Viaţa aceasta este un ospiciu în care fiecare bolnav este măcinat de dorinţa de se muta într-un alt pat. Unul ar vrea să sufere în faţa sobei, altul crede că s-ar face bine lîngă fereastră. Îmi pare mereu că aş fi mai bine acolo unde nu sînt, iar problema aceasta a mutării o discut adesea cu sufletul meu. "Spune-mi, suflete, sărman suflet îngheţat, ce-ai zice să locuieşti la Lisabona? Trebuie să fie cald acolo, ai putea să te întinzi la soare ca o şopîrlă. Este un oraş la margine de apă; se spune că este clădit în marmură şi că locuitorii lui au o asemenea ură pentru tot ce este vegetal, încît au smuls din rădăcini toţi copacii. Iată un peisaj pe placul tău; unul alcătuit din lumină şi mineral, cu apa care le oglindeşte!" Sufletul meu nu răspunde. "Dacă tot îţi place într-atît odihna, ori priveliştea forfotei, ai vrea, oare, să locuieşti în Olanda, pe meleagurile acestea încîntătoare? Poate că te-ai desfăta aici, în lumea aceasta pe care deseori ai admirat-o în muzee. Ce-ai spune de Rotterdam, tu, care iubeşti pădurile de catarge şi corăbiile ancorate lîngă zidurile caselor?" Sufletul meu tace în continuare. "Poate Batavia ţi-ar surîde mai mult? Vom putea afla aici spiritul Europei împletit cu frumuseţea tropicală." Nici un cuvînt. - Să se fi stins sufletul meu? "Eşti, oare, într-atît de înţepenit, încît să nu te simţi bine decît în mijlocul răului? Dacă este pe-aşa, să fugim atunci spre ţările Morţii. - Aceasta este ieşirea, suflet sărman! Ne facem bagajele şi-o ştergem la Torneo. Mai departe chiar, la capătul celălalt al Balticii; încă şi mai departe de viaţă, dacă este cu putinţă; să ne instalăm la pol. Acolo, soarele nu atinge decît pieziş pămîntul, iar greoaiele schimbări de lumină şi de întuneric înlătură varietatea şi aduc monotonia, chipul înjumătăţit al nefiinţei. Acolo vom putea să ne scăldăm în ape de neguri, iar, pentru înseninare, aurorele boreale ne vor trimite din cînd în cînd mănunchi roşiatici, asemeni sclipirilor unui foc de artificii din Iad!" În cele din urmă, sufletul meu izbucneşte şi-mi strigă înţelepţeşte: "Oriunde! Oriunde! Numai să fie în afara lumii! " _______________ Charles Baudelaire, « N'importe où hors du monde », în volumul Le spleen de Paris (1869), Œuvres complètes, Paris, Éditions Gallimard, Bibliothèque de la Pléiade, 1961, p. 303-304. Traducere din limba franceză de Luiza Palanciuc. |
0 comentarii
Arhiva rubricii
Pieuse ballade du fond des fonds / Baladă cuvioasă din adîncul adîncurilorBûcher d'Héraclès / Rugul lui HeraclesIl y avait autre chose... [fragment] / Era altceva... [fragment]Les pierres parlent / Pietrele cuvînteazăLa Mort devant / Cu Moartea înainteToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate