2017 a fost un an bun pentru cărţi. După vechea regulă a vaselor comunicante aplicată la societate, pe care am inventat-o eu acum, cu cât creşte zbuciumul social, cu atât creşte nevoia noastră de refugiu în idei şi poveşti. Şi sporeşte, totodată, capacitatea de a găsi cărţile. Ele sunt acolo.
1. Cartea de ficţiune a anului: O viaţă măruntă de Hanya Yanagihara
Primul motiv pentru care consider O viaţă măruntă cartea anului e că am citit-o aproape tot anul. Nu doar pentru că are 700 de pagini.
Yanagihara, o autoare de origine hawaiiană născută în SUA, a şocat lumea literară cu istoria a patru tineri din New York, ale căror vieţi sunt pline de obişnuit, suferinţă şi prietenie în proporţii greu de suportat.
Chiar dacă, probabil din economie, editura Litera a pus-o pe piaţă într-o versiune destul de înghesuită, editura are meritul traducerii admirabile a Adrianei Bădescu şi al riscului pe care şi l-a luat aducând în România o carte complicată.
Hanya Yanagihara nu cunoaşte limite în descrierea trăirilor. O viaţă măruntă e o carte fără frâne. New York Times, unde autoarea este angajată, i-a dedicat o cronică în care elogiile se mixează cu observaţii corecte despre stilul stufos şi neîndurător, care fac din O viaţă măruntă un volum care descreşte pe parcursul firului epic.
Era culmea să crească! Vă veţi lămuri de ce.
Alte două volume prind podiumul cărţii de ficţiune.
Distanţa dintre noi de Jhumpa Lahiri şi
Labirintul de Panos Karnezis.
Despre lucrarea lui Lahiri am mai scris în titlurile verii aici. Editată de Nemira în 2015, Distanţa dintre noi are soliditatea unei poveşti narate simplu. Iniţial, nu realizezi ce e atât de pătrunzător în stilul lui Lahiri, ce te atinge pe tine ca european din istoria unei familii indiene ajunse în America.
Este ideea că bagajul tradiţional pe care îl ducem cu noi e mai puternic şi mai persistent decât vrem să acceptăm?
Este fascinaţia după condiţia emigrantului, că tot a ajuns România ţara cu cei mai mulţi recenţi emigranţi după Siria?
Sau, cine ştie?, poate că este natura "emigrantului din interior", condiţionat de învăţămintele familiei, pretenţiile celor din jur şi constrângerile unei societăţi conservatoare, aparent diferită, dar cu multe asemănări cu cea românească.
Şi încă ceva. În librării tocmai a apărut o altă carte a lui Lahiri, Porecla.
A treia carte de ficţiune a anului 2017, Labirintul, mi-a căzut pur şi simplu din bibliotecă. Ea e pe lista anului 2017 pentru că nu am rezistat să nu o recomand.
Labirintul a apărut demult, taman în 2006, la Editura Curtea Veche. Panos Karnezis e un scriitor britanic de origine greacă, iar cartea îşi decupează acţiunea lentă în zona unde îşi fac sute de mii de români vacanţa de vară, cu un picior în Turcia şi cu altul în Grecia.
Numai că marea aşteaptă. Se mută mereu dincolo de zare. O trupă de soldaţi greci rătăceşte în colbul Anatoliei la finalul conflictului cu turcii, încheiat dezastruos pentru Elada în 1922. Nu e o carte de război, e, mai degrabă, o carte de dragoste.
Labirintul are, pur şi simplu, o magie cum rar întâlneşti, o atmosferă onirică amintind de O sută de ani de zile la porţile Orientului a lui Ioan Groşan. Cinstit să fiu, e pe locul trei pentru că, ignorant fiind, am descoperit-o abia acum.
2. Cartea de nonficţiune a anului: Lawrence în Arabia de Scott Anderson
Nu am citit Lawrence în Arabia ca pe o carte de istorie militară, nici măcar ca pe o biografie a celebrului personaj istoric, ci ca pe o carte despre orice formă de putere. Raportul dintre imperii şi popoarele mici este reflectat prin detalii delicioase. Însă e mai mult decât atât, e o carte-sfat, valabilă pentru oricine exercită puterea.
Adusă la noi de Editura Trei şi tradusă impecabil de Irina Negrea, Lawrence în Arabia probează cum o poveste derulată acum 100 de ani în Orientul Mijlociu explică ceea ce trăim noi azi.
Încă două recomandări, din zone total diferite.
