Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Poezie  Sageata  Translatio

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Către ceea ce nu ia sfîrşit (fragmente)


Michel Deguy

29.03.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică



Pietà
Ca şi cînd am lovi fără încetare un rănit căzut la pămînt, cel care se întinde aici, sub picioarele noastre, bătătorit; tăcerea îi este tăcere; neştiinţa, pierderea cunoştinţei. Lucrurile, asemeni ei, nu mai respiră; nu mai răspund. Tot ce facem, ce spunem: tot atîtea lovituri, mortale, strivind un prunc, alungînd slăbiciunea, îngropînd-o încă şi mai mult, pe ea, cea lipsită de arme, cea fără de răspuns, leşinată, sleită. Nu o mai apăr. Dar am apărat-o, oare, vreodată ori micşorat-o, îndepărtat-o, poate?


*


Şi cum nu mai deschid nici nu mai trag îndărăt perdele, nici obloane, camera pare îndoliată - în negru toată. Iar cînd, uneori, uşa rămîne întredeschisă, o linie dreaptă şi întunecată iese la iveală, îngustă coloană de negură care înscrie despărţirea de sufragerie.


*


Timpul şi întrebuinţarea lui nu mai sînt aceleaşi - din ziua... De la ora şapte, şapte şi jumătate, pîndeam pe hol clipa în care suferinţa iarăşi se trezea - şi cine altul decît mine va purta acum în minte obsesia ei, ritmul peste ritmul meu, îngrijorarea?

Cu fiecare dată, poate că
nu te voi mai revedea
Astfel stau lucrurile: a ne vedea pentru a nu
ne mai revedea
A vedea înseamnă: nu ne vom mai revedea
Viaţa va fi fost precum
întîia întîlnire cea de pe urmă
- pentru a face faţă urgenţei.

Voi pătrunde oare vreun secret
cu toată tristeţea aceasta ce îngroapă?
Nu se ştie
Prăpastia se îngroapă; doar prilej de
a descoperi cît de departe duce nenorocirea.

Ştiai că vei ieşi învinsă
din lupta aceasta inegală istovitoare
acum cînd cîmpul bătăliei noastre
care fu îndrăgostită
îmi aparţine pe de-a-ntregul, pustiit.


*


... "Asemeni unei vieţi ce nu mai are nici un sens", spuneţi. Iar eu adaug: îi rămîne sensul pe care îl are o viaţă ce nu mai are nici un sens - altfel spus, îi rămîne sensul.

Viaţa a născut conştiinţă, iar conştiinţa a născut un eu, conştiinţă a "eului". Iar legătura acestui eu cu viaţa - sau, ar trebui spus, a acestor euri şi a tuturor formelor de subiect - este într-atît de puternică, încît a ajuns să distrugă viaţa; iar la sfîrşit finalitatea, puternicul curent teleologic, va fi dat naştere unei contra-finalităţi într-atît de puternice, la rîndu-i, încît sfîrşiturile şi sfîrşitul sfîrşiturilor vor fi fost învinse, zdrobite pentru totdeauna.


*


Şi, deseori, revenind "din capătul" apartamentului (dinspre birou) către bucătărie, trecînd pe lîngă o cameră goală de-a lungul holului, a cărei uşă îmi place s-o las deschisă tocmai în vederea a ceea ce povestesc, intru în ea, atras de fereastră, pentru nimic altceva decît ca să merg la marginea acestei ferestre pentru nimic altceva decît ca să privesc în curte, strada, o clipă, doar timpul unei priviri, cum se văd în stradă "oamenii" grăbiţi aruncînd o privire laterală peste ceea ce li se-arată pe după o poartă deschisă, doar pentru că poarta este deschisă, şi, dacă zidul nu s-ar fi întrerupt, ar fi trecut fără nici o privire - aşadar din pură curiozitate: nu este o "explicaţie"; este - este curiozitate, tautologie deci: de o parte şi de cealaltă a lui "este", acelaşi. Zicînd "din curiozitate" ating dintr-o dată curiozitatea prin faptul însuşi, prin exemplu, dîndu-l. Aceasta este curiozitatea, nimic altceva. Curiozitatea vine atunci cînd; este ca şi cînd.


*


Ca şi cînd ar fi în viaţă şi ar fi fost lipsită de viaţă! Încă o superstiţie. Care nu se împlini decît în ultimele zile ale vieţii.

"Veşnic" înseamnă pentru totdeauna, definitiv, în viaţa noastră. Tăietura morţii, dematerializarea neîncetată, cum să-i spunem, dezintegrarea explozivă fără sunet de jumătăţi de viaţă este cea care aduce această diferenţă extremă, cea mai puternică, "quo majus nihil concipi possit", ce apare hiperbolizată în "veşnicie". Inimă ferecată, măcinată de abisuri, ori precum un Teatru al Memoriei în care lojele, explodînd precum minele personale fără de sunet, ar fi şterse la întîmplare, neîncetat. Amnezie tuberculoasă.

Paginile cărţii nu vor fi numerotate - căci fiecare pagină, sau aproape, ar putea fi cea dintîi sau orişicare. Nu există serie ordinală. Totul reîncepe cu fiecare pagină; totul sfîrşeşte cu fiecare pagină.


