa pe Walt Whitman că face un pact cu el. Se adresează la fel de direct şi lui George Vasilievici, poetul dispărut. Şi imaginează scenarii oripilante (sau poate nu!) în chip de protest faţă de "ziariştii plătiţi de roşia montană gold" în poemul cu titlul de iz proletcultist "mai bine noua zeelandă decât roşia montană": "mi-o închipui/ pe floriana jucan/ frîngîndu-i timiditatea lui hurezeanu/ într-o cameră de/ hotel de cinci stele// pe roxana voloşeniuc/ în costum de piele/ cum mângâie cu cravaşa/ părul uşor grizonat / al lui robert turcescu// pe ioan t. morar/ făcînd banking/ cu tatulici". Pînă şi operatorul care a sărit de la balconul parlamentului are parte de un poem ocazional: "ne-aţi ucis viitorul". Desigur, Grigore Şoitu are şi manifestă în toate aceste texte ciudate şi tensionate un talent care le salvează, un talent demn în principiu de o cauză, literar vorbind, mai bună. El nu e de stînga ci este un anarhist, sau joacă rolul unuia, pentru a-şi striga exasperarea în faţa realităţii şi a oricărei "orînduiri", ca nu poate fi altfel decît nedreaptă. Cere ipocrit "măcar o promisiune" politică şi despre dictatori, pe cînd erau copii, meditează "cu oricare dintre ei/ aş fi putut să fiu prieten". Desigur şi micul Grigore, din grădiniţa lui din Tomis-Nord, putea să ajungă un tiran. Dar mai sigur este că ar fi fost unul luminat. Ceea ce interesează în poemele "de stînga" este tabloul unei sensbilităţi extreme (a se vedea poemul despre "mica elfă miruna") violentate fără încetare de o lume strîmbă şi imposibil de rectificat.

(Horia Gârbea, http://horiagarbea.blogspot.com)


Lui Grigore (Şoitu) îmi vine să-i spun George. Lui George îi spuneam Georg. Găsisem în poemele lui un Trakl contemporan şi am fugit să-i arăt patronului Ţone. Nu ştiu cât a priceput atunci (era şi foarte ocupat la vremea aceea) dar a acceptat să publice Gabi78. Mai târziu, George mi-a spus că i-a părut rău fără a intra însă în detalii. Trakl Georg George Grigore... şi radicalismul imaginilor. Dar la Grigore e mai mult. Poemele lui de stânga au un program. E un program confuz care surprinde panoramic haosul patologic cotidian. Nimic în comun cu stupizeniile proletcultiste semnate Beniuc, Blandiana sau Vadim Tudor. Revoluţionarul Fernandez Retamar sau Neruda nu au niciun amestec, iar din muzica lui Carlos Puebla se aud doar câteva acorduri. Mă abţin de la a cita doar câteva versuri. Sunt convins că cei ce vor scrie recenzii acestei cărţi-manifest (nu e deloc unul anarhist) o vor face: unii pentru a vă spune cât e de bună, alţii pentru a demonstra cât e de proastă. Mai important decât dezbaterea ce va urma mi se pare faptul că e o carte trăită care nu ezită să se detoneze.

(Cezar Nicolescu)


un cristian: Să începem cu începutul. ASALT, Cenaclul de Marţi şi, generic vorbind (deşi lucrurile se separă în ordinea lor cronologică), apartenenţa la Grupul de la Constanţa (Hotel Chiustenge, ca să folosim deja o titulatură devenită carte). O grupare care, din păcate, a pierdut nu doar un mentor (Marin Mincu), ci şi pe unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi (George Vasilievici). E prea puţin să te-ntreb cât te-a ajutat acea perioadă (prelungită firesc cu prietenia amintită de atâtea ori), dar nu pot trece peste acest aspect: crezi că ai fi putut exista în literatură fără ucenicia acelor ani?
Grigore Şoitu: Despre Cenaclul de Marţi am scris, recent, pe Wikipedia. Am încercat să fiu rece, obiectiv, să mă detaşez de episoadele senzitive care mă leagă de acest subiect. Am scris despre Marin Mincu şi George Vasilievici ca şi cum ar fi vii. Creierul meu n-a înregistrat până la capăt ruptura... Şi ca să nu ocolesc de tot întrebarea: n-am fi purtat această discuţie fără ucenicia acelor ani.

u.c.: De ce Poeme de stânga? Într-o perioadă în care tot felul de nostalgici (era să le zic retardaţi, dar mă cenzurez) vorbesc despre "avantajele" trecutului faţă de "derapajele" prezentului, un asemenea titlu poate crea confuzii.
G.Ş.: Confuziile apar din superficialitate. În cazul nostru, din necunoaşterea sensului unui cuvânt sau din cunoaşterea lui aproximativă. Până la urmă, ne întoarcem la DEX... Lexemul stânga ("aripa radicală a unui partid, a unei şcoli filozofice etc.") & sintagma de stânga ("partizan al unei politici radicale") nu au nici o legătură semantică cu comunismul ("doctrină socială, politică şi economică constituită pe principiul abolirii proprietăţii private şi al instaurării proprietăţii colective"). Poeme de stânga=poeme radicale, cu o puternică încărcătură socială sau politică, fără ca discursul practicat să devină poezie socială sau politică. Fiecare text din volum întră în polemică cu subiectul abordat, fie prin luarea lui în răspăr, fie prin clasarea lui forţată într-un sertar intim (biografic) al autorului.

u.c.: Eşti un tip relativ retras, chiar comod. În ce fel comoditatea fizică, dublată de acel dinamism al joburilor, ajută scrisul personal?
G.Ş.: Sunt mai mult mizantrop decât comod. Implicat în viaţa literaturii (nu şi în ceea ce se numeşte viaţă literară), aşa cum spunea despre mine criticul literar Al Cistelecan. Nu cred în marketingul agresiv practicat de unii autori. Care-i consumă ca un drog. Energia mea creativă şi nebunia pe care o mai am, vreau să rămână în text. Pentru asta am nevoie de linişte.