Vestul şi restul de Niall Ferguson, Polirom, e o clasică a genului care îmbină istoria economiei cu evoluţia politică. (am scris despre ea aici)
Tot de la Polirom vine şi unul dintre blockbusterele incontestabile ale anului 2017, Sapiens a lui Yuval Noah Harari, poate cartea care m-a pus cel mai mult pe gânduri. (am scris despre ea aici)
3. Biografia anului: Aventura arctică a lui Peter Freuchen
Aventura arctică a lui Peter Freuchen, recent apărută la Editura Art, este povestea din Groenlanda a unor vremuri în care oamenii stăteau singuri, într-o cabană de cinci metri pe trei, complet izolaţi vreme de şase luni, cu pereţii strângându-se în jurul lor, "pentru că se depunea tot mai multă gheaţă". La un moment dat, pentru că nu mai avea cărbuni, exploratorul dădea afară soba, "care ocupa spaţiul degeaba într-un fel enervant", şi continua să se încălzească şi să gătească la spirtieră.
De ce toate acestea? Cum de ce? Ca să culeagă de două ori pe zi temperatura din zonă, în numele ştiinţei.
Prin Tunelul cu porumbei, Editura RAO, John Le Carre migrează spre zona frescei istorice şi politice. Personaje care au condus evenimentele lumii în ultima jumătate de secol sunt prinse de Le Carre în posturi incomode. Cine credea că se poate râde cu Yasser Arafat? John Le Carre.
În fine, o biografie neaşteptată şi emoţionantă vine de la Aniţa Nandriş-Cudla, o ţărancă din Bucovina. Humanitas traversează graniţele rutinei editoriale cu 20 de ani în Siberia, mărturia demnă a Aniţei Nandriş-Cudla despre înţelepciune şi Dumnezeu în vremuri crâncene.
4. Cartea poliţistă a anului: Avocatul rebel de John Grisham
Şi la capitolul carte poliţistă a fost un an bun.
A apărut Galveston, o poveste sumbră, a lui Nick Pizzolatto, publicată deEditura ART. Sau excelenta reconstituire Un spion printre prieteni a lui Ben Macintyre, la RAO.
Dar titlul îl câştigă Avocatul rebel al lui John Grisham, RAO, în numele tuturor avocaţilor care-şi fac onest meseria într-un moment în care noi ţinem cu procurorii.
5. Cartea SF a anului: Elantris de Brandon Sanderson
Brandon Sanderson are cărţi foarte bune şi cărţi bune. Elantris face parte din cele excelente. Legenda unui oraş-cetate cândva înfloritor, dar şi parabolă a sistemelor şi relaţiilor umane în timpuri de restrişte, după cum vedeţi mă obsedează tema, acesta este fundalul din Elantris. Editura Paladin, una dintre apariţiile în forţă ale ultimilor ani, a pus monopol pe Sanderson şi ne stoarce de bani.
O carte aparte, pe care fie o iubeşti, fie o arunci de pereţi, sau amândouă succesiv, este Problema celor Trei Corpuri, a lui Liu Cixin, cel mai cunoscut autor chinez de SF. Editată de Nemira, Problema celor trei corpuri merită încercată prin amestecul nefiresc de imaginaţie şi ştiinţă.
6. Cartea de Crăciun: Doamne, fii cu noi! de Mitropolitul Antonie
Înalt prelat al Bisericii Ortodoxe Ruse în Marea Britanie, Mitropolitul Antonie de Suroj este unul dintre acei preoţi pe care, citindu-i sau ascultându-i, îi simţi plini de iubire. Doamne, fii cu noi!, apărută la Editura Sophia, grupează cuvântările Mitropolitului Antonie de Suroj rostite cu prilejul sărbătorilor Paştelui şi Crăciunului. Vă va surprinde nu doar erudiţia, ci mai ales deschiderea umană a predicilor.
7. Publicaţia românească a anului: Recorder
M-am uitat înapoi şi anul trecut, fără să bag de seamă, în 2016 nu am recomandat niciun ziar sau site din România. Poate că am fost prea exigent, poate că am greşit. Dar nu cred că greşesc revenind şi oferind în 2017 celor de la Recorder toată admiraţia mea, rostogolindu-se spre ei cu o colegială invidie. Nu doar în ziua reportajului înmormântării regelui Mihai, ci pe tot parcursul greu al lui tot 2017, anul fondării Recorder, ei au făcut o muncă de mare calitate.
Răzvan Ionescu este busola, iar Cristian Delcea şi Mihai Voinea sunt magnetismul acestui grup din care mai fac parte Andrei Crăciun, Laurenţiu Ungureanu, Andrei Udişteanu şi David Muntean.
Ştiţi, asta apropo de întrebarea, declinată în mii de feluri pe blog, pe facebook, de cititorii care spun: "Da, e foarte bine ce faceţi la gsp, sunt de mare folos investigaţiile, e foarte bine că sunteţi optimişti, dar noi, ca oameni obişnuiţi, ce putem face ca să schimbăm lucrurile?". Donaţi aici!
Un Crăciun fericit!
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2017 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 20 ianuarie 2018. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar rămasă încă valabilă. (Redacţia LiterNet)