Cătălina Bălălău: Bună, Daniel! Hai să începem cu viitorul din trecut. Îmi povesteşti ce fel de copil erai? Cum vedeai lumea?
Daniel Beşleagă: Eram un copil care îşi petrecea vacanţele de vară la ţară, la bunici. Aşadar, dacă mă scutura cineva, ieşea din mine colbul uliţelor unde ne întâlneam la joacă alături de raţe, gâşte, găini, vaci..., colb care se transforma în glod în zilele ploioase.
Lumea o vedeam deseori cocoţat pe dealul din spatele casei, ori într-un plop scorburos pe care îl întâlnesc şi acum, în care scormoneam cu mâinile în căutarea cuiburilor de grauri, o vedeam din umbra livezilor aplecate de roade ori în soarele de pe iaz, unde mergeam să ne scăldăm, o zăream, scuturat bine, din căruţa bunicului ori între şoaptele domoale din mica şi bătrâna bisericuţă din sat, în duminici, când bunica mă lua cu ea, o vedeam la birtul în care seara se adunau după muncă bărbaţii din sat, în magazinul în care mirosea puternic a gaz, în brutăria în care pâinea se cocea pe vatră cu o aromă pe care n-am mai întâlnit-o nicăieri apoi.
C.B.: Ah, da. Am şi eu amintiri legate de pâinea rotundă a lui mamaie peste care storcea o roşie mică înainte să o pună la copt. Să mergem mai departe. Cum a fost parcursul tău academic? Şcoala? Liceul? Facultatea? Câte o amintire puternică din aceste etape?
D.B.: În şcoala generală am avut la Istorie o doamnă profesoară care copilărise cu Amza Pellea, fiind chiar colegi de bancă. Multe din orele de Istorie erau presărate cu povestiri în care personajul principal era marele actor, încă în viaţă pe atunci, lucru care sporea fascinaţia noastră pentru cel care ştia atât de bine să fie când Ipu, când Nea Mărin, când Mihai Viteazul. Într-o epocă în care Istoria Românilor era sinonimă cu un cult real al eroilor, doamna de Istorie ne oferea exemplul viu al lui Amza ca noi să-l păstrăm în conştiinţe pe Mihai. Peste ani aveam să descopăr aceeaşi dragoste (doamna de Istorie purta numele Drăgotescu) amestecată cu admiraţie la doamna Draga Olteanu, colega lui de generaţie.
Am absolvit un liceu tehnic, cu o clasă de Informatică. Pentru această clasă orele de practică se desfăşurau la Centrul Teritorial de Calcul. Sub forma cartelelor perforate, elevii veneau cu temele de rezolvat şi utilizau maşinile de calcul existente aici, capabile să rezolve ecuaţii diferenţiale, calcule cu reprezentări în virgulă mobilă. După ce aşteptai ca programul să fie executat, maşina oferea rezultatele tipărite. Cel mai ades rezultatele se limitau doar la un mesaj de eroare, cum vedem azi: Error. Oops, something went wrong. Please try again later.
În facultate notele mari au venit târziu. La aflarea notelor după un examen, în cadrul discuţiilor pe marginea comentariilor comisiei de examinare, Alexandru Lazăr, unul din profesorii noştri, a reprodus o remarcă a comisiei - remarca a fost că sunt un student cu un fizic care nu iese cu nimic în evidenţă, lucru care, nu-i aşa, nu avea cum să contribuie la maximizarea rezultatului...
C.B.: Bine, la întrebarea asta o să trişez puţin pentru că ştiu din perioada de documentare pentru Viitorul din trecut că ai fost de faţă la transformarea oraşului Piatra Neamţ. Cum era pentru tine să vezi cum se schimbă oraşul?