*


Te îndrăgeam.

"Nu e nimic de făcut" - n-am fost călău decît alegînd această sentinţă, pentru un nimic ori poate pentru ceva mai mult.

Ne-am iertat unul pe altul, oare?


*


Nici măcar nu pot să vă spun adevărul.

După cîteva săptămîni - puţine luni, însă deja destule săptămîni - simt nevoia "să nu-mi schimb ideile", să nu măresc distanţele, să nu adun, amestecînd urmele, zile, adăposturi, blocuri, întocmai ca atunci cînd vrei ca un duşman să-ţi piardă urma, între patul tău de moarte în care se preschimbase puţin cîte puţin patul tău de viaţă, plută, barcă egipteană pentru mormînt, cu farmacia, cărţile, ziarele, rufele, telefonul, oale, pînze, foarfeci, vată, seringi,

între patul acesta şi azi, să-i spunem azi, simt nevoia să mă îngrijesc de tristeţe, să stau la veghea doliului, să mă retrag alături de copii, înainte de împuţinare, înainte de înălţarea lui Lethe, înainte ca pătura de mîl să fie trasă peste toate acele lucruri ce într-o zi se preschimbară în amintiri

Ce să scriu pe piatră, pe livida bucată de marmură aleasă în dimineaţa aceasta în cimitirul stins? Voi scotoci printre versurile mele; ori titlul acesta :

către ceea ce nu ia sfîrşit.


*


Era ceva în faptul de fi căsătorit, fiecare în centru elipsei noastre, care strîngea şi reţinea, oprea dispersia mea, amnezia, risipirea, ridicările din umeri; era o putere de sinteză, o memorie; o casă. Şi totul s-a destrămat şi se destramă, iar destrămarea mă trage după ea.

Trebuie să-i desenez viaţa cu precizie, curajul, dăruirea, rezistenţa şi descurajarea, neclintirea, mărginirea, teama perpetuă şi rîsul, înfrîngerea şi înfricoşarea.

Abia au trecut cîteva săptămîni şi ezit a mă reîntoarce pentru a prinde chipul grefat al vieţii noastre şi al morţii ei; al morţii noastre. Dacă aşez gîndul pe chipul ei împietrit în amintire, lacrimile dau buzna, gripă a sufletului; sufletul se prelige între trup şi memorie. Goliciune.

De ce să lupţi împotriva morţii?


*


Ceea ce nu doresc, cu adevărat nu, este răul, cel chinuitor - spune moralistul. El este cel ce mă urmează, mă însoţeşte, cerşetor fantomatic, la plural, pe care alţii nici nu-l văd, nici nu-l aud, teamă obscenă. Domnul "Hide"... Cum să aduci puritatea?

Cum să faci pentru ca să absorbi, să resorbi răul, să-ţi digeri secreţiile scîrnave, fără vise, fără repliere, era să spun fără psihologie, încît răul să nu aibă realitate (realizare)? Să recunoşti răul drept ceea ce este, să scrutezi obsesia potrivnicei dorinţe, să-l mărturiseşti, să-l "exprimi", cum se spune: să-l îngurgitezi, digeri, depăşeşti... să-i fii sac de gunoi fără să crîcneşti; purtînd dejecţia abjecţiei alături, întocmai ca abisul lui Pascal.


_______________


* Selecţie, note şi traducere din limba franceză de Luiza Palanciuc.


* Fragmente extrase din Michel Deguy, À ce qui n'en finit pas, Thrène, Paris, Éditions du Seuil, Collection "La librairie du XXe siècle", 1995, ISBN 2-02-021765-1 [Cartea este nepaginată, căci, după cum anunţă autorul: "fiecare pagină, sau aproape, ar putea fi cea dintîi sau a nu ştiu cîta. Totul reîncepe la fiecare pagină; totul sfîrşeşte la fiecare pagină." (coperta interioară)]

Traducere apărută în revista "Poezia", anul XI, nr. 1 (31), primăvara 2005; director fondator - Cassian Maria Spiridon [Revista "Poezia"]



* Michel Deguy s-a născut în 1930, la Paris; a fost profesor la Universitatea Paris-VIII, preşedinte al Colegiului Internaţional de Filosofie între 1989 şi 1992; redactor-şef al prestigioasei reviste « Po&sie »; a publicat nenumărate volume de poezie (la editura Gallimard), eseuri (la Seuil şi Galilée) şi studii de poetică; printre ele: Lumea lui Thomas Mann [Le monde de Thomas Mann] (1962), Acte [Actes] (1965), Mormîntul lui Du Bellay [Tombeau de Du Bellay] (1973), Poeme 1960-1970 [Poèmes 1960-1970] (1973), Îngemănări, Urmat de Made in USA [Jumelages, Suivi de Made in USA] (1978), Maşina matrimonială sau Marivaux [La machine matrimoniale ou Marivaux] (1982), Poeme 1970-1980 [Poèmes 1970-1980] (1986), Poezia nu este singură. Scurt tratat de poetică [La poésie n'est pas seule. Court traité de poétique] (1987), Raţiunea poetică [La raison poétique] (2000) şi altele.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer