Focul şi Oglinda

Citiţi un fragment din această carte.


Atunci când o şcoală, o universitate, o revistă, un ziar, fundaţie, o asociaţie, un post de radio sau de televiziune, o firmă, un scriitor, un gazetar etc. te invită la o întâlnire, la un dialog, la o dezbatere, nu te poţi sustrage decât din motive de forţă majoră, motive care nu au fost invocate decât foarte rar. În spatele unor invitaţii de acest fel se află aşteptări, poate chiar nevoi care se cer a fi satisfăcute. Volumul de faţă adună, într-o formă ameliorată, prestaţii ale mele din anul 2012, ca răspuns la invitaţii de tipul celor specificate mai sus. Tematica variază în funcţie de provocările primite din partea celor care m-au invitat. De la problemele curente ale şcolii, cum ar fi starea deplorabilă a programelor şi manualelor, înţelegerea superficială a ideii de învăţare, accentul exagerat pe latura coercitivă, în dauna celeia interogative, manifestările de violenţă, incapacitatea şcolii de a furniza elevilor o motivaţie pentru efortul care le este solicitat, până la problemele de ordin cultural care ar trebui să însoţească viaţa şcolară, cum sunt diferite paradigme universale: simetria, umorul, metafora, temporalitatea. Încerc să răspund la întrebări de tot felul, dar presante: Poate şcoala recupera absenţa celor şapte ani de-acasă? Cum s-a întâmplat ca, prin exces şi degradare, competiţia să devină antieducaţională? Cum să deplasăm atenţia elevului de la a reţine, a memora la a înţelege şi a explica? Poate şcoala neutraliza acţiunea preponderent nocivă a televiziunii şi a internetului, folosite frecvent necorespunzător? Poate şcoala să transforme televiziunea şi internetul în aliaţi? De ce oare nu avem timp exact pentru ceea ce este esenţial? De ce atât de mulţi oameni de catedră reprimă apetitul interogativ al elevilor, neînţelegând că rolul lor nu este de a ţine un discurs, ci de a interacţiona cu cei din bănci? Schimbă internetul identitatea noastră, dacă este folosit la potenţialul său superior? De ce oare nu ne mai arde de glumă? De ce nu-i lăsăm pe copii să se bucure de prietenia dintre cuvinte, numere, culori şi sunete? Cum a ajuns matematica un mijloc de intimidare? De ce oare fac ravagii depresia şi stresul? De ce oare nu acordă şcoala atenţia cuvenită momentelor de răgaz şi de contemplare, ca verigi necesare în învăţare? Cum înţelege infinitul un copil de şase ani? Clarificările micşorează misterul lumii sau cumva îl potenţează? Ce au comun oglinda şi focul? Ce ne ascunde istoria învăţată la şcoală? Putem înţelege timpul altfel decât prin metafore? Ştiţi ce comori de cultură ascunde simbolismul numerelor, în special al celor de la 1 la 10? Ce înseamnă a fi om cult? Din ce tradiţii vine Titu Maiorescu? De ce istoria ştiinţei şi istoria artei nu pot fi înţelese profund decât împreună? În ce fel se plasează Eminescu în tradiţia lui Novalis, Leopardi şi Poe? În ce fel funcţionează acelaşi scenariu în ştiinţă şi în domeniul literar-artistic? Restrânge informatica rolul matematicii sau dimpotrivă îl amplifică? Înţelegem în ce constă profunzimea lucrurilor gratuite? De ce oare creşte decalajul dintre oamenii de cultură şi politicieni? Aţi aflat despre importanţa simbolismului geometric în mituri şi în religii? De la cine şi pe cine învăţăm? Sunt oare simetrice aceste două aspecte ale învăţării? Unde şi când ne simţim acasă? Ce legătură este între gramatică şi logică? Este oare cel mai valoros premiul care se exprimă în bani? Cum înţelegea Celibidache muzica? De ce avem mulţi copii supraponderali? Dăm atenţie ecologiei învăţării, Internetului, televiziunii? Sunt testele-grilă la fel de mincinoase ca sondajele de opinie? Cum a reuşit complexitatea în sisteme să promoveze o altă ordonare a cunoaşterii decât aceea bazată pe distincţia inert-viu? În ce constă proprietatea intelectuală? Este Internetul complice al plagiatorului sau mai degrabă poliţistul care-l prinde pe plagiator? Înţelegem oare corect semnificaţia zilei de 23 august 1944? Cum ne alegem sărbătorile? Cum am descoperit matematica la vârsta de 6 ani? Felinele - pot fi ele semnificative pentru o viaţă de om? Vă puteţi oare imagina farmecul uliţei copilăriei mele din Bacăul anilor treizeci ai secolului trecut? Dar să trăiţi sentimentul aceluia care se vede paraşutat dintr-o altă perioadă a istoriei? Dar să vă întristaţi la constatarea existenţei unui număr crescând de oameni care nu reuşesc să dea vieţii lor un sens şi preferă să omoare timpul, lăsându-se pradă unei vieţi anodine? Despe toate acestea şi despre multe altele este vorba în această carte.

Aş dori sa fiu un ciob de oglindă, care, în ciuda dimensiunilor sale minuscule, face cât o oglindă mare. Mă mulţumesc să fiu o scânteie, cu speranţa că, împreună cu alte scântei, venind din alte direcţii, se va dezlănţui focul schimbării de care avem atâta nevoie.

Ca şi la volumele anterioare, am beneficiat de suportul esenţial al Editurii Spandugino, care, prin echipa condusă de Lavinia Spandonide şi formată din (în ordine alfabetică) Traian Oancea, Adina Oprescu, Cristina Stoian şi Ionela Streche, m-a însoţit în toate etapele, de la înregistrarea prestaţiilor mele pe teren la transferarea lor pe suport hârtie şi la fazele ulteriore, tipografice. Le exprim recunoştinţa mea.

(Solomon Marcus)