Un roman al exilului: Se respinge

Citiţi un fragment din această carte.

Prin francheţea confesiunii şi eleganţa naturală a stilului, Radu Jörgensen este unul dintre cei mai interesanţi scriitori din diaspora românească a ultimului val, [...] un scriitor ajuns la deplină maturitate artistică. (Tudorel Urian, Proza românească a anilor '90)

Se respinge este un roman al exilului. Un roman... suedez, gândit şi pus pe hârtie în româneşte. Un roman de o acută actualitate, având în vedere migraţia românească recentă, în special în interiorul Europei, care a atins proporţii pe care în urmă cu mai bine de un deceniu^*), nu le-aş fi putut anticipa.

De ce suntem astăzi primiţi, găzduiţi, menţionaţi, apreciaţi şi (răs)plătiţi, sau, după caz, desconsideraţi, persiflaţi, insultaţi şi alungaţi aşa cum suntem, prin Europa?
Cine ne-au fost (primii) ambasadori?! În nici un caz cei trimişi de Cotroceni şi de unul sau altul din guvernele României din primii ani de libertate, adevărat? Ci, mai ales, cei din valul întâi al emigraţiei româneşti din 1990-'92, fie ei ingineri, tâmplari, informaticieni, chelneri, fotoreporteri, hoţi, marinari sau scriitori. Acest grup pitoresc, aceşti aventurieri-ambasadori coborâţi toţi, aproape dintr-odată, pe peroanele unor gări (vest)europene. În cazul eroilor mei, gări (şi porturi) scandinave. Cartea mea conţine, în trei părţi şi un epilog, acest Descălecat. Conţine povestea intimă a conflictului trăit, a şocului psihologic avut de ei la ruperea de ţara, familia şi prietenii lor şi încercarea uneori disperată de a se adapta la aerul bine ozonat al Suediei de la sfârşitul secolului XX, dar şi la vicleniile unui alt fel de birocraţie.

La fel de bine cartea conţine şi fuga spre refugiul  conservatorismului-dictat-de-bunul-simţ al unui intelectual est-european mai întâi amuzat şi apoi îngrozit de naivităţile neo-liberale care bântuie (prin) lumea suedeză pe care s-a hotărât s-o cucerească.

... Personajele bat falezele Stockholmului şi străzile pietruite ale Uppsalei, cu gândul la haosul Bucureştilor şi tancul parcat pe Academiei, la fasoanele gazetăreşti de pe Calea Victoriei, la sondele de petrol ale Drăgăşanilor, la montările teatrale de la Craiova, la căminele universitare din Cluj şi Studioul studenţesc de radio. Altele visează la praful Algerului, la munţii Kurdistanului sau la nopţile albe ale Leningradului. Aceştia sunt imigranţii. Români, dar nu numai şi nu neapărat. Pentru oficialităţile suedeze ei sunt azilanţi, cazuri, dosare. Pentru Amnesty International sau pentru avocaţi, în schimb, sunt victime. Deşi mulţi nu ţin să aibă statutul ăsta. Pentru omul de rând de la paralela 60 Nord, pentru cei mulţi şi foarte blonzi, imigranţii sunt, mai ales, o mare necunoscută. Ceva exotic, ceva promiţător dar şi ameninţător în acelaşi timp. Romanul meu e povestea acestor oameni. Cutremurătoare, pe alocuri tragică, pe alocuri comică, precum tragi-comică e şi povestea luptei lor pentru a obţine VIZA. (Radu Jörgensen)

*) Se respinge este o ediţie revăzută, adăugită şi definitivă a textului publicat în 1998, la Editura Nemira, sub titlul Clovnul din lemn de gutui.
 
  România de azi s-a schimbat foarte mult faţă de ţara de acum o generaţie, cel puţin pentru că a devenit sursa celui mai mare val demografic care a părăsit acest spaţiu geografic vreodată. După unele statistici, două milioane de români lucrează azi în străinătate, mai mulţi ca oricând în istoria modernă a ţării. Romanul lui Radu Jörgensen este romanul primului val, cel al primei perioade de tranziţie. Experienţa migraţiei româneşti este azi similară ce ceea ce Irlanda a trăit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Scandinavia la începutul secolului XX, şi peste tot aceste experienţe au lăsat urme literare profunde, fie de-am menţiona aici doar Paradisul regăsit al lui Halldor Laxness sau paginile satirice ale lui Knut Hamsun scrise după anii petrecuţi în America - pentru a da doar două exemple ale unor opere scrise de laureaţi ai premiului Nobel. E firesc, aşadar, ca şi în spaţiul literar românesc să apară ample construcţii epice, care să descrie în detaliu experienţa exilului. [...]

Acest roman ar trebui să primească drept subtitlu: mic ghid de supravieţuire, în deplină confruntare cu realitatea. Prin ampla dezvoltare epică este solid literar şi invită la lectură. Prin accentele autobiografice este interesant şi ca document, deşi nu îşi propune să fie un volum de memorii. Între romanele care abordează tema emigrării de după 1990, acest volum este cel mai consistent din punct de vedere literar, din câte cunosc eu. Fără o astfel de construcţie literară, am sentimentul că panorama literaturii române contemporane n-ar fi (fost) completă. (Bogdan Suceavă)

Romanul semnat de Radu Jörgensen face o radiografie exactă a primului val de exilaţi români de după 1989, cei pentru care tragi-comedia "revoluţiei", cu toate urmările ei - entuziasmul şi jertfele iniţiale compromise de puterea instaurată, asmuţirea minerilor asupra Bucureştiului în mai multe rînduri, etc. - devenise de nesuportat. [El] este astfel o panoramă a evenimentelor social-politice româneşti din 1989-1990, cu prelungiri în ambele direcţii temporale, ca şi o panoramă a diasporei incipiente, cea mai numeroasă de altfel pînă astăzi, uneori în dramatic contrast cu vechea diasporă românească.

Romanul se apropie de autoficţiune şi este construit în stilul binecunoscuţilor angry young men. [...] Eroul este un geolog convertit în ziarist imediat după "revoluţie", prilej epic de a descrie atmosfera din redacţia a trei importante publicaţii româneşti ale epocii (unele continuînd să apară şi acum). Trebuie spus că Radu Jörgensen adoptă scrierea "cu cheie", căci numele publicaţiilor respective şi ale personajelor sunt schimbate în cartea sa, dar lesne de recunoscut de publicul românesc. [...] Societatea suedeză este şi ea bine prinsă de condeiul autorului, de la parlamentari la oameni simpli, de fiecare dată în tratament epic, adică integraţi într-o povestire. Toate aceste micro-nuclee epice alcătuiesc caleidoscopic o panoramă aş zice exactă, cinstită, deloc edulcorată ori falsificată de intenţii moralizatoare sau de înfrumuseţări literaturizante, care constituie principala calitate a romanului. [...]

Radu Jörgensen aparţine, ca autor, unei noi tendinţe literare, aceea transfrontalieră şi pretutindeni extrateritorială în năzuinţa-i de puritate şi împotriva oricărei Autorităţi abuzive şi mutilante. El realizează un tablou pitoresc, deznădăjduit şi revoltat al lagărelor de refugiaţi din Suedia anilor '90, [populate cu] oameni de toate naţionalităţile pământului, bine conturaţi, cu obiceiurile şi maniile lor, dintr-o gamă de diversitate maximă, de la hoţi până la savanţi.  Întămplârile se înlănţuie alert, în ritmul captivant al unui roman poliţist, întrerupt de flash-back-uri în realitatea românească. Unele pagini mi-au amintit de Rayuela lui Cortázar. (Dan Petrescu)