Ce straniu e! - am supravieţuit.

Citiţi un fragment din această carte. // Citíţi cuvântul înainte la această carte.


În 1989 eram adolescentă. Îmi aduc, aşadar, aminte o parte din "binefacerile" acelei perioade. Îmi aduc aminte cum învăţam la lumina lămpii cu gaz, îmi aduc aminte tichetele pe baza cărora luam pâine sau ulei, îmi aduc aminte cozile formate din sacoşe pline cu sticle de lapte goale care se formau de la patru cinci dimineaţa în speranţa că va veni maşina de lapte în acea zi. Îmi mai aduc aminte cum ne încălzeam în iernile geroase cu o sobă pe lemne instalată într-un apartament de bloc, de bananele verzi obţinute după înghesuieli şi cozi teribile şi de magazinele pline de conserve. Cu toate acestea, nu îmi aduc aminte să îmi fi fost vreodată foame sau, mai rău, să fi riscat să mor de foame într-o bună zi.

Foamea este cea care m-a impresionat cel mai tare în povestea lui Eunsun Kim apărută la editura Corint sub titlul de Prin deşert spre libertate. Fuga mea din Coreea de Nord. Nu este pentru prima oară când citesc povestirile cuiva care a reuşit să scape din Coreea de Nord. Am citit înaintea acestei cărţi povestea lui Shin apărută tot la editura Corint - Evadare din lagărul 14, dar şi povestea lui Yeonmi Park - Drumul către libertate. Autobiografia unei refugiate din Coreea de Nord, carte apărută la editura Polirom şi despre care am scris acum ceva vreme aici, pe liternet.ro. Aş putea spune că sunt familiarizată cu cruzimile regimului nord coreean şi cu poveştile de viaţă ale celor care au reuşit să scape. Povestea lui Eunsun Kim nu are în centrul ei motivaţii politice, ci frica de a nu muri pur şi simplu de foame. Dacă Yeonmi Park visa să ajungă să mănânce singură un ou, fără să fie nevoită să îl mai împartă, Eunsun visează la tăiţeii reci, o specialitate nord coreeană de la Phenian.

Puştoaica de 11 ani îşi scrie testamentul după ce tatăl şi bunicii mor de foame. Rămasă singură într-un apartament aproape gol pentru că tot ceea ce putuse fi vândut fusese deja vândut pentru a obţine ceva de-ale gurii, cu mama plecată într-un alt oraş să caute ceva de mâncare, Eunsun Kim se gândeşte că nu mai are mult şi va muri de foame. În mintea copilei şi a mamei care se întoarce nu există nici o motivaţie politică atunci când decid că a venit momentul să lase în urmă viaţa din Coreea de Nord şi să plece spre China. Este vorba de instinctul de conservare, de un ultim efort necesar pentru a îşi asigura supravieţuirea.

Călătoria lor a durat ani de zile. Au fost vândute în China, mama lui Eunsun a devenit mamă în urma căsătoriei forţate cu un ţăran chinez, deşi avea peste patruzeci de ani, au fost extrădate în Coreea de Nord, au fugit din nou, de data aceasta prin deşertul Gobi şi Mongolia pentru a ajunge în Coreea de Sud. Cartea ne spune, aşadar, povestea unor femei curajoase, care au înfruntat greutăţi extreme pentru a îşi găsi un colţ de lume în care să trăiască liniştite şi să nu moară de foame. Poate mai puţin săracă în detalii referitoare la viaţa din Coreea de Nord, povestea lui Eunsun impresionează prin puterea şi tenacitatea de care dau dovadă, de faptul că, de fiecare dată, în orice împrejurare, eroinele noastre caută de muncă pentru a se putea întreţine singure şi nu aşteaptă mila sau pomana altcuiva.

Pentru cititorul atent, cartea oferă câteva detalii ale vieţii din Coreea de Nord pe care nu le-am găsit în alte mărturii. Unul dintre cele mai impresionante momente descris în carte este o execuţie publică la care micuţa Eunsun este obligată să ia parte. Fiind printre cei mai tineri participanţi, copiii aveau loc în faţă pentru a asista din primele rânduri la atrocitatea care urma să aibă loc. Execuţia a avut loc prin împuşcare, copiii văzând după aceea bucăţi de carne de om şi creier împrăştiate în jurul celor executaţi. Ca tabloul oribil să fie complet, un individ prezent a luat o asemenea bucată şi a început să o devoreze cu poftă.

Nu am descris acest fragment decât pentru a vă ajuta să înţelegeţi ce se întâmplă dincolo de cortina care acoperă Coreea de Nord. Pentru noi, asemenea atrocităţi par desprinse din Evul Mediu, dar uităm cât de aproape de o asemenea soartă ne-a dus frica şi lipsa de rezistenţă în faţa unui regim opresiv. Cartea despre care vorbesc este menită să ne aducă aminte că democraţia nu este perfectă, dar, spre deosebire de un sistem totalitar, permite îmbunătăţiri. Cartea apărută la editura Corint ar trebui făcută cadou tuturor celor care mai cred în binefacerile unui regim stalinist sau celor care cred ca un regim dictatorial este de preferat celui democratic. Cartea aceasta, dar şi cele pomenite anterior, ar trebui studiate în şcoli pentru că oferă o perspectivă diferită asupra realităţii şi a lumii în care trăim.

Notă: Titlul acestei cronici e inspirat dintr-un poem de Anna Ahmatova.