D.B.: Eram destul de mic când se întâmpla asta. Din acest motiv, cred, nici nu prea am făcut diferenţa. Oricum, dimineţile când porneam cu mama de mână spre grădiniţă eram ocrotit de grija ei duioasă, nu-mi amintesc să fi resimţit puternic sentimentul dispariţiei unei lumi şi apariţiei alteia noi, care îi ia locul. Pe partea dreaptă a drumului vechiul cartier ne întâmpina mereu cu trotuarele mâncate de gropi în care se adunau bălţi murdare (cred că ne udam fie neputând să le ocolim, fie stropiţi la trecerea autobuzelor), streşinile care aproape acopereau trotuarul erau sparte, prin spărturi se zărea cerul, pereţii caselor ce aşteptau obosite demolarea, nerefăcuţi de mult, se coşcoveau până ce tencuiala începea să cadă, tablele porţilor şi gardurile ruginiseră, practic distrugerea cartierului începuse înainte de demolarea propriu-zisă. Pe cealaltă parte strada etala un şir de blocuri noi, magazine noi, trotuare noi. Camioanele descărcau pământ proaspăt în spaţiul din jur, care avea să devină spaţiu verde, cu iarbă, pomi tineri, flori... Nu mă afectau atunci prefacerile urbane, locuiam în sentimentul confortabil al ocrotirii părinteşti, unde nicio umbră cât de mică nu poate pătrunde.
C.B.: Bine, o să mai trişez un pic. Ştiu că stăteai ore întregi la coadă la cinema Panoramic, să prinzi un film. Ce filme aşteptai să vizionezi?
D.B.: La aceste cozi presiunea mulţimii era atât de mare încât geamurile cinematografului se spărgeau deseori. Riscai să fii strivit cu totul. Nebunia era mai mare decât la carne, lapte, portocale... Genul western avea mare căutare. La fel, policier-ul şi filmele de război. Aici am admirat actori precum Burt Lancaster, Alain Delon (Ghepardul), John Wayne (Diligenţa), Marlene Dietrich (Şapte păcate), Peter O'Toole (Lawrence al Arabiei), Richard Burton (Becket), Vivien Leigh (Pe aripile vântului), Humphrey Bogart, Ingrid Bergman (Casablanca). Lista poate fi mult mai lungă.
C.B.: Te văd uneori trecând pe bicicletă prin oraş. Aşadar sigur am ghicit una dintre pasiunile pe care le ai. Mai sunt şi alte lucruri cu care îţi ocupi timpul liber?
D.B.: Fac planuri despre cum să-mi ocup timpul liber.
C.B.: Ce cineaşti îţi plac? Dar scriitori? Pictori? Creatori de teatru?
D.B.: Coppola, Ridley Scott, Tornatore, Mihalkov, Pavel Lungin, Zviaghinţev, în general regizorii care ştiu să povestească. Între scriitori, Evgheni Vodolazkin, Petre Barbu, Sergiu Ciocârlan, Radu Gyr, iar la pictori îmi fac o datorie de onoare să îi menţionez pe cei de foarte aproape: Petru Diaconu, Dumitru Bezem, Ciprian Istrate, Iulia Hălăucescu, Dumitru Irimescu, Ştefan Potop, Arcadie Răileanu.
C.B.: Teatrul Tineretului. Ce înseamnă pentru tine? Când te-ai angajat? Care a fost spectacolul tău de debut? Dar spectacolul pe care ai iubit cel mai mult să îl joci? Şi ultimul spectacol în care poţi fi văzut?
D.B.: Teatrul Tineretului e locul în care pentru prima oară, ca spectator, am luat cunoştinţă în mod direct cu acest fenomen, e scena pe care m-am exprimat ca artist. 1994 e anul în care m-am angajat, era atunci director dl. Nicolae Scarlat, care m-a şi distribuit în Leonce şi Lena, spectacolul în care am debutat ca profesionist. Student fiind, urcaserăm pe această scenă înainte de Leonce şi Lena, cu Farsa cocoşaţilor, o producţie studenţească.
Nu a fost niciun spectacol pe care să-l iubesc mai mult ca pe altele, le-am iubit în egală măsură, după cum mi-am iubit personajele.
Ultimul spectacol în care pot fi văzut se numeşte Pattern, text şi regie Daniel Chirilă.
C.B.: Ce îţi doreşti de la experienţa 10 pentru FILM? Ştiu că e o întrebare grea dar există un rol anume pe care ţi-ar plăcea să îl joci? Sau un regizor cu care ţi-ar plăcea să lucrezi?
D.B.: În ceea ce priveşte 10 pentru FILM, doresc ca întâlnirile despre care se spune că sunt esenţiale în cariera artistică să aibă loc.
Un rol anume? Nu ştiu dacă e ca în teatru, unde ni se pare uneori că un rol ni se potriveşte bine şi ni-l dorim. Poate e la fel... Deocamdată nu mă văd interpretând un personaj anume. Pot însă să-mi imaginez că lucrez cu regizori ca Tudor Giurgiu, Cristian Mungiu, Daniel Sandu, Cristi Puiu, Bogdan Apetri, Bogdan Mirică. Sau într-o telenovelă, de ce nu?
C.B.: La final o să fur o idee dintr-un spectacol pe care l-am menţionat deja la început. Dacă te-ai întâlni cu Daniel copil cum crezi că ar decurge conversaţia? Ce ai vrea să îi spui neapărat?
D.B.: Da, într-un anume fel, în Viitorul din trecut (regie Clemens Bechtel) mă întâlnesc cu mine. Aş relua ceea ce spun acolo: Nu te îngrijora. O să fii OK.
Daniel Beşleagă
Anul naşterii: 1970
Studii: Academia de Teatru şi Film Bucureşti în 1994, la clasa profesorului Grigore Gonţa.
Proiecte de teatru: Actor al Teatrului Tineretului din 1994. De-a lungul carierei sale pe scena TT a colaborat cu regizori ca Alexandru Dabija, Vlad Mugur, Cristi Juncu, Ştefan Iordănescu, Szabo K. Istvan, Alexandru Mâzgăreanu, Vlad Cristache. Cele mai recente spectacole în care a fost distribuit sunt Viitorul din trecut, un spectacol de Clemens Bechtel, care a avut premiera pe 11 octombrie 2020 şi spectacolul-monodramă Pattern, de Daniel Chirilă, cu premiera pe 5 februarie 2021.
*
Actorii selectaţi la ediţia 2021 a programului 10 pentru FILM la TIFF sunt: Daniel Beşleagă - interviu aici (Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ), Romaniţa Ionescu - interviu aici şi Alex Calangiu - interviu aici (actori ai Teatrului Naţional "Marin Sorescu'' din Craiova), Blanca Doba - interviu aici şi aici (Teatrul "Maria Filotti'' din Brăila, Teatrul de Comedie, Teatrul Dramaturgilor, Teatru Metropolis) - nominalizată în 2019 la Premiile UNITER pentru Debut şi câştigătoarea Premiului 10 pentru FILM la Gala HOP în 2017, Diana Fufezan - interviu aici (Teatrul Naţional "Radu Stanca'' din Sibiu), Alexandru Liviu Ionescu - interviu aici - distins cu Premiul 10 pentru FILM la Gala HOP 2020, Zita Ema Moldovan - interviu aici (Compania de Teatru Giuvlipen), Matei Rotaru - interviu aici (Teatrul Naţional "Lucian Blaga'' din Cluj-Napoca), Theodora Sandu - interviu aici (Teatrul "Toma Caragiu'' din Ploieşti) - câştigătoarea premiului 10 pentru FILM la Gala HOP 2019) şi actriţa şi regizoarea independentă Armine Vosganian - interviu aici.
Cei 10 actori au fost propuşi şi selectaţi de un grup de profesionişti din teatru şi film: regizorul şi producătorul Tudor Giurgiu - preşedintele festivalului, criticii de teatru Iulia Popovici, Cristina Rusiecki şi Oana Stoica, directorul de casting Florentina Bratfanof, Răzvan Penescu - editorul portalului Liternet şi Cătălin Dordea, director de casting şi coordonator al proiectului 10 pentru FILM.