Curăţaţi pămîntul de orgolioşi, de prostănaci, de slabii de inimă şi de minte; exterminaţi credulii, timizii, sufletele de umplutură; suprimaţi ipocriţii; zdrobiţi brutele, şi orice societate devine imposibilă. Este nevoie, în mod obligatoriu, pentru a fi ordine, de oameni foarte sensibili la onoruri şi la distincţii publice; de mulţi oameni neputincioşi în faţa cuvintelor, pe care nu le înţeleg, în faţa tonului şi a violenţei verbale, a promisiunilor, a imaginilor vagi şi grosolane, a fantomelor şi a idolilor discursurilor. Este nevoie şi de o anumită proporţie de indivizi îndeajuns de nemiloşi pentru a face curăţenie în cantitatea de inumanitate necesară; mai trebuie şi ca nevoile cele mai respingătoare să nu provoace întru totul dezgust. Mai trebuie, în sfîrşit, să existe un număr mare de fiinţe interesate, şi ca laşitatea să fie mai banală şi, implicit, mai puternică, politic vorbind, decît curajul. Dar dacă toate aceste tipuri de imperfecţiuni sînt indispensabile vieţii unei societăţi, prin înseşi imperfecţiunile lor, cum, oare, şi de ce anume sînt ele depreciate, rău calificate, condamnate, la indivizi, de către opinia care emană din chiar această societate? Securitatea generală, stabilitatea, prosperitatea se sprijină, totuşi, pe ele.
Cele mai "profunde" întrebări ale lumii: - Cum de nu te-ai gîndit la asta? - Iar tu, cum de te-ai gîndit?
"Viitorul" este parcela cea mai sensibilă a clipei.
Între degetele unei mîini suverane, Élise avea totuşi unul cu o formă şi proporţie vulgare. Uneori, simţea o voce, un imbold, un "gînd" mîrşav. Atunci, se uita la acest deget mitocănesc şi parcă necioplit printre celelate, nobile, şi cugeta la vreun strămoş de sînge josnic. Se temea (ori dorea) să aibă vreodată în viaţă un moment de slăbiciune pentru un bărbat fără origini, un moment de duioşie prost plasată, pe care puţinul acesta de ereditate inferioară poate că îl prevestea.
Spiritul zburdă din prostie în prostie, precum pasărea din creagă-n creangă. Nu poate face altcumva. Important este să nu se simtă în siguranţă niciunde. Dar tot neliniştită, cu aripa gata să fluture, această mai adîncă şi ultimă propoziţie. ______________________ Paul Valéry, « Humanités », în Œuvres, I, Paris, Éditions Gallimard, Bibliothèque de la Pléiade, 1957, p. 306-307. Traducere din limba franceză de Luiza Palanciuc. |
0 comentarii
Arhiva rubricii
Pieuse ballade du fond des fonds / Baladă cuvioasă din adîncul adîncurilorBûcher d'Héraclès / Rugul lui HeraclesIl y avait autre chose... [fragment] / Era altceva... [fragment]Les pierres parlent / Pietrele cuvînteazăLa Mort devant / Cu Moartea înainteToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate